Page 15 - 1906-21-24
P. 15

444                        LUCEAFĂRUL               Nrul 21-24, 1906.
            şi  nu  ne-am  ...  prăpădit.  Ţi-aî  uitat  pe  semne   Bătrîna  aşeză  camaşa  la  locul  eî  în  ladă,  în­
            că  şi  noî  ne-am  lăsat  părinţii.  Copiii  lor,  nu-î   chise  capacul,  apoi  îşî  lua  furca  şi  începu  să
            vor  lăsa  pe  eî  ?...  S’avem  răbdare  ...  ştii  —  da­  toarcă.  Acum  nu-î  maî  părea  casa  aşa  de...
            rurile Duhului sfînt.            pustie... torcea înainte la firul subţire de in.
             A  beut  bătrîna  vinul,  apoi  s’a  întors  cu  faţa   Din  cînd  în  cînd  clipea  din  ochii  turburi  şi
            spre  perete.  Un  val  de  sînge  i  se  urcase  în  faţă...   rîdea din gura curată ca a unui copil de cîteva zile.
            ar  fi  dorit...  să  plece  bătrînul  să  nu-1  maî  ştie   Pentru  cine  torcea  inul  din  furcă?  Maî  ştii  —
            aproape.                         poate pentru nepoţi...   pţaria Cunţan.



                                     ■-----—

                                       Călugăriţa.

            La mica fereslrue cu gratii dela schit   Iar cînd pe-o zi noroasă de iarnă a sosit
            Stă maica şi priveşte al lunii răsărit. —  Răvaş ce-l da de veste că dragul i-a murit
            E linişte pe munte şi-l pace peste văl,  Să vede ocolită de bunii el părinţi
            Şi boabe mari de lacrimi lucesc în ochii săi.  Plîngînd toţi trei la vatră cu lacrime fierbinţi.
            Să vede copiliţă, cu bucle aurii,  în urmă, într’o toamnă, aşa cam pe la strîns,
            Jucîndu-se ’n ţârtnă cu cete de copil.  Bătrînul el părinte rugîndu-se s’a stins;
            Şi albă stă ’nainte-l, sub nucul cel plecat   Căzu în scurtă vreme măicuţa el la pat
            Căsuţa părintească din margine de sat.  Şi pîn’ să treacă anul şi dînsa i-a urmat.

            Apoi se vede fată, cu mândre fiori în păr   Mal vede, cum sub glie în deal i-a pus apoi
            Stînd singură cu dragul în umbra unul măr.   Spre veşnică odihnă alături pe-amîndol.
            Cad frunzele ’n grădină; el vorbe dulci îşi spun,   Iar ea lăsînd căsuţa şi satul liniştit
            Şi nunta e să fie în ziua de Crăciun.  Urcat-a cărăruşa ce duce cătră schit.
            Şi iar să vede ’n urmă, la poarta lor în prag,   Şi stă la ferestrue privind cu ghidul dus
            Plîngînd îndurerată pe umărul Iul drag.  Cum luna printre stele să ’nalţă iot mal sus. —
            Ş’o lasă, şi se duce cu murgul Iul apoi   E linişte pe munte şi-l pace peste văl
            Că ţara îşi chemase voinicii la război.  Şi boabe mari de lacrimi se scurg din ochii săi.
                                                                   Ecaterina Pitiş.
   10   11   12   13   14   15   16   17   18   19   20