Page 8 - vl_49
P. 8

Centenarul Marii Uniri



           absolută necesitate. Unirea tuturor românilor într-un singur regat şi într-un nedespărţit stat este nu
           numai un ideal sfânt, izvorât din trecutul nostru şi din comoara vieţii noastre sufleteşti, ci este şi un
           drept inalienabil al nostru, în baza fiinţei noastre naţionale unitare”.
                   „Nu  se  poate  –  afirma  Iuliu  Maniu  –  ca  însăşi  vatra  Neamului  Românesc,  leagănul
           aspiraţiilor româneşti, să fie despărţită de trupul întregii naţiuni deja unite! Noi nu ne putem închipui
           viaţa mai departe fără a fi împreună cu întreg neamul românesc şi mai bine voim moartea, decât o viaţă
           de schilav umilit, despărţit de fraţii săi !”. „Dacă privim îndărăt la suferințele îndurate de neamul
           românesc, dacă ne amintim de sângele vărsat, nu știm cum să mulțumim lui Dumnezeu, că ne este dat,
           nouă, celor din generația de acum, să trăim aceste timpuri de înălțare. În aceste momente solemne ne
           vom purta vrednic de timpurile pe care le trăim. Vrednicia națională se judecă după înțelepciunea,
           cumințenia și înălțarea sufletească cu care se aduc hotărâri chemate să croiască soarta noastră.
                   După cuvântul lui Iosif Jumanca, Gheorghe Pop de Băseşti supune spre aprobarea Adunării
           hotărârea citită de Vasile Goldiş. Propunerea este primită cu unanimitate şi cu mare însufleţire. Apoi
           preşedintele anunţa Hotărârea solemnă: „Adunarea naţională a poporului român din Transilvania,
           Bănat şi părţile ungurene a primit rezoluţiunea prezentată prin Vasile Goldiş în întregimea ei şi astfel
           unirea acestor provincii româneşti cu ţara mamă este pentru toate veacurile decisă”.
                   Elevul de liceu la Blaj, unul dintre supraveghetorii la intrarea în „Sala Unirii”, Iulian Trifu îşi
           aminteşte că „uraganul de aplauze ce a urmat după citirea punctului privitor la Unire a durat circa 10-
           15 minute”. După încetarea aplauzelor, s-a deschis un geam unde a apărut tânărul profesor Eugen
           Hulea, care, cu o voce tunătoare, a adus la cunoştinţa mulţimilor nerăbdătoare ştirea despre hotărârea
           de unire strigând cu toată puterea: „În clipa aceasta s-a hotărât şi s-a proclamat Unirea Ardealului cu
           România, patria-mamă”. La auzul acestor cuvinte, poporul îndesat în jurul clădirii a izbucnit în chiote
           de bucurie – Vivat, trăiască România Mare, trăiască Unirea, care parcă nu mai aveau sfârşit”.
                  Pe câmpul lui Horea entuziasmul era de nedescris. De pe cele 4 tribune, în timp ce în sala
           Unirii se desfăşurau lucrările oficiale, numeroşi oratori explicau poporului însemnătatea momentului.
           După anunţarea hotărârii de unire, alţi oratori vestesc noua înfăptuire a poporului român.
                   Ziarul „Libertatea” din Orăștie scria: „Adunarea Națională. S-a prevăzut cum va hotărî și a
           hotărât cum s-a prevăzut: alipirea către România a tuturor ținuturilor locuite de români.
                   Am  trecut în pace și peste ziua de Duminică, 1 Decembrie nou 1918, o zi care se va scrie cu
           litere de aur în cartea neamului nostru românesc. În ziua aceasta, poporul român din tot cuprinsul
           plaiurilor de dincoace de Carpați și-a rostit voința lui nestrămutată de a se uni cu frații lui de un sânge
           din România întregită cu Basarabia și Bucovina. Prin această rostire înțeleaptă unitatea neamului
           nostru e desăvârșită. Dacia lui Traian și România unită pe timp scurt de Mihai Viteazul și-a luat ființă
           pentru toate  timpurile cât va trăi neamul românesc pe pământ”.
                   La rândul său, ziarul „Românul” din Arad publica un articol intitulat:
                  „Țara Hațegului
                    Prin văi și prin  munți, prin sate și orașe, în toate colțurile locuite de români, până numai unde
           se aude dulcele nostru graiu românesc, răsună strigătul: Trăiască România Mare. Până acum munți
           înalți, coame sterpe și veșnic acoperite de albul zăpezii despărțeau pe frații de un sânge. Astăzi însă
           munții au dispărut, granițele s-au  luat, pasurile s-au deschis, iar frații ca pohoi năvalnic s-au pornit și
           vin ca să se îmbrățișeze cu frații abia acum sloboziți din grea robie. Da, ei vin cu sunet de tobă, cu
           zăngănit de arme, cu sunet de trîmbiță ca să pecetluiască hotărârea noastră, să înfăptuiască visul și
           fierbintele dor al neamului românesc de pretutindeni”.
                                                                          Dr. Ioachim LAZĂR



            Vox Libri, Nr. 4 (49) - 2018                                               6
   3   4   5   6   7   8   9   10   11   12   13