Page 10 - 1913-33
P. 10
Pag. 482. C O S 1 N Z E A N A Nr. 33.
Eu am rămas sdruncinat la constatarea că Tolstt
îşi aşteaptă moartea atât de grabnic, şi — ori cât mi-ai
luat toate puterile în decursul dictatului, n’am puţi
să înăbuş, după ultimele cuvinte ale lui Tolstoi, u
plâns înfundat, care-mi strângeâ pieptul şi a trebuit s
dau curs liber lacrimelor mele. M’am întors spre mo;
neag, ca o vijelie, şi i-am sărutat mânile. Plângeâ ;
el, dar a adăogat repede, ca şi când i-ar fi fost ruşin
de lacrimele sale: „Nu plâng de emoţie, ci fiindcă ai
ajuns atât de slab, încât fiecare iritare, fie ea cât c
mică, îmi aduce lacrimi în ochi. Du-te acum. Iţi mu
ţumesc pentru dragostea arătată“.
Am mers în odaia mea. După un ceas a sun;
Tolstoi din nou. Voiâ să se uite peste lista „Cercului c
lectură“. Am adus hârtiile şi — ce să vezi ? — erâ vor!
în notiţele acestea tocmai despre moarte. Mi-am muşc
buzele şi am cetit cu glas tare, fiindcă nu mă putea
hotărî să mă uit la Tolstoi. El m’a ascultat cu ate
ţiune, fără ca să mă corecteze şi fără să complete
ceva din cele cetite de mine — după cum erâ, de al
fel, obiceiul dânsului. Câteva ore mai târziu a sun
din nou chemându-mă şi mi-a spus, când am intra
Odaia de lucru a reginei-poete Carmen Sylva, în castelul
Peleş dela Sinaia.
ani m’am despoiat de toate bunătăţile, nu primesc nici
chiar pentru lucrările mele literare vreun onorar şi, to-
tuş, nu vrea să-mi creadă lumea, şi mă ţine de milionar“.
11 August.
Azi dimineaţă a sunat Tolstoi, chemându-mă, şi
mi-a dictat următoarele: „Am dureri mari şi am su
ferit mult de căldură în zilele din urmă. Am să mor,
dar nu mi-e frică de moarte, ci simţesc numai o cu
riozitate potenţată. Cu toate că nu este de impor
tanţă, totuş, vreau să las câteva dispoziţii, ce să se
întâmple după moartea mea:
1. Rog pe moştenitorii mei să nu ceară nimărui
nimic pentru traducerea sau tipărirea operelor mele, dacă
nu altfel, cel puţin pentru toate operele mele poporale,
cum sunt, spre pildă, abecedarele şi cărţile de lectură
pentru popor.
2. Doresc ca înmormântarea mea să se săvâr
şească fără de ori ce ceremonie. Trupul meu să zacă
într’un cosciug simplu, de lemn. îmi cade foarte greu
să trăiesc în mijlocul acestui lux lipsit de gust şi îmi
cade şi mai greu, astfel. Medicina, uşurări închipuite,
însănătoşiri, toate lucrurile acestea sunt fleacuri, nimi
curi nefolositoare, cari aduc numai o înrăutăţire a stării
sufleteşti“.
A încetat să mai dicteze şi mi-a zis: „Simţesc că Instantaneu din mobilizarea României: Dl N i c o l a e l o r g a
ca soldat, cu prietinul său dl D. Tom e s e u , înaintea
se sfârşeşte cu mine în câteva zile“. unui lustragiu.
