Page 6 - vl_54
P. 6

Dialogul ideilor




          față și prietenia mea cu Geo nu ar fi fost cu putință, a fost întâlnirea prilejuită de evocarea
          poetului Nicolae Labiș, petrecută pe la începutul anilor 2000, la Muzeul Național al Literaturii
          Române din București, care pe atunci încă își mai avea sediul pe Bulevardul Dacia. Mă aflam
          acolo pentru a înregistra secvențe sonore și a le difuza în cuprinsul Revistei Literare Radio. Nu
          mai știu cine au fost atunci cei invitați să vorbească despre viața și opera lui Labiș. Ar putea
          să-mi reamintească sumarele emisiunilor de la acea vreme. Veți subînțelege motivul pentru care
          nu o fac dezvăluindu-vă că, după ce fiecare dintre invitații de la masă și de pe afiș a vorbit (mai
          mult  sau  mai  puțin  inspirat,  documentat,  captivant  și  deci  radiofonic  pentru  jurnalistul  de
          serviciu care eram eu atunci), cei din sală au fost chemați să intervină, către final, cu obișnuitele
          întrebări, comentarii, adăugiri etc. Din auditoriu, chiar cel din urmă a luat cuvântul un domn
          care, ridicându-se domol de pe scaun, fără a se prezenta, a ținut să facă anumite precizări și
         lămuriri referitoare la cele expuse anterior pe marginea biografiei și bibliografiei lui Nicolae
         Labiș. Timbrul vocii mi-a atras luarea-aminte imediat, prin radiogenia aparte, având sonorități
         plăcute, deși atinse de numărul anilor. După ce a făcut cu eleganță cuvenitele rectificări ce se
         impuneau în zona bio-bibliografică, domnul acela înalt, bine legat, cu capul un pic aplecat către
         în față, grizonant pe potriva vârstei sale și având ochelarii adânc așezați pe nasul acvilin, a
         început să ne plimbe cu o lejeritate fermecătoare prin toate meandrele și cotloanele vieții și
         operei lui Labiș, corelând-o cu viața și lumea literară cu care poetul Primelor iubiri fusese
         contemporan.
                 Conexiuni literare, culturale, politice, de generații literare, titluri de articole, nume de
         scriitori, de reviste, date relevante și argumente imbatabile se reuneau unele după altele cursiv,
         atrăgător, deloc supralicitate. Și apoi, după o mică anecdotă, s-a oprit, nu înainte de a mulțumi
         celor de la „prezidiu” și publicului pentru răbdarea de a-l fi urmărit. Intervenție strălucită,
         necesară, cu mult peste nivelul celor prezentate de la „prezidiu”. Moderatorul întâlnirii i-a
         mulțumit la rândul său, rostindu-i totodată și numele. Atunci am suprapus numele pe care îl
         știam din cărți și reviste cu persoana al cărei discurs mă captivase. Urmându-l atent în periplul
         literar propus celor de față, uitasem complet de reportofonul de serviciu care, încă pornit,
         rămăsese pe masă, dar în fața invitaților, deci foarte departe de cel ce tocmai își încheiase cu o
         notă  colocvială  „precizările”  strâns  argumentate  filologic.  Imediat  am  realizat  că  din  acea
         secvență a înregistrării nu se putea utiliza (tehnic) nimic pentru viitoarea emisiune, așa că
         intervenția lui s-a pierdut în eter, rămânând, iată, doar impresia puternică în amintirea unuia
         dintre participanți. Mi se mai întâmplase să ratez astfel de „luări de cuvânt” substanțiale ale celor
         din sală, dar de fiecare dată reparam gafa profesională invitându-i pe cei care străluceau la o
         colaborare viitoare.
                 La fel am procedat și atunci cu domnul acela înalt, cu reală prestanță intelectuală, care te
         cuprindea parcă dintr-o dată cu privirea sa binevoitoare, ce străbătea blând prin lentilele groase,
         mari, ușor ovalizate, și care a acceptat cu sfială invitația de a veni să înregistrăm la Radio. „Dar
         despre ce vrei dumneata să vorbim la emisiune ?” I-am explicat încrezător că una dintre rubricile
         Revistei Literare Radio este consacrată însemnărilor memorialistice și că aici mi s-ar părea
         potrivită colaborarea sa à la longue. Nu am ezitat să-l felicit pentru prestația sa, care mă cucerise
         realmente. S-a bucurat vădit de cuvintele mele și, după ce a mai adăugat câteva informații
         literare la subiectul Labiș, pe care socotise potrivit să nu le rostească mai devreme „ca să nu se
         întindă prea mult”, a dat să se retragă. I-am solicitat precipitat numărul de telefon și, amabil, mi
         l-a dictat, precizând că doar seara poate răspunde, peste zi fiind la bibliotecă. Despre lungile lui

              Vox Libri, Nr. 1 (54) - 2020                                                 4
   1   2   3   4   5   6   7   8   9   10   11