Page 6 - 1913-03
P. 6

asalt  laurii  neperilori,  n’am  putut  să  desprind  nici  o   fi  tatăl  său,  precum  nici  eu  nu  ştiu  al  cui  este  sche­
          vorbă,  nici  o  idee,  care  să  mă  lumineze  întrucâtva  cu   letul.  De  altfel  asemănările  dintre  cranii  sunt  foarte
          privire  la  pricinele  omorului.  A  pus  totul  foarte  simplu,   dese  chiar  la  oameni,  cari  nu  aparţin  aceleiaşi  familii.
          se  ’nţelege  cu  ajutorul  celebrului  Lombroso,  în  soco­  Astfel  asemănarea  aceasta  nu  poate  fi  singurul  mo­
          teala  „defectelor  ereditare"  ale  acuzatului.  Desfrâu,  al­  ment  caracteristic,  hotărâtor  al  înrudirii.  O  singură  dată,
          coolism,  brutalitate,  ftizie  şi  încă  vreo  câteva  vorbe  la   mi  se  pare,  a  întrebat  un  elev,  care  sta  în  bancă  lângă
          fel,  rostite  cu  glas  mare,  mi-au  lovit  o  oră  întreagă   el,  cum  se  pregătesc  scheletele.  Şi-atunci  le-am  vorbit
          urechile,  ca  bătăile  nesuferite  prin  monotonia  lor  seacă,   de  cadavrele  număroşilor  nenorociţi  părăsiţi  din  spi-
          ale ciocanului într’o toacă.                          talurile  capitalelor,  pe  cari  nu  le  reclamă  nime;  cum
               S’a  ridicat  apoi  încet,  cu  o  neplăcere  vădită,  apă­  trec  pe  rând  în  sălile  clinicilor,  unde  li  se  face  au­
          rătorul,  un  advocat  pus  „ex  officio".  A  vorbit  scurt,   topsia  :  cum  se  pregătesc  apoi  din  ele,  dupăce  au  fost
          slab,  astfel  că  se  putea  înţelege  de  o  poştă  că  n-are   disecate,  scheletele,  cari  au  să  servească  pentru  stu­
          „interes"  să  câştige  cauza  clientului  său  nenorocit,  pe   diul anatomiei în şcoli.
          care  o  declarase  cu  săptămâni  înainte  pierdută,  poate   — Şi de când are liceul acest schelet?
          pentru a-şi uşura pozijia la desbaterea procesului.
                                                                        De vre-o şase anii
               Dacă  l-au  achitat  pe  acuzat,  a  fost  desigur  numai
                                                                     Bănuiala  mea  că  scheletul  ar  puteâ  fi  tatăl  acu­
          un  act  de  milă  din  partea  juraţilor.  întâiul  jurat,  un
                                                                zatului,  începeâ  acum  să  prindă  rădăcini  puternice.
          negustor  bogat,  căruia  îi  murise  cu  câteva  săptămâni
                                                                La  spitalurile  capitalei  m-am  adresat  zadarnic:  n-am
          în  urmă  singurul  băiat,  cam  în  aceeaş  vârstă  cu  acu­
                                                                putut  aflâ  nimic  sigur.  Tăietorul  de  lemne  murise  fără
          zatul,  a  anunţat  verdictul  negativ  cu  glas  tremurat  şi
                                                                să  se  ştie  bine  unde  şi  când.  Ai  săi  aflară  mai  târziu,
          cu  lacrimi  la  colţul  genelor.  Din  privirea  plină  de  dra­
                                                                dela  nişte  lucrători  de  fabrică,  că  se  îmbolnăvise  greu,
          goste,  cu  care  a  învăluit  tot  timpul  pe  acuzat,  i-am
                                                                intrase într’un spital oarecare şi murise. Atâtl
          cetit  clar  fericirea  ce  o  simţeâ,  că  poate  să  dăruiască
          unui  biet  nenorocit  viaţa,  pe  care  n-o  putuse  păstra   Rămâneâ  acum  să  mă  apropiu  de  însuş  acuza­
          pentru mortul său drag.                               tul.  Am  făcut  aceasta  întâmplător,  fără  să-i  trezesc
                                   *                            odată  cu  bănuiala  că-1  cercetez  şi  durerea  veche  şi
                                                                grea a sufletului său.
               Totuş  nu  m-a  mulţumit  o  astfel  de  achitare,  care
                                                                     După  o  convorbire  mai  lungă,  în  care  a  trebuit
          nu  explica,  nu  lămurea  nimic,  ci  ierta  numai  simplu
                                                                să-i  admir  cunoştinţele  şi  agerimea  minţii,  mi-a  spus
          din  milă  creştinească.  Am  hotărî!  atunci  să  aduc  eu
          lumină  în  această  întâmplare  şi  am  pornit  cercetările   suspinând şi fără să-l întreb tot ce doriam.
          mele  dela  mărturisirile  profesorului  de  ştîinţi  naturale.   Fiindcă  dta  eşti  singurul  acum,  care  nu  se
          Dar  nu  mi-a  putut  explica  nici  el,  de  ce  elevul  său   crede  necinstit  stând  acum  de  vorbă  cu  mine,  pot
          ţinuse  aşa  de  mult  la  un  schelet,  care  pentru  toţi  cei­  să-ţi  spun,  că  am  avut  totdeauna  o  simţire  tainică,
          lalţi  erâ,  dacă  nu  chiar  o  figură  posacă,  atunci  cel   că  stau  în  faţa  scheletului  tatei.  Această  simţire  ciu­
          puţin  un  obiect  indiferent,  de  studiu,  ca  oricare  altul,   dată  şi  dureroasă,  despre  a  cărui  obârşie  nu-mi  pot
          care,  tocmai  pentru  motivul  că  trebuia  să  stea  vecinie   da  bine  seama,  s-a  prefăcut  pe  ’ncetul  într’o  îndoială
          sub  privirile  celor  vii,  nu  mai  puteâ  deşteptă  sentimen­  chinuitoare,  apoi  pe  nesimţite  într’o  convingere  firmă,
          tul  de  duioşie  sau  milă,  pe  care  îl  trezeşte  în  noi  un   care  se  întăreâ  în  aceeaş  măsură,  în  care  colegii  mei
          mort  iubit,  ce  stă  să  coboare  pentru  vecie  în  întune-   răutăcioşi  începură  a-şi  bate  joc  de  el  şi  prin  aceasta,
          recul gropii.                                         poate  fără  să-şi  deâ  seama,  de  mine.  Am  răbdat  lungă
               L-am  întrebat  apoi  pe  elevul,  care-i  făcuse  capul   vreme.  Când  n-am  mai  putut  şi  am  lovit  orbeşte  în
          alături  de  craniul  scheletului.  Nu  mi-a  putut  da  altă   nefericitul  meu  coleg,  aveam  senzaţia  clară  că  toţi
          desluşire,  decât  că  aflase  în  adevăr  o  mare  asemănare   ştiau  acum  al  cui  este  scheletul  şi  că  tocmai  de  aceea
          în  formaţiunea  craniului  amândurora.  I-am  cerut  de­  voiau  să  mă  chinuiască  prin  batjocorirea  lui  pe  mine,
          senul: în adevăr, aşa erâ.                            făcându-mă  să  înţeleg  astfel,  că  au  descoperit  adevărul
               Fiindcă  mă  ocup  cu  predilecţie  cu  fisiologie,  erâ   pe  care,  credeau  poate,  că  de  ruşine  voiesc  să-l  tăi-
          natural  să  ajung  uşor  la  ipoteza,  că  scheletul  ar  puteâ   nuesc...
          fi  o  rudă,  poate  chiar  tatăl  acuzatului.  Dacă  ar  fi  ştiut   N-am  făcut  aceste  destăinuiri  la  proces,  fiindcă
          acesta,  că  are  în  faţa  sa  cadavrul  tatălui  său,  omorul   n-aveam  în  mâni  nici  o  dovadă  sigură  că  scheletul
          s-ar  fi  explicat  desigur  foarte  uşor,  ca  un  fel  de  răz­  este  al  tatei;  de  frică  poate  de  a  nu  trece  drept  un
          bunare.  De  aceea  am  întrebat  din  nou  pe  profesor,   şiret,  care  a  iscodit  pentru  fapta  sa  criminală  nişte
          ori  de  nu  s-a  interesat  acuzatul  despre  provenienţa   scuze  psihologice  atât  de  artificiale  la  aparenţă;  sau
          scheletului,  sau  a  lăsat  cândva  să  se  înţeleagă  că   poate  de  groaza  că  m-ar  puteâ  îngropâ  pe  totdeauna
          bănuieşte cine ar puteâ fi.                           într’o casă de nebuni..."
                M-a  privit  o  clipă  cercetător,  apoi  i-a  răsărit  un   Am  plecat  mulţumit.  în  definitiv,  mi-am  zis,  este
          zimbet  uşor  la  colţul  buzelor,  ceia  ce  m-a  făcut  să   tot  aceea  ori  de  a  ştiut  în  clipa  omorului  că  acela,
          înţeleg repede, că descoperise bănuiala mea.          de  care  îşi  bătuse  joc  colegul  său,  este  în  adevăr
                —  Nu,  dragă,  nu  poate  să  fi  ştiut  că  acesta  ar  tatăl său, sau bănuise numai că ar puteâ fi el. Căci
   1   2   3   4   5   6   7   8   9   10   11