Page 8 - 1913-21-22

ţi-erâ mai mare dragul să-l priveşti; 80 ani ce nu ar
tau decât 60. Lângă el steteâ în genunchi nepoata s
cu ochii plini de lacrimi. Sămănâ mult cu el. Văzâ;
du-i unul lângă altul, ziceai că sunt două medalii fri
moaşe, bătute în aceeaş formă, una însă veche, ştear:
puţin, cealaltă strălucitoare şi netedă în toată luciri
şi frumseţea noului tipar.
II.
Durerea acestei copile mă mişcă până ’n adânci
sufletului. Fiică şi nepoata unui soldat; tatăl ei făc«
parte din statul major al generalului Mac-Mahon şi ch
pul acestui mare bătrân întins înaintea ei, rechemă î
mintea ei un alt chip nu mai puţin îngrozitor. Eu ai
căutat s’o liniştesc, dar în realitate vedeam puţine sp<
ranţe de scăpare. Trei zile dearândul bolnavul a răm<
în aceeaş stare de încremenire.
In vremea aceasta sosise vestea la Paris despr
lupta dela Reichshoffen. Vă aduceţi aminte cât a fo:
de ciudat? Până sara am crezut cu toţii într’o mai
biruinţă. 20 mii de Prusieni răniţi şi omorâţi, însuş prii
ţul de coroană prins. Nici eu nu ştiu cum ajunsese ri
sunetul acestei bucurii naţionale în bietul nostru bo
nav, până ’n amorţeala cea mai cumplită a paralizii
sale. Adevărat că în sara aceea când m’am apropiat d
patul colonelului nu am mai găsit pe acelaş om.
Vederea i se limpezise, graiul îi erâ mai întări
A putut să-mi zimbească şi să-mi îngâne de două o
„Bi-ru-inţă!“ — „Da, colonele, victorie mare“. Şi
timp ce eu îi dedeam amănunte asupra acestei biruinţ
a lui Mac-Mahon, vedeam cât de iute i se destind
faţa şi cum se luminează.
Când plecai tânăra fată m’aşteptâ înaintea porţi
Cum se lucrează dantelele cu ciocănele
palidă şi prăpădită. Sărmana! Plângea ca un copila:
„Dar pentru Dumnezeu, linişteşte-te, nu mai duce griji
A
Impresurarea Berlinului acum e scăpat!“ în zisei luând-o de mâni. Iar ea biatî
abia putu să-mi răspundă. Tocmai atunci se afişă pest
ALFONSE DAUDET tot adevărata biruinţă dela Reichshoffen. Mac-Maho
fusese pus pe fugă şi toată oastea lui nimicită...
I.
Ne uitam miraţi unul la altul. Ea se mâhniâ j
Urcam împreună cu doctorul Valeriu „L’avenue se neliniştea, gândindu-se la bietul ei părinte. Eu m
des Champ Elysees" întrebând zidurile găurite de obu- înfioram gândindu-mă la bătrânul colonel. Fără în
zuri, trotoarele scormonite de mitralieze despre istoria doială că nu va mai putea rezistă acestei noi zdrunci
Parisului împresurat, când mai înainte de a intră în nări sufleteşti. Dar până una alta cum o învârteşti
piaţa Etoile, doctorul se opri şi-mi arătă una din ca­ Să-i laşi bucuria şi iluziile care-i făcuse atât de bine
sele cele mai mari atât de pompos înlănţuite împreju­ Bine dar atunci trebue să minţi... „Foarte bine, vc
rul arcului de triumf şi-mi zise: minţi! îmi răspunse fata cu bărbăţie şi ştergându-şi re
pede lacrimile şi cu faţa strălucind de bucuria ce i-i
„Vezi colo^ sus patru ferestre închise, deasupra
acelui balcon ? In primele zile ale lui August, această dase speranţa, plecă spre odaia moşului ei.
groaznică lună din anul trecut, atât de nenorocoasă şi
plină de dezastre şi pierderi, fui chemat acolo pentru III.
un caz de apoplexie fulgerătoare. Erâ colonelul Jouve, Sarcina ce şi-o luase asupră-şi erâ cât se poat
un cuirasier de pe timpul primului imperiu, un bătrân de grea. La început ieşiâ cu bine la capăt, deoarec
încăpăţînat, care pentru o glorie şi patriotizm s’ar fi
luptat şi cu Dumnezeu, şi care se mutase dela începu­
tul războiului în „Champ Elysees“, într’un apartament
cu balcon pentru a asista la întoarcerea triumfală a ar­
matei franceze. Bietul bătrân!
Vestea despre bătălia dela Weisenburg îi sosise
cum sfârşise de mâncat. Şi când a cetit numele lui Na­
poleon la sfârşitul acestui buletin ce anunţă înfrângere,
căzu jos ca trăsnit...
Eu găsii pe acest bătrân întins dealungul pe co­
vorul camerei sale, cu faţa sângerândă şi ’nlemnită,
par’că ar fi fost lovit cu o lance în cap. In picioare
trebuia să fie un colos, culcat părea un gigantic. Aveâ
trăsături frumoase, dinţii minunaţi, un păr creţ alb, de Dantelă italiană lucrată cu acul de cusut.