Page 10 - 1922-9-10

PAGINI LITEP'PI

Piciorul de lemn. mea să nu fi ajuns într’un loc oprit avea nevoie de câteva braţe de
iarbă.
să i le închidă jitarii. Cât ce se
ION AGÂRBICEANU. lăsa jos pe pajişte, băiatul se pier­ Coasa o ştie ascuţi bine: luţerna
dea cu gândurile. Se feria de alţi din grădină tot el o cosea de doi
VI. băieţi, tovarăşii lui de mai înainte, ani încoace. Se încercase şi la iarbă
Trecură trei săptămâni dela so­ şi-şi păştea vacile prin locuri sin­ de câteva ori, dar aici era mai greu.
sirea lui Andrei. , De câteva zile guratice! I se părea că tovarăşii lui Acum însă, cu hotărârea ce-şi luase,
ploua necurmat o ploaie deasă şi îl spionează batjocoritor, şi sufletul era încredinţat că va cosi cu uşu­
mărunta. Norii se târau cu greu lui se roşea, pătruns de o povară rinţă şi iarba.
prin văzduh, deslânaţi, învăluiţi în neîncercată până acum. In zilele După ce-şi ascuţi coasa zise în
neguri,^ coborâţi până pe umerii cele dintâi după sosirea tatălui său gând un „Doamne ajută“, şi începe.
dealurilor. Pe uliţele satului, prin se luptă din răsputeri c’un simţă­ Iarba era mare, brazda o luase prea
eurji, se prăsi o Tină cleioasă, să mânt de ruşinare a cărui ticăloşie largă, şi trăgea d6 trei-patru ori cu
desculţe pe copii în călţuni, să-i o simţi- delà început, şi nu se lăsă coasa până o putea răsturna. Ră­
cleiască până la genunchi pe cei în să fie’copleşit de ele, dar de povara mâneau şuviţe întregi necosite pe
opinci, toţi băeţi cari purtau vi­ aceea care părea că-1 îmbătrâneşte care trebuia să le reteze deosebit.
tele la păscut. Oamenii deretecau nu se putea scăpa. Şi cu toate că Dar cu cât înainta lucrul mergea
pe-acasă, prin şuri, pe supt şoproane. se convinse că nici unul nu-1 dis­ tot mai bine. Ionică se înfierbântase
Se apropia Sâmpetru şi seceratul, preţuieşte pentru piciorul de lemn la muncă, era mândru că poate
şi plugarii spuneau că acestea sunt al lui Andrei, Ionică era mereu sin­ face o muncă atât de grea, şi nu
ploile Sâmpetrului. N’ar fi nici guratic. băgă de seamă pe tatăl său ’ care,
un rău, ploile prindeau bine fâna- Dar cu cât treceau zilele, el tot răzimat în cârja lui, îl privea de
ţelor cosite, arse de secetă, otava adăuga câte ceva. la clădirea ce se mult.
începea să încolţească sub pajiştea ridica în el însuşi, şi a cărei piatră —- Destul, Ionică, doar nu vei «
roşcată. Numai de -n’ar ţinea mult, de temelie o puse încă -în seara so- vrea să coseşti întreagă grădina?
holdele erau aproape de secerat,, şi sirei tatălui său, înainte de-a adormi : Faţa galbenă a lui Andrei era lu­
începeau să se culce îngreuiate de El, Ionică, de-aiei încolo, va fi băr­ minată de un zâmbet cald şi buru
apă. 7 bat la casă. Va face el aşa ca tatăl „Uite cosaşul“, adăugă el îndată.
Intr’o dimineaţă, când să ese cu său să nu simtă că are un picior Ionică, aprins la îaţă ca un măr
vitele Ionică văzu deschizându-se de lemn ! domnesc, opri coasa, se uită lumi­
fereastra casei din spre curte, se ivi Dar, cum va face? nos la tatăl său, şi îndată începu
faţa slăbită a lui Andrei, şi-i auzi Iată lucrul la care se gândea ne­ să tragă din nou.
glasul: curmat şi rămânea ceasuri întregi — E destul Ionică, zise Andrei.
— Ionică, nu le mai scoate azi uitându-şi de cele două vaci. Şi, zi „Din cât ai tăiat au vacile pe toată
la păscut. Le vom cosi iarbă din cu zi, gândindu-se şi plănuind me­ ziua. Dar ia spune-mi cine te-a în­
grădină. Băiatul îşi ridică ochii spre reu, tot pune câte o piatră la clă­ văţat să coseşti?“
geam, zimbi, se învârti într’un călcâi direa luminoasă şi caldă ce se înălţa Băiatul se uităzimbjnd la Andrei. *
în glodul din curte, şi întoarse va­ în lăuntrul său. — Păi, nu te-am văzut de-atâtea
cile spre şopron. Era aproape isprăvită această ori pe dumneata? Am încercat şi
Ploua subţire şi des, şi lui Io­ clădire în ziua în caFe, Andrei îi eu şi văd că merge. Luţerna tot eu
nică îi păru bine că poate rămânea spuse să nu ducă vacile la păscut. am cosit’o. Drept e că luţerna se
azi . acasă. Hainele de pe el, plouate Dar n’ar fi vorbit despre ea pentru coseşte mai uşor. Dar, şi iarba, nu­
în şir de câteva zile, nu mai răz­ nimic în lume, nimănui. Era hotărît mai să fie coasa ascuţită bine.
beau să se usuce peste noapte, In că tot ceeace puse la cale pentru — Tu ai ascuţit-o?
sfârşit azi Ie va usca ! Mai avea apoi viitor să înceapă a şi face, fără a — Eu, cu cutea. Ar trebui însă
o opincă spartă, care trebuia de- mai întreba pe nime. bătută. Am încercat eu s-o bat mai
reasă. Şi, ceea.ce era de căpetenie: Hotărârea aceasta îi împrumuta de mult. Atunci nu ştiam,, mi-era
rămânea o zi întreagă lângă tatăl o ciudată seriozitate în priviri, în frică să n’o ştirb, dar acum nu mai
său. De când se înapoie Andrei, bă­ faţă, însuşi glasul Iui părea schim­ mi-e frică. Limba s’a îngroşat, am *
iatul nu-1 vedea decât seara, şi chiar bat. Voia să fie un glas, o vorbă s’o bat azi la nicovală, tot n’am ce
atunci pe puţină vreme: Cina ţinea de om mare. face ziua întreagă. Ei,. da, trebue
;
puţin, mânca în tăcere, şi se grăbia Cât se adăpostise vacile supt să-mi mai cârpesc şi opinca.
fiecare ia culcare. şopron, Ionică se strecură în şură, Andrei îl privi, cu linişte.
In restimpu! acesta de trei săp­ luă coasa, şi. prin portiţa de ’sub Adu puţin coasa! zise el,ră-
tămâni Ionică, trântit pe pajişte, se nuc, trecu în grădină. Ştia el unde zimându-şi băţul din mâna stângă
trezea de multe ori înfricat: ’ nu-şi e iarba mai bătrână, unde cosea şi de trup.
mai vedea vacile nicăiri, si se te­ tatăl său înainte de războiu, când Ionică se aplecă în grabă, luă o