Page 5 - 1913-15
P. 5

C E L A L A L T                                       plictisitor.  De  pe  malurile  piscinei  spectacolul  eră  de­
                                                          stul  de  picant,  s-ar  fi  zis  că  e  un  sfat  între  doispre­
                                                          zece decapitaţi.
    MARCEL PREVOST
                                                               Unul  dintre  bolnavi  mă  interesă.  Erâ  un  băeţaş
                                                          cam  de  vre-o  cinci  ani,  aşa  de  crud  încercat  de  reu­
         Sunt  doi  ani  de  când  un  atac  de  reumatism  vio­
    lent  mâ  forţă  să  încredinţez  pentru  o  lună  clientela   matism  încât,  picioarele  fiindu-i  încovoiate  în  unghiu
    mea  unuia  din  colegii  mei  dela  spitalul  Tenon  şi  de   obtus,  aproape  rahitice,  nu  putea  să  meargă.  Mama  lui
    a  petrece  luna  aceea  la  băile  din  Saint-Amand,  din   plimba  în  parc,  câteodată  până  la  marginea  pădurii
    departamentul  de  nord.  Nu  cunoşteam  stabilimentul,   vecine,  trăsura  mizeriei  în  care  zăceâ  copilul,  ridicat
    cu  toatecă,  de  mai  multe  ori,  trimisesem  bolnavi  acolo.   deasupra,  contemplând  cu  un  ochiu  neliniştit  peisagiul
    Văzui  un  falanster  mare,  instalaţie  modernă,  cu  un  parc   şi  oamenii.  Ea  părea  delicată,  destul  de  frumoasă,  cu
    frumos  împrejur,  şi  cât  puteai  merge  într’o  direcţie  care   faţa  şi  părul  palid,  trăsăturile  se  agitau  câteodată  în
    nu  impoartă,  desişurile  stufoase  din  Sain-Amand  şi  Rais-   schimonoseală  şi  în  ochii  ei  ceteai  aceeaş  nelinişte
    mes.  Un  confrate  inteligent  conducea  aproape  milită-   nervoasă  ca  şi  la  fiiul  ei.  Se  numea  doamna  Delesdain.
    reşte personalul şi internele sale.                   Copilul se numea Paul.
                                                               Apartamentele  noastre  erau  alături;  plecarea  unui
         Tratamentul  meu  începu  imediat.  Constă  în  a  mă   oaspe  ne  făcu  masa  vecină.  După  o  săptămână,  eram
    băgă,  în  fiecare  dimineaţă,  până  la  gât,  în  piscina  băii   legaţi  de  una  din  acele  intimităţi  ale  oraşelor  cu  ape,
    şi  de  a  stă  acolo  treizeci  sau  patruzeci  de  minute,  ne­  atât  de  strânse,  atât  de  trecătoare,  care  demonstrează
    mişcat  pe  cât  e  posibil;  după  aceea  un  duş  căldicel  şi   vanitatea  iubirii  omeneşti,  nestatornicia  inimii  noastre.
    o  baie  îmi  spălă  corpul  acoperit  tot  de  o  vâscozitate   Aflai  că  doamna  Delesdain  locuia  la  Neuilly;  că  băia­
    neagră.  încă  o  oră  aproape  de  nemişcare  pe  un  pat  de   tul  neputând  merge  la  şcoală,  erâ  instruit  de  diferiţi
    repaos şi tratamentul era sfârşit pentru o zi.
                                                          profesori;  că  infirmitatea  lui  dată  aproape  dela  naştere,
         In  toiul  sezonului,  spre  sfârşitul  lui  Iulie,  piscina   dar  se  agravase  mai  ales  dela  doi  ani.  Nu-mi  spunea
    comună  era  plină  de  bolnavi  în  timpul  băii,  şi  cu  toate   nimic  de  bărbatul  ei;  copilul  nu-mi  vorbea  deloc  de
    că  un  fel  de  lanţ  încercuiâ  umerii,  fixând  locul  fiecă­  tatăl  lui;  erâ  puţin  inteligent,  spiritul  său  părea  gol  ca
    ruia,  îţi  izbeai  vecinul  în  baie.  Dar,  pe  când  făceam   şi  corpul  său.  Doamna  Delesdain  purta  o  alianţă  şi
    cura,  Iunie  abia  se  sfârşiâ;  eram  doisprezece  bolnavi   fără  să  trag  vreo  concluzie,  fui  mulţumit  de  această
    cari  ne  scăldam  împreună,  departe  de  a  se  evita,  se   concesiune a respectabilităţii.
    căutau, silindu-se să le treacă, vorbind, timpul acela
                                                               Intr’o  dimineaţă,  la  dejun,  îmi  prezentă  pe  un
                                                          domn  de  vreo  patruzeci  de  ani,  înalt,  viguros  cu  o
                                                          barbă neagră.
                                                               „Domnul  Delesdain,  bărbatul  meu",  îmi  spuse  ea,
                                                          bâlbâind şi roşindu-se ca şi cum ar spune o minciună.
                                                               Bărbatul  acela,  erâ  vreun  burghez,  fără  interes,
                                                          povestind  grav  evenimentele  şi  opiniunile  cetite  de  cu­
                                                          rând  în  jurnalul  său.  De  altfel,  mă  interesă  doamna
                                                          Delesdain  în  tot  timpul  prânzului  şi  în  toată  după  a-
                                                          miaza care urmă.
                                                               Atitudinea  faţă  de  bărbatul  ei  fu  aproape  aceea
                                                          a  unei  vinovate  surprinsă  noaptea  în  flagrant  delict  şi
                                                          pe  care,  soţul  înşelat,  o  iertase;  aşa  fusese  cel  puţin
                                                          prima  ipoteză  a  unui  observator  neprevenit.  S-ar  fi  zis
                                                          că-şi  pierduse  în  aceeaş  întâmplare  vorba  şi  pofta  de
                                                          mâncare:  nu  mai  vedea,  nu  mai  auzea,  de  bună  seamă,
                                                          decât  printr’un  voal  care  o  izola  de  noi.  Când  domnul
                                                          Delesdain  pronunţă  numele  ei  —  Blanche  —  ea  se  de­
                                                          şteptă  din  letargia  ei  într’o  tresărire  de  groază,  gâfâind.
                                                          De  mai  multe  ori,  surprinsei  ochii  ei  palizi,  fixaţi  pe
                                                          faţa  bărbatului  ei,  cu  o  expresie  de  încremenire  tra­
                                                          gică,  ca  luminele  persoanelor  cataleptice  cărora  le  spui:
                                                          „Iată o fantomă..."
                                                               La  masă,  familia  nu  se  coborî.  Mă  informai:  Dna
                                                          Delesdain având migrenă, îi serveau în apartamentul lor.
                                                               Nu-i  văzui  nici  sara.  Dar,  peste  noapte,  fui  de­
                                                          şteptat de bărbatul ei care băteâ în uşe.
                                                               „Doctore  —  îmi  zise  —  femeea  mea  are  o  violentă
                                                          criză de nervi. Vrei să vii să-mi ajuţi ca s-o liniştesc?"
                                                               Găsii  pe  tânăra  femee  în  convulsiuni.  Se  zvârco­
                                                          lea  cu  capul  băgat  în  perne,  scoţând  gemete  lungi  în
                                                          care  mi  se  păru  că  disting  aceste  monosilabe  îndărăt­
                                                          nice:  „Nu!...  nu!..."  încercai  înzadar  o  inhalaţie  cu
                                                          ether,  morfină,  compresie  locală.  In  cele  din  urmă,  re­
                                                          marcând  încăpăţânarea  cu  care  evită  figura  bărbatului
     Regele  Greciei,  care  a  fost  ucis  la  Salonic,  împreună  cu  cei  pa­  ei,  şi  amintindu-mi  atitudinea  pe  care  o  observasem
     tru  feciori  ai  săi,  dela  stânga  spre  dreapta:  Principele  Andrei,   mereu, îi spusei dlui Delesdain:
     născut  în  20  Ianuarie  1882;  Principele  Nicolae,  născut  în  9  Ia­
    nuarie  1872;  Regele  George  I;  Principele  George,  născut  în  12   „Domnule,  între  dvoastră  a  fost,  fără  îndoială,  azi
              Iunie 1869 şi actualul rege Constantin.     o  discuţie  care  a  provocat  această  criză.  Cred,  că  nu
   1   2   3   4   5   6   7   8   9   10