Page 11 - Bunul_Econom_1901_27
P. 11

Nr.  27.                              SPICUIRI  LITERARE                                Pag.  3.

           —   Apoi,  or  fi,  dragul  lefii,   —r-  Ce-’i  «ciohodar»,  mamă   tr’un  an  muria,  şi  se  facea  stri-
       :e  te  prinde  pe  tine  mirarea?  Dumitră?                     goiu,  şi  venia  în  toate  nopţile
           —   Ia  mai  tăceţi  me,  ce     —   Ei  ce  să  fie?  Un  cioho­  de-’şi  lua  umbra  de  unde  a  fost
       iracu  vă  tot  hliziţi?  Cum  o  fi   dar,  un  slujitor  domnesc...  Stră-   pusă,  şi  se  plimba  în  preajma
       itafia  aceea,  mamă  Dumitră,  D-ta   luciau  fireturile  pe  el,  de-’ţi  luau   casei,  şi  apoi  ear’ îşi ducea  umbra
       ii  văzut-o  vr’o  dată?        ochii,  şi  parcă  plutea  pe-o  apă,   la  loc  şi  se  făcea  nevăzut.
           —   Fireşte  c’am  văzut’o.  aşa  mergea  de  lin,  —   l’am  văzut   —   Da  eu  am  auzit  că  vine
           Ea  rîde  şiret.  Toţi  tăcem   bine  cum  a  eşit  din  umbră,  şi  de   noaptea  la  om  când  doarme  şi-’i
       :hitic  şi  ne  uităm  ţintă  în  ochi  ei   ce  se  depărta  în  bătaia  lunei,   suge  sângele  strigoiul.
       nari  şi  blânzi;  luna  îi  bate  drept   creştea  tot  mai  înalt,  mai  înalt,   —   Aş,  astea’s  vorbe  de-a
       n  faţă.  Frumoasă  trebue  să  fi   până-ce  nu  s’a  mai  desluşit dintre   oamenilor.
       ost  mama  Dumitra  în  zilele  ei.   copaci...  tremuram  ca  varga;  nu   -—  Şi  nu  mai  poţi  adecă-
       2a  ştie  bine  ce  vrem  noi...  şi-’i   ştiu  cât  oi  fi  stat  aşa  cu  ochii   telea  să-’l  goneşti  dela  casă?
       >lace  se  povestească;  nu  cred  să   ţintă  într’acolo,   că  numai  ear’   —   Ba  da, te  duci  la biserică
       nai  fie  cineva  pe  lume  care  se   l’am  văzut  întorcându se  încet  din   şi  desgropi  mortul  care  se  face
       >oată  povesti  ca  ea:  tot  ce  am   grădină;  luna  îl  bătea  în  faţă  şi   strigoiu  şi-’i  baţi  un  ţăruş  drept
       luzit  din  gura  ei,  mi-se pare c’am   ochii  îi  sticleau  ca  de  mâţă,  avea   prin  inimă,  şi  numai  aşa  scapi
       ăzut  aevea.                    o  barbă  lungă  până  la  brâu,  şi   de  el...  Hai,  fetelor,  sculaţi  câ-’i
           —   Ii  cam  mult  de  atunci,   mergea   drept,   milităreşte,   s’a   târziu...  ia  în  auziţi,  cântă  cu coşii.
       :ram  fată  aşa  ca  de  vr’o  optspre-   abătut  puţin  la  fântână,  şi  a  stat   A  trebuit  să  le  ducem  noi
       ece  ani  şi  sluj am  la  boeru  cel   aşa  în  loc,  parcă  voia  ceva,  apoi   pe  acasă,  că li-era  frică.  Şi  mereu
       lătrân,  în  casele  vechi...  voi  nu   ear’  a  pornit,  şi  l’am  văzut  cum   le  speriam:  «Uite  stafia!».
       e-aţi  apucat;  şi  aveam  şi  eu  chi-   a  întrat  în  umbră,  am  auzit  uşa   —   Mâne  sară,  Ia  părintele
       >urile,  un  ibovnic  în  sat...  Ce  te   dela   pivniţă   scârţâind   binişor,   Vasile...  da  să  ne  mai spui,  mamă
       liţi  aşa  piciule ?  Vezi’ţi  de treabă,   ştiam  că  e  totdeauna  încuiată.,   Dumitră.
       e  asculţi  tu  la  vorbele  noastre?...   în  sara  aceea  n’am  mai  aşteptat   —   Las’  că  vă  spui,  n’veţi
       >ara,  după-ce  se  culcau  toţi,  eu   pe  Ion,  m’am  dus  să  mă  culc,  şi   grija...  noapte  uşurică...
       nă  duceam  binişor  în  pridvorul   toată  noaptea   m’am  gândit  la
       lin  spatele  casei  şi  stăm  acolo la   «ciohodar»  şi  n’am  închis  ochii   II.
       ereastră,  până  când  zăream  pe   până  în  ziuă,  de  frică...
       on;  el  sărea   gardul  şi  venea                                   Scărmănăm    lână   la   popa
                                            A   doua  zi  i-am  spus  boeru-
       iptil  prin  fundul  grădinii,  ca  să                           Vasile.  Afară  a început să  bureze.
                                       lui  că  au  stafie  casele,  şi  boerul
       iu-’l simtă cânii. Intr’osară, şedeam                            In  dae  e  colb  şi  miroasă  a  cio­
                                       a  dat  din  cap  ş’a  zis  că  ştie...
       i  fereastră  şi  îl  aşteptam.  Era                             ban.  Un  purcel  coviţăe  în  tindă,
                                            —   Şi  oare  dela  ce  să  se
       mă,  şi  umbra  casei  se  întindea                              şi  dă  mereu  cu  rîtu  în  uşă.
                                       tragă  asta,  mamă  Dumitră?
       a  de  aici  până  în  poartă;  cum                                  —   Auzi,  mă  Tărăboanţă,  te
                                            —   Apoi,  mă  băeţi,  când  se
       tam  aşa,  odată  mi  s’a  părut c’am                            chiamă  frăţine-tău.
                                       ridica  o  casă  mare  înainte  vreme,
       uzit  ceva  scârţâind,  m’am  uitat                                  Ba  pe  tine...
                                       se  lua  umbra  unui  om  şi  se  pu­
       i  cumpăna  fântânii,  crezând  că                                   Părintele,  cu  poalele  anteriu­
                                       nea  în  zid,  ca  să fie  casa  trainică...
       oate  bate  vântul;  da  unde  se                                lui  în  brâu,  se  duce să-’l găsească;
                                            —   Cum  i-se  lua  umbra?
       omeneşte ?   nici  frunza   nu  să                               purcelul  se  pune  de  price.  Părin­
       lăţea,  —   şi  atunci  mi-am  adus   —   Ia  bine,  venea  un  om   tele  se  supără.  «Huidea»,  şi  îi  dă
       minte  că  sub  pridvor,  chiar  sub   bună-oară  de  se   uita  cum  se   un  picior  în  pântece,  s’aude  un
       )cul  unde  stăm  eu,  era  pivniţa...   clădeşte,  şi  atunci  un  meşter  se   guiţat  ascuţit,  şi  fetele  se  uită  Ia
       lai  ştii?  zic,  poate  umblă  cineva   dedea  binişor  pe  la  spatele  lui   Tărăboanţă.
       i  pivniţă;  şi  dau  eu  să  mă  uit   şi-’i  măsura  cu  sfoara  cât  i-se   Mama  preoteasa  a  dat  spuza
       a  cam  cu  frică...  Doamne,  uite   lungea  umbra  pe  pământ,   şi-’i   la  o  parte,  şi  pe  vatra  dogorită  a
       arcă’l  văd...  un  «ciohodar»  nalt,   tăia  lungimea  ş’o  culca  în  zid...  turnat-o  jumătate  de  căuş  de  pă-
       îipos,  eşia  din  umbra  casei,  şi    Ei  şi?                  puşoiu.  Ne  face  cocoşi;  grăunţele
       nde  păşea  falnic...                —   Şi  omul  acela  până  în-  pocnesc  şi sar înflorite, albe.  Băeţii
   6   7   8   9   10   11   12