Page 8 - vl_55-

Aniversari, comemorari, evenimente
,
,

Sintagme Literare, nr. 6/2016, scriitorul şi criticul literar
Ladislau Daradici spune despre volumul Poeme cu
dichisuri: „…Poemul Raisei Boiangiu este nesofisticat,
inventiv şi hazliu pe alocuri, cu o încărcătură eterogenă de
erudiţie… O încrezătoare demonstraţie de tinereţe a
spiritului , pentru noi toţi, prin această carte a unei doamne
care a supravieţuit deportării şi dictaturilor, pierzând tot ce
poate pierde un om, dar nu speranţa şi credinţa în Dumnezeu
şi în scrisul său…”
Volumul Poeme zemuite, apărut în 2017, eu l-am
numit „Catharsis terapeutic peste urgia vremurilor” într-o
cronică publicată în revista „Înserare Lirică”, nr. 13.
Copilărie furată, adolescență persecutată,
interdicția de a urma Filologia pentru vina că a fugit din
ghearele bolșevicilor, foame, bombe și foc.
În toată această sumbră existență, ceva nu poate fi
furat: cerul. Și ceva poate să șteargă urmele rănilor:
zâmbetul
Zâmbetul a însoțit tot timpul fetița, adolescenta,
tânăra, mama, bunica și, de ceva timp, străbunica Raisa: Am
zâmbetul, poem în care zâmbetul șterge urmele rănilor.
„Zâmbet aveam cu soarele ce mă săruta în zori” spune Raisa
Boiangiu în poemul Nu pot să te pierd, iar în poemul
Zâmbetul apare biografia
zâmbetului, primit în dar
la două luni de la naștere,
dar conștientizat la trei
ani, când cocoțată pe
pervazul ferestrei a
încercat zborul spre o rază
zglobie de soare, zbor
oprit salvator de grijulia
mamă. Și mai aflăm din
acest poem că, în prag de
amurg, a răsărit iar
zâmbetul.
Zâmbetul Raisei
Boiangiu o să ne lipsească cel mai mult. Ştim că de acum va
zâmbi îngerilor şi lui Dumnezeu.
Nouă ne va zâmbi mereu de pe coperţile cărţilor
sale şi din amintirile care vor aduce mereu la suprafaţă
chipul şi zâmbetu-i luminos.

Vox Libri, Nr. 2 (55) - 2020 6