Page 15 - 1924-18-19
P. 15

10—X. 1924 ---------------------------- - - - - - - - - - C  O  S  1 N  Z  E  A  N  Ă    - -  ---------------------------------- Pag. 239

      vorbise  de  multe  ori  fără  să-şi  dea  şarpe.  Simţeam  iar  fiorul  durerii,   de  la  depărtare  de  o  grosime  de
       seama.  Spune  despre  un  om,  fiul   când  şarpele  imi  vorbi.  De  ce  ai   deget.  Hârtiile  după-ce  le  umplu  cu
       lui  Dumnezeu,  care  a  murit  pentru   ochii?’  Eu  mă  trezii  din  spaimă  şi  scris,  Ie  aşez  într'o  cutie,  pe  care
      oameni.  Când  l-am  întrebat  de  spusei  râzând:  pentru  a  plânge.   o  ascund  într’un  colţ  ce-1  are.  Nu
       unde  ştie  acest  lucru  el,  care  n’a   Când  tu  m’ai  muşcat,  oare  am  făcut  vreau  ca  să  citească  şi  tatăl  meu,
       văzut  oamenii,  mi-a  spue  că  e  o   altceva, decât că am vărsat lacrimi ?   cele  ce  am  scris.  Peste  câteva  zile
       fantazie  de-a  lui,  că  va  trebui  să  Şarpele, râse şi el. Râsul tatălui meu   voi  împlini  etatea  de  20  ani.  Atunci
       vină  un  om  să  moară,  pentru-ca  îl  simţeam,  după  sunet,  dar  râsul   mi-a  spus  tata,  că  are  să-mi  des-
       noi oamenii să fim fericiţi.       şarpelui  îl  simţii  prin  ochi,  ca  ceva  tăinuiască  unele  lucruri  importante.
         Poate  ca  Dumneziu  să  ne  fi  dat  tainic  şi  neliniştitor.  Spusei  tatălui   Nu  ştiu  pentru  ce  or  fi  numai  20
       simţuri  atât  de  necomplecte  pentru   meu  visul.  El  ’se  îngrozi.  Auzeam   de  zile  până  la  împlinirea  vrâstei
       a nu simţi primejdia care se găseşte  bătăile  inimei  lui  repede  şi  neli­  de  20  ani.  Aşa  a  zis  tata,  aşa  tre­
       la ori-ce pas. La 15 ani mă plimbam   niştite.   Când   îngenunchie   ridi-   bue  să  fie.  Până  aici  am  scris  lu­
       printr’o pădure, împreună cu câinele   cându-şi  mâinele  câtre  cer,  grăi:   cruri  referitoare  numai  la  mine,  voi
       meu,  când  auzii  un  zgomot,  un   „Doamne  iartă-mă,  nu-1  pedepsi  pe  să  scriu  însă  şi  locul  unde  stau  eu,
                                                                  rt
       şuerat  ascuţit  şi  neplăcut.  Câinele   el Părinte, loveşte în mine . Apoi îşi   animalele  din  jur,  pomii  şi  celelalte.
       începu  să  latre  furios,  să  mă  tragă   reveni  în  fire  şi  se  returnă  îngrozit,  Mai  ales  că  după  cum  mi  se  pare,
       de  haină,  pentru  a  mă  reîntoarce.  începând  a  plânge.  Credea  că  plân­  tata  vrea  să  plecăm  din  locurile  a-
       Nu  voiam  să  o  fac,  curiozitatea  mă   sul  lui  imi  scapă,  dar  la  câţiva  paşi   cestea.  Rău  îmi  pare  numai  într’atât
       îndemna  să-mi  întind  mâna  câtre   de  mine  eu  simt  plânsul,  simt  când   că  în  alte  locuri  nu  o  să  pot  umbla
       sgomot.  Atinsei  un  corp  subţire  şi  îşi  ridică  mâinile,  simt  veselia  şi   aşa  repede  ca  şi  aici.  Mă  voi  obiş­
       rece.  II  ridicai  sus.  Era  un  şarpe.   durerea.  Numai  obiectele  necunos­  nui însă  şi apoi  lucrurile nouă poate
       Şarpele  se  încolăci  în  jurul  mânei,   cute  îmi  sunt  destăinuite  în  cea  mai  vor  ucide  în  mine  plictiseala  şi
      în jurul gâtului meu, în jurul trupului   mică  mişcare.  Când  întâlnesc  câte  scârba  de  viaţă,  care  din  zi  în  zi,
       meu.  Era  ceva  nesfârşit,  rece  şi   un  obiect  necunoscut,  sunetul  pe   devine mai pronunţată.
       înspăimântător. Câinele tăcu dintr’o-   care  îl  primesc  e  confuz,  după  ce   Casa  noastră  e  făcută  din  pă­
       dată,  apoi  auzii  că  dispare.  Şarpele  însă  îl  aud  şi  îl  pipăi,  ştiu  când   mânt,  în  formă  de  pătrat.  E  aco­
       se  încolăcea  tot  mai  tare,  simţeam  acest  obiect  se  rostogoleşte  sau  stă  perită  cu  un  alt  strat  de  pământ
       răsuflarea-i  veninoasă  aproape  de  în  dungă.  Ruga  tatălui  meu  mă  ne­  pentru  a  fi  adăpostiţi  de  ploaie.
       gâtul  meu,  până  atunci  nu  am  cu­  liniştea,  nu  ştiam  să-mi  dau  seamă   Ca masă ne serveşte o piatră tot păt­
       noscut  acest  animal.  Cu  toate  a-   ce  pot  fi  acele  cuvinte  rostite.  La  rată,  aşezată  în  mijlocul  odăii.  De
       cestea  simţeam  o  groază  nemărgi­  17  ani  începui  să  simt  un  fel  de   pat  ne  serveşte  iarba  cosită  şi  lâna
       nită, un frig ascuţit ce-mi pătrundea  plictiseală  pentru  viaţă,  un  dor  de   de  oi.  Hainele  ne  sunt  tot  din  lână
       mădularele.  Suflarea  o  simţii  mai  o  lume  nouă,  de  oameni.  Nu  mai   de  oi,  iar  încălţăminte  mai  multe
       aproape,  apoi  o  înţepătură  ascuţită,  găseam  plăcere  în  nimic.  Toate  îmi   piei  cusute  laolaltă.  înaintea  casei
       întră  încet  şi  rece  în  gâtui  meu.  păreau  monotoane.  Nu  aveam  ce  să  creşte  un  arbore.  E  înalt.  Trebue
       Mă apucă un fel de greaţă şi leşinai.  mai  învăţ  în  jurul  meu.  Doream   să  fie  de  vre-o  20    de  paşi.  Aşa
                                                                                                  (
       Mă  trezii  acasă.  Tatăl,  condus  de  ceva  nou.  Mă  hotărâi  să  plec  de  a-   aud  eu  după  cântecul  paserilor.
       câine  mă  găsi  chiar  în  momentul   casă.  Şi  spusei  hotărârea  tatălui   Sunt  însă  unii  arbori  cari  cresc
       când  îmi  perdui  conştiinţa.  Îmi   meu.  El  mă  sfătui  să  aştept  până  atât de sus, încât vârful lor nu poa­
       supse  sângele  otrăvit  de  veninul   la  vară,  căci  era  iarnă.  Atunci  vom  te  fi  atins  de  paseri.  Aceştia  se
       animalului.  Câteva  săptămâni  am  pleca  în  alte  locui  i,  unde  vor  fi   numesc  plopi.  O  pasere,  cânta
       fost  bolnav.  Mai boinav  decât mine   oameni  mai  mulţi.  Cred  că  iarna  într’o  dimineaţă  şi  cântul  ei  abia
       a  fost  însă  tatăl  meu.  In  vis  îl  au­  mă  obseda  într’atât  încât  simţeam   fu  auzit  de  mine.  Aceasta  pasere
       zeam  vorbind  despre  şarpe,  un  a-   un  dor  nebun  de-a  părăsi  aceste   poate  .n’a  fost  de  tot  în  vârf.  Până
       nimal  lung,  verde,  cu  limba  în   locuri.  Voiam  să  zăresc  şi  alte  lo­  la  o  înălţime  infinită  nu  pot  creşte
       furcă,  cu  coarne  suiii  roşii  ca  focul   curi,  să  întâlnim  şi  alţi  oameni.  arborii  pentru-că  soarele,  care  iarăşi
       din iad. N’am înţeles nimic din câte   Intr’o seară, simţii pe tatăl meu trist,   nu  poate  fi  la  depărtare  mare,  căci
       vorbia. Nedumerit l’am întrebat ce în­ întrebai  cauza.  Fiul  meu,  îmi  răs­  în  acel  caz,  n’ar  putea  încălzi  pă­
       seamnă cele vorbitede el. îmi explică,  punse  tata,  află  că  afară  de  noi   mântul—  le-ar  arde  crengile  şi  le-ar
       că  în  somn  se  poate  vorbi  şi  lu­  oamenii aceştia, sunt alţii... Zicând a-   usca.  Un  singur  lucru  nu  l’am  in-
       cruri  inexistente  şi  cuvinte  pe  cari   ceste  cuvinte,  întrerupte  de  o  crân­  ţeles  multă  vreme.  Pentru-ce  frun­
       nu le înţelege. Eu am simţit şarpele   cenă  luptă  sufletească,  căzu  în  ne­  zele  nu  cad  vara,  când  soarele
       ca  pe  un  sloiude  ghiaţă,  ce  atârnă  simţire.  11  ridicai  în  pat,  îl  îngrijii.   le  arde  mai  tare  şi  cad  iarna,  când
       de  streşina  unei  case  murdare.  11   După  câteva  zile  îşi  reveni  în  fire.   soarele  trebue  să  fie  la  înălţimi
       simt  ca  şi  neantul,  o  tăcere  mistu­  Mă  rugă  să  nu  1  întreb  nimic  re­  mari. Acum cred că am înţeles. Cad
       itoare.                            lativ  la  cele  ce  voia  să  le  spună.  iarna, pentru-că atunci le este timpul
        Tatăl  meu  a  spus  adevărul  că  Imi  aduse  hârtie  şi  începu  să  mă   lor  să  moară,  iar  vara  e  timpul
       poţi  vorbi  în  vis  fără  să  cunoşti  înveţe  a  scrie.  Am  un  cărbune,  cu   vieţii.  Nu-mi  puteam  închipui  cum
      vorbeie  şi  obiectele  visate.  Nu  mult  care  fac  semne  pe  hârtie.  Cetesc  sunt  paserile.  Eram  întotdeauna  la
       după-ce  fui  muşcat  de  şarpe,  am   apoi  cu  degetele.  La  început  a  mers  o  depărtare  mare,  încât  nu  puteam
      visat  următorul  vis.  Eram  cu  câi­  foarte  greu  cetitul,  deoarece  trebuia   să le simt Dar după-ce le-am ascul­
       nele,  mergeam  prin  pădure  după   să  urmăresc  cu  mare  băgare  de  tat  mult  timp,  am  început  să  le
      vânat.  Şarpele,  care  mă  muşcă,  mă  seamă literile. Astăzi însă cetesc re­  disting  forma.  Priveghetoarea  e  în
      aştepta  la  acelaş  loc.  Câinele  nu­  pede.  Pot  spune  că  am  un  fel  de  forma  unei  cutii  lustruite,  cu  colţuri
      mai  lătra,  ci  se  duse  umilit  şi  se  simţ  pentru  scris,  că  numai  trebue  fine  şi  elastice.  Corbul  e  sgronţaros,
      puse  pe  picioarele-i  dinainte  lângă  să  cetesc  literile  cu  degetul,  le  simt  mare cât un câine, în formă de
   10   11   12   13   14   15   16   17   18   19   20