Page 3 - 1913-32
P. 3

Nr. 32.                                 C  O  S I N  Z E A  N  A                            Pag. 459.

                                                                              Un  boactăr  anunţă  trenul  spre
                VEDERI DIN SILISTRA                                        Arad  şi  cei  doi  pasageri  se  pierd
                                                                           în mulţime.
                                                                                           *
                                                                                           * *
                                                                              Văd,  în  imaginaţia  mea  aprinsă,
                                                                           vagoane  cu  inscripţia  biruitoare,  lu­
                                                                           mea  înghesuindu-se  în  preajma  vi­
                                                                           tejilor,  ce  pleacă  să  învingă  sau  să
                                                                           moară  pentru  ţară...  aud  chiotul  lor
                                                                           delirant...  şi-l  văd  pe  Peneş  Curca­
                                                                           nul,  agitându-şi  chipiul  cu  trei  tre-
                                                                           suri,  încercând  să  spună  ceva,  su­
                                                                           focat de emoţie...
                                                                              îmi  vine,  pe-o  clipă,  o  pornire
                                                                           de  avânt,  să  mă  ridic  de  pe  scaun
                                                                           şi  să  sbier  şi  eu  din  fundul  plă­
                                                                           mânilor :
                                                                              —  Trăiască Peneş!
                                                                                           *
                                                                                           * *
                                                                              Dar,  în  aceeaş  clipă,  simţesc,
                                                                           cum  mi  se  apasă  pe  umăr  o  mână
                                                                           streină, şi un glas îmi şopteşte cinic:
                                                                              —  Nu  te  eşofâ  cu  entuziasmul,
                               Centrul oraşului.
                                                                           prietine!  Ia  seama,  că  domnul  din
                                                                           ţară  a  adaos  ceva  la  povestea  lui
                                                                           eroică.  Eşti  tu  sigur,  dacă  Peneş
                                                                           Curcanul  mai  trăeşte?  Dacă  a  ple­
                                                                           cat  la  războiu?  Şi  peste  tot,  dacă
                                                                           el a trăit vreodată ?
                                                                              Mă  întorc  enervat;  nu  văd  pe
                                                                           nimeni.
                                                                              Era  un  glas  din  adâncul  sufle­
                                                                           tului  meu;  un  glas  cinic,  ce-mi
                                                                           sună  de  multeori  în  urechi,  chiar
                                                                           în  clipele  celei  mai  curate  emoţii,
                                                                           calmându-mă  şi  zădărnicindu-mi  a-
                                                                           dese pornirile cele mai avântate.
                                                                              De  astădată  glasul  suna  în  pus­
                                                                           tiu  ;  n’aveam  chef  de  a-i  ascultă
                                                                           poveţele sarbede:
                                                                              —    Bine,  mă,  —  încep  eu  că­
                                                                           trănit  -  pentru  ce  să  nu  mai  trăiască
                                                                           Peneş  Curcanul?  în  războiul  din
                             Judecătoria de pace.                          77—78  să  fi  fost  de  douăzeci  de
                                                                           ani.  Câţi  ani  sunt  de  atunci?  Ce­
                                                                           teşti  tu  jurnale?  N-ai  aflat,  că  o
                                                                           mulţime  din  veteranii  războiului
                                                                           pentru  independenţă  s’au  înrolat  în­
                                                                           tre  cei  ce  plecau  la  luptă?  Crezi
                                                                           tu  că  toată  lumea  e  aşa  de  jigărită
                                                                           şi  de  tâmpită  cum  eşti  tu  ?  A  plecat,
                                                                           frate,  fii  încredinţai  că  a  plecai  şi
                                                                           se  va  înapoiâ  biruitor,  se  va  îna-
                                                                           poiâ  ca  general,  mă,  măcar  să  ples­
                                                                           neşti  de  mânie,  cu  tot  rânjetul  tău
                                                                           cobitor!
                                                                              Zici,  că  n’a  trăit  Peneş  Curcanul  ?
                                                                           Dar  nu  l-ai  cetit  pe  Alexandrii  Nu
                                                                           ştii,  că  la  moartea  poetului  au  venit
                                                                           nouă  dorobanţi  din  Vaslui  şi  cu
                                                                           sergentul  Peneş  zece,  şi  s’au  postat
                                                                           în  jurul  catafalcului...  A  plâns  lu­
                                                                           mea,  mă,  cu  hohote  —  şi  tu  îţi
                                                                                   r
                                                                           baţi joc ca un idiot ce eşti...
                                                                                           *
                              Mahala turcească.                                           * *
   1   2   3   4   5   6   7   8