Page 17 - 1908-08

Nrul 8, 1908. LUCEAFĂRUL 185

Torbjorn se simţea vesel pe drumul spre bi­ Fetiţa îi dete din cap. O privi o clipă nedu­
serică şi mult se bucura de toate lucrurile nouă merit — apoi dete şi el din cap. Ea zimbi şi
câte le vedea. Afară, în faţa bisericii, îi luară dete de două ori din cap; el după ea; şi
ochii culorile multe şi felurite; înăuntru, îl apăsa înc’odată şi înc’odată ... Apoi se opri fetiţa
tăcerea adâncă, ce domnea peste toţi şi toate. câteva clipe. Când el îşi uitase de joc ea iar
Uitase să-şi plece şi el capul când se începu dete din cap.
cetirea rugăciunilor, dar cum văzu atâtea sute La spatele lui se auzi o voce: ,Şi eu vreau
de capete plecate în jurul lui şi-l plecă şi el să văd!' şi în acelaş timp simţi că-1 trage
degrabă. cineva de picioare, de eră mai mai să cadă. Eră
Urmă cântarea! un trunchiu de băeţel, care se şi cocoţă cu băr­
începură toţi credincioşii deodată. Par’că-1 băţie pe scaunul lui Torbjorn. Şi ăsta avea
cuprinse o teamă ... părul galben dar cam nepieptenat şi un nas
Era aşa de adâncit încât tresări, ca dintr’un cârn. Torbjorn învăţase dela Aslak cum trebue
vis, când rândul lor se rări puţin, făcând loc să te porţi cu astfel de ştrengari, de cari în­
unui om. tâlneşti destui pe la biserică şi pe la şcoală.
Când se sfârşi cântarea, tată său întinse mâna îl pişcă pe la spate, de-ar fi strigat băiatul
noului venit şi-l întrebă: ca din gură de şarpe; dar îşi stăpâni durerea,
— Ce mai e pe la Solbakken? se coborî iute de pe scaun şi apucăpe Torb­
Torbjorn căscă ochii mari. Dar ori din care jorn de amândouă urechile. Torbjorn îl luă şi
parte se uita nu-i putea descoperi omului nimic el de păr şi-l trânti jos.
ciudat, nimic ca de om vrăjit. Era un bărbat Băieţelul nu strigă nici acum, ci l muşcă pe
cu ’nfăţişare prietenoasă, cu părul bălai. Torbjorn de picior. Asta şi trase piciorul înapoi
Cu ochi mari albaştri, cu fruntea lată. Când şi îndesă copilul cu faţa la pământ.
vorbeai cu el zimbeâ, şi la toate câte i le spunea Deodată simţi că-1 apucă cineva de guler
Sămund zicea: da; părea cam scurt la vorbă. şi-l ridică ’n sus ca pe un sac de paie. Era
— Uite şi pe Synnove, zise tatăl şi aple- tatăl-sâu, care-1 aşeză pe genunchi şi i şopti la
cându-se luă pe Torbjorn în braţe şi arată, ureche: , De n’am fi ’n biserică, ce mai trân-
tocmai în dreptul lor, spre banca femeilor. teală ai mânca!' şi-l strânse de mână de simţi
Acolo îngenunchik o fetiţă. Era şi mai bălaie, durerea până ’n vârful picioarelor.
decât omul de lângă ei; aşa de bălaie cum îşi aduse aminte de Synnove.
nu mai văzuse el pe nimeni. Se uită spre ea şi când îi văzu faţa îngrozită,
Avea panglici roşii la căiţă şi de sub căiţă îşi dădu seama de ceeace făcuse; de bună seamă
îi ieşiâ părul ca cânepa. Acum tocmai râdea o faptă rea de tot.
la el aşa voioasă, de nu-şi mai putea luâ ochii Cum văzu că se uită la ea, Synnove, se dete
dela dinţii ei ca laptele. într’o mână ţinea o jos de pe bancă şi nu se mai arătă.
carte frumoasă de rugăciuni, în cealaltă o ba­ Se ivi dascălul — apoi preotul. îi privi şi-i
tistă de mătase roşie, chitită ’n patru, şi-şi făcea ascultă pe amândoi cu luare aminte.
de joc dând cu batista peste carte. Torbjorn Iar veni dascălul şi iar preotul şi el eră
se tot uită şi-i venea şi lui să zimbească; la tot pe genunchii tată-său şi se gândea: ,Oare
urmă vru să îngenunche şi el, pe bancă, ca ea. nu s’a mai uită ’ncoace?'
(Va urmă.)

Caravane la întoarcere.