Page 10 - 1933-03

136 B O A B E D E G R Â U

ţării iar celelalte două sunt familiare, neidenti­ al Sf. Iosif. Golurile artistice pe care le-au lăsat
ficate. Semnul cuprins în scut de pe bolta bazei incendiile pustiitoare din evul mediu şi apoi ico­
turnului de odinioară e probabil semnul lapidar noclasmul protestant, zelul primei jumătăţi a
al meşterului care l-a clădit. Se mai putea vedea veacului al XVIII-lea, nu le-au putut umplea decât
de altfel şi pe o piatră de mormânt, desprinsă în parte. Dar şi acesta s'a stins în curând, pentru
din pavajul bisericii, dispărută acum. In camera ca să reînvie abia la începutul veacului nostru,
când cu o nouă sârguinţă s’a încercat, dacă nu
prin opere de înaltă valoare artistică, totuş prin
câteva elemente structurale, o suplinire a negli­
jenţelor trecutului.
Biserica de şase sute de ani are o istorie bogată
şi variată. Câteva momente le-am şi văzut. Din
primele două veacuri ale existenţei ei ne-au rămas
prea puţine date scrise. In afară de diploma din
1349 amintită, cunoaştem bula papei Bonifaciu
VIII, din Decemvrie 1400, în care acordă indul­
genţă pe o sută de zile celor ce vor jertfi pentru
întreţinerea bisericii; iar din altă bulă a lui ştim
că în vara anului 1401 într'o latură a bisericii era
o statue a lui Isus rugându-se pe Muntele Măs­
linilor. Din veacul al XV-lea au rămas câteva
testamente şi învoieli în legătură cu biserica. Al­
tarele erau îngrijite şi înzestrate pe atunci, după
obiceiul din evul mediu, de corporaţiile care-şi
luau anume această însărcinare. Astfel altarul Sf.
Mihail, deci altarul principal, încă in 1422 era
susţinut de măcelari. Breslele (coetus, cehatus)
constituite pe meserii identice sau deaproape în­
rudite, prin servirea in comun a câte unui altar,
şi-au păstrat până târziu caracterul eclesiastic ală­
turi de cel industrial. Cu totul l-au pierdut abia
după Reformă, rămânând de atunci încoace numai
industriale.
Adepţii Reformei au pus stăpânire pe biserică
pentru întâia dată in 16 Martie 1556. Preotul ei
era pe atunci înflăcăratul şi îndrăzneţul inovator
Francisc David. Elanul său reformator nu s’a
putut opri la învăţăturile lui Luther şi în curând
nici la ale lui Calvin, ci a străbătut înainte până
la unitarismul care opune trinităţii fiinţa unitară
a singurului Dumnezeu. Leagănul acestei creaţii
radicale si puritane a Reformei, în Ardeal, a fost
această biserică, iar Francisc David a devenit
primul ei episcop. începând cu el biserica a rămas,
doar cu o mică întrerupere (Ianuarie 1604—Iulie
1605), 150 de ani în stăpânirea acestei confesiuni.
Semn lapidar—monogram din chenarul urnirii celei Şi deoarece credincioşii erau parte Saşi, parte
mici dala Sud. Desen de Ladislau Debreczeni Unguri, în biserică se oficia, alternativ, în amân­
două limbile. In anul în care judele oraşului era
boltită dela sudul intrării principale stă şi astăzi Sas, dreptul de a servi în biserica cea mare era
în cheia de boltă blazonul preotului Grigore al Saşilor, iar Ungurilor le rămânea biserica cea
Slewnig cu literele iniţiale ale numelui său. Tot mică de alături. In anul următor când, după con­
aici se menţin încă şi câteva frânturi de frescă venţia încheiată încă pe timpul regelui Matei
din veacul al XV-lea, care cu toată probabilitatea Corvinul, judele era ungur, se inversau şi drep­
se datoresc tot activităţii acestui preot. turile. După incendiul pustiitor din 1698 credin­
Alte fresce, sculpturi sau orice fel de rămăşiţe cioşii n'au mai putut reface, nici cu ajutorul re-
artistice mai preţioase decât cele pomenite nu monstranţilor olandezi, înrudiţi în credinţă, decât
sunt; dintre altarele baroce se distinge puţin doar biserica cea mare, rămânând ca cele două părţi