Page 10 - 1922-11
P. 10

Pag. 170.                                C  O  S  I  N  Z  E  A  N  A                             Nr. 11.
                                                            •   f

        pe  nimeni?“  îşi  ridică  încet  capul   —  Nu  prea.  La  nas,  la  frunte,   mă  lasă  pe  mine  să  mor  în  pace,
        şi  abea  simţit,  începu  să  cerceteze   Pe urmă piciorul...         eu  o  las  pe  ea  să  se  bucure  de
       în  jurul  său.  Nu  se  mai  putea  în­   Andrei, Andrei, sărmanul meu   viaţă. Iată contractul nostru“.
        şela,  nu  era  nimeni  în  tindă.  „Dar  copil! Ce era să faci.           Tuşea  îl  înăbuşi  iar.  Femeea,
        de  unde  e  sângele?  Mâna  mea  e   —  Da, ştiu, era să ucid.      \  din  uşă,  ridică  ochii  :  spaimă  şi  ură
       plină de sânge!“                       —  O  mai  urăşti  aşa  de  groaz­  aruncau spre invalid.
           Simţi  o  vie  durere  de  cap.  îşi   nic  şi  acum?  Uite,  ea  zace  supt   —  Trebue să-mi răspunzi numai
        duse  mâna  la  frunte  şi  pipăi  o  um­  şopron ameţită.             decât: aşaeînţelesul nostru,ori ba?
       flătură pe care până atunci n’o avuse.   —  Pe cine să urăsc?               —  Aşa  e  !  zise  de-odată  Stana,
        Căzuse?  De  unde  căzuse?  L’a  do­     - Pe nevastă, pe Stana.       şi  trupul  ei  puternic  se  frânse  ca
        borât  ea,  Stana?  La  întrebarea  din   Nu,  eu  nu  mă  urăsc  decât   de-o  povară  uriaşe.  Băgă  de  seamă
        urmă  avu  un  zâmbet  răutăcios.  „Ei,   pe  mine.  Ori  cum  ar  fi,  ea  e  încă   şi bătrâna prăbuşirea asta.
        asta-i!“, zise Andrei. Nu se doboară   om,  eu  numai  sunt.  Şi  iată  că  eram   Andrei  izbucni  întFun  râs  as­
       aşa uşor un om.                     gata s’o ucid.                      pru, respingător.
           Tot  gândindu-se,  în  vreme  ce-şi   Bătrâna  luă  un  ştergar,  îl  muie   —  îmi  pare  bine  că  nu  l-ai  ui­
        reaminti  de  atâtea  încăerări  de  pe   în  apă  şi  începu  să-l  şteargă  de   tat,  zise  el.  Dar  sunt  lucruri  care
       front, oprindu-se la unele vreme în­  sânge  pe  Andrei.  O  tuse  cumplită   nu se pot uitaJ Ai înţeles, mamă?
        delungată, Andrei înţelese ce se pe­  sfărâmă pieptul invalidului.         Bătrâna tăcea.
       trecu  cu  el.  Avu  un  adânc  suspin   El făcu semn cu mâna să-i aducă    —  Nu  se  poate  să  nu-mi  răs­
        de  uşurare,  deşi  nu  se  mai  bucura  pe Stana. Mamă-sa nu înţelese.  punzi,  pentrucă  pe  urmă  să  şti  de
        ca  înainte  când îi veni  gândul  acela   —  Chiamă pe nevastă. Vreau să   ce  să  te  fereşti.  N’am  voe  de  glu­
        luminos că nu ucisese. „Da, am că­  vă  vorbesc!  Zise  Andrei  cu  ciudă,   mit  !  Glasul  lui  se  înăspri  de-odată.
       zut  şi  m’am  lovit  la  nas“.  Se  ridică   înecându-se.              „E  de  mare  însemnătate  să  şti.  Pe
       în  coate  şi  se uită  la  balta de  sânge   . > — N’o să-i faci nimic?  urmă  nu  vei  ipai  avea  cu  ce  să  te
       închegat.  Simţi  o  nesfârşită  scârbă   Andrei văzu spaima mamei sale.  aperi.  Răspunde,  deci,  pricepi  de  ce
        de  sine  însuşi:  „lată,  deci  ce  mai   — Ai îmbătrânit deageaba mamă!   este vorba ?
       pot  eu  face  !“  îşi  zise  cu  disgust,   N’ai  nici  o  grije.  N’o  să  mă  ating   Bătrâna clătină afirmativ din cap.
       şi încercă să se scoale. Dar îl durea   de ea! Şi-l înecă din nou tuşea.   —  Şi  nu-i  vei  mai  zice  o  sin­
       cumplit  piciorul  lui  cel  stâng,  nu-1   Dar  Xndrei  avu  să  aştepte  până   gură vorbă?
       simţise până acum. Părea că lemnul   ce  intrară  cele  două  femei.  Stana   —  Nu : şopti bătrâna.
        dăduse  în  viu,  îl  durea  până  în   rămase  în  usă,  îngrozită,  palidă  ca   —  Şi nu o vei mai certa?
       vârf.  După  ce  se  frământă  ca  o   o moartă.                           —  Nu !
       uriaşe  broască  ţestoasă,  mişcându-şi   —  Vino mai aproape. N’ai frică   —  Şi  veţi  trăi  în  jurul  meu  ca
       încet  braţele,  piciorul  cel  sănătos,   zise  Andrei.  Tu,  de  altfel  n’ai  nici   şi când nu s’ar întâmpla nimic?
       el  începu  să  se  târască  până  "la  o   o  vină.  Noi  ne-am  fost  înţeles  nu-i   Da ! oftă  bătrâna.
                                                                                          -
       laviţă,  se  prinse  de  ea,  şi  cu  mare   aşa?  Da,  mamă,  ţi-am  spus  şi  du-   Ascultă mamă ! strigă Andrei
       silă,  se  ridică.  Se  uita  la  piciorul   mitale  s’o  laşi  în  pace,  să  nu-i  mai   cu  putere.  Ceeace  ai  spus  acum  e
        lui  stâng,  nu  mai  era  aşa  de  bine   păzeşti  drumurile.  Căci,  într’adevăr   ca  şi  un  jurământ.  Eu  am  lipsă  de
       înţepenit la genunchi ca mai înainte.  eu i-am dat drum slobod. Noi amân­  linişte  în  jurul  meu,  de  mare  li­
         ’ El se lăsă pe laviţă, c’un ziinbet   doi  suntem  înţeleşi  de  mult.  Nu-i   nişte,  înţelegi  dumneata?  Dacă  duj-
       amar.                               aşa Stano?                          manul  din  mine  îşi  ridică  trufia  şi
           „Dracul  m’a  îndemnat  să  mai    Femeea  nu  se  inişcase  din  uşe.   mă  izbeşte  ca  un  ţap,  eu  nu  mai
       fac  vitejii“,  îşi  zise  Andrei.  „Dar  Tăcea  cu  capul  în  piept.  Vedea  încă   răspund.  De-aceea  să  fie  linişte  în
       bătrâna  e  de’  vină  la  toate.  Unde  şi  acum  arătarea  groaznică  a  lui   casă,  linişte  în  jurul  meu.  Nu  vreau
       era  ea  acum?  Fugise  şi  ea.  S’a  în­  Andrei acolo în uşa casei dinainte.  să  mă  pângăresc,  vreau  să  mor  li­
       spăimântai  de  mine  !  Cât  sunt  de   —  Ei,  răspunde  odată!  Nu-mi   niştit, iată totul !
       mărgeniţi  oameni  ăştia  bătrâni  !  A   arde  de  glumit.  Vreau  să  audă  şi   Bătrâna  plângea  potblit.  Stana
       crezut că voi lovi-o?“              mama,  să  ştie  că  noi  amândoi  am   toată  vremea  cât  vorbi  Andrei  îl   a
           Se simţi de-odată negrăit de sin­  făcut contractul!“               privi  c’o  ură  plină  de  laşitate.  Ce
       gur.  Ca  în  tren,  la  întoarcere,  lată   Avu  un  zâmbet  rău,  pe  care  nu   vierme,  şi  încă-şi  bate  joc  de  ea  !
       ce  era  să  săvârşească  el,  cardl  nu  şi-l putu stăpâni.            Ce  vierme,  şi  câtă  groază  îi  cobo­
       însemna  nici  cât  un  fir  de  nisip  în   —  Cutează, muere, vreau să ştie  rau în suflet cuvintele lui !
       .lumea  asta.  „M’a  ferit  Dumnezeu“   din  gura  ta  şi  mama.  Pentruca  ea,   Andrei  privea  prin  părete,  în  no
       îşi  zise  el.  Insă  numai  decât  avu   pe  viitor  să  nu  se  mai  amestece  în   mărgenit. De-odată tresări.
       acelaş  zimbet  amar:  „Dumnezeu  să  trebile  noastre.  Iată  ce  trebue  să   —  Dar  nici  în  faţa  lui  Ionică
       se  uite  la  mine?  La  cine?“  Totuşi   ştie bătrâna !                să  nu  vă  certaţi...  Nici  el  să  nu
       numai  decât  izbucni  în  hohote  de   Dar  Stana  nu  putea  scoate  un   v’audă  nici  acum,  nici  după  ce  eu...
       plâns.                              singur cuvânt.                      nu  voi  mai  fi.  Ei,  bine  că  s’a
          Tiptil,  înfricoşată  încă,  mamă-sa   —  Şti, mamă, cum zice la carte:  sfârşit !
       se  strecură  în  tindă.  Andrei  n’o   „iar  bărbatul  va  lăsa  pe  tatăl  său   „Ajută-mi  mamă  să  mă  duc  la
       simţi  până  când  bătrâna  nu-i  puse  şi  se  va  alipi  de  muerea  sa“.  Aşa  pat“.
       mâna ei zbârcită pe cap.            vreau  şi  eu  mamă:  mă  voi  alipi  de   Stana,  delà  o  vreme,  nu-şi  mai
           El  tresări,  conteni  din  plâns  şi   muerea  mea.  Cum  mă  voi  alipi  ?   luă  ochii  delà  piciorul  de  lemn  al
       o privi cu ochii arzători.          Aşa  că  nu-i  voi  fi  piedecă,  nu-i  voi   lui Andrei. Nu se înşelase ! Se miş-
          —j  Te-ai  lovit  rău?  întrebă  bă­  arunca  în  faţă  dorinţa  ei.  Vreau  s’o   case  delà  loc.  Acum,  că  bărbatul
       trâna,  abea  stăpânindu-şi  sughiţurile  văd  îndestulită,  altfel,  cine  ştie  dacă  său  mergea  răzimat  de  bătrâna,  ea
       de plâns.                           mai răsare dimineaţă soarele. Ea    văzu bine’că piciorul cel de lemn
   5   6   7   8   9   10   11   12   13   14   15