Page 3 - 1925-10

3Ó-V. 1925 f c Ó S l N Z É A N A Pag. l3S

FLOARE ALBASTRĂ U N C A P R I C I U L A M O D A
I. CONSTANTINESCU-DELABAIA
Lumea este obicinuită as­
Foiliţă de cicoare
Foicică floare-albastră tăzi cu orice şi deaceea ni­
Iţi aseamăn traiul maşter meni nu se mai miră când
Cu-amărâta viafa noastră.
o invenţie ori un capriciu
Creşti pe margine de drumuri nou cucereşte sufletele şi stră­
De te bat nevoile
Şi îţi răvăşesc viaţa bate cu iuţeala fulgerului
Arşiţa şi ploile. continentele. Un astfel de

Far îţi fură mângâierea capriciu, la modă, am putea
Vre-o plăpândă sinziană: zice, este şi acela, pe
— „Floricică ’nrourată, care-1 reprezintă aceste trei
„Sărut ochii şi-o sprănceană .
u
ilustraţii, pe care le dăm aci.
Dar când stai aşa cu dorul
Subt albastrul cerului, Iată de ce este vorba. In
Iţi trimite coasa morţii
Buza rece-a fierului. care este cea vie şi care
nu. Astfel de figuri îşi
SCRISOARE DE PRIMĂ VARĂ fac astăzi în apus toate
TEOFIL BUGNARIU femeile frumoase şi cu dare
de mână, care vor să lase
Azi am primit scrisoarea ta,
Şi 'n ea urme de cum au fost în tine-
Presată peste rânduri reţă, când în ochii lor stră­
O floare de „Nu mă uita“.
lucea o lumină vie şi dragostea
Şi nu ştiu cum de viaţă. Este un capriciu,
Când slova ţi-am cetit, fără îndoială, dar un capriciu
De sub pleoapă-mi, lin
Pe nesimţite, plăcut, menit să procure multe
De bucurie clipe de seninătate şi de n’ar
Un bob de lacrimă mi-a răsărit.
fi prea costisitor, desigur că
Simţiam adânc în pieptu mi un ciocan el s’ar răspândi până în cele
Bătând să spargă zidu-i de’nchisopre mai largi pături populare şi nu
Cu fiecare slovă ce-ţi citeam,
Şi am zis: ar rămânea numai un apanaj
hai suflete să hoinărim al aristocraţiei, după cum e azi.
Printre livezi şi prin răzoare,
Să ne scăldăm privirile în soare... ilustraţia de sus, de pe
Hai suflete să ne mai liniştim. trupul unei femei, după ce a

Şi-am pornit fost unsă cu un fel de
Afară din oraşul blestemat, olei, se ia o mască de ghips
Şi-o zi întreagă tot am hoinărit foarte exactă.
Pe drumul alb ce duce spre păduri
Şi pe un câmp Masca este umplută şi
Cu flori încondeiat. îngrijită apoi, aşa după cum
Intr'un târziu, se vede în ilustraţia a
Spre sară, doua. Dupăce e gata, figura
Ostenit, e îmbrăcată cu hainele, pe
împiedicat de-o ramură uscată
La marginea pădurii m'am oprit care le poartă doamna, şi
Şi m’am culcat în iarba răsfirată... e pusă apoi alăturea de
*
* * aceasta.
— Şi steaua cea dintâi ce-a răsărit Asemănarea e atât de
Pe cer, mare, încât însuş soţul, care
Culcat în iarbă m’a zărit,
Plângând tăcut peste scrisoarea ta le vede amândouă figú­
Şi peste floarea de „Nu mă uita.. rele, stă mirat şi nu ştie,