Page 4 - Bunul_Econom_1900_04
P. 4

Pag.  4                                             BUNUL     ECONOM                                                   Nr.  4

           Mai  cu  cale  c  a  cumpăra  roi  de      Oare  pentru-ce  numeşte  poporul  mai  tot  din  făină  de  secară,  care  e
     ai  doilea,  timpurii  şi  buni.  Aceşti  roi   ţinutul  diritfd  Carpaţi  şi  Olt  »'ţeară?«  altfel  foarte  gustoasă  şi  nutritoare.
                                                 Pentru-că  ţinutul  acesta  în.vechime stă­      Fiind-eâ  pământiii,  mai  eu  seamă
     totdeauna  au  matce. tinere  şi  sunt  cei
                                                 tea  sub  cnezTi  (capii)  săi  proprii,  ca  şi  pe  sub poalele  Carpaţilor,  e cam  sărbed
     mai  de  nădejde.
                                                 al  Omlaşului  şi  ăl  Haţegului, şi  astfel  a  şi  rece,  cucuruzul  abea  se  poate  pune
        i  Pe  la  mijlocul  lui  Aprilie  un  stup  rămas  în  gura  poporului  până  astăzi  cu  cuibul  cătră  sfârşitul  lui  Aprilie.  Şi
     bun  trebue  se  fie  greu şi  să  aibă multe  cuvântul  de  »ţeară«.     .             dacă  se  întâmplă  că  toamna  mai  cade
     albine.                                          De  altcum  în  gura  Oltenilor,  nu   pe  munţi  şi  zăpadă  de timpuriu,  atunci
          Stupii  prea  de  tot  grei  la  acest   prea  figurează  cuvântul  de  mai  şus,  ci   nu  se  poate  nici  coace  cum  se  cade,
                                                 mal  mult  în  cea  a  Ardelenilor  de  din­  şi  astfel  sâ  culege  mai  mult  cu  lapte
     timp,  nu  sunt  aşa de recomandat,  fiind
                                                 colo  de  Olt,  spre  Ardeal.               şi  alburiu.  .Oamepii  îl  mai  uscă  apoi
     prea  plini  de  miere,  încât  nu  rămâne                                              în  cuptor.
                                                      Ardelenii  şi  Oltenii  trâesc  într’un
     loc  deajuns  pentru  sporirea albinelor, şi   fel  de  rivalitate  pe  terenul  economic.   Că  din  astfel  de  cucuruz,  oamenii
     prin  urmare  numai  cu  anevoie  vâr roi.  Cei  dintâiu  sunt  mândri  de  recoltele   uşor  pot  sâ  capete  boala  numită  »pe­
                                                                                             lagră",  s’a  dovedit  acum. şi  pe  aici
          Cine  vrea  se  înceapă  stupăritul cu   lor  bogate  de  grâu,  cucuruz,  care  se   prin  câţiva  oameni  de  specialitate.
                                                 coace  mai  bine,  de  vitele  lor  mai s mari
     roi,  e  bine  se-şi  cumpere  un  roiu prim                                                 Dar’  dacă  »grâul  nu  se  face,  mă­
                                                 şi  mal  frumoase,  cari.  au  păşuni  , mai
     şi  unul  de  al  doilea.  In  această  întâm­                                          măliga  nu  se  coace«,‘5 apoi  cu  atât  mâi
                                                 bune,  car’  cei  din  urmă  sunt  mândri
     plare  roiul  prim  e  mai  potrivit  pentru   de  originea  (pogorîrea)  lor,  şi  de  hăr­  vârtos  reuşeşte  cultura  merelor  de  pă­
     miere  şi  cel  de  al  doilea îpentru  sporit.  nicia  lor,  prin  care  ştiu  să  facă  şi  un   mânt  (cartofilor,  grumpenelor).
                                                                                              ?
                                                                                                  Acestea  în  câteva  -comune,  mai
          începând  numai  cu  un  stup,  tre­   pământ  mai  sterp  şi  petros,  se  aducă
                                                 roduri  îndestulitoare.                     pe  sub., poalele  Carpaţilor,  sunt  nutre-
     bue  se  se  aibă  în  vedere  sporirea, deci                                           mântul  de  căpetenie  a  locuitorilor,  ca
                                                 -b;-1  Ardelenii  numesc  ţeara  Oltului
     să  luăm  de  cei  de  sporit.  Daca  anul                                              în  Ungaria  de  nord  la  Slovaci,  în Ger­
                                                 »para  focului«,  fiind-că  pe  lângă  toată
     e  bun,  stupul  poate  să  dee  un  roiu                                               mania  de  nord,  Irlanda  ş.  a.
                                                 hărnicia  Oltenilor, recoltele acestora pare
     prim  timpuriu,’  care  va  umplea  coşniţa   că  le  pârleşte  focul.  îndată  le gată,  aşa   Cartofii  se  cultivă' rin  asemenea
     de  faguri  şi  miere,  chiar  şi  pentru  stă­  eă  numai  o  parte  din  ’ ei  pot  să  se   comune  în  cătăţimi  foarte? mari.  In  zile
     pânul  seu,  şi  un  roiu  de al  doilea, care  ajungă  cu  bucatele  din  cules  în  cules.  de  post  oamenii  ferb  câte  o  căldare
                                                                                             mare  de  cartofi,  îi  pun  într’un  blid
     încă  îşi  poate  lucra  fagurii  şi  îşi  poate   Dar’  Ardelenii  mai  înţeleg  sub   mare  sau  într’o  corfă,  şi  de  acolo  îşi
     aduna, jpieţea ţfşbuinpiftasă.pentru,iarnă.  para  focului  şi  rachiul,  care  pe  uriii   ia fiecare.  Lângă  cartofi  se mai  adauge
                                                 Olteni  aşa  îi  pârleşte  de  tare,  nu  nu­  îndeobşte  şi  câte  un  blid-  mare-  cu
         ,             ■      .   ,.,-Stupar
                                                 mai  trupeşte, ^ ci  şi. .sufleteştef  încât; îi   moare.  Uneori  cartofii  ferţi  se  curăţă
                                                 lasă  de tot « pârliţi şi. amărîţl;  ear’  »ţeacă   de  coaje  şi  se  amestecă  în  oală  ca  şi
           .  Corespondenţă economică. .'        de.  ocară«... p.. numesc,  penţru-că  se  lasă   mămăliga'"şi  numai  după  aceea  se  mă­

                                                 ocăriţi  de  aceia,  cari  s’au  încuibat  maî
     _■               ,,Ţeara  Oltului   ,  '•   ,                                           nâncă.''-'                       -  s
                      Para  focului,    '  ’  '  îh  toate  satele  şi  le  vând  »para  focu­    Cartofii  ferţi  curăţiţi  sau  şi neferţi,
         .-   •;   >   Ţeaiă-de'ofciră'-    .•* *
     ,  ;       .    ,  Pită  de  secară,!.,  .   _   ,  lui»  pe  bani...'                  numai  spălaţi  şi  raşi .  pe. râzătoare,  se
                      Grâul  nu  se  face             In  ţeara  Oltului  pe  puţine  locuri  mestecă  şi  în  pân.e,  care  astfel  se  ţine
                      Mămăliga  nu  se  coace,  .  ...... .
                      Cu  merele  de  păment   ■  isbuteşte  cultura  grâului,  -  De  aceea  se  timp  mai  îndelungat  în  stare  moale.
            '   -   ■  Cu-aceLea  trăeşc  mai  m a t'.  cultivă  mai  cu  seamă  s&ara,  care  reu-   Un  obiceiu  foarte  rău  au  o  parte
        • •-.-Cât  adevăr  în  versulpoporal  de  şeşţp  foarte  ;bine,  şi'vîn . deobşţe.  dă  re-i  din  Oltenii  ' ridstri,  ■ că'de  când  aduc
     mai  sus faţă de r biata  „Ţara  .Oltului",  colte  îmbelşugate.  Pânea  se  face  aici  bucatele  de-  pe  câmp -şi  până  e  mai

                 1   o r i ' a        .      ;   pleca  mai  departe,  până-ce  ajunse  într’o  pă*   demult,  voinic  tiner,  cu  plete  lungi  şi  negre,
                                                 dure  mare  de' trandafiri.  In ‘mijlociii  'acelei   şi  faţa  rumenă,  mlădios,  sprinten  şi  cu  pri­
                                                 păduri  era  o  casă  zidită  dih.*'lăcrimioare; şi   vire  de  foc.
              .  .  , Doina- •  •••              vioţele, şi. cp  coroană  dă  tăroâiţă.şi  >nu  mă   * Acum  me' cunoşti'? »*  iise; zina' zîmbind.  _
     C-;  SIb  lyH       de"A   Ai»'.   Big.     pita«.                                           »A!  tu- eşti  dulce  şi  iubită-  Tinereţăb
                                                      La  uşa  casei  era  un  moşneag  albit  de
                  M aria  C ioban                                                                 »Eu  supt,- dragă  Tirnpule!  vezi.  câş’ţi
                                                 vremuri,  culcat  pe  un  pat  de  rosmarin.  ■-'*
     ...   ..   ..-A   ,5.v   , .Ţ...  ...   , ■■,,   ’   ''...-.(Urmare)..                 aduci  aminte  de  mine!«t
                                                      Vezendu-1  zina,  descăleca;  lăsă  fluturele
          Pg  vîrful  muntelui  celui înalţipână  la                                              »Aeum  ascultă:  .D-zeu  porunceşte,  că
                                                 să  sboare  pe! la  flori,  ear’  ea se  duse  la moşr
     nori,  eară  se  făcuse  lumină,  cerul  era  des­  neag,  îi  puse  încet  mâna  pe  umăr  şi  zise:   numai  decât  şe  pleci  să  afli  pe  Doina  şi  s’o
     chis  şi  pe  o  scară  de  flori  se  cobora  de  as-   »Sus  moşule!  nu  te  face,...căci  bine  ştiu  eu   aduci  la  Crăiasa  poveştilor».
     tă-dată  o  zină.  Când  puse  piciorul  pe  pă­  că  tu  nu  d.ortR.i.\nici-odată!«      r  »Tii  pleacă  peste  şirfil  munţilor  ce  se
     mânt,  tot  muntele  se  îmbrăcă  in  Haină verde   »Cine  eşti  tu,  de  ştii  aşa  bine?  întrebă   văd  la  marginea  ţerii  şi  întră  în oaste.  Luptă
     şi  pe  unde  călca,  răsâriau  şi  înfloriau  Sân­  moşneagul.      ‘                 eu  ostaşii  alăturea,  că  acolo  e  şi  Doina,  Lu­
     ziene,  cimbru  şi  bujor.  Paserile  cântau,  is-   ■   »Vei  vedea  îndată  cine  sunt,  acum  ga-   crul  cel  dintâi  se-ţi  fie  să  înfrângeţi  pe  duş­
     voarele  rîdeau  vesele,  rostogolindu-se  pe  aş­  tă-te  se  vii  cu  mine.  D-zeu  m’a  trimis  să-ţi   mani,  să  faceţi  cinste  ţerii,  apoi  plecaţi  la
     ternutul  lor  prunduit.                    spun  că  e  vremea  să  te  cununi  cu-  Doina».  curţile  împărăteşti,  unde  crăiasa  vă  va  primi
          La  poalele  muntelui  un  fluture  cu mus-   »Nu  se  poate,  draga  mea,  e  prea.  târ­  cu  braţele  deschise şi  vă  va  face  nuntă mare.
                                                                                            Şi  acum  D-zeu  cu  tine,  dragă  Timpule!  Se
     teţele  sucite, merse  naintea  zinet,  şi  după-ce   ziu,  sunt  bătrân»,  răspunse  moşul.
                                                                                            umbli  în  pace !»
     i-se  închină  până  la  pământ,  o  pofti  se  i-se   »Ce  porunceşte  D-zeu  toate  se  întâm­  »Rămâi  sănătoasă  scumpă  prietenă!»
     sue  în  spate  că  e  vremea  de  plecare.  plă I  Acum  nu  mai zice  nimic,  ci  gustă  niţică
                                                                                            răspunse  Timpul.
          Zina  ascultă  şi  punând  un  frâu  de  aur   apă  din  ulciorul  acesta»  —  şi  zina  îi  întinse
     pe  capul  fluturaşului, se  sui  pe  aripile  lui  şi   ulciorul.                           Din  seara  aceea,  de  când  a  vorbit Cră­
     sburâ  peste  lunci  înflorite  şi  peste  păduri  în­  Moşneagul  abia  înghiţi  şi  deodată simţi   iasa  cu  pârâul,  ea  a  prins dragoste  pentru el,
     verzite,  şi  într’o  clipită  ajunse  la  Isvorul-   un  dulce  cutremur  în  tot  trupul,  se  scutură  şi  de  aici  înainte,  aproape  în  fiecare  zi  se
     Nemuririi.  îşi  umplu  de  aci  un  ulcior,  apoi  odată  şi  peste  o  clipită  se  făcu  eară  ca  de  ducea  şi  ciasuri  întregi  şedea  pe  ţărmurii lui
   1   2   3   4   5   6   7   8