Page 2 - 1913-32
P. 2

Pag. 458. -------------------------------------------- COSINZEANA     -------------------------------- Nr. 32.


                          A F I Ş E   G A L B E N E . . .                        cu  entuziasm  făţărit  şi  se  a-
                                                                                 runcă  nisip  în  ochii  oamenilor,
                                                                                 — ca să nu vadă lumina...
             Lipite  la  fiecare  colţ  de  primejdii  şi  pe  la  graniţă  me­      La  noi  se  lipesc  pe  ziduri
         stradă din Orăştie şi ivindu-ţi-se  dicii  pun  sub  carantină  pe  toţi   afişe  galbene  şi  nu-i  nici  o
         mereu  înaintea  ochilor,  afişele  cei  cari  vreau  să  treacă  hota­  primejdie şi nici o durere...
         galbene  de-acum  poartă  par’că  rul. La noi nu se aude nimic de                                    S. Ii.
         ceva ameninţător în ele...          toate  acestea...  Medicii  noştri
             O  teamă  de  ceva  necunos­    din  cercurile  de  graniţă  petrec
         cut şi primejdios cuprinde inima  pe  la  băile  din  streinătate  şi  Peneş Curcanul...
         cetind în şirele lor mărunte ad-  de  aceea  se  zice,  că  la  noi  co­    La  masa  de  alături,  un  domn
         moniarea primarului şi sfaturile    leră nu-i şi nu-i primejdie...       din  ţară  gesticulâ  nervos,  spunând
         lui  îngrijorate  în  faţa  colerei,    Noi  ştim  însă,  că  este.  Este   tovarăşului său, vădit emoţionai:
         care  a  trecut  de  pe  şesurile  de  ani  de  zile  acum,  căci  de          Nu  pot  să-ţi  spun...  A  fost
         dela  Ciatalgea  şi  de  prin  văile  ani  de  zile  pe  vremea  asta  îşi   o  splendoare...  Plângeam  ca  copiii
         Bulgariei  şi  ale  Sârbiei  şi  a  scoate  la  iveală  capul  şi  ’ncepe   şi  ne  îmbrăţişam  nebuni...  Stăm  la
         ajuns  până  dincoace  de  matca  să-şi  zuruie  ciolanele.  Dar  la     gară  toată  ziua  şi  urlam  din  fundul
                                                                                  plămânilor...  Răguşisem  de-a  binele...
         Dunării.  Aşadar  vine  şi  ea,  cea  noi  primejdia  nu  îngrozeşte,    Dar  când  au  trecut  feciorii  dela
         mai urgisită şi mai temută din­     strigătul  de  durere  nu  stoarce   Vaslui,  nu  mai  ştiam  pe  ce  lume
         tre  boalele  epidemice,  vine  şi  compătimire  şi  agonia  plină  de   eram...  Vagoanele  aveau  inscripţia,
         ameninţă  să  facă  şi  între  noi  chinuri  nu  înduioşează.  La  noi   cu  litere  mari  roşii,  indicând  di­
         aceleaşi  pustiiri,  pe  cari  le-a  fiindcă  nu  se  sanează  relele,   recţia :  VASLUI — SOFIA
         făcut  în  jos  de  Dunăre  timp  nu  sunt  rele  şi  fiindcă  nu  se  ia   Ne-am  năpustit  asupra  vagoa­
         aproape  de-un  an  de  zile  în­   în  seamă  strigătul  după  drep­    nelor,  cu  lacrimile  în  ochi;  femeile
         tovărăşită de focul de armă...      tate, nu-i nedreptate!...            aruncau  o  ploaie  de  flori  asupra
             Potop  din  Sătmar  până  la        La  noi  se  pun  pe  ziduri     dorobanţilor,  pe  cari  îi  îmbrăţişam
                                                                                  şi-i  sărutam  într’un  delir  al  entu­
         Orşova  şi  dela  Orşova  până  ’n  afişe  galbene  lungi  şi  înguste,   ziasmului...  Şi-atunci  s’a  petrecut
         Săcele, recoltă nimicită aproape  tipărite  prost  şi  scrise  într’o    o  scenă,  ce  nu  se  poate  descrie...
          pe  toată  linia,  criză  financiară  limbă  pe  care  n’o  pricep  lo­  Din  vagonul  ofiţerilor  se  coboară
          de  doi  ani  de  zile,  efecte  rele  cuitorii  şi  cu  asta  se  crede,  că   un  bătrân  voinic,  cu  chipiul  pe-o
          de-ale  anului  economic  trecut,  s’a  mântuit  primejdia  şi  s’a  fă­  ureche, cu pieptul plin de decoraţii.
                                                                                     —
                                                                                          Peneş  Curcanul  —  îl  pre­
          —  toate  acestea  nu  ni-au  um­   cut totul. La noi se fac rapoarte,   zintă un ofiţer.
          plut  îndeajuns  sufletul  de  grijă  se aduc hotărâri, se pledează        Şi  din  mii  de  pepturi  a  izbucnit
          şi  de  jale,  ci  ne  mai  ameninţă                                    strigătul ca de uragan:
          şi  ea,  scheletul  negru  cu  coa­                                        —  Peneş Curcanul 1
          să  sclipitoare  în  mânile  hâde                                          Lumea  s’a  repezit  asupra  băr
          şi respingătoare...                                                     trâtiului,  ce  avanzase  acum  la  ran­
             Coleră!  Ce  sinistru  şi  în­                                       gul  de  căpitan,  într’o  clipă  îl  ridi­
          grozitor  sună  cuvântul  acesta,                                       cară  pe  braţe,  purtându-1  în  triumf;
                                                                                  cucoanele  îşi  smulgeau  florile  dela
          când  te  gândeşti  la  zecile  şi                                      piept  şi  din  păr,  asvârlidu-le  asupra
          sutele  de  morţi,  pe  cari  ea  le                                    eroului...  El  îşi  flutură  chipiul  în
          seceră  în  ţinuturile,  în  cari  se                                   mâna  dreaptă,  încercând  să  vor­
          încuibă.  Microbii  ei  ucid  deo­                                      bească,  dar  ochii  îi  străluceau  în
          potrivă  trupul  plăpând  al  co­                                       lacrimi  şi  vorba  i  se  opri  în  gât...
                                                                                  Locomotiva  dete  semnalul  de  ple­
          pilaşului,  ca  şi  corpul  greoiu                                      care  ;  soldaţii  se  urcau  în  vagoane,
          şi  îmbătrânit  al  omului  cărunt                                      dar  valurile  lumii  agitate  nu  se  mai
          şi  nu  cunoaşte  nici  milă,  nici                                     potoleau.  Câteva  sute  de  oameni  se
          ertare,  nici  rugăminte.  Pe  unde                                     puseră  în  calea  locomotivei,  agi-
          trece  zurăind  din  oasele  deşi­                                      tându-şi braţele în aer:
          rate şi lucindu-şi în bătaia soa­                                          —  Mai staţi... mai staţi puţin!..
                                                                                     Nici  nu  ştiu  când  a  plecat  tre­
          relui  coasa  sclipitoare,  rămâne                                      nul...  Eram  zăpăciţi  de  beţia  entu­
          jale, rămâne durere, rămân pu­           Sublocotenentul   Lăzărescu-   ziasmului,  tremurând  din  toate  fib­
                                                   Olteanu,  care  în  campania
          stii casele şi piere vieaţa...           din  Bulgaria  s’a  îmbolnăvit  şi   rele,  în  aerul  rece  al  zorilor,  uitând
                                                   a  murit.  Lăzărescu-Olteanu   că  de  aproape  o  săptămână  nu
              în  alte  ţări  se  iau  măsuri      a  fost  un  dibaciu  advocat  şi   durmiserăm  cum  se  cade,  nici  mă­
          de  pază  în  faţa  unei  astfel  de     un  fervent  aderent  al  politi­  car odată...
                                                   cei naţionaliste a dlui Iorga.
   1   2   3   4   5   6   7