Page 3 - 1913-09
P. 3
Erâ mişcat, şi ar fi dorit să afle detaiuri, arătân-
ÎM CLASA A TREIA... du-şi şi el mila lui pentru durerea, ce-i mistuiâ.
PETRONIUS încercase, de câtevaori să-şi deschidă gura, dar
rămâneâ totuş mut, respectând sfinţenia tăcerii şi a
în clasa a treia, câjiva func|ionari dela tren vor jalei...
beau, ghemuiji într’un ungher. Erau funcţionari inferiori, La gara proximă, când se dete jos, să iâ cina,
servitori şi hamali, cu nevestele, cari povestiau tainic luă câteva jurnale proaspete, să cetească amănuntele
cu gesturi largi. acestei nenorociri, ce îl preocupă.
O nenorocire mare se întâmplase undeva, în Trecu în grabă peste şirele, ce-i jucau înaintea
apropiere, şi ei veneau chiar de acolo. Văzuseră va ochilor: un tren accelerat se năpustise asupra unui
goanele ţăndurite, bandajarea şi transportul răniţilor, povoral, ce staţionâ pe linia deschisă. Frânarul din
şi, într’un ungher al gării, observară trupul strivit al vagonul din urmă al trenului povoral a fost strivit cu
frânarului, care a rămas mort pe loc, în clipa fatalului totul de locomotiva acceleratului; mai sunt câţiva ră
carambol. niţi dintre cari unii foarte grav. „ D i n n o r o c i r e —
Era un biet muncitor sărac, lăsând în urmă-i o concludau toate jurnalele, într’un singur glas — prin
văduvă şi trei orfani. ţului X., care călătoriâ cu acelaş tren, nu i se întâm
plase nimic".
Glasul lor era tot mai scoborât, nevestele prin *
* *
seră a plânge dela o vreme, şi bărbaţii încă îşi du
ceau, din când în când, mânile la ochi; mânile lor Călătorul izbi înfuriat jurnalele. Aceste două cu-
înăsprite de muncă şi ger, ce miroseau a petrol şi a vintre stupide — „din norocire", - îl scoaseră din
cărbuni... sărite.
Care va să zică: s-au ciocnit două trenuri, a
Nu mai vorbeau acum nimic. Observai însă a-
ceeaş mâhnire pe feţele lor supte — şi gândurile lor rămas un biet frânar mort, s-au rănit grav alţi zece
se concentrau, fără îndoială, asupra aceleaşi imagini călători şi jurnalele constată, într’o armonie perfectă,
că prinţului ~X din norocire nu i s-a întâmplat nici
sfâşietoare. Cine ştie, care din ei va muri tot aşa, de
o moarte năprasnică 1 Azi ori mâne, indiferenţi Dar nu cel mai mai mic deranj.
ştie nimeni clipa, când nevasta şi copilaşii îl vor aş Pentru ce vorba asta de linguşire proastă-când
tepta până târziu cu cina şi el va zăcea, strivit între e vorba de o mare nenorocire, ce lasă pe drumuri o
văduvă cu trei copii şi ţintueşte de patul spitalului
ţăndurile vagoanelor prăbuşite... Şi cei de acasă vor
atâţia oameni, cari cine ştie de se vor mai ridică
aştepta zadarnic, vor gustâ, pe apucate, câteva bucă-
turi, pe urmă se vor întinde în aşternut. Copilaşii vor citovi vreodată ?
adurmî, în dulcea inconştienţă a vârstei lor, dar ne Ajunge tămâierea asta în decursul vieţii, ce mai
e lipsă ca oamenii să o repete şi în clipa grozavă a
vasta va veghiâ cu ochii căscaţi în întuneric, cu pre
unei nenorociri mari, ce nu cunoaşte deosebirile ierar
simţirea nenorocirei, ce trebue să vină.
hiei noastre moderne?...
Plângeau încet; un plâns neputincios al omului, In faţa nenorocirii, în faţa morţii — ales când
ce nu se poate împotrivi soartei nemiloase: mai cu moartea e năpraznică — e de prisos, să mai faci
rând sau mai târziu îl va ajunge din urmă.
* complimente de vigoare, să-ţi iai zimbetul oficios şi
* * să-ţi îndoi spinarea elastică...
Un călător, martor involuntar al acestui tablou E stupid!
sfâşietor, înţelese, dela început situaţia şi vroi să se De sigur, nimeni nu se bucură, dacă prinţul X
amestece şi el în vorbă. şi-ar fi rănit măcar unghia dela degetul cel mic, sau
131
