Page 4 - Albina_1962_05
P. 4

porcilor  este  necesar  ca  gospodăriile  colective  să-şi   şi  aproape  60.000  de  ouă,  realizînd  numai  din  creş­
                                                                 constituie  o  matcă  de  circa  300—320.000  de  scroafe.   terea  păsărilor  un  venit  total  de  peste  20O.000  lei.
                             Raport  prezentat                   Această  sarcină  este  pe  deplin  realizabilă,  ţinînd   Comitetul  regional  de  partid  Bucureşti  şi  sfatul
                                                                 cont  că  gospodăriile  colective  au  avut  în  aprilie
                                                                 155.000,  iar  la  sfîrşitul  acestui  an  vor  ajunge  la  un   popular  regional  au  luat  măsuri  pentru  extinderea
                                                                                                                experienţei  pozitive  a  gospodăriei  Ceacu  şi  la  alte
                     de tovarăşul Gh. Gheorghiu-Dej              efectiv  de  200—220.000  de  scroafe.         150  de  unităţi,  ceea  ce  va  da  posibilitate  să  se  or-
                                                                   Fiecare  gospodărie  colectivă  trebuie  să-şi  întoc­  nizeze  ferme  de  păsări  în  marea  majoritate  a  gos­
                              (Urmare  din  pag.  a  3-a)        mească  planuri  concrete  de  creştere a porcilor pînă   podăriilor  colective  din  regiune,  să  se  obţină  încă
                                                                 în  anul  1965  prevăzînd  îmbunătăţirea  continuă  a   în  acest  an  o  producţie  de  5  milioane  de  păsări.
                                                                 procesului  de  reproducţie  şi  îngrăşare,  ameliorarea   In  ce  priveşte  gospodăriile  de  stat,  a  fost  în­
                    Calea  cea  mai economică  pentru  a  obţine  în  con­  condiţiilor  de  adăpostire,  corelarea  planului  pro­  tocmit  un  program  de  sporire  a  efectivelor  de
                  diţiile  noastre  o  cantitate  cit  mai  mare  de  came   ducţiei  de  carne  cu  cel  al  producţiei  de  furaje  şi   păsări  la  toate  unităţile,  care  să  permită  creşterea
                                                                                                                producţiei  de  carne  de  pasăre  (găini,  curci,  raţe,
                  de  la  vitele  destinate  tăierii  este  sporirea  simţi­  asigurîndu-şi  rezervele  necesare.
                  toare  a  greutăţii  acestora,  corespunzător  cu  rasa   Gospodăriile  de  stat  ating  în  1962  o  încărcătură   gîşte)  de  la  3.000  de  tone  în  viu  planificat  în  1962,
                                                                                                                la  9.500  de  tone  în  1965,  iar  a  producţiei  de  ouă,
                  animalelor.                                    de  100 porci  graşi livraţi  ia  10Î) hectare arabil ; prin   de  la  73  milioane,  la  155  de  milioane.
                      Gospodăriile  colective,  folosind  în  mod  raţional   concentrarea  în  continuare  a  creşterii  şi  îngrăşării   In  afară  de  acţiunea  pentru  dezvoltarea  creşterii
                  păşunile  ce  li  s-au  pus  la  dispoziţie,  pot  obţine  de   porcilor  în  gospodării  mari  şi  specializate,  ele  vor   păsărilor  în  toate  unităţile  gospodăriilor  de  stat,
                  la  fiecare  animal  un  spor  însemnat  de  greutate  cu   trebui  să  ajungă  în  1965  la  un  număr  de  două  mi­  un  număr  de  51  de  gospodării  din  jurul  oraşelor  şi
                  cheltuieli  reduse  de  furajare  şi  de  forţă  de  muncă.   lioane  de  porci  graşi.       centrelor  muncitoreşti  vor  fi  organizate  ca  mari
                  Livrarea  tineretului  la  o  greutate  medie  de  300  kg   în  ultimii  ani,  multe  gospodării  de  stat  au  obţi­  unităţi  specializate  de  tip  industrial  pentru  incu­
                  la  rasele  ameliorate  şi  200  kg  la  rasele  neamelio­  nut  rezultate  frumoase  în  creşterea  şi  îngrăşarea   baţie,  producţie  de  carne  şi  producţie  de  ouă ;  ele
                  rate  este  în  interesul  gospodăriei,  care  realizează   porcilor.   Insuşindu-şi   experienţa   gospodăriilor   vor  fi  deservite  de  7  fabrici  de  nutreţuri  combi­
                  în acest fel  un  plus  însemnat de venituri.  De exem­  fruntaşe  şi  organizînd  mai  bine  creşterea  şi  îngră­  nate.  Pentru  această  acţiune  se  vor  aloca  pînă  în
                  plu,  o  gospodărie  colectivă  primeşte  pentru  un   şarea  porcilor,  gospodăriile  de  stat  au  toate  condi­  1965  investiţii  suplimentare  de  265  de  milioane  lei,
                  viţel  crescut  la  250  de  kg  şi  adus  la  calitatea  I-a   ţiile  pentru  a  îndeplini  această  sarcină  de  mare   ceea  ce  va  permite  să  se  obţină  în  aceste  unităţi
                  un  preţ  de  aproape  două  ori  mai  mare  decît  pen­  răspundere.                         o  producţie de  12.500  de  tone  de  carne  şi  de  300  de
                  tru  acelaşi  animal  contractat  la  180  de  kg,  calita­  Un  mijloc  deosebit  de  important  de  creştere  a   milioane  de  ouă  peste  prevederile  planului.
                  tea  a  Il-a.                                  producţiei  de  carne  îl  constituie  sporirea  însem­  De  o  mare  însemnătate  pentru  sporirea  produc­
                    Pentru  multe  gospodării  colective,  în  special  din   nată  a  efectivelor  de  păsări.  ţiei  de  carne  de  pasăre  şi  ouă  este  organizarea
                  zonele  greu  mecanizabile,  este  avantajoasă  îngră-   După  datele  ultimului  recensămînt,  numărul  de   creşterii  păsărilor  pe  lîngă  morile  aparţinînd  Mi­
                  şarea  boilor,  după  ce  aceştia  au  fost  folosiţi  timp   păsări  a  ajuns  la  peste  44,5  milioane  faţă de  37  mi­  nisterului  Industriei  Alimentare  şi  sfaturilor  popu­
                  de  cîţiva  ani  ca  animale  de  muncă.  Un  bou  în­  lioane  existente  în  1960,  iar  producţia  de  ouă  a   lare,  precum  şi  pe  lîngă  silozurile  Comitetului  de
                  grăşat,  a  cărui  valoare  a  fost  amortizată  prin   crescut  în  1961  la  2.600  de  milioane.  stat  pentru  valorificarea  produselor  agricole.  Toate
                  muncă, poate să  aducă gospodăriei un plus de venit   Rezultă  din  aceste  date  că  efectivul  de  păsări   aceste  unităţi  trebuie  să-şi  întocmească  un  pro­
                  de  aproape  3.500  lei  şi  o  cantitate  de  carne  pentru   necesar  realizării  producţiei  de  120.000  de  tone   gram  concret  de  creştere  a  păsărilor  pe  diferite
                  fondul  de  stat  egală  cu  cea  obţinută  de  la  doi   carne  de  pasăre  în  1965,  prevăzută  în  Directivele   specii şi a producţiei de ouă,  cu  ajutorul unor  ame­
                  minzaţi.                                       celui  de-al  III-lea  Congres,  există  chiar  în  mo­  najări  simple,  ieftine,  executate  cu  mijloace  'ocale,
                    O  sursă  de  venituri  pentru  ţărănime,  care  poate   mentul  de  faţă.  Aceasta  înseamnă  că  sarcinile  pe   folosind  deşeurile  rezultate  din  activitatea  r,.*,. Hor
                  în  acelaşi  timp  să  aducă  un  spor  important  de   care  ni  le-am  propus  în  domeniul  producţiei  de   şi  silozurilor.
                  carne,  este  îngrăşarea  viţeilor  din  gospodăriile  per­  carne  de  pasăre  pot  fi  cu  mult  depăşite  în  anii  ce   Prin  măsurile  arătate  se  va  putea  realiza  pînă
                  sonale  ale  colectiviştilor.  Se  apreciază  că  în  1965   urmează ;  se  va  putea  asigura  astfel  o  creştere  în­  în  1965  o  producţie  totală  de  carne  la  toate  spe­
                  vor  fi  aproape  1.500.000  vaci  în  proprietate  perso­  semnată  a  ponderii  cărnii  de  pasăre  în  producţia   ciile de circa  1.500.000  de tone  viu, respectiv o  creş­
                  nală  a  colectiviştilor ;  ele  vor  produce  cel  puţin  totală  de  carne.  La  aceeaşi  concluzie  se  poate   tere  de  circa  50  la  sută  faţă  de  anul  1961.
                  1.100.000  de  viţei,  din  care  circa  500—600.000  vor   ajunge  dacă  examinăm  numărul  cu  totul  scăzut  de   Conducerile  gospodăriilor  colective  şi  gospodă­
                  fi  destinaţi  tăierii.                        păsări  din  gospodăriile  colective  şi  de  stat,  faţă   riilor  de  stat  trebuie  să  folosească  rezultatele  bune
                    Creşterea  acestor  viţei  la  greutăţi  cît  mai  mari   de  suprafaţa  pe  care  o  deţin.  Recensămîntul  a   obţinute  în  unităţile  cu  cea  mai  înaintată  expe­
                  se  poate  realiza  în  gospodăriile  personale  ale  co­  arătat  că  la  începutul  anului  1962  au  existat  în   rienţă,  să  sporească  productivitatea  animalelor,  să
                  lectiviştilor.  Este  necesar  însă  ca  acele  animale   gospodăriile  de  stat  numai  1.237.000  păsări,  iar  în   elimine  pierderile,  să  valorifice  cît  mai  bine  fura­
                  care  nu  pot  fi  îngrăşate  în  gospodăria  personală   gospodăriile  colective  1.600.000.  In  fiecare  gospo­  jele,  astfel  încît  sporirea  producţiei  de  carne  să
                  să  fie  contractate  de  întreprinderile  statului  la   dărie  colectivă  şi  de  stat  există  toate  condiţiile   aibă  loc  în  condiţiile  unei  sistematice  reduceri  a
                  greutăţile  efective  pînă  la  care  pot  fi  aduse  de   pentru  a  creşte  într-un  termen  scurt  cel  puţin   preţurilor  de  cost  şi  măririi  continue  a  veniturilor
                  către  producători  şi  apoi  crescute  şi  îngrăşate  în   500—600  păsări  la  suta  de  hectare.   \  obţinute  din  acest  domeniu  de  activitate.
                  continuare  în  gospodării  de  stat,  în  îngrăşătoriile   In  acest  an,  cele  mai  multe  gospodării  colective
                                                                                                                 Producţia  de  lapte  de  vacă  a  crescut  în  1961  la
                  Ministerului  Industriei  Alimentare  şi  în  gospodă­  au  prevăzut  în  planurile  de  producţie  crearea  şi   25,5  milioane  hectolitri  faţă  de  21,3  realizat  în  1959.
                  riile  colective  din  comunele  care  au  tradiţie  în   dezvoltarea  fermelor  de  păsări.  Peste  2.500  de  gos­
                  creşterea  vitelor.                            podării  şi-au  organizat  de  pe  acum  asemenea  fer­  Se  poate  aprecia  că  pe  baza  efectivului  de  vaci
                    O  sursă  care  asigură  obţinerea  într-un  termen   me,  folosind  construcţii  ieftine  realizate  în  cea   ce-1  vom  avea  în  1965  —  2.900.000  capete  —  pro­
                  mai  scurt  a  unei  producţii  sporite  de  carne  este   mai  mare  măsură  cu  mijloace  locale  şi  valorifi­  ducţia  de  lapte  va  creşte  la  circa  40—43  milioane
                  creşterea  porcilor.  în  acest  domeniu,  gospodăriile   cînd  pentru  hrana  păsărilor  resursele  furajere  de   hectolitri.  Există  numeroase  exemple  încurajatoare
                  agricole  colective  au  obţinut  rezultate  bune  în  ul­  care  dispun.  Merită  să  fie  evidenţiat  exemplul  gos­  în  gospodăriile  colective  şi  în  gospodăriile  de  stat,
                  timii  ani :  de  la  23.000  de  tone  de  carne  vindute   podăriei  colective  Ceacu  din  raionul  Călăraşi,  re­  care  permit  să  apreciem  că  sarcinile  ce  ni  le-am
                  statului  în  1961,  ele  vor  ajunge  la  circa  70.000  de   giunea  Bucureşti,  care la  o  suprafaţă  de  peste  3.000   propus  cu  privire  la  creşterea  producţiei  de  lapte
                  tone  în  1962,  valorificînd  pe  această  cale  în  con­  de  hectare  şi-a  propus  să  sporească  efectivul  de   vor  putea  fi  îndeplinite.  Astfel,  gospodăriile  colec­
                  diţii  avantajoase  porumbul  şi  celelalte  furaje.  păsări  de  la  600  la  suta  de  hectare  în  1961,  la  1.200   tive  au  obţinut  în  1961  de  la  vacile  proprietate  ob­
                                                                                                               ştească,  în  medie,  cîte  1.652  litri  de  lapte,  iar  gos­
                    Gospodăriile  colective  au  toate  posibilităţile  să   în  1962.  Pentru  realizarea  acestei  creşteri  impor­  podăriile  de  stat  3.000  de  litri.  Un  număr  de  58
                  ajungă  pînă  în  1965  la  o  producţie  marfă  de  2—2,5   tante,  gospodăria  şi-a  organizat  un  incubator  pro­  de  gospodării  de  stat  au  realizat  de  la  13.000  de
                  milioane  de  porci  îngrăşaţi,  care  va  asigura  gospo­  priu  de  tip  cameră,  ce  poate  fi  făcut  cu  cheltuieli   vaci  în  medie  peste  3.500  litri  de  lapte,  iar  113
                  dăriilor  colective  venituri  anuale  de  circa  2  mi­  minime  în  orice  gospodărie,  şi  în  care  se  produc  gospodării  agricole  colective  au  obţinut  peste  2.50:.
                                                                                                               litri  de  lapte  la  fiecare  vacă  furajată.
                  liarde lei.                                    6.000  de  pui  în  fiecare  serie.  Ea  a  vîndut  anul  tre­
                    Pentru  a  atinge  asemenea  niveluri  de  creştere  a  cut,  în  afară  de  puii  de  o  zi,  peste  15.000  de  păsări  (Continuare  în  pag.  a  5-a)

























































                     Vedere  din  helicopter a  sălii unde  s-au desfăşurat  lucrările  sesiunii  extraordinare  a  Marti  Adunări  Naţionale,  luată  fu  momentul  intrării  participanţilor.
   1   2   3   4   5   6   7   8   9