Page 8 - 1913-04

Şase copii de moţi din Minţii apuseni, duşi deodată la meserii în Sibiiu. Sunt toţi din comuna Muncel. l-a dus dl învăţător Lazar
Chirilă, şi cu ajutorul dlui V. Tordaşian, i-a aşezat pe toţi la meserii, — fotografându-i în ziua aşezării lor.

şi luă şi pe sorioara sa într’însa şi când un copil din împrejur şi pe locuitorii colibelor, parte îi uciseră, parte
vecini venea la dânşii, trebuia să meargă şi el cu lun­ îi prinseră aşa ca pe Săgeata apei şi pe părinţii săi.
trea lui Săgeata apei. Dar bucuria nu ţinu multă vreme. Bărbaţii prinşi şi femeile şi copiii fură acum legaţi
Intr’o noapte, păriinţii lui Săgeata apei se treziră împreună încât nici unul nu putea fugi, apoi fură luaţi
din somn, fiindcă auziră strigăte şi sunete de corn în­ la mijloc de călăreţii cei mulţi, şi trebuiră să meargă şi
grozitoare, cari veniau din depărtare. Ei eşiră din că­ să alerge toată ziua şi toată noaptea; nu căpătară ni­
suţa lor şi auziră ţipete înspăimântătoare, cari umpleau mic de mâncat şi de băut, ci fură bătuţi şi batjocuriţi.
văzduhul şi zăriră pe cer departe, dincolo de lanul de Ziua următoare merseră mai departe şi ajunseră
grâu, o lumină roşie ca sângele şi cornul sună grozav în ţinutul unde-şi aveau oamenii cei răi colibele şi pă­
în întunerecul nopţii. şunile cailor.
Atunci văzură, omul şi femeea, că veniseră nişte La fiecare colibă fu dat câte un prins şi de aci
oameni străini şi răi, se năpustiseră asupra vecinilor şi înainte el trebuiâ să facă tot ce-i poruncea omul cel
dăduseră foc caselor. Omul şi femeea treziră repede rău, a căruia erâ casa. Astfel Săgeata apei fu despărţit
pe copii. „Haideţi repede, duşmanii au năvălit în ţară, de tatăl, de mamă şi de surioara lui şi acum nu mai
să fugim în pădure". putea merge cu luntrea, nici culege flori roşii şi albastre
Dar era prea târziu. Când eşiră din nou din casă, în lanul de grâu, nici a se bucură de ciripitul ciocâr­
sosiră patru călăreţi în goană mare, drept prin mijlocul liilor. Toată ziua trebuiâ să lucreze, şi erâ bătut şi că­
lanului, învârtind ameninţători suliţele lor, cele lungi, pătă puţin de mâncat.
ceeace se putea vedea bine, fiindcă focul lumină tot Bucuros ar fi fugit bietul băiat. Dar nu îndrăznea
ţinutul. De fugit nu mai erâ nici gând. Intr’o clipă, păriinţii căci un alt om, care fugise, fusese prins reDede de oa­
lui Săgeata apei, el însuş şi sora lui, fură încunjuraţi menii cei răi fiindcă ei erau călare şi mergeau mai repede.
de călăreţi, apoi călăreţii le aruncară câte un lanţ pe Acum auzi odată Săgeata apei, că în apropiere
după gât şi ei trebuiră să meargă încotro îşi îndreptau curge un râu mare. El auzi că e foarte lat şi adânc şi
călăreţii caii. Şi când nu alergau destul de repede, se nimeni nu poate să-l treacă în not. Nici oamenii cei
strângea laţul aşa încât ar fi fost strânşi de gât dacă răi nu putuseră încă niciodată să-l treacă; caii puteau
n’ar fi alergat mai repede. Săgeata apei, plânse cu la­ înnotâ, însă oamenii cei răi nu îndrăzniseră să se lase
crimi amare, când văzu pe tatăl, pe mama şi pe sora duşi prin apă pe spatele cailor. Poate că erau şi prea
sa alergând alăturea de caii oamenilor celor răi, încât' proşti şi nu le venea în gând să se lase duşi de cai
le curgeâ sudoarea de pe frunte. dincolo peste apă.
Dar el nu le putea ajuta, căci însuş trebuiâ să Oricum, lucru sigur este, că nici unul din oamenfî
alerge şi pe lângă asta călăreţul său îl loveâ adesea cei răi nu trecuse încă râul, nici în not, nici călare.
pe spinare. Pe acest lucru îşi întemee Săgeata apei planul său.
Noroc că ajunseră la locul unde se adunau cei- Intr’o noapte când oamenii cei răi băuseră mult
laţi oameni răi. Dăduseră foc tuturor colibelor de jur şi făcuseră mult zgomot şi acum dormeau buştean cu