Page 9 - Bunul_Econom_1901_15

ADAUS LITERAR LA „BUNUL ECONOM". Anul I. Nr. 15.
. —

Ş picpiri L iterare

Pe jumătate de an . . . 1 cor. Or* şt ie, 7 Aprilie V. 1901. Pe un an întreg. . . . 2 cor.

«Fiecare-arzând de dorul părea tăricică în adevăr şi să bu­
Sufletului de aproape,
S t e l e l e . cura de asta ca un copil. Pe
Singur plânge până vine urmă a prins-o însă oboseala şi
Noaptea ’n umbră să-'l îngroape. s’a culcat pe divanul ei, ear' baba
Stelelor le-am zis aseară: Sully Prudhomme. clucereasa, fiindcă ardea cam
«Tristă, tristă vi-i sclipirea soarele, a tras perdelele ce le
Ce din neagra adâncire făcuse Săftica împrejur la deschi­
Ne atinge blând privirea. zături, şi răzeşiţa, ascunsă în um­
bra lină, a adormit liniştit şi dulce
I CUCOANA EALUCA
Par’că sus în cer se mişcă , cum nu se văzuse demult. Şi au
Alb convoiu de ’nmormântare lăsat-o să doarmă, ducendu-se care
Stele — fără şir — drept facle > ' - N U VE LĂ — încotro după trebile din casă.
Poartă palide fecioare. , (Urmare) Nici o mişcare, nimic nu se mai
auzia în jurul bolnavei.
«Voi, în loc de raze, lacrimi | Şi au trecut de acolo înain- Iată că în această tăcere
Ne trimiteţi ochilor. | te mai multe zile şi bolnava ră- adâncă s’a ivit un sgomot din
Este rugă plânsul vostru I zeşiţă părea că se îndreaptă şi afară, dinspre scări, aşa ca paşi
Ori e graiul unui dor?.. ’ prinde la putere pe zi ce merge, de om ce păreau a veni pe furiş.
\ căutată de, cătră cei , de casă, ce Un cap cu părul sburlit, faţa de
«Stele ce-aţi sclipit ’nainte nu o părăsiau un minut şi-’i pă- bătrân bărbos, s’a arătat după
De-a fi oamenii şi zeii, ziau toată vorba şi mişcarea. Şi perdeaua lungă a intrării, apoi a
Nu mai plângeţi....» Eară una a venit pe la sfîrşitul septemânei pătruns de tot în pridvor şi cu
Zise ’n tremurul scânteii: din nou doctorul, după-cum lă­ chipul său de om speriat, nu ştiu
sase vorba, a cercetat-o lung, a cum îmbrăcat numai în hainele
«Suntem singure, stinghere... pipăit-o, i-a ascultat suflarea şi sale săteşti de vară şi descheiat
Steaua ce mi-o crezi vecină n’a zis nimica, deşi avea zîmbetul la piept, s’a oprit cu sfială dinain­
E departe, prea departe de om blând pe buze. A rămas tea adormitei. A privit-o lung,
Ca să-’mi soarbă din lumină; şi de astă-dată peste noapte şi suspinând odată, de două ori, ca
sara, ieşind cu Nicu în grădină, şi turburat de gânduri grele şi,
«Altei lumi dăm fiecare au avut amândoi o sfătuire cam luând cu degetele sale păroase
Raza strălucirii noastre, lungă; dimineaţa însă a plecat la şi uscate mâna albă şi slabă ce
Fiecare ’n altă parte târg luând pe Nicu cu sine. o lăsase bolnava în jos, a căzut
Piere ’n spaţiile-albastre». Şi cucoana Raluca era veselă în genunchi, a început a o săruta
în ziua aceea ca nici-odată şi n’a şi s’a pus de odată pe plâns şi
«O! pricep.... am zis eu stelei, lăsat pe Săftica în pace până nu bocet. Cu un ţipăt înăduşit de
Cât de bine ni te-aşemeni! i-a făcut pe voie şi a ajutat-o să spaimă s’a deşteptat Cucoana Ra^
Plânsul teu etern răsună încerce a umbla puţin prin prid- ! luca. Privind îngrozită cătră omul
Şi în suflete de oameni. vor şi dealungul cerdacului, Şi! ce o ţinea de mână şi nu o slăbea