Page 5 - Bunul_Econom_1901_31
P. 5

Nr.  30                                            BUNUL     ECONOM                                                   Pag.  5


        pământul,  fie  cât  de  bun,  el  de  sine   în  timpul  înflorirei  pomilor  şi  când  dau   multe  veacuri  a  descoperit  rînd  de
        produce  toarte  puţin  şi  rău.           viile,  câte  pagube  nu  pricinueşte  şi  ea?  rînd  una  după  alta  atâtea taine  ascunse
                                                        Astfel   dară:  lumina  şi  căldura  ale  firii;  ear’  în  urma  acestor  descope­
             Grâul,  secara,  orzul,  cucuruzul,  tot
                                                   soarelui,  ploaea,  bruma  şi  zăpada,  în   riri  ’i-se  storc*  pământului  an  de  an
        felul  de  legumi,  păstăioasele  ş.  a.,  nu­
                                                   acelaşi  timp  vântul  ş.  a.,  pot  ajuta  şi   roade  tot  mai  îmbelşugate.  Durere  nu­
        mai  de  sine  nu  se  fac;  ci  trebue  se
                                                   pot  strica.  Dar’  nu  stă  în  puterea  omu­  mai,  că  noi,  Românii,  nu  prea  ţinem
        întrevinâ  omul,  punendu-şi  toate  pute­
                                                   lui,  s.  p.,  se  schimbe  iarna  cu  vara  şi   seamă  de  descoperirile  ştiinţei,  am  ră­
        rile  şi  isteţimea.  Ear’  pomii  cari  cresc
                                                   ziua  cu  noaptea,  se  abată  norii  în  altă   mas  aproape  tot  la  modul  de  econo­
        de  sine,  sălbatici,  ce  produc  şi  ei ?
                                                   parte  ca  se  nu  piai  plouă,  după-ce  a   mie  purtat  de  moşii  şi  strămoşii  noştri.
        Aproape  toţi  dearîndul  produc  numai
                                                   plouat  deajuns,  nici  se  facă  a  se curma   Şi  aşa  nu  mai  merge.
        nişte  corobeţe,  cari-’ţi  fac  gura  pungă
                                                   seceta  care  ameninţă  cu  pustiire  roada      Sunt  scăderi  nenumărate,  s.  e.,  în
        şi-’ţi  înăcresc  sufletul.  Şi  aşa  e  cu  toate
                                                   câmpurilor,  nici  să  scutească  câmpuri,   păstrarea  gunoiului  şi  întruparea  lui
        celelalte  plante.
                                                   vii  şi  grădini  de  nimicirea  grindinei,   pământului,  în  modul  de  arat  şi  sămă­
             In  locuri  lipsite  cu  totul  de  lu­  nici  se  facă  să  înceteze  vântul,  sau  la   nat,  în  modul  de  întrebuinţare  a  maşi­
        mina  şi  căldura  soarelui  înzadar  te  vei   timp  de  trebuinţă  să-’l  pornească  din   nilor  şi  uneltelor  economice,  în  alege­
        strădui  se  creşti  şi  aduci  la  coacere  nou.  Toate  acestea  nu  ştau  în  puterea   rea  sămânţei,  în  ţinerea  unor  soiuri  mai
        plante  folositoare;  în  umbră,  la  vecinică  omului,  şi  încercările  făcute  până  acum   buhe  de  animale,  în  modul  de  comba­
        răcoare,  nici  chiar  iarba  nu  isbuteşte.   de  unii  oameni  îndrăsneţi,  ca  se schimbe   tere  a  gângăniilor  şi  sămânţelor  stri-
        Ear’  în  părţile  de  pământ  unde  iarna   mersul  timpului,  nu  au  isbutit  şi,  poate,   căcioase  şi  cu  deosebire  în  modul  de
        nici  când  nu  se  sfîrşeşte,  plantele  n’au   nu  vor  isbuti.                      împărţire a  hotarului  cu  lăsatul  ogorului,
        mod  de-a  se  desvolta.  Dar’  şi  în  păr­    Dar’  a  isbutit  omul  în  alte  privinţe,  ş.  a.  Şi  până  când  aceste  mari  scăderi
        ţile  de  păment,  unde  e  neîntrerupt    şi  isbuteşte  mereu,  azi  cu  una,  mâne   nu  se  vor  îndrepta,  nu  putem  avea
        vară,  sunt  mari  întinderi  de  păment,   cu  alta.  Multe  taine  de  odinioară  ale   nădejde  de  o  înaintare  simţită  în  cele
        unde  nu  creşte  nici  o  plantă;  căldura   firii,  azi  pentru  om  nu  mai  sunt  taine.  economice.
       prea  mare  şi  neîntreruptă  istoveşte  şi
                                                        Odinioară  omul  nu  avea  nici  în­        Roada  îmbelşugată  a  câmpurilor
        ea,  aproape  ca  şi  frigul,  vieaţa  plantelor.
                                                   chipuire  despre  lucrarea  pământului.     este  deci  atârnătoare  în  mare  parte
             Ploaia  este  neapărat  de     lipsă.   Nu  cultiva  nici  grâu,  nici  secară,  nici   dela  destoinicia  plugarului,  şi  tocmai
        Dar’  cine  nu  ştie,  că  strugurii  bătuţi   cucuruz,  nici  legumi,  nici  pomi,  nimic,  j   de  aceea  el  are  datorinţa  să  înveţe  şi
        de  brumă  dau  vinul  cel  mai  bun,  că  Nu  ştia  ce  e  plugul,  grapa,   arşeul,  i   să  încerce  mereu,  ţinând  neîntrerupt
        curechiul  de  asemenea  trebue  bătut  de  sapa,  coasa  şi  secerea;  cu  atât  mai   înaintea  ochilor  adevărul,  că  cine  ră­
        brumă,  pentru-ca  se  se  ţină  mai  bine.   puţin  cunoştea  îmblăciul,  ciurul  ş.  a.   mâne  în  economie  la  obiceiurile  şi  de­
        Holdele  atunci  iernează  mai  bine,  când   Nici  pomenire  odinioară  de  animale  în   prinderile  vechi  şi  ruginite,  va  avea  să
        sunt  acoperite  neîntrerupt  cu  zăpadă  jurul  casei,  nici  de  gunoiu  şi  îngrăşarea  j   plătească  odată  prea  scump  această  în­
        în  timpul  iernii   De  altă  parte  ploile  pământului.  Nici  pomenire  de  arat  şi   dărătnicie.
        mari  şi  îndelungate  pricinuesc  adesea   săpat,  nici  de  sămânţă,  sămănat  şi  se­                       Dela  brazdă.
        pagube  nespuse  sămănăturilor,  une ori   cerat.  Nu  ştia  omul  face  economie  de
        le  nimicesc  cu  totul.  Bruma,  ce  cade  loc.  Şi  numai  în  decurs  de  multe  şi


       tori,  cu  perul  bogat  pe  spate,  îmbră­      Ce  vis!...  La  capătul  blândei  co­      Amărît  plecai  acasă,  hotărît  să-i
        cată  cu  o  rochie  subţire  albă,  legănân-   pilării  un  vis  de  fericire  pe-o  inimă  de   scriu  tot  ce  simţeam,  tot  ce  doream,
        du-se  toată  în  o  frumseţe  şi  duioşie   piatră!   Durerea,  ea  trebuia  să  fie  nu­  îmi  ziceam:  nu  se  poate  ca  sub  cuvin­
        divină.  Ce  gingaş  rîdea,  chiemându-me.  mele  dragostei  mele  sarbăde!            tele  răci,  chinuite,  să  nu  găsească  inima
             îmi  făcu  semne  şi  cu  mâna;  mă        Patru  scrisori  i-am  mai  dat,  şi  în   ei  patima  mea  dogoritoare,  şi  poate  că
       repezii  fericit  spre  ea.  Dar’  ea  aluneca   toate  îi  ceream  numai  de  milă  un  cu­  aceleaşi  cuvinte  slabe  glasul  ei  să  le
       înainte-mi  şi  n’o  puteam  ajunge;  trist,   vânt,  un  singur  cuvânt,  pe  care  să-l  reînsufleţească,  precum  şi  gândul  meu
       me  oprii,  agăţându-mă  de-o  creangă  ca   întipăresc  în  inimă-mi  şi  să  mor  cu  el   se  înflăcăra  scriindu-le!   Nu  se  poate
       se  nu  cad  jos.                           fericit.                                    să  nu  simtă  tot  arzătorul  meu  dor,  nu
             Peste  privirea  ei  trecu  vălul  întu­   Zadarnic!                              se  poate  să  nu-i  sune  cuvintele  mele
       necat  al  tristeţii,  se  sforţă  însă  se  fie   Vre-o  câte-va  zile  în  şir,  şi  după  fermecătorul  poem  al  dragostei,  ce  pu­
       voioasă  şi  isbucnind  în  hohote  veni  la   amiaz  şi  seara,  veneau  mulţi  musafiri   ternică  şi  sfântă  s’apropie  de  ea!...  Nu
       mine,  bătând  în  palme  şi  sărind.  îmi   la  ea;  une-ori,  dimineaţa,  ea  pleca  în   se  poate  să  nu  simtă  vecinică  alergare
       apucă  mâna,  apoi  me  cuprinse  de  mij­  tîrg,  şi  toate  acestea  mă  nelinişteau   a  sufletului  meu  trudit,  a  cugetului
       loc  şi  când  voii  să-i  şoptesc  cuvinte  de   grozav.  Auzisem  şoapte  şi  chicote  în   meu  spre  ea,  prea  iubita  cu  ochii  negri V
       iubire,  me  sărută  apăsat,    prelung...   urmă-mi,  când  treceam  pe  stradă,  că        A  doua  zi  n’am  văzut-o  de  fel.
       Apoi  fugi.                                 ea  se  logodeşte  şi  înebuneam  de  năcaz.   Seara,  când  mă  plimbam  pe  dinaintea
             Alergai  după  dînsa,  o  căutai  în   In  seara  aceea  a  fost  lumină  în  toate   casei,  a  eşit  ca  nealtă-dată  în  stradă.
       toate  părţile,  o  strigai  pe  nume,  dar’   odăile,  ear’  fereastra  ce  da  spre  gră-  I-am  dat  scrisoarea  şi  a  cetit-o  în  fugă
       fu  zadarnic.  Simţeam  sărutarea-i  ferbinte   dinuţă  fiind  deschisă  s’auzeau  vorbe  ve­  la  fereastră.  Tremurând,  aşteptam  să-mi
       când  m’am  trezit,  m’am  trezit  jos,  că­  sele  şi  rîsete, ■  care  mi-se  spărgeau  în   rostească  vorba  mântuitoare.
       zut  din  pat.                              urechi  ca  sunetele  dogite  de  clopot.        Când  a  isprăvit,  s’a  vîiît  în  mine,
   1   2   3   4   5   6   7   8