Page 15 - 1905-19
P. 15

Nrul 19, 1905.               LUCEAFĂRUL                        379
    cîteva  ponturi,  apoi  jocul  se  potoli  încetul  cu   Şi  prin  umbra  teilor  ce  ţineau  strajă  drumu­
    încetul  şi  tinerii  începură  să  vorbiască  în  taină.   lui  pietruit  mă  apropiu  de  casa  lor.  Imî  venea
    Ţiganul  se  aşeză  pe  un  butuc  şi  făcu  să  ră­  de  multeori  gîndul  să  mă  întorc,  să  viu  mal
    sune  în  liniştea  nopţii  clare  doinele  noastre   tîrziu,  dar  o  putere  mare  mă  ducea  mereu
    trăgănate.  Feciorii  oftau  din  adine,  fetele  sus­  înainte.  —  Cînd  am  trecut  pragul  curţii,  îmi
    pinau,  aici  înaintea  gării,  de  unde  acuşi  se  va   veni  să  rămîn  acolo,  pînă  va  eşi  cineva  afară
    face  despărţirea.  îmbrăţişări  cu  patimă,  şi  cîte   să  mă  întrebe:  dar  dta  ce  vrei  ?  Şi  dacă  mă
    un sărut lung, să nu se mal gate. Eu — străin  va  întimpina  chiar  ea,  să  o  văd  odată,  apoi  să
    —   mă  plimbam  pe  dinaintea  lor,  cu  inima   fug  departe  şi  să  nu  mă  întorc  decît  mîne  di­
    zdrobită.  Cînd  un  tînăr  oacheş  îşi  sărută  dră­  mineaţă.  N’am  avut  să  stau  atîta  pe  gîndurî,
    guţa  apoape  de  mine,  mi  s’a  oprit  respiraţia   căci  m’au  zărit  şi  m’au  chemat  în  casă.  Dar  casa
    pe  cîteva  clipe.  Şi  ţiganul  zicea  mal  departe,   era.  goală,  cineva  nu  era  acasă,  şi  lumea  a  în-
    ştii  de-ţl  rupea  inima.  Şi  săracă  inima  mea,   ceplit  să  se  învîrte  cu  mine.  Un  întunerec  adînc
    numai  de  asta  nu  avea  lipsă.  O  arie  scurtă  ar   mi  s’a  făcut  deodată  în  suflet,  şi  vă  spun  pe
    fi  putut  să  mă  umple  de-o  durere  adîncă  cu   cinstea  mea,  iubiţilor,  că  întîia  durere,  mare,
    deşteptarea  amintirilor,  dar  acum,  cîntecele  ace­  ucigătoare  în  viaţă  mea,  atunci  am  simţit-o.
    stea  ce  nu  inal  încetau,  îmi  erau  moartea.  Şi   Era  să  stau  cîteva  zile,  dar  acum  nu  mal
    fără  să  ştiu  cum,  îmi  răsări  deodată  în  inimă   puteam  sta  nici  cîteva  ceasuri.  Tot  ce  am
    o  ură  neîmpăcată,  faţă  de  recruţii  aceştia,  ce-s   zidit  o  săptămînă,  mi  s’a  ruinat  prin  o  singură
    aşa  de  fericiţi,  şi-nil  venia  să  merg  să  sucesc   lovitură. Şi lovitura asta mi-a zdrobit şi inima.
    gîtul  ţiganului.  Cît  îs  de  bun,  cum  mă  ştiţi  şi   Impresie  bună  nu  voiu  fi  putut  lăsa  în  sara
    voi,  iubiţilor,  atunci  nu  mal  ştiam  ce-I  de  capul   aceea,  am  pornit  ca  un  smintit  la  gară,  să  plec
    meu.  Căci  aci  la  gara  asta  am  venit  de  undeva,   încă  în  noaptea  aceea.  —  Abia  aci,  în  liniştea
    unde n’am nimerit bine.“           nopţii  am  simţit  apoi  întreagă  greutatea  durerii.
     Vasile  tăcu,  beu  păharul  şi  părîndu-î  că  nu-l   Şi,  din  cînd  în  cînd,  ca  o  fulgerare  întunecată,
    mal  ascultă  nime,  spuse  iar,  cu  glas  scăzut,   îmi  venia  gîndul  acesta:  „Şi-a  bătut  joc  de
    fără nici o desluşire.             mine“  !  —  Dar  tot  ce  era  bun  în  sufletul  meu
      „Mi-a  sris  pe  o  carte  poştală  numai  atît:   se  revolta  împotriva  ghidului  acesta.  îmi  venia
    „Aşa că nu mergi acasă pînă pe Sîmbătă?  în  minte  cum  ne-am  despărţit  mal  pe  urmă.
    —   Vezi,  pînă  al  fost  la  noi  am  fost  bine,  şi   O  vedeam  cum  stă  cu  ochii  în  pămînt  şi  cum
    dupăce  te-al  dus...  rău“.  Şi  scrisoarea  asta   îşi   agită   mînile   pe   braţul   scaunului,   caşi
    am  fost  primit-o  Luni.  Şi  —  închipuiţi-vă  cum   cînd  s’ar  juca.  ÎI  vedeam  fruntea  umbrită  de
    a  fost  viaţa  mea  o  săptămînă  întreagă!  Cumani   două  aripioare  de  păr  negru,  îl  vedeam  ochii
    trăit  în  răstimpul  acesta  nu  vă  pot  spune.  De­  mari,  frumoşi  cum  i  se  zbat  supt  pleoape,  cum
    stul  că  mama  din  cînd  în  cînd  mă  privia  ne­  trece  cîte-o  umbră  uşoară  de  încordare  prin
    dumirită,  de  alteori  părea  că  vede  ce-î  în  inima   obrajii  palizi,  ovali,  vedeam  cum  i  se  mişcă
    mea  şi  ochii  el  buni  i  se  umeziau  de  bucurie.   buzele,  orîcît  le-ar  fi  ţinut  de  strînse.  —  Le
    Ştiu  atîta  că  ziua  întreagă  făceam  planuri,  îmi   vedeam  toate  acestea  şi  simţiam  că  nu  se  poate
    închipuiam  cu  drag  cum  va  fi  întreagă  întîlnirea   să-şî  bată  joc  de  mine.  Bine,  nu-şî  bate,  dar
    noastră,  îl  vedeam  ochii,  îl  vedeam  chipul  în­  atunci  pentru  ce  nu  a  venit,  pentru  ce  nu  a
    treg,  îi  auziam  cuvintele.  Şi  cînd  venea  un  fră­  fost  acasă  Sîmbăta  ?  Doamne,  prost  eşti  tinere,
    ţior  mal  mic  lîngă  mine,  îl  mîngăiam  pe  frunte,   dar  pentru  ce  să  fie  ?  Se  răstoarnă  lumea
    pe  obraji,  ba  pe  unu  era  să-l  învăţ  să  fumeze   pentru  asta,  pentru  că  ţi  s’au  nimicit  planurile
    în  toată  forma.  —  Nopţile?  Pentru  mine  nu   tale  de  plecări  ?  O,  ba  nu,  nu  se  răstoarnă,
    erau  decît  nopţi  de  o  seninătate  desăvîrşită  şi   numai  se  frînge,  se  zdobeşte  ceva,  nu  afară  în
    gîndurile  mele  erau  tot  atît  de  senine,  tot  atît   lume  ci  în  inima  mea.  Vezi  bine,  nu  a  venit,
    de  curate.  Şi  dimineaţa  ochii  mei  rîdeau,  caşi   fiindcă  ea  nu  a  ţinut  aşa  de  mult  la  întîlnirea
    sara cînd mă culcam.               asta ca mine!
      In  sfîrşit,  aveam  să  plec.  Mi-am  întrerupt  că­  Şi,  ca  să-mi  alung  icoanele  acestea,  mă  gîn-
    lătoria  de  douăorf,  numai  ca  să  pot  ajunge  pe   diam  iar  la  despărţirea  din  urmă,  la  clipa  cînd
    Sîmbăta.  Sîmbăta  asta  era  acum  pentru  mine   i-am  spus  cel  dintîî  vis  frumos  al  meu,  la  clipa
    mal  mare  sărbătoare  decît  Paştile.  —  Şi  cu  cît   cînd  mal  întîl  ochii  noştri!  s’au  privit  duios  şi
    mă  apropiam,  inima  îmi  bătea  tot  mal  tare.   înţelegători.  Mă  gîndiam  la  o  floare  de  teiu
    Şi-mi  venea  să  sar  pe  fereastă  de  cîteorî  ajun­  şi  la  o  garoafă  invoaltă  şi  la  cea  dintîî  strîngere
    geam la vr’o gară: prea sta mult trenul.  caldă,  pătimaşe  de  mînă.  Şi  atunci  simţiam  iar,
     Cînd  m’am  coborît.  nişte  cunoscuţi  îmi  părea   că  nu  se  poate  să-şi  bată  joc  de  mine.  —  Dar
    că  mă  privesc  cu  invidie.  Ce-mi  pasă  de  el  şi   durerea  că  nu  am  aflat-o  acasă,  că  mi  s’au
    de  gîndurile  lor  ?  Pot  el  să-mî  răpiască  feri­  nimicit  atîtea  planuri,  mi-a  rămas  şi  niaî  departe.
    cirea? Nu pot.                     Şi  cum  tinerii  aceştia  de  la  gară  cu  vorbele,
   10   11   12   13   14   15   16   17   18   19   20