Page 6 - 1913-15
P. 6

o  vom  linişti,  atâta  timp,  cât  veţi  fi  în  odaie.  Vrei  să   „Doi  ani  şi  patru  luni  se  scurseră  astfel,  fără  si
              mă laşi singur cu ea, câteva minute ?“                tulbure înţelegerea noastră, nici fericirea noastră!
                   El replică trist:                                     „O  singură  speranţă  a  noastră  nu  eră  realizată
                   „Nu  ne-am  certat.  Nu  am  făcut  niciodată  scene   nu  aveam  copii.  Chirurgii  consultaţi  nu  semnalau  ni
              femeii  mele.  Atât  numai,  aveţi  dreptate,  trebue  mai  bine   mic  anormal  în  constituţia  mea.  Ne  spuseră  să  aştep
              să  plec.  Ori  de  câte  ori  mă  vede  după  o  absenţă,  are   tăm  şi  să  sperăm.  Aveau  dreptate.  După  douăzeci  ş
              astfel  de  crize,  fără  nici  un  motiv  cunoscut  de  mine...   opt de luni dela căsătoria noastră, eram însărcinată
              Cu timpul, crizele se răresc, apoi încetează imediat.      „In  momentul  acela,  călătoream  prin  Tirol.  Eri
                   —  Ai consultat medici ?                         vară.  Bărbatul  meu  închirie  o  căsuţă  drăguţă  în  veci­
                                                                    nătatea  lacului  Starnberg.  Toamna  ne  întoarserăm  la
                   —  Da... Nu ştiu nimic".
                                                                    Paris  şi  cum  mama  ţinea  să  mă  aibă  pe  lângă  ea,  lo­
                   Cum  rămăsei  singur  cu  bolnava,  îi  spusei  la  ureche   cuiam  la  ea,  la  Neuilly.  N’aveam,  eu  şi  el,  decât  un
              cu o voce liniştită:
                                                                    singur  pat.  O  lampă  mică  rămâneâ  aprinsă  pe  căminul
                   „A plecat".                                      odăii  noastre,  toată  noaptea.  Obişnuinţă  din  copilărie:
                   Fu  un  cuvânt  plin  de  vrajă.  Se  linişti  numai  de­  întunerecul mă speriâ, îmi produceâ halucinaţii.
              cât,  se  aşeză  în  capul  oaselor,  îşi  trecu  mâna  pe  frun­  „Intr’o  noapte  —  în  noaptea  de  9  Novembre,
              tea scăldată în năduşeală:
                                                                    îmi  amintesc  bine,  mă  deşteptai  deodată,  cu  conştiinţa
                   „Se va întoarce?                                 că ceva neobişnuit venise lângă mine.
                   —  Nu. A plecat pentru totdeauna".                    „Lampa  lumină  odaia  cu  o  lumină  şovăelnică,  dar
                   Suspină  şi  căzu  din  nou  pe  perne.  Ochii  i  se  de­  suficientă  pentru  a  distinge  lucrurile  dinprejur,  cu  to­
              schiseră,  respiraţia  i  se  ritmă.  După  zece  minute,  pul­  tul  familiare;  mă  întorsei  spre  bărbatu-meu  şi  ceea  ce
              sul normal.                                           văzui  mă  înspăimântă  aşa  fel,  încât  nu  putui  nici  să
                   Mă dusei să găsesc pe bărbat. II întrebai:       strig,  sugrumată  de  emoţie,  ca  şi  cum  o  mână  mă  strân-
                   „Când crezi că te ’ntorci ?                      geâ de gât.
                   —  Mâne sară.                                         „Un  om  erâ  întins  pe  spate  lângă  mine  cu  gura
                                                                    deschisă  şi  dormeâ.  Dar  acel  om  nu  eră  bărbatul  meu.
                   —  Crede-mă,  du-te  imediat,  fără  să  mai  vezi  pe   Erâ  un  om  înalt,  puternic,  oacheş,  cu  barbă...  L-ai  vă­
              dna  Delesdain,  încredinţează-mi-o,  cazul  ei  mă  intere­  zut: Domnul Delesdain.
              sează  şi  o  voi  îngriji-o  ca  pe  mine,  până  la  sfârşitul
              curei  micului  Paul.  Ce  ai  să  faci  dacă  femeea  dtale  se   „Cred  că-mi  perdui  cunoştinţa  un  timp  destul
              îmbolnăveşte  aici?  Va  trebui  să  întrerupi  tratamentul   de  lung.  Când  îmi  venii  în  fire,  se  făceâ  ziuă.  Mi  se
              copilului, ceea ce e dăunător".                       păru  că  avusesem  un  vis  urât;  dar  de  teamă  ca  ori­
                                                                    bila  viziune  să  nu-mi  supere  ochii,  căutai  să  privesc
                   îmi  mulţumi  călduros  şi-mi  făgădui  că  va  urmâ
              sfaturile  mele.  Intr’adevăr,  a  doua  zi  de  dimineaţă,  la   spre  perete.  Incurând,  gândeam  eu,  femeea  din  casă
                                                                    va  intră,  aducând  ceaiul...  Când  va  fi  aci,  nu  voiu  mai
              ora nouă, plecă Ia Paris.
                                                                    aveâ frică... voiu privi.
                   Mă  ţinui  de  cuvântul  ce-1  dădusem  dlui-Delesdain.
              In  tot  timpul,  cât  şezurăm  la  băile  Saint-Amand,  de­  „In  adevăr,  la  ora  opt  şi  jumătate,  Francine  intră
              pusei  pentru  dna  Delesdain  aceeaş  îngrijire  ca  pentru   ca  de  obicei.  Puse  tava  pe  masa  de  noapte  şi  ridică
              bolnavii mei dela Tenon.                              perdelele  dela  ferestre.  Numai  atunci  îndrăznii  să  mă
                                                                    uit. De data aceasta, scosei un strigăt.
                   Studiile  mele  anterioare,  în  cele  din  urmă,  mă  lă­
              muriră  îndeajuns  asupra  afecţiunilor  nervoase  la  femei,   „Celalalt,  necunoscutul,  omul  cu  barbă  şi  oacheş
              in  interiorul  fiecăreia,  am  constatat  că  se  ascunde  de   erâ  lângă  mine.  Dar  ceea  ce  mă  îngrozea  mai  mult
              obiceiu  un  secret  al  inimei,  sau  trista  poveste  a  unei   decât  ori  ce,  erâ  că  Francine  privea  pe  acest  nepoftit
              stingeri  a  sexului.  Atâta  timp  cât  doctorul  nu  ţine  a-   liniştită,  cunoşteâ  pe  necunoscut,  găseâ  naturală  pre­
              cest  secret,  caută  în  gol.  Arta  noastră  constă  în  a  află   zenţa lui în patul meu.
              dela clientelele noastre secretul lor.                     „Ceea  ce  se  petrecu  pe  urmă  se  învălue  pentru
                                                                    mine  într’o  ceaţă  confuză...  Printr’un  demi-delir  care
                   Doamna  Delesdain  mi-1  dădu  pe  faţă  cu  greu  pe
              al  său.  Nu-1  aflai  decât  cu  două  zile  înainte  de  a  plecă   ţinu  mai  multe  zile  şi  mai  multe  nopţi,  întrevăzui,  agi-
              şi  numai  cu  ameninţarea,  că  nu  mă  voiu  mai  ocupa  de   tându-se  în  jurul  meu,  pe  mama,  pe  socrii,  servitoarele
              ea, la Paris, dacă nu-mi spune.                       şi  —  ce  mă  înebuneâ  —  necunoscutul,  omul  oacheş,  ce­
                                                                    lalalt,  erâ  primit,  recunoscut,  ţinut  drept  bărbatul  meu
                   Iată  ce-mi  povesti,  scurt  şi  cuprinzător,  după   de toată lumea.
              cum se spune:
                                                                          „Atunci  un  fenomen  se  petrecu  în  sufletul  meu,
                    „M-am  măritat  la  douăzeci  şi  patru  de  ani  cu  un   atât  de  asemănător  acelor  minute  de  nelinişte,  când
              om  pe  care-1  iubearn.  Părinţii  lui  erau,  cu  ai  mei,  în   după  somn,  nu  mai  ştii  dacă  vezi  sau  dacă  trăeşti!  A-
              relaţii  foarte  vechi.  II  văzusem  adesea  venind  în  casă,   junsesem  să  mă  îndoesc  de  mine  însumi.  Şi  dovedii  cât
              un  licean  mic,  pe  când  eu  însumi  eram  un  copil.  Că­  e  de  neînsemnată  siguranţa  pe  care  ne-o  dă  memoria
              sătoria  mea  cu  Maurice  fu  încheierea  naturală  a  unei   noastră  şi  simţurile  noastre:  căci,  între  mărturia  lor  şi
              bune  camaraderii  la  joc,  puţin  câte  puţin  transformat   convingerea  unanimă  a  altuia,  am  adoptat  pe  aceasta...
              în dragoste.                                          După  câteva  zile,  născui  înainte  de  vreme.  Paul  se
                    „Pentrucă-mi  iubeam  bărbatul,  şi  el  mă  iubeâ.   născu,  pe  jumătate  infirm.  Eu,  mă  însănătoşai  —  dacă
              Eră  mărunţel,  blond  şi  elegant;  figura  lui  frumoasă,   înseamnă  o  însănătoşire  ca  să  respiri,  să  vorbeşti,  să
              felul  lui  plăcut,  îl  făceâ  să  se  distingă  de  femei.  Eram   umbli  şi  să  mănânci...  Nu  mărturisii  nimănui  groaznica
              puţin  geloasă  —  dar  cum  nimic  nu  mă  făceâ  să  bănui   suferinţă  în  care  mă  aflam,  că  omul  care  trăiâ  cu  mine
              că  nu  e  sincer,  pot  spune  că  am  cunoscut  şi  gustat   nu  erâ  bărbatul  meu.  Simţeam,  că  voiu  trece  încurând
              unica  plăcere  de  a  aparţine  unui  om  pe  care-1  alegi,   ca  nebună.  Cel  nou,  Maurice  Delesdain,  erâ  cunoscut
              care  te-a  ales.  Am  fost  cu  pasiune,  femeia  şi  iubita   de  toţi:  şi,  lucru  înspăimântător,  aveâ  cu  mine,  în  co­
              bărbatului meu.                                       mun, toate amintirile noastre din copilărie.
   1   2   3   4   5   6   7   8   9   10   11