Page 6 - 1905-23-24
P. 6

486                         LUCEAFÂRUL                 Nrul 23-4, 1905.
           şina  de  pae.  în  văzduh  e  linişte  încă,  nu­  — Bine, dar cine a fost Moisă? Acelaş glas răs­
           mai  în  depărtări  se  aud  unde  şi  unde  sbierăte   punde  răspicat: „Acum nu mai trăeşte, da lui i-a
           prelungi.  în  răstimpuri  se  porneşte  o  boare  do-   dat Dumnezeu celea zece porunci pe două tăbliţe
           moală,  ce  trece  în  grabă,  dupăce  a  înfiorat  de  piatră".  Să  ştii  c’ai  nimerit-o,  frăţioare,  cine
           frunzele  perilor  din  grădină.  în  înălţimi  se  face   ţi-a  spus  aşa?  Copilul  răspunde  acum  mai
           tot  mai  lumină,  se  pare  că  cerul  se  înalţă,  se   sfios,  cu  ochii  în  pămînt:  „Domnul  învăţător."
           limpezeşte  tot  mai  mult.  Dealurile  înalte îşi lasă   Aşa!  par’că  el  ştie,  zice  Vintilă.  Uitaţi-vă  voi
           încet,  încet  vălul  uşor  de  umbră,  care  lunecă   la  mine,  samăn  eu  cu  domnul  învăţător?  Nu
           tot mai multă la vale, pare că se topeşte şi nu ră-   samăn.  „Nu  !  zice  un  băiat,  că  dlui  n’are  aşa
           inîne  nimic  din  el,  şi  soarele  ocheşte  împrăş­  mustăţimarişi nu i-s albe". — Ba mustăţi are, mă,
           tiind  suliţi  albe,  subţiri,  pintre  copacii  de  pe   dar barbă n’are deloc, zice că barbă numai popii
           coasta  dela  răsărit.  Pe  drum  se  aud  acum  gla­  poartă. „Şi-apoîemai mare decît dta“. Al treilea se
           suri  arginţii  de  copii  cum  mină  vitele.  Pogă-   mestecă şi el în vorbă: „Poate el fi înalt dacă-lduce
           nicî  de-un  cot  şi-o  palmă,  cu  pălărioara  dată   vîntul — aşa a zis odată mama de domnul învă-
           pe  ceafă,  merg  cu  paşi  largi  pe  lîngă  boii  din   ţător.“
           jug,  în  răstimpuri  se  opresc  să  pocniască  „pe   Vintilă  se  uită  odată  pe  uliţă,  şi  zice  apoi
           sub  mină"  din  bici  şi  privesc  apoi  cu  ochi   băeţilor:  „Ian  haidaţi  numai,  şoldanilor,  să  vă
           învingători,  beţi  de  mulţumire,  la  tatăl  ori  sluga   spun  eQ  cine  a  fost  Moisă.  De  unde  să  ştie
           ce  vine  în  urma  plugului.  Şi  pare  că  anume  e   dascălul  vost  cine-i,  dacă  nici  nu  s’a  născut
           zvîrlită casa dascălului în ungheţul acela al uîiţii,   cînd  trăia  Moisă".  Bătrînul  porneşte  încet,  copii
           să  nu  vadă  nimic.  De  cîte  ori  s’a  certat  el  cu   după  el  şi  aproape  de  portiţa  lui  se  opreşte.
           baba  pentru  asta!  Să-şi  scoată  casa  la  drum,   Aci  nu-l  bagă  în  samă  trecătorii  de  pe  drum.
           în  şir  cu  casele  creştinilor.  Dar  Ileana  nu  şi  nu!   „Moisă  ăla  a  trăit  aici  la  noi  în  sat.  Eu  îl  ştiu
           Acolo  s’a  pomenit  ea;  în  cotitura  aceea.  Vin-   cînd  a  venit,  că  era  numai  zdrenţe,  ca  toţi  ji­
           tilă  se  scoală  nemulţămit  de  pe  podmol  şi  iasă   danii.  Avea  un  nas,  uitaţi-vă  numai  la  copilul
           la  uliţă.  Să  mai  schimbe  o  vorbă  cu  cineva,   cel  mai  mare  a  lui  Ghidali  —  chiar  aşa  avea
           că doar’ nu s’a îngropa de viu.   nasul.  S’a  rugat  el  pe  la  toţi  creştinii  să-i  dee
            Ştia  Vintilă  pentruce  iasă.  Că  treceau  plu­  sălaş,  dar  cine  să-şi  ia  pe  necuratul  în  casă?
           gurile,  treceau  carăie  şi  oamenii  îi  dau  bineţe   Că  trebue  să  ştiţi  că  jidovii  toţi  îs  înfrăţiţi  cu
           ca la o faţă cinstită. Dar’ nu asta o aştepta el.  dracul,  deaceea  nu-s  ei  de-o  lege  cu  ceialalţi
            Cînd  soarele  se  ridica  de  cîteva  suluri,  din   oameni.  Dacă  a  văzut  el  că  nu-l  primeşte  nime,
           porţi,  unde  şi  unde,  se  iviau  copii  cu  cărţile   a  mers  în  casa  părăsită.  Că  era  aici  o  casă
           subsuoară  şi  o  luau  pe  drum  la  vale.  Mulţi   fără  uşi,  fără  fereşti,  în  care  n’a  locuit  pui  de
           nu  erau,  că  unii  răguşiau  pe  lîngă  brazdă,   om  de  cînd  e  lumea  asta.  Şi  s’a  dus  el  acolo,
           şi-au  stricat  de  cînd  s'a  desprimăvărat,  trei   fără să-i pese de vorbele oamenilor, cari spuneau
           plesne  la  biciul  de  fuior.  Alţii  adurmiau  în   cîte  minuni  toate,  de  ce  se  petrece  în  casa  aia.
           sunetul  zurgălăilor  de  ci  laie,  afară  pe  cîmp,   Vezi  că  jidanul  la  ce  e  necurat  trage.  Şi-a  stat
           cu  oile.  Dar  totuşi  veniau  destui,  că  era  satul   el  acolo  trei  săptămînî  încheiate  şi  n’a  eştit
           mare  şi  oameni  bogaţi.  Zece,  doisprăzece,  ori   din  casa  aceea.  Cînd  a  fost  într’a  patra  săptă-
           cînd  putea  să  adune  Vintilă  în  jurul  lui.  Şi   mînă,  miră-te  lume  de  ce  n’aî  mai  văzut.  în
           care  se  apropia  odată  de  el,  pace  bună  să  mai   locul  casei  celei  părăsite  o  casă  nouă  nouţă,
           vrea să ştie ceva de dascălul dela şcoală.  de  peatră,  cu  fereşti  ce  străluciau  cumu--î  ar­
            —  Să  văd,  băiete,  ce  cărţi  ai!  Nu-ţi  fie  frică,   gintul  şi  cu  table  la  fereşti  văpsite  verde.  în
           nu  ţi  le  ia  moşul!  Aşa!  Măi,  că  frumoase-s   casă?  Bogăţiile  din  lume  şi  nu  alta.  Năfrămî
           batâ-le  să  le  bată.  Tu  pînă  unde  ştii  din  ea?  —   de  mătasâ,  pălării,  opinci  şi  nişte  giulgiurî
           Copilul cu capul plecat răspunde: „Pînă ia V, v“.   mai  albe  decît  zăpada.  Cînd  le  vedeai  rămîneaî
           Mult,  tare  mult!  zice  Vintilă.  Dar  tu  pînă  unde?  încremenit!  De  unde  să  le  aivă  toate  astea?
           „Eu  pînă  la  iu-iu!“  Asta-i  şi  mai  frumos.  Auzi,   Vezi,  era  să  uit:  erau  acolo  gogoroane  de  ză-
           mă  Ionică,  —  Ionică  te  chiamă?  ştii  tu  zicala   har  în  toată  forma,  fluericî  roşii  de  zăhar,  de
           aceea:  „U  iu  iu,  bunu-i  puiu,  da-î  mai  bună   să  moară  copiii  după  ele.  Lumea  se  cruda  şi
           găina,  care-o  frige  vecina .  N’o  ştii!  Ei  vezi,   nu  înţelegea.  Da  eu  l-am  păzit  odată  noaptea
                            11
           apoi  aia  s’o  ştii  tu!  Atunci  aş  zice  şi  eu  că  nu   să  văd  ce  face.  Şi  de  ce-am  văzut  mi  s’a  făcut
           înzadar  îţi  dau  de  mîncare  acasă.  —  Vintilă  ia   părul  măciucă.  Din  casa  lui  duceau  nişte  trepte
           apoi  cartea  altui  băiat.  Măi  că  ce  chipuri   de  peatră  pînă  în  mijlocul  pămîntului.  Şi  cit
           mîndre, bată-le puterea. Dar uite aici unul samănă   ce  se  aşezau  creştinii  bine,  dupăce-şî  gătaiî
           cu  jidanul  nost.  Ăsta  cine-i?  Copii  se  adună   cu  toţii  rugăciunile  de  sara,  pe  treptele  acelea
           grămadă să vadă toţi. „Cină să fie, ăla-i Moisă“,   veniau  din  inima  pămîntului  patru  harapi,  negri
           zise  un  băiat,  mirîndu-se  că  Vintilă  nu  ştie  nici   ca tăciunele, numai dinţii le sclipiau albi. Aduceau
           atîta.                            bogăţii  nouă:  şurţe  de  mătasă,  rumenele  şi
   1   2   3   4   5   6   7   8   9   10   11