Page 8 - 1905-18
P. 8

352                         LUCEAFĂRUL                  Nrul 18, 1905.

                                       SEPTEmURIE.
           în  gălăgia  tîrguluî  de  cărţi,  micul  Toader   Tată-său  a  dat  să  mai  zică  ceva,  dar  nu-î
          Moldovan  părea  foarte  nenorocit.  Studenţi,  cu   venea  vorba;  îl  netezi  pe  faţă  de  cîteva  ori,  îl
          chipiele  date  pe  ceafă,  oferiau  în  schimb  căr­  sărută şi urcă repede în vagon.
          ţile  lor  sau  le  vindeau,  lăudîndu-şî  marfa  cu   Băiatul  îşi  şterse  repede  lacrimile,  îşi  strînse
          multă larmă.                      dinţii   deolaltă   cu   putere,   respirînd   agitat,
           Se  ţinea  strîns  de  tată-său,  privind  speriat   dînd drumul greutăţii care îl apăsa dela inimă.
          la  studenţii  din  jurul  lui,  cari  erafl  aşa  de  ve­  De  cătră  sară  se  mai  învioră.  Legase  prie-
          seli şi de gălăgioşi.             tinie  cu  doî-treî  băieţi  de  sama  lui  dintre  cari
            „Ce  cărţi  ai  de  vîndut  ?  întrebă  tată-so   unul  —  spunea  că  e  repetent  —  i  se  părea
          pe unul.                     ^    foarte  îndrăzneţ.  Pînă  să  sune  de  culcare,  se
           —  De pe a şasa: Salustiu, Virgil, Xenofon.  mai jucară prin curte, mai alergară.
            —  Mie îmi trebue de pe prima."   în  dormitor  iarăş  îi  veni  urîtul.  Nu-î  plăcea
           Băiatul  rămase  cu  gura  căscată.  Numele  acele   sala  aceea  aşa  de  mare,  cu  atîtea  paturi.  îşi
          străine  îl  făcură  să  tresară.  Cît  de  cuminte  i  se   amintia  de  chilia  lor  mică  de  acasă,  cu  trei
          părea  studentul  acela,  care  le  vindea;  le  ştia   paturi  şi  un  divan  vechiu.  Acolo  dormiau  pă­
          de  bună  samă  pe  din  afară,  după-cum  ştia   rinţii  lui,  bunicul  şi  el.  Şi  sluga  Gherasim  îl  lua
          el  poeziile  din  Abecedar.  O  rază  de  îmbărbă­  sara  pe  genunche  şi  începea  să-î  spună  la  po­
          tare  cercă  să  se  strecoare  în  sufletul  lui  amă-   veşti,  cu  pădurea  cea  fermecată,  cu  zmei  şi
          rît.  Se  gîndia  ca  la  un  vis  îndepărtat,  la  vre­  zîne,  cu  copiii  pierduţi...  El  asculta  cu  coatele
          mea  cînd  va  fi  şi  el  student  mare  şi  va  fi  pe   rezimate  de  masă,  uitîndu-se  ia  flacăra  luminii
          „a şasa“.                          de  său,  cum  se  zbate.  Slujnica,  după-ce  găta
           îl  urmăria  cu  privirea  şi-î  auzia  glasul  res-   cu vasele, se aşeza şi ea pe vatră şi asculta.
          bătînd d’asupra celoralalte.        „Uită-te,   domnişorule,   ce   nas   mare   are
            „Virgil... Xenofon, nou de nouţă!“  Gherasim !“
           Aflară  în  sfîrşit  un  băiat  cu  cărţi  de  pe  prima.   Şi  rîdea  arătînd  pe  perete  nasul  lui  Ghera­
          Şi  în  vreme  ce  tatăl  se  zbătea  cu  băiatul,  care   sim.  Sluga  ridica  din  umeri,  zicea  o  glumă,
          era  foarte  bun  de  gură,  el  răsfoia  cu  sfială   să astupe gura slujnicii şi spunea mai departe.
          prin  cărţile,  cari  de  acum  erau  să  fie  ale  lui.   Flacăra  luminii  se  întindea  din  ce  în  ce  mai
          Geometrie!  Citi  silabisind  titlul,  răsfoi  cîteva   tare,  o  zare  ca  de  curcubeu  o  împrejmuia,  în
          foi  şi  rămase  pe  gîndurî:  ce  o  mai  fi  şi  asta!   vreme-ce  el  clipia  din  gene  din  ce  în  ce  mai
          Limba  latină...  Citeşte  cîteva  şire  de  pe  pagina   des.  Gherasim,  vrînd  să  ia  mucu  stinge  lu­
          întîi  şi  nu  înţelege.  Îşi  ia cărţile  subsuoară  şi  pleacă   minarea,  apoi  ia  sfeşnicul,  suflă  în  feştilă,  ri-
          spre  internat.  Cît  de  multe  erau  ;  nici  nu  le-ar   dicînd-o  repede  de  cîteva  ori  în  sus  şi  lumina
          putea  duce  singur  pe  toate,  de  nu  i-ar  ajuta   se aprinde iarăş.
          şi tată-său !                       „Vezi,  domnişorule,  că  mai  am  încă  zile
            Le  aşează  pe  masă,  potrivindu-le  după  mărime.   de trai!“
          Un  miros  de  văpseală  proaspătă  umplea  odaia.   De  sfîrşitul  poveştii  nu-şi  mai  dădea  samă.
          Corfe  şi  lăzi  erau  îngrămădite  pe  coridor,  doi   Ca  prin  vis  îşi  aducea  aminte  dimineaţa,  că
          ţigani  cărau  saltelele  umplute  cu  paie,  în  vreme   bunicul  l-a  desbrăcat  şi  l-a  desculţat  şi  l-a  dus
          ce  băieţii  ceilalţi  alergau  ca  într’un  furnicar   în braţe pînă in pat.
          dintr’un  coridor  în  altul.  Toţi  erau  veseli:  sin­  Cît  de  drag  îi  era  bunicul!  îi  făcea  sănii  şi
          gur  numai  el  şi  cu  cîţiva  alţi  băieţi  de  pe   jucării  de  tot  felul  şi  paiaţi,  cari  joacă  cînd
          prima  steteau  stingheriţi  în  mijlocul  gălăgieî,  cu   tragi  de  sfoară,  şi  vaci  de  hîrtie.  Iarna,  cînd
          privirile abătute, cu gîndul departe.  tăiau  porci,  bunicu  îl  lua,  des  de  dimineaţă,  în
            L-a petrecut apoi pe tată-său pînă la gară.  patul  lui.  Aburia  florile  de  ghiaţă  de  pe  ferea-
            „Să  fii  cuminte,  dragu  tatii,  să  înveţi  şi   stă,  îl  îmbrobodia  bine  cu  ţolul  pe  la  spate
          peste o zi-două să ne scrii, auzi Toderiţă?"  şi-l  punea  să  priviască  la  porcii,  cari  se  pîrjo-
            El tresare aiurit.               liau  între  trunchi,  sub  bobotaia  focului  de  paie.
            „Auzi,  dragu  tatii,  dupăce  te-ai  dedat  cu   în  zarea  lui,  tată-său  şi  oamenii  cari  se  învîr-
          lucrurile dela şcoală, să ne scrii.  teafi  pe  lîngă  porc,  păreau  cu  mult  mai  altcum,
            —  Scriu ... scriu."            de  cum  îi  vedea  peste  zi.  în  curînd,  bunicul
            Cînd  să  urce  tatăl  său  în  tren,  buza  de  jos   venia  zgrebulit,  cu  căciula  trasă  pînă  peste
          începe  să-î  tremure,  un  nod  i  se  aşeză  în   urechi.
          grumaz.                             „Toderiţă,  iacă  ţi-o  adus  bunicu  urechea
            Şi  cînd  a  dat  să-î  sărute  mîna,  picuri  mari   porcului."
          de lacrimi se rostogoliră peste ea.  I-o  punea  pe  jar  şi  o  împărţiau  amîndoi,  dar
   3   4   5   6   7   8   9   10   11   12   13