Page 12 - 1905-19
P. 12

376                         LUCEAFĂRUL                  Nrul 19, 1905.
                                      BflDEfl GEORGE.
           în-  multe  părţi  româneşti,  ţăranii,  cărunţii  mai   niciodată.  Dar  un  bun  prieten,  care  nu-I  nici  prost
          ales,  spun  mai  bucuros  pine  în  loc  de  grîă;  iar   nici  fricos,  mi-a  spus  într’o  sară:  „George,  azi
          primăvara,  cînd  trimite  ceriul  ploaie  potolită  şi   noapte  n’am  putut  să  închid  ochii,  nici  atît.  Un
          caldă,  care  satură  şi  dospeşte  cîmpiile  muncite,   c  o  b  o  1  d  s’a  aşezat  în  mijlocul  uliţii;  de-acolo
          lumea  stă  pe  prispă,  afară,  —  răzimaţî  de  părete,   zvîrlia  cu  pietre  în  uluci,  pe  coperişul  casiî.  Le
          oamenii  lasă  sculele  de  lucru  din  mină,  evlavioşî   auziam,  frate,  cum  plezniau:  poc!  poc!  Afară  era
          ascultă  picuratul  adormitor  şi  dulce  al  apei,  şi   lună.  Cînd  mă  duceam  să  mă  uit  pe  fereastră,  în­
          atunci,  mare  minune  să  nu  auzi  pe  cîte  un  moş­  ceta,  nu  mai  arunca.  Vream  să-l  văd  pe  ticălosul
          neag, ridicînd din sprîncene:     de  spiriduş,  care  se  dă  peste  cap  şi  se  preface
           „Creşte pînea, măi copii!“       în  tot  soiul!  De  sigur  el  mă  vedea  că  sînt  la  fe­
           Este  respectul  omului  dela  ţară  pentru  bunătă­  reastră  :  îmi  da  cu  tifla.  Cum  mă  suiam  în  pat,
          ţile  Domnului,  este  supunerea,  este  credinţa  reîn-   iar începea joaca lui neastîmpărată: poc! poc!
          prospătată  cu  tărie  că  Dumnezeu  e  bun.  şi  mate,   -  Am  adunat  toate  pietrile  şi  le-am  făcut  o  gră­
          în  dreptatea  lui  milostivă  nu  face  pe  voia  duşma­  măjoară.  Ştii  cît  e  de  curat  la  mine  ’n  curte,  nu
          nului,  nu  ne  lasă  la  o  vreme  de  nevoie,  are  milă   găseşti  un  pai  ti,  dar  mite  gogeamite  bolovanii...
          de sărăcia şi de străinătatea noastră.  Poţi  să  vii  să-i  vezi,  sub  scară  ...“  —  Vă  spun  că
           Badea  Oeorge  vorbia.  Din  cîţi  eram  şi  ascultam,   S. nu-î nici prost, nici fricos."
          unul  numai  îşi  făcuse  de  lucru:  se  juca  cu  miez   Tînărul  teolog,  de  lingă  mine,  cutează  cu  blîn-
          de  pîne,  preocupat  de  singura  ambiţie  de-a  face   deţă:
          cit  mai  multe  boambe  de  o  egală  mărime.  Badea   „Cu  un  grăunte  de  pămînt  dela  sfîntul  mormînt
          se opreşte, se uită lung.         al  mîntuitorului  nostru  Isus,  ai  fi  depărtat  scîrba  ca
           „Mă  rog  ţie,  în  numele  atîtor  înfometaţi,  dă-î   pe-o nevrednică nălucă ...“
          pace pinii..                        Leacul este, fără îndoială foarte bun ; însă prin­
           Acela,  ori  că  nu  înţelege,  ori  că  nu  ştie  să   tre noi cîţi eram acolo nu se afla nici un hagiu,
          asculte  de-o  vorbă  frumoasă,  urmează  să  storco-   nimeni dintre cei de faţă nu fusese la Ierusalim.
          şiască  pînea  şi  de  data  asta  cu  amîndouă  mînile   * * *
          o  plămădeşte,  cu  mişcări  urîte,  ruşinoase,  aşa  cum
          frămîntă  giamgiii  ipsosul  în  palme,  cînd  vin  de   Cui  nu  i  s’a  întîmplat  să  vază  oameni  purtaţi
          pun sticle pela case.             prin  lume,  foarte  deştepţi,  să  nu  fie  în  stare  să  în­
           „Nu  pricepi,  că  nu  pot  vedea  pe  cineva,  făcîn-   ceapă  vorba  cu  un  om  de  rînd,  să  nu  ştie  să  strige
          du-şî rîs de pîne ...“            un  cîne,  să  nu  găsiască  un  cuvînt  de  alinare  pentru
           Glasul e schimbat.               un  copil  care  plinge,  habar  să  n’aibâ  dacă  un  te­
           Pe  „liber-cugetătorul“  nostru  atît  îl  ajunge  mintea,   legar  trebue  adăpat  odată  sau  de  mai  multeorî  pe
          —  încăpăţînat  şi  necuviincios,  rotunjia  pilule   zi,  atîtea  şi  atîtea  lucruri  mărunte  şi  inutile,  ba­
          înnainte, netulburat.             nale  chiar,  cari  au  însă  părticica  lor  de  poezie,  o
           „Atunci rămîî d-ta, eu mă duc ...“  fărîmă de cer albastru.
           Şi  badea  George  s’a  sculat;  da,  da,  s’a  sculat   E  uşor  de  înţeles,  că  nu  dintre  aceştia  ar  putea
          dela  masă,  a  plecat  pe  uşă,  fără  să-şi  întoarcă   face vreodată parte badea George al nostru.
          capul.                              Ne-am  întîmplat  odată  pe  lîngă  vechile  Tribu­
                         * * *              nale,  o  ruină  modernă,  fără  nici  o  aureolă.  Dintr’o
                                            ogradă  eşia  un  flăcău.  Îşi  dregea  brîul  tricolor,  cu
           Vorbiam  odată  de  sufletele  duse,  cari  se  reîntorc   două  degete  potrivia  cutele  cămăşii  scurte,  înfo-
          pe  lumea  asta  cînd  şi  cînd,  ne  miram  ca  pentru   iate de jur împrejur.
          întîia  oară  aproape  de  preştiinţa  neîndoioasă,  de   „la  stai  niţel,  voinice.  Eu  par’că  te-aş  cunoaşte  !  ?
          facultatea  pe  care-o  au  unele  fiinţe  din  cale  afară   Dumniata nu eşti din Valea-Lungă?!
          de  nervoase  de-a  ghici  cu  exactitate  cele  viitoare,   —  Deacolo, Domnule.
          de  vrăji,  descîntece  şi  alte  lucruri  deşarte,  legate   —  Bată-te  norocul! Nu  eşti alui  Vlad? la  spune-mi
          toate  într’aceiaşi  ordine  de  idei.  Şi  oricît  de  pre­  mie,  popa  tot  pe  nas  cîntâ  în  altar?  Onuţ  mai  ţine
          gătit  ai  fi  pentru  îndepărtarea  lor  imediată,  ră-   boltă  de  răchie  sub  arţarul  dela  poartă?  Vasile
          mîne  în  fiecare  dintre  noi  o  părticică  inferioară,   Eremie  avea  un  cîne  de  se  da  pe  furiş,  Burcuş,
          nedesăvîrşită  dacă  voiţi,  care  hotăreşte  ca  o  în-   îl  mai  are?  Da,  rogu-te  văcariu  pe  sat  tot  Zangor
          tîmplare  imaginară,  fantastică,  să  arunce  şi  dintr’o   să fie ?!“
          dată  —  să  creeze  acea  atmosferă  de  mister  necer­  Bietul  creştin,  zăpăcit,  nu  ştia  ce  să  mai  crează;
          cetat,  in  care  vreme  de  milenii  omenirea  a  învă­  se  scărpina  şi  el  după  ureche,  să  mai  facă  niţică
          luit totdeauna credinţile superstiţioase.  faţă.
            Badea  George  duce  discuţia,  o  fereşte  de  pră­  Acum se priviau drept în ochi.
          păstii,  mai  ales  de  zimbetul  şi  de  ironia  scepti­  „Da pe mine mă cunoşti? Ştii cum mă chiamă?
          cilor.  Cu  siguranţa  şi  cu  reputaţia  omului  care  a   —  Ba, Domnule, să trăeştî...
          călătorit  în  lumile  cugetării,  cu  o  vorbă,  cu  un   —  Dacă ştii, spune ...“
          semn,  aşează  pe  fiecare  ia  locul  lui,  dă  paterni­  Nu  vorbeşte  pe  gîndurî,  de  sus,  ca  un  cucon  cu
          tate  celor  ce  spune.  Cîte  odată  însă  nu  ştii  pînă   trecere,  ci  ca  un  cinstit  gospodar  de  ţară  care
          unde merge gluma lui badea.        poartă de grija şi de năcazurile celor mici.
            „Puteţi  să  nu  credeţi;  nici  eu  nu  l-am  văzut  Badea George se gîndeşte că poate-I cu grabă
   7   8   9   10   11   12   13   14   15   16   17