Page 10 - Calauza_2002_662

Săptămânal independent aflat în slujba tuturor o a m e n ilo ^ ^ ^ ^ S ^ O Q ^ B 00)
onfesiunii inconfortabile za

^ C

ST A T U IA CU LU P Ă
CÂND VÂRFUL MUNTELUI SE AFLÂ
Viaţa fără griji nu are farmec! Şi de aceea, salariul nostru este mic!
LA DOUÂ DEGETE DE CER De dimineaţă până seara cu toţii alergăm după bani. Iar când ne golim
buzunarele, punem chitanţele pe masă (de la gaz, curent, telefon, cablu)
încă mai am o mică relaţie cu muntele şi din când în când, îi apoi scoatem banii, cinci-zece mii, îi punem grămadă peste grămadă şi
şoptesc să mă aştepte că vreau să-i văd sufletul. A trecut mult timp aducem dintr-o cutie gata lustruită obiectul care face minuni: lupa!
de când tata m-a lăsat câteva minute, la poalele lui şi eu am încercat
Dintr-o dată suntem fericiţi! Câştigul, se vede, este mărişor, hrana este
să plâng de teamă că poate vine peste mine un bolovan. Nu ştiu de şi ea mai multă iar patul devine mai încăpător. Apartamentul seamănă
ce credeam că muntele are un suflet rău. După ce m-am convins că cu o superbă vilă cu pereţi imenşi iar maşina din stradă abia mai încape
nu mi se întâmplă nimic, mi-am încercat paşii de copil, câţiva metri,
între copaci. Câtă bunăstare! Şi aş fi etern fericit dacă acum m-aş pre­
dar aerul tare ce tăia ca sabia, m-a făcut să mă întorc. M-am aşezat face într-o statuie, nemaitrebuind să cred minciunile care zilnic se spun.
pe un butuc şi am privit în direcţia în care plecase tata. Am crezut Aşa, desigur, m-aş ajuta singur şi aş rămâne... nemuritor.
că-l zăresc uşor, dar n-a fost aşa fiindcă din altă parte venea în salturi Isabela SUSANYI
o căprioară. In spatele ei, curgeau la fel de limpezi, doi iezi, ce parcă
ţâşneau din inima muntelui. Era pentru prima oară când vedeam o [p//7 personalităţile cultural - spirituale ,
căprioară cu puii ei. Şi unde-i vedeam? Chiar prin locurile pe unde transilvănene:
urca şi mai urcase tata, neuitând de atâtea clipe frumoase. Şi totuşi
căprioara îmi trezise sentimente mari, nemaitrăite. Mai ales că în I SA BIN O LE A
urmă cu câteva seri, citisem poezia lui Labiş „Moartea căprioarei". I ( 4 iulie 1907 - 4 martie 1984 )
Din gândul meu, se dezveleau atât mila, cât şi acea sete vie ce se
I - urmare din pag. 1 - '
pierdea ca o vrajă, peste care nu se aşează niciodată crusta uitării.
I Socotit în anul 1750 „sat de frunte", Cibul apare în anul 1766 ca I
Fascinat de miezul alb al gândului, nici n-am băgat de seamă când I un centru protopopesc ortodox-român, avându-l în frunte pe loan ,
căprioara cu iezii, dispăruse de parcă nici nu fusese vreodată acolo I Popovici. I
sub ochi. S-a prelungit ca o adiere de vânt, ca un foşnet pe care-l I Preotul loan Popovici fusese hirotonit preot unit în anul 1755 dar I
simţi, dar când îţi devine prea apropiat, se scaldă în zare. Am aruncat
trecut la ortodoxie sub mişcarea călugărului Şofronie în 1760 şi preotul
o altă privire înspre locul pe unde s-ar fi putut afla tata, fiindcă îl
I ciben a fost ulterior mutat la Hondol şi a funcţionat, cu mici întreruperi I
aşteptam cu destul de multă frică în suflet. Aş fi vrut să fac un gest cu I şi ca vicar al Bisericii Ortodoxe Transilvane până în 1905. I
mâna, un semn de victorie, când l-am văzut ţinându-se de piept. Pe plan local Cibul a dat mulţi preoţi din familiile Olea, Popovici
M-am speriat când l-am observat cât de încet coboară, încât am fost
I şi Cristea, dar şi învăţători (din sec. XIX până azi), profesori, ingineri I
sigur că i se întâmplase ceva rău. Când s-a apropiat de mine, fără să
I ? a I
vreau, mi-am adus aminte cum adormisem într-un cireş sălbatic. Cea mai proeminentă personalitate a dat-o prin cel ce a fost
M-a trezit cântecul de cuc întârziat, privindu-i faţa tatei transpirată şi I adorat şi contestat, ca preot, remarcat, apoi uitat cu invidie şi rea |
obosită părându-mi ca o scândură bătrână. S-a aşezat pe butucul pe | credinţă dar recunoscut de către toţi cei care l-au cunoscut ca un i
care şezusem şi eu o vreme, şi n-a scos nici o vorbă. Abia într-un om care s-a remarcat printr-o activitate prestigios religioasă, de artă
târziu, l-am auzit vorbind mai mult pentru el: „Am să te urăsc, munte | ca pictor, ca publicist sau istoric prin activitate arheologică sau |
păcătos". în jurul nostru totul părea trist. Abia atunci, mi-am dat seama I colecţionar şi întemeietorul primului muzeu sătesc, Sabin Olea. i
că muntele acela nu are vârf. Sau poate avea, dar nu-l vedeam eu. îl * Născut în Cib la 4 iulie 1907 cum atestă însemnarea tatălui său '
vedea doar tata fiindcă mi-a zis el. atunci „de acolo din vârf, cerul e la | pe un „Acatist" de Sibiu, botezat la 8 iulie acelaşi an „de Sfântul |
două degete”. Miron ŢIC | Procopie" dar înregistrat la primărie abia în 19 iulie 1907, fiu al lui i
' Petru Olea „lui Aronu Popii" cum era cunoscut în sat şi a lui Ana, '
| născută Păşcău (sora protoereului ortodox Vasile Păşcău, misionar |
ROMÂNIA SE AFLA ÎN CENTRUL EUROPEI i în SUA între 1930 - 1968, originari din Brădet, corn. Almaşu Mare), i
- urmare din nr. 661 - I Singurul născut va deprinde primele „slove” cu învăţătorul confesional •
Şi J. Ancei, în 1935, într-o lucrare specială asupra frontierelor | Căţoi, iar când acesta a fost concentrat la război, a învăţat cu naşul
României, contrar unor opinii anterioare, consideră că frontiera balcanică I lor, preotul losif Costea. Cum şcoala din sat nu era recunoscută de ■
încetează la nord de Dunăre. încadrează fără dubii România în rândul I statul austro-maghiar, va merge la şcoala primară din Zlatna, apoi ia I
I Brad. Cursul inferior de liceu l-a urmat la Alba-lulia cu vestiţii preoţi I
ţărilor din Europa Centrală, un an mai târziu, în 1936, în al său „Manuel
• profesori Dr. loan Codrea, Virgil Cucui, Leonte Opriş, Lucian ,
geographique de la politique europeene". I Munteanu, Traian Achim şi alţii, iar următoarele clase la Liceul din I
Intr-o manieră asemănătoare, neamţul E. Schmidt consideră că,
I Brad - Hunedoara. La acest din urmă liceu l-a avut ca profesor pe I
înainte de 1918, România era considerată o ţară balcanică, deşi în sens
Marcel Olinescu care i-a remarcat talentul la desen şi voise a-l trimite
strict geografic nu aparţinea ca atare, fiind singura ţară situată în afara
I să studieze „Artele frumoase" în Italia, dar dragostea de vatră şi I
graniţelor naturale ale Peninsulei Balcanice; după război, România şi-a
I împotrivirea părinţilor ca şi sufletul său contemplativ-religios l-au I
mutat graniţa spre nord-vest, până în şesul Tisei, centrul său fiind în reţinut în satul natal.
Carpaţi; cei care ar mai susţine că România este încă ţară balcanică, I După un studiu intensiv de teologie sub coordonarea profesorului I
admit extinderea Balcanilor până aproape de Budapesta şi Viena; iar | canonic Dr. loan Traian Marianescu din Lugoj, este admis la preoţie. I
aceasta ar fi o interpretare geografică exagerată. în octombrie 1927 se căsătoreşte cu Ana lui Axente şi Raveca
în 1937, profesorul I. Simionescu afirma categoric şi argumentează I Florea din Şard, jud. Alba, funcţionară la Institutul de Medicină din |
suficient de concludent, că România este ţară a Europei Centrale, dar | Cluj, slujbă pe care o părăseşte pentru un sătuc izolat din Apuseqi, |
care continuă să se afle sub influenţa, atât a Europei de Est, cât şi a conştientă că de unde este dragoste şi simţul datoriei nu se poate
celei Balcanice. | dezerta! |
Ceî care va încerca să fixeze şi să definească explicit cadrul cen- | Din cinci naşteri, au trăit patru copii crescuţi cu greu, în sărăcie, i
tral-european drept cadru de referinţă geopolitică interbelică a României şcoliţi tocmai în perioada celui de al doilea război mbndial şi lipsurile ■
| care l-au urmat, amintim taxele mari la internatele Liceului Mihai |
este profesorul N. Al. Rădulescu de la Cluj-Napoca. în 1938, în paginile
I Viteazu din Alba lulia (trei băieţi) şi o fată la Şcoala Normală din Blaj. i
Revistei Geografice române, în articolul „Poziţia geografică a României”,
N. Al. Rădulescu argumentează apartenenţa noastră la Europa Centrală. ' Aşa îl găsim pe preotul Sabin Olea pe drumul căruţelor moţeşti, '
| transportându-şi la început de an şcolar copiii cu căruţa cu alimente, |
După profesorul de la Cluj Napoca, temeiurile care fac să excludem
■ saltele, ţoale, perini şi lenjerie de pat la internatele şcolare care erau i
România din cadrul balcanic şi s-o plasăm în Europa Centrală ar fi în
I lipsite de cele necesare, perioadă când lipseau mijloace mecanizate I
principal: j de transport. I
1. Dunărea este un hotar natural. Peninsula Balcanică cuprinsă între*
■ Alături de episcopul de Lugoj Dr. Alexandru Nicolescu (viitorul .
Marea Neagră, M. Marmara şi Egese la est, Marea Adriatică şi Marea I prim mitropolit de Blaj), a ridicat biserica Sf.Ap. Petru din Cib sat, în I
Ionică la vest, nu poate avea spre nord un hotar natural mai precis decât | grădina casei parohiale greco-catolice din Cib, fostă locuinţă |
Dunărea. Lăţimea destul de mare a Dunării pe cursul său inferior, o ■ proprietate privată a preotului greco-catolic local Nicolae Popovici, ,
transformă într-o frontieră dificil de traversat, cu excepţia unor scurte I proprietate cumpărată în întregime pe bani proprii de către episcopul .I
perioade din unele ierni când poate fi trecută şi cu piciorul. Dunărea cu I A.Nicolescu. Biserica a fost sfinţită în anul 1943 de către episcopul I
marea ei adâncime între Carpaţi şi Balcani, cu malul drept destul de martir loan Bălan de Lugoj. .
înalt şi abrupt, cu lunca şi lată şi plină de vegetaţie, este un hotar I De la sfinţire ca preot (15 august 1928) a administrat şi filialele I
predestinat nu numai între două ţări ci şi între două mari fragmente de I unite din Cheile Cibului şi bisericuţa minieră Albini din Almaşu Mare I
continent: Peninsula Balcanică şi Europa Centrală. (ocfată cu naţionalizarea minei în 1947 în bisericuţă s-a instalat fa-
Cătălin BADEA I milia unui subofiţer). (va urma) |
(va urma) l------------------------------------------i __________________________________________ I
S L U J B A T U T U R O R ^ A M E N IL -Q R