Page 2 - Ziarul_Hunedoreanului_2010_212
P. 2

ZiamBHUNEDOREANULUI                                                                           Comunitat                                         *

                      M ie rc u ri,  12  m ai 2010




                                       SOLIDARITATE PE BANII VOŞTRI


            A  schim bat p a rti­      Angajaţii din companiile de stat,
            dul, dar degeaba

            Nici să fii oportunist nu mai
            e aşa uşor în ziua de azi. De
            când cu criza asta şi concu­
            renta e mai acerbă pe funcţii   privilegiaţi de Ministrul Finanţelor
            unde eşti num it politic. E
            cazul şi unei dudui care,
            după ce şi-a prins tranda-   Angajaţii celor mai mari datornici din
            firaşul social-democrat de
            decolteu, a prins şefia unei   România au privilegiul de a hotărî dacă
            unităţi hoteliere de stat   renunţă, din solidaritate cu bugetarii,
            dintr-o staţiune unde le pică
            bine reumaticilor să se    pensionarii şi şomerii, la o parte din
            trateze. După ce partidul a   salarii, sau nu
            plecat de la putere, madama
            cu pricina s-ar fi autoinvitat   Ina Jurcone          solidaritate, iar aceasta ar putea
            la pedelişti ca să nu mai fie   • • •                 însemna o impozitare cu 90  la
            nevoie să-şi p un i omul lor    ăierile  salariale  din  sută  a  tot  ceea  ce  depăşeşte
            dacă to t era un director       sectorul bugetar şi din   9.500 lei. Dacă tăierile salariale
            acolo. Cică băieţii în porto­  T  veniturile   pensiona­  ar fi aplicate tuturor, ar putea fi
            caliu i-ar fi cerut la schimb să   rilor  nu  vizează  şi   evitată tăierea pensiilor, declară
            aducă pentru partid vreo   companiile de stat.        surse guvernamentale.
            câteva zeci de adeziuni, apoi   Ministrul  Finanţelor  vrea
            i-au m ulţum it frumos, după   economie,  dar  pare  destul  de  Datornicii, plătiţi după
            care i-au zis „hai pa” şi au   indulgent cu angajaţii care au  performanţă
            dat-o frumos afară.        printre  cele  mai  mari  salarii   Deşi au cele mai mari salarii
                                       plătite de statul român    din companiile de stat, directorii
                                                                  nu  exclud  posibilitatea  ca
                                       Economii                   măsura  reducerii  fondului  de
                                         Unele din cele mai  mari  sa -  salarii cu 25 Ia sută să fie aplicată
                                       larii plătite angajaţilor din Ro­  şi în cazul  lor.  Contactaţi  tele­
           Tabără medievală
                                       mânia sunt cele din companiile   fonic, reprezentanţii unor com­
           pentru copii                de  stat.  Dacă  va  fi  aplicată   panii  de  stat  din  judeţul  Hu­
                                       măsura de reducere a cheltuie­  nedoara susţin că nu au primit
                           Copiii cu   lilor  salariale  cu  25  la  sută  în   nicio informaţie legată de modul
                           vârste cu -   sectorul bugetar, acestea sunt se   în  care  ar  putea  fi  aplicată  o
                           prinse între   pare o categorie privilegiată şi   eventuală reducere salarială. "în
                           6 şi 16 ani se   rămâne  la  latitudinea  angaja­  primul rând sunt un angajat al   mai mare datornic din ţară.
                           pot înscrie   ţilor să se solidarizeze cu buge­  statului,  stăpânul meu este un   Conducerea Electrocentrale
                           pentru      tarii ai căror salarii vor fi dimi­  minister  şi  acesta  va  decide   Mintia spune că se va conforma   ŞEFUL DSV A  PĂRĂSIT PSD
                           ediţia de   nuate drastic.             situaţia  angajaţilor,  dacă  vor   legii.  "Suntem  solidari  cu con­
           vară a Taberei medievale pentru   în  judeţul  Hunedoara,  în   plăti solidar cu toată lumea. Nu   diţiile impuse de stat şi cu ceea   PSD nu mai dă bine
           copii. Perioada de desfăşurare va   această categorie intră Electro-   poate  fi  vorba  de  o  decizie  a   ce  Guvernul  hotărăşte  pentru
           avea loc în perioada 13 iunie - 14   centrale Mintia, Compania Na­  sucursalei  noastre  sau  a  unui   redresarea economiei", declară
           august 2010, la pensiunea Casa   ţională a Huilei (CNH) Petroşani   director.  Aşteptăm actele nor­  Cristian Vladu, directorul Eîec-
            Muntelui, din Fundata. Tabara   şi Termocentrala Paroşeni. Fir­  mative şi după aceea vom putea   trocentale Mintia.  la CV-ul lui Rudeanu
           oferă copiilor o evadare în spiritul   me cu salarii mari şi cu datorii   discuta",  declară  Doru  Vişan,
            Evului Mediu. Prin jocuri, ateliere   uriaşe la stat. Astfel, la Mintia,   directorul Termocentralei Paro­  Cum se acordă salariile la
           şi activităţi recreative şi   salariul mediu brut se ridică la   şeni.            societăţile cu capital de   După ce a rămas printre    duală”, a declarat Cazacu.
           educative, copiii fac o incursiune   peste 2700 de lei, iar la Petroşani   în  ceea  ce  îl  priveşte  pe  stat  ultimii social-democraţi   Mihail  Rudeanu,  direct
           în alte timpuri, toate activităţile   şi Paroşeni la peste 3000. Adică   directorul CNH Petroşani, acesta   Potrivit legii, la companiile de   aflaţi la cârma unei   adjunct al DSVSA Hunedoara,. ,t
           taberei fiind concepute pentru a   salarii  duble  faţă  de  salariul   spune  că  este  plătit  după  un   stat fondul de salarii este stabilit   instituţii deconcentrate,   a putut fi contactat telefonic d<
            le oferi copiilor ocazia de a   mediu pe economie.    indicator   de   performanţă.   în funcţie de performanţa aces­  Mihail ftudeanu, directorul   redactorii ZHD.
           descoperi istoria şi principiile   Ministrul  Finanţelor, Sebas-   "Fondul de salarii este stabilit în  tora. în urmă cu o lună, Guver­  adjunct al Direcţiei Sanitar   Georgeta  Barabaş  spune  ci
           cavalerismului medieval. Pentru   tian  Vlădescu,  a  declarat  că   funcţie  de  indicele  de  perfor­  nul  a  aprobat o  ordonanţă  de   Veterinare Hunedoara, a   preferă să se ocupe de politicii»
           înscrieri, cei interesaţi se pot   Guvernul  nu  a  luat  o  decizie   manţă,  iar  după  acestea  îmi   urgenţă potrivit căreia salariile   decis să părăsească PSD-ul  de mediu decât să lucreze pentri
           adresa Direcţiei Judeţene de   dacă vor fi tăiate şi salariile din   primesc  şi  eu  salariul.  Dacă   directorilor de la companiile de   agenda politică a vreunui partid
           Tineret Hunedoara. (I. Jurcone)  companiile  de  stat,  dar  are  în   indicele arată pierdere, salariul   stat vor  fi  plafonate  la nivelul   "Nu fac parte din nici un partid
                                       vedere o variantă prin care nici   este diminuat. Cei care suntem   remuneraţiei  unui  secretar  de   Ina Jurcone   Am  fost în  PSD  din  decembri»
            ooo                        aceste  firme  nu  vor  scăpa  de   pe  funcţii  de  conducere  nu   stat pe tot parcursul anului 2010.   • • •  2003., până în decembrie 2009
           Distrugeri pe               tăierile de salariu.       suntem  întrebaţi  dacă  ne   Până  acum,  directorii  de  la   irectorul  adjunct  al   Dacă  se  poate,  aş  vrea  să  fa<
           Dealul Paiului                Astfel, se pare că angajaţii al   convine  sau  nu  diminuarea",   companiile  cu  capital  de  stat   Direcţiei Sanitar Vete­  doar politica de mediu, iar daci
                                       căror  salariu  depăşeşte  un  explică   Constantin   Jujan,   primeau  bonusuri  salariale  în   rinare şi de Siguranţa  aceasta se suprapune cerinţelo
            Devenii sunt sfătuiţi să evite, în 12   anumit prag vor plăti o taxă de  directorul  CNH  Petroşani,  cel  funcţie de performanţă. D Alimentelor  (DSVSA)  politice, cu atât mai bine. Dar nt
           mai, între orele 9  şi 11, zona                                                                               este  al  doilea  nume  cu  rezo­  vreau angajamente scrise”, de
            Poligonului de pe Dealul Paiului                                                                             nanţă din PSD Hunedoara care   clară  directorul  APM  Hune
           din localitate. Potrivit reprezen­  OPORTUNITATE PENTRU LICEENI                                               părăseşte partidul, după Geor-   doara.
           tanţilor Primăriei Deva, în zonă                                                                              geta Barabaş, directorul Agen­
           vor avea loc lucrări de distrugere   C entrul  pentru  Jurnalism   Independent  vor  fi  editate  în  Word  sau  o  altă  aplicaţie   ţiei pentru Protecţia Mediului  Nu au trecut la PD-L
           a muniţiei deteriorate, efectuate   (CJI) caută  liceeni curioşi  să afle care este  le­  compatibilă  şi  vor  fi  trimise  prin  e-mail   (APM)  Hunedoara,  care  a   Reprezentanţii  PD-L  Hune
           de Unitatea Militară 0 2 4 9 8  din   gătura dintre presă şi discriminare, dintre presă   (mihaela@cji.ro) sau fax 021  311  1378, până ia   demisionat  din  formaţiunea   doara au declarat pentru ZIAF,
            localitate. (I. Jurcone)    şi interesul public, cum poate discursul instiga -  data  de  21  mai  a.c.  Persoana  de  contact:  Mi-   social-democrată.  HUNEDOREANULUI că niciunu
           PUBLICITATE                  tor din mass-media să  afecteze minorităţile  şi   haela Danga, coordonator de program (tel/fax:            din cei doi foşti membri PSD ni
                                        cum pot fi folosite noile tehnologii în mod res -  021  311  1375)  Primul  curs  -  din  seria-celor   Cazacu: ”Şi-au păstrat   este  membru  al  formaţiuni
                                                                                                                         funcţiile"                 democrat-liberale.
                                        ponsabil şi eficient.                   organizate  în  cadrul  acestui  program  -  are  ca
                                                                                                                           Plecarea  celor  doi  membri   "Georgeta Barabaş şi  Mihai
                                          Programul Presa şi discriminarea are ca pu -  temă Jurnalismul şi interesul public, şi va avea
                                                                                                                         social-democraţi cu vechi state   Rudeanu  au  rămas  pe  postur
                                        blic ţintă 20  de  tineri  din  Deva  şi  localităţile   loc  la Deva în 29-30 mai. Cursul vsrfi susţinut   în partid nu pare să fie o pier­  pentru că au avut sprijin politic
                                        apropiate, dintre care 10 de etnie romă. Pe baza   de  Ioana  Avădani,  Centru  pentru  Jurnalism
                                                                                                                         dere prea mare pentru conduce­  Nu a existat o decizie de retra
                                        rezultatelor  obţinute  (activitatea  la  cursuri,   Independent, şi Constantin Trofin, Universitatea
                                                                                                                         rea  filialei  Hunedoara.  Liderul   gere a acestuia până acum. Şi pi
           i    INTRAVILAN,             calitatea temelor realizate), şapte elevi vor fi se -  Babeş Bolyai, Cluj.       PSD Hunedoara, Florin Cazacu,   aceste  posturi  se  va  susţine
                                        lectaţi^pentru a participa la o şcoală de vară de   Datele  la care vor avea  loc  celelalte  două
           l     DN7 DEVA,                                                                                              susţine că cei doi au luat această'  concurs.  Niciunul  dintre  ei  ni
                                        o săptămînă, ce se va desfăşura la Bucureşti  în   cursuri  -  Rasismul  în presă şi Noile tehnologii   decizie  doar  pentru  a-şi  putea   este membru democrat-liberal"
           I     CU TOATE               luna august 2010,  cu  finanţare oferită de Fun -  de media - vor fi stabilite ulterior.  păstra posturile de conducere.  -a  declară  Florian  Toma,  vice
           î   UTILITĂŢILE,             daţia Dinu Patriciu.                      Detalii despre locul de desfăşurare şi agenda   "Este alegerea lor, faptul că şi-au   preşedinte al PD-L Hunedoara.
             VIS-A-VIS DE DHS.             Pentru înscriere, elevii sunt rugaţi să descrie   cursurilor vor fi comunicate candidaţilor admişi.  păstrat funcţiile ne spune mo­  Mâine  începe  susţinere;
                                        în maximum 500 de cuvinte o persoană care re -   Acest  curs  face  parte  din  programul  Co-   tivul  pentru  care  au  părăsit   examenelor pentru posturile d<
                PREŢ37€/mp.             prezintă propriul model  de  viaţă,  indicând cel   lourful but colourblind, finanţat de Uniunea Eu­  partidul. Au demonstrat că sunt   directori  in  toate  instituţiile
            TELEFON:                    puţin trei motive pentru care şi l-au ales. Pe lân -  ropeană  prin  programul  Fundamental  Rights   buni  profesionişti,  deşi  unii   deconcentrate din ţară, după ce
                   0744.636.454;        gă acest text,  dosarul de înscriere va cuprinde   and Citizenship. Cursuri similare se organizea­  dintre colegii de partid sunt de   contractele de management ale
                   0722.526.381.        şi  un  curriculum  vitae.  Cele  două  documente  ză la Bucureşti şi Craiova.   părere că plecarea lor este per­  actualilor directori au expirat ir
                                                                                                                                                    aceste zile.
                                                                                                                         cepută ca  una marginală,  rezi­
   1   2   3   4   5   6   7