Page 7 - 1905-23-24

Nrul 23-4, 1905. LUCEAFĂRUL 487

cîte minuni, iar înapoi duceah, învăluit în din sat sărăciau văzînd cu ochii. Odată vine
nişte feţe albe, ceva ce se tot zbătea să scape Dumnezeu şi cu sf. Petru pe pămînt, să vadă
şi nu putea. Aceste le da jidanul. Mă miram cum o mal duc oamenii. Şi au văzut cum
eu că ce să fie în învălitoarele acelea albe, şi o mai duc oamenii. Şi au văzut cum muncesc
nu puteam gîci. Cînd deodată iată că mi se Românii săracii, de li se îndoaie spatele şi li
arată un înger şi-mî zice: „Fiule, nu te mira; se veştezesc feţele, şi nu puteau să ştie de
acelea ce se zbat, sînt sufletele femeilor şi a unde le vine răul, şi de ce-s atît de săraci.
oamenilor ce au cumpărat din bolta asta. Pînă odată dă Dumnezeu cu ochii de bolta
Sînt arvunite iadului, că bogăţiile acestea din jidovului. „Vezi tu bolta aceea, sfinte Petre?" i-a
iad au eşit“. „Bine — zic eu — sfinte îngere, zis. — „Văd, Doamne." „Apoi să ştii că aici e
bine zici, aşa trebue să fie. Dar spune-mi, ro- buba." — Şi sf. Petru a pocnit dintr’un bici şi
gu-te, în ştergura aceea mică ce suflet poate îndată s’a făcut nevăzută casa aceea, numai
să fie, de se zbate aşa de tare? „Vezi, fiule, jidanul a rămas schimbat în stan de piatră.
acolo e sufletul unul copil, ce tot după gogo- ■De pe stanul ăla de piatră s’a făcut chipul lui
roane de zăhar a umblat pînă-I lumea. Fura Moisă, pe care l-aţi văzut în carte şi de-aceea
ouăle din cuiburi, nici cuibarul nu-1 lăsa şi le l-au tipărit acolo, ca de citeorl îl veţi vedea să
ducea la jidanul să-şî iee gogoroane". Aşa vă aduceţi aminte de povestea asta, care
trebue să fie, sfinte îngere, zic eu, — dar ro- chiar aşa a fost cum v’am spus-o“.
gu-te spune-mi, acolo în năfrămuţa aceea neagră BăeţiI nu zic nimic, ci deschid cartea să vadă
pe care o duce harapul cel mai buzat, ce poate iar chipul. Părea că numai acum văd el bine,
fi ? Că doamne cît de tare e strînsă năframa, şi de ce e chipul acela tot într’un loc şi de ce
cum se chinue ce va fi în ea. Şi îngerul îmi nu se mal mişcă de-acolo.
răspunde iar, tot pretineşte: „Acolo e tot su­ Dascălul Vintilă i-ar putea ţinea aşa o zi
fletul unul copil. Dar ăsta e mai .mare. S’afost întreagă să nu li se urască. Şi copiilor nici
învăţat de trăgea tăbac, de părea că-I ficior prin minte nu le mal trece să meargă la şcoală.
june. Şi fura pe ce putea pune mîna şi ducea ÎI învăţa să numere in toate limbile din lume:
la jidovul de-şl lua tăbac. Acum va trage fum „Uni, doni, tini, pani, roti, coti, sava, mili,
de cătran şi de zmoală din iad, că acolo va gili, cioc".
fi pedepsit să stee.“ Şi m’am mirat eu mult de Dar bine, el e de vină, că vr’o femee cu
toate acestea, şi m’am rugat de înger să mă ochii mai în patru se pomeneşte numai de-o-
lase şi să se ducă. Abia s’a dus îngerul, dată între copii. „Măi Ionică, mă, aici te-am tri­
iată doi pitici vin pe trepte la deal, cu cîte un mis eu? Îndată ia şcoală!" Apoi cătrâ Vintilă:
butoiu mare în spate. îl lasă la jidanul şi „Zău, i-ai mal putea lăsa şi dumneata în pace.
cînd pleacă văd că iau cîte un sac în spate. Plătim dascăl, plătim că nu ne merg copiii la
Şi sacul acela se zbătea de părea că e plin de şcoală, şi dumneata ni-I opreşti din drum.
peşti. Şi aş fi vrut să ştiu ce-I în saci şi-mî Toamna aşa, primăvara aşa. Mă mir că nu-I
părea rău că i-am zis la înger să se ducă. Şi opreşti şi iarna!"
simţiam sub ţîţa stîngă o durere aşa de mare „Că de multe te miri tu, fetiţo, dar n’aî avea
la inimă, de-mi părea că voi muri în cîteva de ce să te miri!“ ii răspundea inînios Dascălul
clipite. Şi iată că mi se arată iar îngerul. „în Vintilă. „Ce învaţă dela dascălul ăst nou ? încep
saci — zice el — sînt sufletele oamenilor ce cu i şi gată cu ^, şi cînd au ajuns aici nu
beau vinars dela jidanul “. Bine, sfinte îngere mal ştiu nimic. Nici tu un cîntec, dacă nu de
— zic eu — aşa trebue să fie, dar spune-mî lume, cel puţin bisericesc, nici o poveste din
rogu-te, pentruce mă doare pe mine aşa de tare bătrînl, ci numai tot buche şi iar buche, nu­
inima. —îngerul îmi arătă o glaje plină jumătate măr şi iar număr. Şi de unde să înveţe dacă
de vinars. „Jumătate tu l-al beut, şi o parte nici deşi râtul ăst de dascăl nu ştie? Tu te
din sufletul tău încă e în sac, de aceea te doare miri, dar n’aî avea de ce te mira, mal bine al
inima". De atunci dragi copil nici un strop de fi şezut acasă şi ţi-al fi văzut de cusătură.
vinars n'ani mal beut". Doamne, cum s’a mal ticăloşit lumea asta!“ Şi
Copiii stau cu ochii aţintiţi la Vintilă şi nu dascălul Vintilă se duce în curte, pe cînd co­
le mai vine nici să răsufle. Bătrînul îl priveşte piii se împrăştie, privind mereu în urmă.
mulţumit şi în ghidul lui îşi bate joc de das­ Inimi rele ca la oamenii de azi să nu mal
călul ce aşteaptă copiii la şcoală. afli! Auzi, să-ţi vie o nevoiaşe de nevastă, să-ţi
„Să vedeţi numai, dragii mei, aceste toate se dee peste nas! Cînd a murit popa Crucean,
întîmplâ de cînd se gată rugăciunile de sara tot satul a vrut să-l facă pe el popă. Ştia carte,
pînă se încep celea de dimineaţă, cînd se apucă cînta în strană, că avea un glas de te ungea
oamenii de lucru. Pasă-mi-te necuraţii nu pot la inimă. Dar Ileana lui nu şi nu. Să nu să
suferi puterea rugăciunilor. Acum jidanul acela sue aşa de sus, Bine, nu s’a suit, deşi Ileana
sărac — Moisă, s’a dat îmbogăţit, dar oamenii nu de asta s’a sfiit, ci-i venea greu să-l ştie