Page 9 - 1922-11
P. 9

Nr. 11.                            - - - - - -   C  O  S  I N  Z  E  A  N  A    - - - - - - - - ■  Pag. 169.

        tut-o  în  toată  ziua.  Nepătrunsa  li­  mântat  în  aceeaşi  vreme.  Era  furios,   Da!  N’o  iertase  pe  Stana!  Duj-
        nişte  a  omului  cu  picior  de  lemn   pentrucă  bătrâna  asta  îi  strica  lui   manul  ce  se  trezise  în  el  îl  asmuţa
        o  umplu  c’un  fel  de  nebunie  din   toate  socotelile.  El  îşi  făcuse  legea   mereu,  ca  pe-un  câne  flămând,  îm­
        care,  ca  să  iasă,  se  aruncă  cu  toată   lui:  s’o  lase  pe  Stana  să  meargă  potriva  femeii.  Ii  arăta  chiar  cum
        furia,  cu  capul  în  jos  în  mocirla  ti­  pe  drumul  ei  până  când  va  simţi   s’o izbească.
        căloşiilor sale. Pe lângă Filăru, avea  şi  ea  că  nu-i  decât  un*  fir  de  nisip   Andrei  era  asudat  leoarcă.  I  se
        încă  şi  pe  alţii.  Ajunsese  să  nu  mai  în  lume,  că  nu  pentru  ea  răsare   lipiseră  hainele  de  trup.  Cu  palma
        poată  suferi  fiinţa  de  faţă  a  lui   soarele  şi  înverzesc  câmpiile.  Şi   stângă îşi apăsa fruntea. Nu ! Pentru
        Andrei.  Când îl  auzia îndesând  prin   iată  că  bătrâna  îi  strică  toate  soco­  nimic  în  lume  nu  va  mai  ucide!
        casă, prin curte, cu piciorul de lemn,   telile,  iată  că  el  va  fi  silit  s’o  ucidă  Mai  ales  pe  Stana  nu!  Ce  nimicuri
        se  îngălbenea  ca  de  spaima  morţii.  pe Stana înainte de vreme 1    sunt  toate  prostiile  acestea  !  Pentru
        Ce  se  încuibase  în  el,  cine  sălăs-   Această conştiinţă îl înspăimânta.   ce  se  tulburase  el  atât  de  cumplit,
        luia  în  el  de-1  făcu  atât  de  înfrico­  Simţea  ridicându-şi  capul,  în  adân­  când  de-o  jumătate  de  an  a  putut
        şător în vecinica lui muţenie?      cul  tulbure  din  el,  pe  ucigaşul  de   trăi  atât  de  liniştit?  Dar  bate-o  pe
           Andrei  începu  să  simtă  spaima   oameni  din  războiu,  îl  simţea  cum   bătrâna  ?  Las’  s-o  bată,  e  vrednică
        ei,  dar  rămase  tot  aşa  de  nepăsă­  se  înarmează,  şi  nu  ştia  dacă,  în   de asta.
        tor faţă. de nevastă...             clipa hotărîtoare, îl vâ putea opri.   In  tindă,  în  vremea  asta,  cearta
           Toate amintirile acestea de o ju­   Iar  clipa  asta  era  când  Stana  ar  în  loc  să  se  potolească,  creştea  din
        mătate  de  an  trecură  fulgerător  prin   fi  început  s’o  bată  pe  bătrâna.  Pen­  clipă  în  clipă.  Andrei  asculta  cu
        mintea  lui  Andrei,  ascultând  sfada   tru  ce-i  mai  păsa  lui  de  bătrâna,   toată  fiinţa  Iui,  i  se  părea  că  toate
        aprinsă  a  celor  două  femei.  Asculta   după  ce  era  aşa  de  proastă  încât  simţurile lui s’au topit. într’unul sin­
        cuprins,  tot  mai  mult,  de  spaimă:   trăise  în  zadar  o  viaţă  întreagă?  gur:  în  auz.  Şi,  ca  şi  mai  înainte,
        o va bate pe bătrâna.               Căci  nu  însemna  să  fi  trăit  în  za­  nu-1  mai  interesa  decât  un  singur
           Spaima  lui  se  năştea,  creştea,   dar,  să  îmbătrâneşti  în  zadar,  dacă   lucru:  Va  izbi  în  bătrâna?  după  iz­
        din  furia  ce-1  cuprinse.  Şi  lucru   n’ai  ajuns  să  şti  nici  atâta  că  nu   bitura asta aştepta.
        ciudat,  el  nu  se  înfuria  pe  nevas-   tu  eşti  Dumnezeu,  că  nu  eşti  tu  lu­  După  o  încordare  îndelungată
        tă-sa.  Bătrâna  era  aceea  care-1  în­  mea,  şi  că-i  o  prostie  să  te  faci  pe   Andrei  sări  de-odată  din  pat  ca  un
        furia  !  Cum  poate  fi  un  bâtrân  aşa   tine  însuţi  centrul  vieţii?  O  nesfâr­  arc  descordat:  Bătrâna  începu  să
        de  prost?  Pentru  ce  voia  mamă-sa   şită  prostie  !  De-aici  vin  toate  du­  ţipe  după  ajutor.  Stana  o  izbise  de
        s’o  apere  pe  Stana  de  ticăloşie?   rerile vieţii, toate nenorocirile ei!  pământ  şi  o  călca  cu  cizmele.  De
        Băgase  el  de  mult  de  seamă’  că   Iată,  mamă-sa  a  îmbătrânit  şi  nu   câteva săptămâni Andrei umbla des­
        mamă-sa se zdrobea toată s’o aducă   ştie  nimic  din  toate  aceste.  Ea  pă­  tul  de  uşor,  fâră  să  mai  aibănevoe
        pe  Stana  la  cărarea  cea  dreaptă!   zeşte  paşii  Stanei.  A  pus  la  cale   de  băţ,  dar  acum  nici  nu  simţi  că
        „De  bună  seamă,  îşi  zicea  Andrei,   transferarea  Filărului.  Nu-i  vrednică   are  un  picior  de  lemn.  Uşa  odăii
        asta  nu  s’a  început  dela  sosirea   s’o lase bătută de Stana?       de  dinainte  se  izbi  cu  zgomot  în
        mea!  De  când  am  plecat  nebuna     Deşi  era  tot  mai  furios  pe  bă­  lături,  smulgând  o  ţiţină  din  uşciori
        de  bătrână  va  fi  priveghiat-o  ne­  trâna,  asculta  cu  răsuflarea  oprită.   şi  în  prag  se  ivi  îngrozitor  chipul
        curmat.  Ce  profeţie,  ce  nemăsurată   Nu-1 mai interesa vorbele ce-şi spu­  ucigaşului.  Până  .în  tindă  trebuia  să
        prostie  !“  Voia  să  i-o  păzească  ne­  neau, pe aceste nici nu le mai auzea   coboare  două  trepte  iuţi.  Printr’un
        vinovată, curată ! Să-i apere cinstea.'  dq mult. Un singur lucru îl interesa :  singur  ţipăt  de  spaimă  cele  două
        Poftim  !  Ca  şi  când  ceea  ce  ar  fi   când  o  va  înhăţa  de  păr  pe  bă­  femei  ţişniră  pe  uşa  tinzii  în  curte,
        voit să  facă bătrâna ar fi fost de-un   trâna?  Ucigaşul  galben,  aspru,  mut,  şi  în  aceeaşi  clipă,  aproape  dând
        preţ  nemărginit.  Pe  cine  aştepta  ea  întunecat,  ce-şi  înălţase  capul  în   peste ele, Andrei se prăbuşi- pe faţă
        să  se  întoarcă?  A  cui  cinste  o  pă­  adâncurile  lui  Andrei,  acest  singur  în  mijlocul  tinzii.  Piciorul  lui  de
        zea ea? 11 crezuse pe el, pe Andrei,   lucru îl urmărea.                lemn  lunecă  pe  treapta  a  doua,  pe
        de-un  preţ  nemărginit,  de  ceva  ne­  Se  înfuria  pe  bătrâna  şi  pen­  care  puse  dintr’una  piciorul,  şi  el
        muritor.  Şi  iată  că  era  mai  puţin   tru  că-i  aducea  prilejul  să  se  răz­  se  răsturnă  într’un  avânt  ’  ri­
        decât  un  strop  de  nisip.  Şi  pentru   bune  pe  Stana,  s’o  pedepsească.  El   dicol.
        acest  nimic  a  plâns  şi  şi-a  perdut  nu  voia  să  se  atingă  de  nevastă,  şi   Rămase multă vreme ameţit. Când
        nopţile mamă-sa? Bătrână nebună!    totuşi,  cu  cât  îi  creştea  spaima  de  se  deşteptă,  ceeace  simţi  mai  întâi,
           Şi  n’a  înţeles  adevărul  acesta   ceeace  avea  să  facă,  crâşnea  din   era  ceva  .călduţ  supt  nas.  îşi  stre­
        nici’  după  ce  el  s’a  întors  acasă.  1   dinţi  la  gândul  că  va  putea  zdrobi   cură  o-  mană,  pipăi,  dădu  de  ceva
        se  părea  că  ar  face  mare  lucru,  că  viermele.  In  adâncul  întunecat  al   moale  şi  cald.  Se  uită  Ia  mână  şi
        ar  mântui  totul,  dacă  Stana  ar  fi   sufletului  său  el  n’o  iertase  pe  fe­  se  îngrozi:  era  sânge  ce  se  închega.
        iar cinstită ! Dumnezeule, ce nebunie   meie.  'Cum  stătea  nemişcat  în  pat,   Privi  cu  spaimă  în  jur,  ridicându-şi
        de  om  bătrân  :  I  se  părea  mamei   reţinându-şi  suflarea,  gâfâind  în  res-  cu  silă  capul  nespus  de  greu,  privi
        sale  că  lumea  întreagă  stă  din  el,  timpuri,  el  simţea  că  n’o  iertase.   hoţeşte,  pe  furiş,  dar  n’o  văzu  ni-
        din  Andrei,  şi  din  Stana,  şi  că  co-  Altfel  pentru  ce’  i  se  urca  ameţeala  căiri  pe  Stana.  Cine-o  dusese  de
        perişul  casei  lor  e  adăpostul  lumii   aceea  caldă  la  cap,  pentru  ce  i  se  aici? Unde-i?
        întregi.                            îmbulzeau în. minte cuvinte ca aces­   Mintea  i  se  împăinjeni  din’nou,
           De  câte  ori  nu  i-a  spus  bătrânei   tea  :  „Căţea!  Ţi-a  sunat  ceasul!  Te  îşi  lăsă  capul  în  poziţia  de  mai
        să-i  dea  pace  nevestei  să  facă  ce  voi  strivi  ca  pe  un  pui  de  năpârcă!  înainte,  şi  rămase  un  răstimp  ne­
        va  voi!  Dar  ea,  cap  sec,  nu  l’a  în­  Ce-ai  clădit  tu  doi  ani  eu  surp  în-  mişcat.  De-odată  îi  veni  un  gând
        ţeleg nici odată.                   tr’o  clipă  !“  Şi  pentru  ce-i  tot  ţinea   luminos  ca  soarele,  dar  care  nu  pu­
           Şi iată acum Stana o s’o bată!   pe faţă, în ochi, zâmbetul acela dră­  tea  încape,  nu  putea  rămânea  în
           Andrei  asculta  cearta,  tot  mai   cesc,  pe  care  deşi  nu-I  vedea  îl   capul  lui:  Trecea  şi  revenea  fulge-‘
        furios  pe  bătrâna,  tot  mai  înspăi­  simţea!                        răior: neşte fulgere albe. „Nu ucise
   4   5   6   7   8   9   10   11   12   13   14