Page 4 - 1913-04
P. 4

Laponiei?  Nu  putem  şti,  după  cum  nu  ştim  care  a   ARMEANUL,
         fost  aspectul  strămoşului  care  în  negura  vremilor  a
         încercat,  sub  o  impulsiune  extra-genială,  să  reproducă   ARMEANCA Şl CLUBUL
         vieaţa, natura prinsă în liniile unui mamut.
              Şi  sunt  aşa  de  departe,  aşa  de  vertiginos  de  de­  LIVIU REBREANU
         parte  unul  de  altul  acest  trecut  şi  acest  viitor,  ele
         sunt  aşa  de  extreme,  încât  par’că  se  ating  şi  se  con­  Se înserează...
         fundă înaintea noastră de banali intermediari!  a. C.      Armeanul  se  târeşte  pe  laviţa  din  faţa  casei,  gâ-
                                                               fâe  grozav,  îşi  şterge  fruntea  cu  o  batistă  roşie,  mare
                                                               cât  un  cearceaf,  şi  apoi  strigă  Bertei  să-i  aducă  armo­
                                                               nica.  E  şchiop  şi  spune  tuturor  că  şi-a  pierdut  piciorul
                                                               în  bătălia  dela  Custozza.  Şi  toată  lumea  îl  crede.  De
                                                               ce adică nu Tar crede?
                                                                    îl  chiamă  Sencovici,  dar  ţăranii  îi  zic  „armeanul",
                                                               fiindcă  vorbeşte  foarte  stricat  româneşte, iar copiii „şchio­
                                                               pul",  fiindcă  umblă  în  două  cârje.  Are  o  faţă  neagră
          (Sâniec de pierde-uară                               ca  un  harap,  o  chelie  ca  o  lună  plină  şi  o  pereche

                                                               de  ochelari  pe  care  toată  ziulica  îi  freacă  şi-i  curăţă
              Foaie verde samulastră...                        cu  un  petec  de  flanel  gălbui,  şi  care  totuş  sânt  veşnic
              Floare-albastră                                  unsuroşi.  Din  pricina  cheliei  răceşte  uşor  şi  sufere
              Din fereastră,                                   deseori  de  guturai,  iar  cu  ochelarii  nu  vede  bine  şi
              Cin te-a răsădit în glastră ?                    de-aceea  nici  nu-i  pune  decât  atunci  când  se  ceartă
              Două mâni de fată maie,                          cu armeanca, sau când are ghinion mare la cărţi.
              Care n are                                            Berta  îi  aduce  armonica...  Berta  e  odrasla  cea
              Decât floare                                     mai  mică  a  armeanului.  Şi  cea  mai  răsfăţată,  fireşte.
              Să îndrăgească cu ’n focare.                     E  urâţică  şi  posumflată,  cu  dinţii  negri  ca  barba  Şchio­
                                                               pului.  Ţăranii  îşi  sperie  copiii  cu  dinţii  Bertei,  zicând
              Frunză verde fir de nalbă...
                                                               că  au  înegrit  fiindcă  a  mâncat  prea  mult  zahăr.  Şi
              Floare albă,
                                                               copiii credeau. Şi credeau şi ţăranii.
              Eu co jalbă
                                                                    Armonica  armeauului  e  veche  şi  roasă,  lui  însă
              Am să vin la doamna-ţi dalbă,
                                                               i-e  dragă  căci  îi  aminteşte  vremile  când  erâ  tânăr,  când
              Ş’o so rog să te dea mie                         aveâ  şi  el  două  picioare  şi  dădea  târcoale  armencei.
              Si să vie
                                                               E  cam  mult  de-atunci.  Pe-atunci  armonica  erâ  nouă  şi
              Să mă ’mbie
                                                               armeanca  tânără.  De-atunci  harmonica  s-a  hodorogit,
              Sd-i dau inima-mi pustie.
                                                               iar  armeanca  a  făcut  trei  copii:  pe  Iani,  care  a  făcut
                                                               şi  armata,  şi  umblă  cu  pantaloni  roşii,  largi  şi  peteciţi,
              Foaie verde de negară...
                                                               pe  Şimi,  care  veşnic  se  spilcueşte,  dar  veşnic  e  mur­
              Floare rară,
                                                               dar, ca ochelarii armeanului, şi pe Berta.
              Astă sară
                                                                    Armeanca  e  o  femee  naltă,  uscăţivă,  rece  şi  mân­
              Am să beau cât înti’o vară,
                                                               dră  ca  o  prinţesă.  De  dimineaţa  până  seara  se  necă­
              Findcă jalba-mi apostată
                                                               jeşte  cu  copiii:  îl  bate  pe  Şimi  şi  o  blastămă  pe  Berta.
              Niciodată
                                                               L’ar  bate  şi  pe  Iani,  dar  Iani  e  o  fire  sălbatecă  şi  ar
              Ascultată
                                                               fi  în  stare  să  ridice  mâna  asupra  ei.  Se  necăjeşte  cu
              Nu mi-a fost de mândra fată.
                                                               copiii  fiindcă  armeanul  nu-i  mai  poate  zice  nimic  de
              Fi unze verzi de orice neamuri...                când  şi-a  pierdut  piciorul.  înainte,  se  zice,  armeanca
                                                               a  fost  stăpână  în  casă.  Şi  se  mai  zice  că  atunci  toate
              Flori pe ramuri,
                                                               treburile  mergeau  mai  bine.  De  când  casa  e  pe  mânile
               Cerniţi flamuri,
                                                               armeanului,  femeea  se  ofileşte  ca  o  floare  neudată,  şi
               C’o să intru beat pe geamuri,
              Şi pe toate vă vor frânge                        împreună cu dânsa se duce şi norocul familiei.
              Mâni nătânge...                                       Şchiopul  întinde  armonica,  întoarce  ochii  pe  dos
               Cin v o strânge                                 şi  începe  să  cânte  fals  o  melodie  armenească  tărăgă­
               Vreau să văz cum e când plânge!                 nată  şi  monotonă.  Cântând  se  înduioşează  şi  ochii  i
                                                               se  umplu  de  lacrimi.  Dar  cântă  mereu  şi  lacrimile  i  se
                                            MIHNEA OLMAZ
                                                               revarsă pe obraji şi se împrăştie prin barbă.
                                                                     Berta  s’a  ghemuit  lângă  piciorul  cel  şchiop  al
                                                               armeanului,  se  uită  cu  gura  căscată  la  armonică,  se
                                                               înduioşează  şi  ea,  şi  începe  deasemenea  să  cânte  cu
                                                               glas piţigăiat şi plângător.
   1   2   3   4   5   6   7   8   9