Page 4 - 1906-03

52 LUCEAFĂRUL Nrul 3, 1906.
înţolit de drum jitarul Radu Roată se iveşte,
Vechi căprar din cătănie ştie carie pe nemţeşte.
Ei aşează ’n sin scrisoarea şi sărută mina popii,
Juzi-i strîng odată mina, le mijesc în gene stropii,
Stau cu popa ’n pragul porţii, ochii lor spre drum se' ndrcaptă,
Cînd cu traista subsuoară şi toiagu ’n mina dreaptă,
In sclipirea dimineţii, care rumeneşte satul,
Radu Roată pleacă ’n lume cu scrisoarea la ’mpăratul.
Octavian Goga.

*U n 1 R E.» 1
Cind puhoiul năvălirilor barbare trecu, cînd jurul Domnului, în poenile tăinuite ale pădu­
aşezările româneşti se îndesiră, cînd Voevoziî rilor ocrotitoare, iar ostaşii aşteptau grăind de-ale
se ridicară, cînd statele româneşti fură înte­ zilei de mine porunca ce era să vie în clipa
meiate, cînd puterea Românilor începu să crească, următoare. Şi căpitanii ce-şi lăsaseră moşiile,
cînd duşmanii începură să rîvniască la averea şi ostaşii ce-şî lăsaseră plugurile, cu inima acasă,
noastră şi cînd luptele piept la piept împotriva dar cu mintea la dînşii, porniau atunci cu urgie
1
acestor duşmani porniră, „Neamul *, de-acum răzbunarea cumplită a călcării vetrei lor stră­
era. Pe tot pămîntul cît se întinde între Tisa moşeşti. Înfrînţi se risipiau duşmanii noştri, ca
şi Nistru numele neamului trăia, şi, din gură fumul, că „aşa noroceşte Dumnezeu pe cei
în gură, purtat de străini cu batjocură, de fraţi mîndri şi falnici, pentru să arate lucrurile omi-
cu drag, el ducea vestea vieţii noastre. neşti, cît sînt de fragede şi neadevărate; că
Din adîncurile munţilor pînă ’n largul cîm- Dumnezeu nu în mulţi, ci în puţini arată pu­
piilor ori pe culmile dealurilor răsunetul terea sa, ca neme să nu se nădăjduiască în pu­
vieţii liniştite, cu frică de Dumnezeu şi drag terea sa, ce întru Dumnezeu să-î hie nădejdea,
de neatîrnare, buia. Şi amar de duşmanii ne­ nice fără cale războae să facă, că Dumnezeu
socotiţi, cari ne-ar fi călcat tărîinurile fără voia celor mîndri se pune împotrivă.“
stăpînuluî lor, Domnul! Urgia mîniei pornite a Şi aşa a fost în vremile bune, cînd Domnul
Românului chemat de Voevod spre apărarea şi Ţara erau una şi cînd puterile Neamului,
Moşieî-celei-mari prefăcea în pulbere mîndria chiar împărţite, erau încă destul de tari în sta­
semeţului duşman. Şi munţii doară, ori codrii, tornicia şi unirea lor înlăuntrul fiecărei ţâri,
de mai ştiau de numele celor trimeşi să ispă- pentru a sfărma duşmanii şi a da la o parte
şiască păcatele fraţilor lor: năvălitorii nedrepţi piedicele ce li se puneau în cale spre viaţă şi
pe pămînturile noastre. Din deal în deal, din spre înălţare. Căci frate se simţia boerul din
culme ’n culme răsuna buciumul dătător de sfatul Domnesc al lui Ştefan-Vodă cu boerina-
veste rea şi se aprindeau focurile ce luminau şul şi moşneanul şi muncitorul de pămînt al
văzduhul în nopţile adinei, cînd Românul se ţării Moldovei. Că aceeaşi credinţă în Dumnezeu
pregătia de luptă pe moarte împotriva celui şi aceeaşi iubire de moşie îi însufleţia pe toţi
venit ca să-l răpuie. Jăluitor plutia departe şi paguba unuia era paguba tuturora.
plînsul buciumelor, iar voinicii se porniau, în­ Dar, spre nenorocirea noastră un alt Ştefan
văluiţi în dorul şi binecuvîntarea celor rămaş' şi o altă vreme ca a lui n’au mai venit pentru
acasă,'grabnic spre locul primejdiei. încercatul nostru popor. încă dinainte de el
Şi se adunau bătrîniî şi căpitanii la sfat în cangrena ambiţiei personale începuse să pră-
pădiască boeriniea. Şi doară ea era capul con­
1 Conferinţă ţinută la „Societatea academică română“
din Berlin în ziua de 24 Ianuarie st. v. 1906. ducător al ţării. Iar luptele pătimaşe pentru in­