Page 12 - Drumul_socialismului_1969_12
P. 12

PAG  a                                                                                                                                                     DRUMUL  SOCIALISMULUI  -  JOI  4  DECEMBRIE  1969











                                  Organizaţia                                                         Mareşalul  Kliment  Voroşilov




                         Naţiunilor  Unite                                                                        a  încetat  din  viată




               NEW  YORK  3  (Agerprcs)  —   ră  de  aici  cunoaşte   chiar  o   niale,  se  apreciază  Jn  rapor­  MOSCOVA  3  (Agcrpres).  —  Voroşilov  a  fost  Comisar  al   tului  Suprem  Din  anul  1926
               Comitetul   special   ONIJ.   amplificare  In  acest  sens  sn   tul  Comitetului.       Agenţia  TASS  anunţă  că  in   poporului  al  apărării,  a  par   şi  pînâ  în  1960  a  fost  membru
             pentru  decolonizare  a  dat  pu­  atrage  atenţia  asupra  situaţiei   O                urma  unei  boli  îndelungate  a   ticipat  din  primele  zile   ale   al  Biroului  Politic  al  C.C.  al
             blicităţii   un  raport  in  caro   din  sudul  Africii  —  Angola   Comitetul  nr.  3  al  Adunării   încetat  din  viaţă,  in  virstă  de   Marelui  Război  pentru  Apă­  P.CUS.  A  fost  decorat   cu
             constată  că  puterile  coloniale   Mozambic,  Rhodesia  şi  Nami­  Generale  a  ON U.  a  adoptab   89  de  ani,  mareşalul  Kliment   rarea  Patriei  la   organizarea   numeroase  ordine  şi  medalii
             nu  au  transpus  in  vială  re­  bia  —  unde  guvernele  Portu­  un  proiect  de  rezoluţie  —  pre­  Voroşilov,  membru  al  P CU ii.,   victoriei  asupra  cotropitorilor   sovietice  şi  străine.
             zoluţiile  Adunării  Generale  a   galiei.  Republicii  Sud-Africa-   zentat  de  o  serie  de  ţâri  afro-   din  anul  1903,  discipol  credin­  fascişti.  Kliment  Voroşilov  a   Necrologul  este  semnat  de
             Naţiunilor  Unite  privind  des­  nc  şi  regimul  ilegal  de  la  Sa   **siatice  —  care  reafirmă  drep­  cios  şi  tovarăş  de  luptă  a)  lui   desfăşurat  o  muncă  vastă  in   l.conid  Brejnev,  Alexci  Ko
             fiinţarea  bazelor  şi  instalaţii­  lisbury  şi-au  întărit  controlul   tul  la  lupta  dc  eliberare  şi  a u ­  V.I.  Lenin.  organele  conducătoare  de  par­  «¡ghin,  Nikolai  Podgornii  şl
             lor  militare  din  teritoriile  d-   militar  asupra  teritoriilor  *-   todeterminare  a  popoarelor  a-   Voroşilov  s-a  născut  in  fa­  tid  şi  de  stat  sovietice  A  fost   de  alţi  conducători  de  partid
             flate  în  administraţia  lor.  Co­  fricane.              flale  sub  dominaţie  colonială   milia  unui  muncitor  feroviar.   locţiitor  al  preşedintelui  Con   şi  de  stat  şi  de  militari   de
             mitetul,  care  a  analizat  si­  Activitatea  militară  a  pute­  şi  străină  Autorii  rezoluţiei   A  participat  la  trei  revoluţii   siliului  Comisarilor  Poporului,   frunte.
             tuaţia  din  16  teritorii  aflata   rilor  coloniale   în  teritoriile   îşi  exprimă  sprijinul  faţă  de   in  Rusia.  în  anii  intervenţiei   vicepreşedinte  al  Consiliului   A  fost  constituită  o  comisie
             sub  dominaţie  colonială,   a-   aflate  în  administraţia   lot   mişcarea  de  eliberare  naţiona­  armate  şi  războiului  civil,  a            guvernamentală  pentru  orga­
                                          creează  o  piedică  serioasă  in   lă  din  sudul  Africii  şi  cheamă                   de  Miniştri.  In  anul  1953  a
             preciazâ  că  activitatea  milita-                         toate  statele  şi  organizaţii)»   fost  trimis  de  partid  Ia  lupL-i                 nizarea  funeraliilor,  în  frunte   BUDAPESTA  3  (Agerpres).  In  cursul  zilei  de  marţi,  pe  în­
                                          înfăptuirea  Declaraţiei  cu  pri­                          împotriva  ocupanţilor  şi  gar   fost  ales  in  postul  de  preşedin   cu  Nikolai   Podgornii.  pre­
                                                                        internaţionale   să   susţină                                                                                            treg  teritoriul  Ungariei  s-au  semnalat  ninsori  deosebit  de  abun­
                                          vire  3a  acordarea  independen­                            diştilor  albi.  De  atunci  şi-a   te  al  Prezidiului   Sovietului   şedintele  Prezidiului  Sovielu
                                                                        popoarele  care  luptă  pentTU   consacrat.  întreaga  viaţă  cau                                                        dente  şi  vinturi  puternice.  Pe  şosele,  troienele  au  atins  pe  a­
                                           ţei  ţârilor  şi  popoarelor  colo-  libertate  şi  independentă.                        Suprem  pe  care  l-a  deţinut   lui  Suprem  al  U.RSS      locuri  inalţimi  de  1,5  metri,  numeroase  căi  de  comunicaţie  ru­
                                                                                                      zei  construcţiei  şi  întăririi  for   pînâ  în  anul  1960  Pînâ  in  ul­  Kliment  Voroşilov  va  fi  în­
                                                                                                      ţelor  armate  sovietice,  in  rin   timele  zile  ale  vieţii  a  fost   humat  în  Piaţa  Roşie,  lingă   tieră  din  vestul  ţârii  fiind  blocate.  Viteza  vintului,  bâtind   in
                                                                                                                                                                                                 rafale,  a  ajuns  la  70  kilometri  pe  oră.  Pronosticurile  meteoro­
             „Cosmos—313“                  Azi  se  întruneşte  Consiliul                             durilc  căreia  a  parcurs  cale^   membru  al  Prezidiului  Sovie­  zidul  Kremlinului.   logice  prevăd  in  continuare  viscole  şi  ninsori.
                                                                                                      dc  la  soldat  la  mareşal.
                                                                                                                                                                                                     fn  foto  :  Un  pasionat  al  sportului  pe  patine,  şi  o  maşină  de
                                                                                                                                                                                                 intreţinere  pe  luciul  gheţii.
                 pe  orbită               de  Securitate  al  O.N.U.
                                            NEW  YORK  3  (Agerprcs).   lui  Consiliului  de  Securitate
               MOSCOVA  3  (Agcrpres).  -   Consiliul  de  Securitate   al   pe  luna  in  curs,  reprezentan­  Observaţiile  unor  medici polonezi
              „Cosmos-313*  este  noul  sa­  O.N  U.  sc  va  reuni  astăzi,  la   tul  Senegalului,  Ibrahima  Bo­                                                                                                           ţinuţi  politici  arestaţi  în  tim­
             telit  artificial  al  Pâmîntului,   ora  20  G.M T , la cererea  Sene­  ye,  a  cerut  convocarea  Consi­  privind  tratarea  infarctului                      C U R I E R                                     pul  demonstraţiilor'  ce  au  a­
                                                                                                                                                                                                                              vut  loc  in  această  ţară  în  vara
             lansat  la  3  decembrie  in  U.   galului,  pentru  a  discuta  plîn-   liului  „cit  mai  eurînd  posibil,                                                                                                    acestui  an.  Numărul  acestora
             niunea  Sovietică,  in  vederea   ccrca  acestei  ţâri  împotriva   pentru  a  lua  in  consideraţie  miocardului                                                                                                nu  a  fost  precizat,  dar  surse
             continuării  explorării  spaţiu­  Portugaliei,  s-a  anunţat  marţi   situaţia“  creată  prin  atacul  u­                                                                                                        ale  sindicatelor  au  arătat  că
             lui  eircumtcrcstru  La  bordul   seara  la  sediul  Naţiunilor  U   nor  trupe  coloniale  portughe­  VARŞOVIA  3  (Agerpres).  —   denia  între  cazurile  de  infarct                                         este  vorba  despre  ccl  puţin  20
             satelitului  sint  instalate  apa­  nite  din  New  York.  ze  asupra  unei  localităţi  din   Specialiştii  clinicii  medicale   ale  miocardului  şi  caracterul   Prin  livrarea  Uniunii  So\ ¡elice  a  cargoului  dc  12 500   dc  lideri  sindicali,  printre  ca­
             rate  şi  sisteme  radiotelcmetrl-   Intr-o   scrisoare   adresată   regiunea  dc  graniţă  din  sudul   de  neurofiziologie  a  Acade­  muncii  efectuate  de  cei  care   tone  „Roza  Luxemburg"  constructorii  polonezi  dc  nave   re  unii  fuseseră  condamnaţi
             ce.                          săptâmina  trecută  preşedinte-  ţârii,  in  urma  căruia  o  per­  miei  de  Ştiinţe  din  Polonia   ii  cad  victimă.       pentru  export  au  ajuns,  in  aproximativ  20  dc  ani  dc   la  8  ani  închisoare.
                                                                        soană  a  fost  ucisă,  iar  alte  8   au  ajuns  la  concluzii  intere­  A  fost  dovedit,  astfel,  că  a-   activitate,  la  un  tonaj  total  dc  3  milioane  de  tone  In  a-   Săptămîna  trecută,  alţi  84  de
                                                                                                                                    paritia  şi  evoluţia  bolii   sint
                                                                        au  fost  rănite.             sante  cu  privire  la  interdepen-  influenţate  nu  numai  de  mo­  eeaslă  perioadă,  şantierele  navale  poloneze  au  realizat  în   deţinuţi  politici  au  fost  elibe­
                                                                                                                                                                                                                              raţi  printr-o  amnistie  ordonată
                                                                                                                                                                        cadrul  comenzilor  pentru  străinătate  un  număr  de  50  di­
             Conflictul  egipfeano-israefian                                                                                        dificările  din  muşchiul   car­    ferite  tipuri  de  nave  pentru  transportul  mărfurilor,  care   de  preşedintele   Juan  Carlos
                                                                                                                                    diac  şi  din  vasele  respective,
                                                                                                                                                                                                                              Ongania  De  asemenea,  un  nu­
                                                                        Şase  selenologi  de  la  „Lunar  Labo­                     ci  şi  de  modificările  ncuro-    navighează  in  prezent  sub  pavilioanele  a  22  de  ţâri.  măr  de  25  de  evadaţi  au  fost
              CAIRO  3  (Agerpres)  —     aceeaşi   regiune,   incendiind                                                           hormonale,  care  au  loc  in  în­                                                        achitaţi.
                                                                                                                                    tregul  organism.
                                                                                                                                                     Cercetările
              Intr-o  declaraţie  citată   de   mai  multe  depozite  de  ben­                                                      au  arătat  eâ  există  o  interde­  In  Peninsula  Kamcialka  a   derî  grele  in  oameni  şi  tehnică
            agenţia  MEN,  un  purtător  de   zină.                     ratory“  în  carantină                                      pendentă   între  schimbările   fost  descoperit  cel  moi  marc   militară,  mai  ales  pe  frontul   4 0 4
            euvînt  egiptean  a  anunţat  că          O                                                                             care  au  loc  in  cord  in  timpul   zăcămint  de  sulf  din  această   de  est.  unde  două  tabere  ina­  In  ultimele  zile  în  Ceylon
             avioane  israelieno  au  bom­                                HOUSTON  3  (Agerpres).  -  de  cauciuc  cu  ajutorul  cărora   infarctului,  pe  de  o  parte,  şi   parte  a  Uniunii  Sovietice.  To­  mice  au  fost  ocupate  dc  pa­  s-au  înregistrat  o  scrie  dc  ac­
                                                                                                                                                                                                                              ţiuni  greviste  care  au  pertur­
             bardat  poziţii  ale  R A  U  si­  TEL  AVIV  3  (Agerpres)  -    Astronauţii  Charles  Conrad   tehnicienii  manipulează,   in                        talul   rc/.ervclor.   apreciază   trioţi                 bat  viaţa  economică  a  ţării.
             tuate  la  Geneffe^şi  Abu  Sul­  Un  purtător  de  euvînt  militar   şi  Alan  Bcan  au  adus  de  pe   spatele  unei  sticle  izolanlc,   excitarea  sistemului  nervos  şi   specialiştii,  se  ridică  la  citcva   După  greva  mecanicilor  de  lo­
             tan,  în  partea  dc.*'sud  a  Cana­  al  armatei  israelienc,  citat  dc   T.unâ  o  mostră  geologică  im­  conţinutul  conteinerelor  şi  sa­  secreţia  în  singe  a  hormoni­  milioane  dc  tone           comotivă.  au  încetat  lucrul  şi
             lului  dc  Suez.  El  a  adăugat  că   agenţia  AP,  a  anunţat  la  Tel   portantă  :  o  rocă   avind  o   cilor  cu  eşantioane  lunare  De   lor  suprarenali,   pe  dc  altă   Prospectarea  rezervelor  mi­  14 000  dc  muncitori  portuari.
            aparatele   israeltene  au  fost   Aviv  că  aviaţia  israeliană  a   greutate  de  2 250  grame,  cu­  teama  unei  contaminări   cu   parte.  Rezultatele  cercetărilor   nerale  din  Kamdatka  a  dat  la     Se  află.  dc  asemenea,  în  gre­
             forţate  de  artileria  R.A  U  să   efectuat  două  raiduri  de  bom­  leasă  împreună  cu  cele   36   eventuali  germeni  lunari,  cinci   coincid  cu  cele  ale  observaţii­  iveală  şi  alte  bogăţii.  In  ulti­  Miercuri  dimineaţa,  for­  vă  personalul  de  la  laboratoa­
             ce  retragă.  Totodată,  purtăto­  bardament  asupra  sectorului   kilograme  de  eşantioane  lu­  tehnicieni  ai  laboratorului  şi   lor  clinice,  care  atestă  o  creş­  ma  vreme  au  fost  descoperite   ţele  patriotice  din  Vietna­  rele  tuturor  instituţiilor  me­
             rul  de  euvînt  a  menţionat  că   dc  sud  al  Canalului  de  Suez   nare  din  Oceanul  Furtunilor                                                 aici  zăcăminte   He  cărbune,   mul  dc  sud  au  lansat  un   dicale  de  stat  din  Ceylon.
             artileria  egipteană  a  deschis   El  a  precizat  că  toate  avioa­  Piesa  este  mult  mai  grea  de-   şase  savanţi  au  fost  plasaţi  in   tere  a  secreţiei  acestor  hor­  aur.  mercur,  aramă,  nichel.   puternic  atac  asupra  car­  Guvernul  s-a  reunit  într-o
                                                                                                                                                                                                 tierului  general  al  trupe­
             un  foc  concentrat  asupra  po­  nele  s-au   reîntors  la  bazele   cît  cele  mai  mari  pietre  cu­  carantină,  fiind  obligaţi  să-şi   moni  la  cei  ce  suferă  dc  in­  Totodată  sc  efectuează  foraje   lor  saigoneze  din  sectorul   şedinţă  specială  pentru  a  exa­
                                                                                                                                                                   care  urmăresc  depistarea  re­
            ziţiilor  israeliene  aflate   In  lor.                     lese  în  urmă  cu  patru  luni  de   suspende  cercetările.  farct.                       zervelor  de  ţiţei.          Kicn  Tuong   fn  cursul     mina  situaţia  creată  în  ţară
                                                                        Neil  Armstrong  şi  Edwin  Al-                                                                                          luptelor  violente,  ce  s-au   în  urma  valului  dc  greve
                                                                        drin  in  Marea  Liniştii.  Alte                                                            4 0 4                        desfăşurat  la  90  kilometri   4 04
                                                                                                                                                                                                                               Tribunalul  militar  din  Iran
                                                                                                                                                                                                 vest  de  capitala  saigoneză,
                                                                                                                                                                     Uzina  „Lilostroi“  din  Liu-
            întrunirea  ambasadorilor                                   patru  pietre  lunare  culese  de                                                          hliana  a  început  să  producă   ambele  părţi  au  suferit   a  condamnat  la  moarte  20  de
                                                                        Conrad  şi  Bcan  depăşesc  fie­
                                                                        care  900  de  grame.               „Săptâmina  Atlantică“                                 motoare  cu  12  cilindri  a  2 250   pierderi  —  relatează  co­  persoane  acuzate  dc  încălca­
                                                                          Examinarea  mostrelor  sele-                                                             cai  putere  după  licenţa  firmei   respondentul agenţiei Fran­  rea  legii  privind  interzicerea
            „celor  patru“  în  problema                                nologice  aduse  la  Houston  de                                                           italiene  „Fiat”              ce  Pressc.                  stupefiantelor.
                                                                        echipajul  navei  cosmice  ,.A-   BRUXELLES  3  (Agerprcs)—   nul  dintre  principalele  subiec­  Motoarele  sint  destinate  lo­  In  aceeaşi  zi  au   fost   4 0 4
                                                                        pollo-12“  va  trebui  să  sufere   Miniştrii  apărării  ai  ţârilor   te  ale  dezbaterilor  il  va  con­  comotivelor  diesel-electrice  şi   semnalate  noi  ciocniri  in­  Un  tribunal  italian  a  anulat
            Orientului  Apropiat                                        insă  o  inlirziere,  din  cauza  u­  participante  la  organismele  in­  stitui  strategia  nucleară.  Se   hidraulice  fabricate  de  între­  tre  detaşamentele  patrio­  triţe  Sylva  Koscina  cu  omul
                                                                                                                                                                                                                              marţi  căsătoria  cunoscutei  ac­
                                                                                                                                                                                                 ţilor  şi  unităţi  ale  forţe­
                                                                                                                                                                   prinderi  din  Iugoslavia.
                                                                        nui  incident  care  a  avut  drept
                                                                                                      tegrate  ale  NATO  —  14  din
                                                                                                                                    menţionează  că  în  centrul  a­
                                                                        urmare  plasarea  de  urgentă   cei  15  membri  ai  organizaţiei,   tenţiei  se  va  afla  şi  repatrie­                lor  inamice  in  Delta  Mc-   de  afaceri  Raimondo  Castcfii,
                                                                        in  carantină  a  şase  dintre  cei   deci  cu  excepţia  Franţei,   —   rea,  pînâ  in  toamna  anului   4 0 4          kongului.                    acuzindu-1  pe  .acosta  de  biga­
              NEW  YORK  3  (Agerpres)    Securitate  din  22  noiembrie   mai  eminenţi  selenologi  de  la   s-au  întrunit  miercuri  la  Bru­  1970,  a  4 800  dintre  cei  10 000   Populaţia  globului  va  atinge     mie.  Potrivit  O lului  civil  j-
              După  o  întrerupere  de  apro­  1967,  „care  va  trebui  să   fie   .Lunar  Laboratory".  xelles  pentru  a  trece  in  revis­  de  militari  canadieni  staţio­  fn  anul  1985  aproximativ   5             talian,  Castcfii  nu  se  poate  re­
            ximativ  5  luni,  la  New  York   pusă  în  aplicare  in  toate  pre­                    tă  timp  de  două  zile  proble­  naţi  în  Republica  Federală  a   miliarde  de  locuitori,  se  apre­              căsători,  nefiind  divorţat  legal.
            au  fost  reluate  marţi  reuniu­                             Accidentul  a  fost  provocat                             Germaniei  şi  afectaţi  —  ase­  ciază  Intr-un  raport  al  Comi­  Dc  patru  zile  se  află  blocat   Eludînd  legea  italiană,  prin
            nile  ambasadorilor  celor  pa­  vederile  sale“.           de  ruperea  uncia  din  minccile  mele  militare  ale  pactului.  U-  menea  unor  forţe  militare  ale   siei  Naţiunilor  Unite  pentru   In  docurile  marelui  port  5>yd-   încheierea  în  Mexic  a  celei
            tru  mari  puteri  la  O N.U  con­                                                                                      Marii  Britanii,  Germanici  oc­  populaţie  Acest  spor  natural   ney  cargoul  australian  „Jepa-   de-a  doua  căsătorii,  el  se  află
            sacrate  examinării  căilor   de                                                                                        cidentale.  Belgiei  şi  Luxem­  al  populaţiei  mondiale   este   rit",  Intrucît  muncitorii  por­  sub  urmărire  judiciară  şi  pa­
            soluţionare  prin  mijloace  paş­                                                                                       burgului  —  comandamentului   extraordinar  de  mare,  dacă  ne   tuari  refuză  să  încarce  această   sibil  de  închisoare  de  la  unu
            nice  a  conflictului  din  Orien­                                                                                      NATO.  In  legătură  cu  trupele   sre  în  vedere  că  numărul  lo­  navă,  care  are  la  bord  un  e­  Ia  cinci  ani.
            tul  Mijlociu  Reuniunea  a  a­                                                                                         staţionate  in  R FG.  se  menţi­  cuitorilor  a  fost  la  ultimul  re-   chipaj  militar.  Nava  întreprin­  4 0 4
            vut  loc  la  reşedinţa  ambasa­                                                                                        ne  incâ  o  chestiune  litigioasă,   censămint,  in  anul  1965,   de   de  curse  regulate  spre  Vietna­  Comiţînd  peste  50  de  asasi­
            dorului  american  la  ONU.,                                                                                            şi  anume,  neînţelegerea  dintre   3.289  miliarde.   S-a  constatat,   mul  de  sud  transportînd  mu­  nate,  cu  toate  că  nu  a  împli­
            Charles  Yost.  Conform  unul                                                                                           oficialităţile  dc  la  Londra  şi   că  sporul  populaţiei  este   de   niţii  pentru  trupele  australie­  nit  vîrsta  de  27  de  ani,  brazi­
            consens  anterior,  aceste   în-                                                                                        cele  de  la  Bonn  în  legătură   2.2  ori  mai  mare  in  ţările  Sn   ne  participante  (a  agresiunea   lianul  Julio  Auguslo  da  Silva,
            tîlnîri  se  desfăşoară  prin  ro­                                                                                      cu  înlocuirea  brigăzii  a   6-a   curs  de  dezvoltare  dcclt   în   S U.A.  din  Vietnam.  In  semn   care  a  fost  arestat  de  poliţia
            taţie  la  reşedinţele  celor  pa­                                                                                      britanice,  repatriată  incâ  in  a­  cele  industrializate.  dr  protest  împotriva  războiu­  din  Rio  de  Janeiro,  a  devemit
            tru  participanţi.                                                                                                      nul  1968.  Neînţelegerea  constă                           lui  din  Vietnam,  organizaţia   deţinătorul  unui  „record“  tra­
              In  comunicatul  dat  publici­                                                                                        în   neacceptarea   de   către   4 0 4                      din  Sydney  a  Federaţiei  mun­  gic.  Da  Silva  a  mărturisit  c-fV,
                                                                                                                                                                     Camera  Inferioară  a  Parla­
            tăţii  la  încheierea  acestei  reu­                                                                                    R.F.G  a  cererii  britanice  de  a   mentului  a  acordat  votul  de   citorilor  portuari  a  anunţat  că   în  afara  primei  sale  crime,  e-
             niuni  se  afirmă   că  „situaţia                                                                                      i  se  compensa  integral  cheltu­  încredere  noului  guvern   al   nu  va  icvcni  asupra  hotâriril   feetuate  etnd  avea  13  ani,  şi-a
                                                                                                                                    ielile  în  devize  necesitate  de
            din  Orientul  Apropiat   este                                                                                          întreţinerea   trupelor   După   Afganistanului.            cale  in  ciuda  presiunilor  auto­  ucis  anul  trecut  soţia,  cumna­
                                                                                                                                                                                                rităţilor.
            dîn  ce  in  ce  mai .gravă  şi  mai                                                                                    cum  se  ştie,  Bonnul  s-a  an­  Primul  ministru  este  Nur                            tul,  cîţiva  prieteni,  pentru  a-i
            presantă".  Participanţii  reafir­                                                                                      gajat  să  acopere  80  la  sută   Ahmcd  Etemadi,  care  deţine  şi   4 04              jefui,  şi  mai  mulţi  poliţişti  şi
                                                                                                                                                                                                  Guvernul  argentinian  a  or­
            mă  convingerea  lor  că  aceas­                                                                                        din  aceste  cheltuieli  Potrivit   portofoliul  Ministerului  de  Ex­  donat  eliberarea  ultimilor  de­  soldaţi  ce  încercau  sâ-1  ares­
                                                                                                                                                                                                                             teze.
            tă  situaţie  nu  trebuie  să  pună                                                                                     agenţiilor  de  presă,  este  pu­  terne.  iar   Abdullah  Yaftally
            fn  pericol  pacea  şi  securitatea                                                                                     ţin  probabil  ca  la  actuala  reu­  şi  Abdul  Qayum  deţin  funcţi­
             internaţională   Comunicatul                                                                                           niune  să  se  ajungă  la  un  a­  ile  de  adjuncţi  ai  premierului.
            declară  că  obiectivele  urmări­                                                                                       cord  In  această  problemă    Ministru  al  apărării  naţionale
            te  de  cci  patru  ambasadori  râ-                                                                                      In  vederea  pregătirii  reuni­  a  fost  numit  generalul  Mo­  Bolivia  şi  U R S.S.  au  stabilit  relaţii  diplomatice  la  ni­
            mln  neschimbate r  dc  a  favo­                                                                                        unii  miniştrilor  apărării,  marţi   hammed  Khan.              vel  dc  ambasadă,  a  anunţat  marţi,  intr-o  declaraţie  tele­
            riza  stabilirea* unei  păci  dura­                                                                                     s-au  întrunit  la  sediul  NATO                                vizată,  preşedintele  bolivian,  generalul  Alircdo Ovando
            bile fn  Orientul  Apropiat,  spri­                                                                                     din  Bruxelles  şefii  de  stat  ma­  4 0 4                     Candia  Primul  ambasador  bolivian  la  Moscova,  a  spus
            jinind  rezoluţia  Consiliului  de                                                                                      jor  ai  ţârilor  participante  la   La  Alger  a  fost  dat  publici­  el,  va  li  rectorul  Universităţii  din  Oruro,  Julio  Garrct
                                                                                                                                    organismele   integrate   ale   tăţii  un  comunicat  a)  Partidu­  Ayllon.  inginer,  fost  senator.
                                                                                                                                    NATO.  ..Săptămîna  Atlantică“   lui  african   al  Independenţei
                                                                                                                                    se  va  încheia  vineri  cu  sesiu­  din  Guineea  (Bissau)  şi  Insule­
                                                                                                                                    nea  de  iarnă  a  Consiliului  Mi­  le  Capului  Verde  asupra  ope­
                                                                                                                                    nisterial  al  NATO  Pentru   a   raţiunilor  militare  desfăşurate
            Luptele  dintre                         JAPONIA.  —  La  Tokio  s*a  deschis  cea  de  a  16-a  Expoziţie  anuală  de  maşini  la  care  au   participa  la  această  sesiune,   de  detaşamentele  acestei  orga­
                                                                                                                                    la  Bruxelles  a  sosit  secretarul
                                                                                                                                                                   nizaţii  pe  toate  fronturile  din
                                              participat  14  firme,  cu  maşini  şi  accesorii  de  maşini.  Au  fost  expuse  723  de  maşini,  autobuze,   de  stat  al  S.U.A.,  William  Ro­  Guineea  (Bissau).  Trupele  co­  C U R I E R   -
                                                                                                                                    gers,  împreună
                                                                                                                                                   cu  ministru!
                                                                                                                                                                   lonialiste,  se  subliniază  in  co­
            trupele  saudite                  motociclete  ele.                                                                     apărării.  Mclvin  Laird,  şi  mi­  municat,  au  înregistrat  pier-
                                                   In  foto :  Un  aspect  din  ex poziţie-
                                                                                                                                    nistrul  de  finanţe,  David  Ken­
                                                                                                                                    nedy.
            Şi
            sud-yemenite                  Situaţia                          T    imp  de  patru  luni,  po­                                                                                                                 Sharon  Tate,  aflată  in  luna
                                                                                              Angelcs
                                                                                liţia  din  Los
                                                                                                                                                                                                                            a  opta  de  sarcină,  în  ciuda
                                          din  Biaffra                     neputincioasă  in  elucidarea   CRIMA  DE  LA                                                                                                    rugăminţilor  ei  de  a  i  lăsa
                                                                                    dovedise
                                                                                se
                                                                                              practic
              CAIRO  3  (Agerpres).  Amba­                                 misterului  care  înconjura  a-                              Unde  duce descompunerea morală                                                     viaţa  pentru  a  aduce  pe  lu­
                                                                                                                                                                                                                            me  copilul.  Alţi  doi  oaspeţi
            sadorul  R A U.  la  Aden.  Sa-   LACOS  3  (Agerpres)  —      casinarea  sălbatică  a  actri­    BEL  AIR                                                                                                      care  au  încercai  să  fugă  an
            mîr  Abbas,  a  fost  primit  de   O  dală  cu  siirşilu)  sezonului   ţei  de  cinema  Sharon  Tate                                                                                                            fost  imobilizaţi   şi   înjun­
             Mohamed  Aii  Haythem,  pri­  ploios,  ofensiva  forţelor  fede­  fi  a  altor  patru  persoane,  a­                                                                                                           ghiaţi.  In  sfirşit,  ultima  vie-
            mul  ministru   al   Republicii   rale  nigcncnc  împotriva  tru­  flate  in  vila  ei  in  seara  zilei   diverse  închisori  americane   recţi  la  acest  măcel,   două   că  prin  diverse   state   ale   verse  mijloace,  printre  care   Liniă  a  căzut,  fostul  logodnic
            Populare  a  Yemenului  de  sud,   pelor  biafreze  se  desfăşoară   de  9  august.  Intre  timp,  ra­  se  află  sub  stare  de  arest  10   sint  femei,  care  au  comis  sin­  SU.A.,  stabilindu-şi  taberele   drogurile  şi  chiar   hipnoza,   al  lui  Sharon  Tate.  Jay  Se-
             informează  agenţia  MEN  Pre­  eu  o  intensitate  sporită,  rela­  poartele  poliţieneşti  înregis­  persoane  avind  legătură  cu   gure  patru  din  cele  cinci  cri­  în  ferme  închiriate,  de  unde   'Icorge  Moson  a  transformat   bring.
             mierul  yemenit  a  expus  diplo­  tează  corespondentul  agenţiei   traseră  o  serie  dc  alle  cri­  crima  de  la  9  august   Trei   me.        lansau,  din  cînd  in  cind,  ri­  in  „sclavi"  pe  discipolii  săi.   Martora  a  relatat  că   In
             matului  egiptean  punctul   de   Associated  Press.  In  momen­  me  nu  mai   puţin   mon­  dintre  ele  —  Charles  Wai-                          nele  „operaţii"  de  spargeri   obligindu-i  să  facă  1ărâ  dis­  noaptea  următoare,  cei  cinci
             vedere  al  ţării   sale  asupra   tul  de  faţă.  trupele  guvernu­  struoase.  cărora  le  căzuseră   son,  de  24  de  ani,  Patricia             şi  furturi.  Unul  din  raidu­  cuţie  orice  le  cerea.  Ajunşi   membri  ai  ttandci  au  primit
            conflictului   armat   dintre   lui  federal  înaintează  in  două   victime  diverse  persoane  ce   Kremcinkel,  de  21  de  ani,   Cum  au  fost   rile  poliţiei,  efectuat  tn  oc­  ta  ultimul  grad  al  descom­  ordinul  să  plece  la  Los  An­
            RP.Y.S.  şi  Arabia  Saudită   direcţii  principale:  spre  su­  obişnuiau   să   frecventeze   şi  Linda  Loulse/ Kasabian,  de                      tombrie  la  tabăra  „familiei”   punerii  morale,  „sclavii“  au   geles  şi  să-i  ucidă  pe  indus­
              Evoeînd   situaţia  militară   dul  Riafrei,  unde  se  află  ae   „înalta  societate"  a  statului   20  de  ani,  —  sint  acuzate  di­           din  „Barker  Ranch",  a  per­  procedat  pină  şi  la  crimă.
             de  la  frontiera  dintre Yemenul   reportul  Uli,  amenajat  in  ini­  California  Anchetatorii  fu­  rect  de  quinluplul  asasinat   descoperiţi  mis  redeschiderea   anchetei                             triaşul  La  Bianca  şi  pe  soţia
                                                                                                                                                                                                                                                  cu
                                                                                                                                                                                                                            sa.  ceea  ce  au  şi  făcut
             de  sud  şi  Arabia  Saudilă.  a­  ma  junglei,  şi  spre  nord.   in   seseră  frapaţi  iu  special  de   din  vila  Bel  Air.  O  a  patra        asupra  asasinatului  din  lu­                             *>nge  rece  Poliţia  crede  că
             genţia  MEN.  citind  surse  auto­  zona  oraşului  Owerri.  unic:*   cruzimea  asasinilor  Dar  toa­  persoană  —  Susan   Denise   asasinii ?     na  august  Printre  hippies  a­  Se  face  lumină...      aceşti  hippies  ar  putea   fi
             rizate  dîn  Aden,  relatează  eâ   fortăreaţă   importantă  aflată   te  pistele  urmărite  pe  întreg   Atkins  (21  de  ani)  —  a  fost   Primele   declaraţii  făcute   restaţi  cu  acest  prilej  pentru   vinovaţi  şi  de  asasinarea  al­
             forţele  armate   sud-yemenite   actualmente   sub   controlul   teritoriul  S.lhA   cit  şi  in   de  faţă  dar  nu  n  participat   presei  de  avocaţii  celor  in­  furt.  şantaje,  conduită  inde­  Din   relatările   martorei,   tor  trei  persoane,  ale  căror
            controlează  în  prezent  regiu­  biafrez.   Unităţi  ale  forţei  »r   ţările  vecine  se  dovediseră   la  crimă.  Alte  cinci  fete  ti­  culpaţi.  care  nu  au  fost  con­  centă  sau  prostituţie  s-a  a-   identificată  sub  numele   de   nume  nu  au  fost  comunicate
             nea  Wadiah,  revendicată   de   federale  au  ajuns  deja  la  o   pînă  la  urmă  a  fi  false   nere  sint  reţinute  in  calitate   firmate  dar  nici  dezminţite   Uat  şi  o  tinără  fată,   unul   Shellcy  Nadei,  s-au  aflat  a­  Afacerea  urmează  acum  să
             cele  două  părţi.  Potrivit  pre-   distanţă  atit  de  mică  de  O-   In  aceste  împrejurări,  des­  de  martore.  In  sfirşit.  ulti­  de  poliţie,  au  proiectat  o  lu­  din  cei  cinci  martori  ce  au   cum  amănunte  asupra  bes­  fie   transferată   justiţiei.
             ţci  de  la  Aden,  24  de  avioa­  werri,  îneît  pot  bombarda  o­  coperirea  asasinilor,  anunţa­  ma.  şi  poate  cea  mai  impor­  mină  puternică  asupra  felii   fost  întemniţaţi  acum  de  po­  tialei  crime  a  bandei  de  hip­  Luni,  o  cameră   de  punere
             ne  saudite  au  participat  la  a-   raşul                   tă  luni  seara  de  poliţia  dîn   tantă  persoană,  este  Char­  lui  in  care  trăiau  membrii   liţie  ca  măsură  de  precau­  pies  din  vila  Bel  Air   I,a   sub  acuzare  îşi  va  încheia
             lacul  lansat  duminică  de  Ara­  Teritoriul  aflat  în  prezent   Los  Angeles,  a  avut  efectul   les  Manşon  (34  de  ani),  stă pi­  „familiei  Manşon”.  Principa­  ţie,  care,  aflată  încă  sub  e­  „operaţie”  au  participat  trei   ancheta  şt  va  stabili   data
             bia  Sauditâ  asupra  poziţiilor   sub  administraţia  autorităţilor   unei  bombe.  Cine  sint  aceş­  nul  „familiei   de   hippies   lul  vinovat,  afirmă  ei.  este   fectul  drogurilor,  a  relatat,   femei  şi  doi  bărbaţi  care  au   procesului.   „Cazul  Sharon
             controlate  de  forţele  armate   biafreze  este  de  numai  3 000   tia  ?  Tineri,  in  virstă  intre   Manşon”,  omul  căruia   ii   Gcorge   Manşon,  aflat   de   fără  ca  măcar  să-şi  dea  sca­  jiătruns  în  curtea  vilei,  îm ­  Tate”  se  apropie  de  epilog.
             ale  Yemenului  de  sud.  Avia   kmp  Pe  de  altă  parte,   <e   20  şi  24  de  ani,  proveniţi  din   plăcea  să-şi  spună,  după  îm­  cîtva  timp  tn  închisoare  sub   ma  de  ceea  ce  spune,   cum   brăcaţi  in  alb   Unul   din   Dar  mulţi  observatori  eonsi-
             tia  yemenitâ.  relevă  surse  au­  menţionează   că  operaţiunile   familii  respectabile,  dar  care   prejurări,  „Dumnezeu",  „Sa­  învinuirea  de  furt  de  auto   membrii  „familiei”,  in  special   bărbaţi   avea  un  revolver,   deră  că  pe  banca  acuzaţilor,
             torizate  de  la  Aden,  a  lansat   militare   lansate  de  trupei»   sul)  impulsul  actualei  „mo­  lon“,  „Isus”,  „Răzbunătorul”,   mobile,  şantaj  şi  distrugere   Wnfson,  Krenwinkel  şi  Ka­  ceilalţi  cuţite,  cu  care   au   alături  de  asasini,  ar  trebui
             o  violentă  contraofensivă  şi  a   biafreze  au  fost  mult  mai  re   de”  din  Occident  au  ales  ca   şi  sub  ale  căruţ  ordine  sau   de  proprietăţi.  El  este  acel î   sabian,  i-au  asasinat  pe  Sha­  fost  tăiate   mai  înlii  firele   fă  se  afle  şi  sistemul,  ce  per­
             bombardat  unităţi  ale  arma­  duse  în  ultimele  sâplămîni din   lea  vagabondajului,   întru­  influenţă   ocultă   membrii   care  conducea  grupul  nomad   ron  Tate  şi  pe  oaspeţii  ei.  Ti-   telefonice.  Primul  a  fost  u ­  mite  unor  tineri  capabili  de
             tei  saudite  care  se  îndreptau   cauza  ploilor  torenţiale  care   ni ndu-se  în  „familii  de  hip-   „familiei“  au  semănat  teroa­  de  hippies,  alcătuit  din  35 —   năra  a  povestit,  de  asemenea   cis  Stcuen  Parent.  de  18  ani,   muncă  şi  activităţi  creatoare
             spre  regiunea  ostilităţilor  Zia­  au  făcut  ea  drumurile  să  de­  pies”  ce  practicau   „cultul“   re  in  statul  California  in  va­  40  de  persoane,  bărbaţi,  fe­  'ă  Susan  Denise  Atkins  a   să  ducă  o  viaţă   depravată
             rul  „El  Thaourn"  informează   vină  impracticabile  Postul  de   orgiilor,  stupefiantelor,  hip­  ra  anului  1909.  Faptul   cel   mei  şi  mai  mulţi  copii,  din­  asistat  nu  numai  la  quinlu­  cnre-şi  conducea   automobi­  rare-i  împinge  la  consumul
             că  luptele   angajate  dc  cele   radio  „Vocea   Biafrei"  nu  a   noza.  perversiunea,  furtul  şi                                                plul  asasinai,  dar  şi  la  uci­  lul  spre  poarta  principală.  A­  de  stupefiante.   vagabondaj
             două  părţi  continuă  şi  că  im­  semnalat  decit  eîtcva  atacuri   crima.              mai  extraordinar  este   că   tre  care  doi  nou-născuţi  A ­  derea   muzicianului   Carp   sasinii  au  pătruns  apoi  în  vi­  şi  crimă.
             portante   efective  dc  trupe                                  In  momentul  de  faţă,  in  din  cei  trei  participanţi  di­  ceştia  obişnuiau  să  rătăceas­  Hinman.  Folosindu-se  dc  di­  tă,  unde  au  in junghiat-o  pe  I.  RETEGAN
             saudite  şi  sud-yemenite   sint   ale  forţelor  biafreze  in  Îm­
             dislocate  in  direcţia  Wadiah.  prejurimile  localităţii  Onitsha.
                                                                                                           TIPARUL!  întreprinderea  ooligrafîcA  Deva.
                                                                                                                                                                                                                                              <4 005
   7   8   9   10   11   12   13   14   15   16   17