Page 14 - 1909-02
P. 14

38                         LUCEAFĂRUL                  Nrul 2. 1909.

          versuri  originale  ale  d-şoarei  Văcărescu,  care   căciula  românească,  ciobanul  îi  aduce  aminte
          a  scris  aproape  numai  în  franţuzeşte.  Unul   de-un  „guardian"  din  Camargue  şi  dacă  o  fată
          dintre  volume,  „Chants  d’Aurore“  (Cântecele   cu  cătrinţa  cusută,  cu  brâul  de  mărgele,  cu
          răsăritului),  a  fost  premiat  de  Academia  fran­  cămaşa  desfăcută  la  gât,  îl  face,  prin  cău­
          ceză.  Dar  în  poeziile  d-şoarei  Văcărescu  numai   tătura  ei  adâncă,  prin  mersul  ei  mlădios,  să
          forma  e  străină;  sufletul  e  aproape  întotdeauna   se  gândească  la  frumoasele  din  Arles,  la  a
          românesc.  De  aceea  ea  nici  nu  se  poate  so­  noastră  Mireille.  Şi  nu  e  mirare  mai  ales  că
          coti  ca  o  „desrădăcinată“,  fiindcă  a  rămas   noi iubim acest popor şi că el ne iubeşte".
          legată  de  pământul  strămoşesc.  Acest  pământ   Apoi  conferenţiarul  vorbeşte  de  Regele
          cu  formele  lui  particulare  de  viaţă  e  cântat   Carol,  de  războiul  pentru  neatârnare,  de  re­
                               în poeziile fran­  gina  Elisabeta,  care  a  tradus  în  limba  ger­
                                 ţuzeşti  ale   mană  şi  engleză  o  parte  din  comoara  lite­
                                d-şoarei   Vă­  raturii  noastre  poporale.  Se  cetesc  mai  multe
                                cărescu.   De-   poezii  din  „Le  Rhapsode  de  la  Dombovitsa",
                                sigurcă  pentru   cari sunt cu entusiasm aplaudate.
                                literatura noa­  Dl  Dorchain  închee:  „Făcându-ne  să  cu­
                                stră  înseamnă   noaştem  astfel  de  minuni,  Elena  Văcărescu
                                o  pierdere,  că   a  sporit  comoara  frumseţilor  neamului  ome­
                                acest talent n’a   nesc.  Cu  câtă  bucurie  te  gândeşti  că  acolo
                                avut   norocul   între  Carpaţi  şi  Dunăre,  trăeşte  un  popor
                                de  a  se  mani­  înrudit  cu  al  nostru,  unde  plugarii  şi  păstorii,
                                festă  în  limba   fetele  şi  femeile  cu  furca  ’n  brâu  şi  cu  se-
                                Văcăreştilor,  a   cerea,  cari  poate  nici  nu  ştiu  scrie  şi  ceti,
                                căror  descen­  dar  ştiu  să  stea  de  vorbă  în  toate  clipele
                                dentă e autoa­  vieţii  cu  vii  şi  cu  morţi,  cu  firea  întreagă  şi
                                rea  volumului   cu  cerul,  în  avânturi  cari  îi  ridică  la  cele
                                „Le  Rhapsode   mai  înalte  culmi  ale  vieţii  sufleteşti."  Apoi
                                de  la  Dombo-   cântăreţe  cu  nume  din  Paris  au  cântat,  îm­
                                -vitsa".  Cine   brăcate  în  costume  româneşti,  doine  şi  cân­
                                vrea  să  cu­  tece de ale noastre.
          noască  mai  deaproape  sufletul  românesc  din   în  numărul  din  „Journale  de  l’universite  des
          creaţiunile  literare  ale  d-şoarei  Văcărescu  să   Annalles"  sunt  şi  ilustraţiile  pe  cari  le  re­
          o  compare  cu  o  altă  scriitoare  franceză  de   producem  în  acest  număr  şi  pe  cari  d-şoara
          origină română, Comtesse de Noailles.  Văcărescu  a  avut  bunătatea  a  ni  Ie  pune  la
           Conferenţiarul   Dorchain,   dupăce   citeşte   dispoziţie  împreună  cu  fotografia  d-sale  şi
          una  dintre  cele  mai  reprezentative  poezii  ale   poezia ce o publicăm.
          d-şoarei  Văcărescu  urmează:  „Şi  ce  este  acest   N’am  la  ’ndemână  volumul  d-şoarei  Vă­
          popor  român  ?  O  ştiţi,  e  un  popor  latin,  ca   cărescu  şi  nu  pot  deci  controla  ce  balade
          şi  noi,  caşi  fraţii  noştri  din  Italia  şi  Spania".   româneşti  conţine.  Ştiu  însă  că  i  s’a  reproşat
          Conferenţiarul  povesteşte  începutul  neamului   că  baladele  şi  cântecile  cuprinse  în  volumul
          românesc  şi  amintind  că  coloniştii  din  Dacia   „Le  Rhapsode  de  la  Dombovitsa"  sunt  de  ori­
          au  venit,  în  parte,  din  părţile  „Provence“-ei   gină  străină.  Oricum  ar  fi,  noi  trebue  să  ne
          zice:  „Nu  e  deci  de  mirare,  dacă,  trecând   bucurăm  că  dşoara  Văcărescu  a  reuşit  să
          Porţile  de  fier,  călătorul,  care  se  simţea  străin   atragă  atenţiunea  cercurilor  culte  din  Paris
          printre  Sârbi,  Unguri  şi  Bulgari,  crede  deodată   şi din Franţa întreagă asupra poporului nostru.
          că  e  între  ai  săi;  nu  e  de  mirare,  dacă  sub       O. C. T.
   9   10   11   12   13   14   15   16   17   18   19