Page 2 - 1924-20
P. 2
IDEALUL NOSTRU FINANCIAR
DE
SEBASTIAN BORNEMISA
Intr’una din zilele acestea po Nu mai e deci, în adevăr, ţie şi a-1 sili să renunţe la toate
somorâte de început de toamnă nicio mirare că funcţionarului necesităţile de azi ale vieţii.
rece, când argintul brumei ne astăzi nu i-a mai rămas în lupta De sigur, că urmele acestui
strecoară ’n suflet în loc de vi vieţii decât această sinistră şi ideal financiar o simţeşte mai
suri grija zilei de mâine, — posta unică armă: renunţarea. greu şi mai intens, decât ori
ni-a adus o scrisoare duioasă, Renunţarea mai întâi la masa cine: tiparul românesc! De-
delà un vechiu şi statornic ce tradiţională de trei ori pe zi, aceea este la noi aproape cu
titor al „Consinzenei“. renunţare apoi la reînoirea mă neputinţă a edita o carte, a ţi
Pornită dintr’un umil sat ro car odată pe an a garderobei, nea mai mult de un an doi o
mânesc de subt poalele Car- renunţare la cea mai mică şi revistă, a creia o tradiţie cul
paţilor, din căminul unui căr nevinovată distracţie şi cu atât turală şi mai presus de toate
turar de legea veche, care nu mai mult renunţare la o revistă, a creşte un contingent de ce
a făcut nici afaceri de permise la o carte, la un jurnal. Renun titori. Graţie acestui ideal fi
şi nici n'a furat urne electorale, ţare, renunţare, renunţare, pe nanciar conceput într’un creer
— răvaşul ni aducea par’că cu toată linia şi la tot ce viaţa ci de după tejghea, cărţile şi pu
el o lume veche şi uitată, în vilizată trebuie totuş să-i dea blicaţiile româneşti se vând cu
care se trăeşte încă intens şi astăzi unui om şi Ia poalele chilogramul, ori mucezesc prin
o viaţă culturală, cu necesităţi Himalaiei, pentrucă la noi nu rafturi, scriitorii români fac e-
etice, nu numai una animalică este încă nici în veacul acesta chilibristică de şira spinării, iar
cu plăceri fiziologice. Ni se stabilit echilibrul între muncă cei cari ar ceti îşi torturează
plângea vechiul şi preţiosul no şi onorar, între datoria şi drep inima şi mintea ca sâ’nveţe să
stru cetitor, că’n faţa nevoilor tul la viaţă. renunţe!
din ce în ce mai mari şi a unei Numai deunăzi în Franţa s’a Şi când precizăm cu toată
plăţi din zi în zi tot mai pitice^ stabilit ca minim de salar pen revolta sufletului nostru aceste
— sufletul lui se strânge de tru un funcţionar de stat suma simptome, înaintea ochilor ne
durere, că trebuie sû renunţe pe de 6000 de franci pe lună şi răsare din nou onesta figură a
viitor Ia abonarea acestei reviste. când înregistrăm aceasta, ne cărturarului de pe sate... E
O privelişte zguduitoare şi o este imposibil să nu o spunem, toamnă, şi cerul plumburiu a -
chinuitoare problemă de analiză că acolo viaţa nu-i de 40 ae pasă greu asupra minţii. Foile
socială s’a înfipt în gândul no ori mai scumpă, ca înainte de veştede se risipesc în bătaia
stru, când am terminat de cetit răsboiu, că francul face cel pu crivăţului şi ’ncep să se cearnă
răvaşul. Această renunţare a ţin 9 lei, iar gazeta franţuzească picuri mărunţi şi reci de ploaie,
unui funcţionar cinstit de/pe se vinde şi azi cu 20 şi 25 — iar dăscălită aceea visă
sate la o modestă revistă lite de centime, o carte cu 7 franci toare de 18 ani, pe care vitregia
rară, pentrucă plata nu-i mai şi abonamentul la Ilustratior. morţii a aruncat-o într'un că
ajunge să dea din ea nici 15 nu-i mai mare de 10 franci pe tun îmbrobodit în neguri, —
lei pe lună şi pentru o publi o lună. grozav se plictiseşte în a-
caţie, — a pus în mintea noa Politică şi politică financiară! murg şi grozav ar vrea să ci
stră în formă acută problema Acolo, ca şi aiurea de altfel, tească. • Cum stă pe-un scaun
financiară a ţării. Robiţi de-un în tot apusul, idealul financiar neghiob de brad şi priveşte prin
gând himeric şi fără de nicio al guvernului este să-i dea func- geamul odăiţei sale firele de
reală justificare, cârmuitorii a- . ţionarului tot ce-i trebuie unui ceaţă, ar vrea să prindă în
cestei ţări au isbutit să prăvă om pentru a fi în adevăr ceeace mână o carte, o revistă, o ga
lească an de an tot mai adânc l-a creat natura: o coroană a zetă. Mâna ei se'ntinde sprin
valuta noastră şi să înalţe în ei, iar nu robul vieţii, cum vrea tenă spre măsuţa din mijlocul
raport direct tot mai vertiginos să-l degradeze cârmuirea noa odăiţii, dar recade apoi greoaie
scumpetea vieţii, menţinând insă stră. In adevăr, nu putem pri şi ochii ei se împăinjenesc.
în aceiaş situaţie pe slujbaşul cepe cum poate fi într’o ţară Idealul nostru financiar nu-i
■ umil, care duce pe umerii săi ideal financiar a-i stoarce dă vo.e să aibă şi ea o revistă pe
gârbovi maşinăria grea asta- unui slujbaş maximul de ener masă. Zău, se poate una ca
tului modern. gie pentru minimul de retribu asta, Dle Vintilă Brătianu?
