Page 10 - 1924-18-19
P. 10

Pag. 234 - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -   C  O  S  I N  Z  E  A  N  A  10-X 1924

                         CARNETUL LUI RADU ROMAN                                         Glasul  metalic  al  Lydiei  alungă
                                                                                       oaspeţii  neth  maţi.  Sib  alintările
                                         de MIHAIL GASPAR                              ei, bătrâna şandramală se înviorează
                                                                                       şi ia aiere de întinerire.
                             XLII.                 cagii  tineri,  vânjoşi  cu  faţa  veselă.   OdaD,  când  ne  năpădiseră  iarăşi
                                                   Lydia  i-a  dat  o  sumă  care  punea
                 Suntem  acum  gata  de  plecare.                                      gânduri  tomnatice,  i-am  recitat  ver­
               Mai  aşteptăm  numai  să  vedem  ce   pe  bătrân  Ia  adăpost,  de-ar  fi  trăit   surile  nemuritorului  nostru  Emi-
               scrie  avocatul  Lydiei'  din  Wilna.   chiar o sută de ani.            nescu:
               Dânsa  împuternici  pe  acesta  să    Şi  aşa  încerca  să  mulţumească   „S’a stins viaţa falnicei Veneţii.“
               scoată  vânzătoare  moşia  dela  Skor-   pe  toată  lumea  aceea  măruntă  cu   A râs în hohote argintate, pe urmă
               ticz. Numai mauzoleul familiar urma   care ajunseserăm în atingere în tim­  a  căzut  pe  gânduri.  In  pornirea  mea
               să  rămâe  scutit.  Ne-am  înţeles  să   pul petrecerii noastre aici.   egoistă  am  răstălmăcit  îngândurarea
               lase  mausoleul  cu  o  parte  de  parc   Pe toţi vrea să-i vază mulţumiţi.  ei. Pe urmă mi-a mărturisit, că poe-
               în  grija  bisericii  din  Slorticz,  asi­  Eu  nu  mă  opuneam,  căci  n’avea   sia  poetului  durerilor  a  impresio­
               gurând  acesteia  pentru  îngrijire  o   senz.                          nat-o din cale afară.
                                                                                                                ;
               sumă  care  să  îngădue  nu  numai  în­  —  Las’  să-şi  aducă  aminte  de   Să mai mergem odată la E ub!
               treţinerea  cavoului,  ci  şi  susţine­  mine,  Radule!  Când  Ibrahim  are  să   Dorinţa  aceasta  i-a  răsărit  aşa
               rea  şcoalelor  şi  a  bisericii  din  Skor-   treacă  cu  barca  lui  prin  preajma   din  senin.  Lydia  are  salturi  de  a-
               ticz  cu  întregul  lor  personal.  Lydia   acestei  case  are  să  spună  mosafiri-   cestea neînţelese.
               era  să  rupă  cu  întregul  ei  trecut.   lor  sei:  Vedeţi,  aici  a  locuit  cândva   Şi  ne-am’  plimbat  din  nou  prin
               Nu  mai  voia  nici  să  V2ză  locurile   o  ghiaură  frumoasă,  venită  ca  şi   aleele largi strâjaite de coloane sure
               de  cari  o  legau  amintiri  atât  de   voi  de  departe,  avea  părul  de  aur   de  peatră  cu  turbane  în  vârf,  în
               dureroase.  Nu  i  vorbă,  o  podidiau   şi  inima  de  diamant.  Aşa  are  să   umbra  chiparoşilor  vecinie  tineri.
               lacrimile  de  câteori  nu  mai  venea   spună, ce?                     Prin  pânza  întunecată  a  coroanelor
               vorba  de  Skorticz,  dar  vedea  bine   Adeveriam  şi-mi  aşteptam  plata.   lor,  se  vedea  marea  scăldată  în  aur.
               că viaţa o îndruma spre alte zări.  Două  braţe  de  f.ldeş  îacolăcindu-se   Peste  ape  forfoteala  debarcaderelor
                 Zi  de  zi  aşteptăm  sosirea  răs­  în  jurul  gâtului  şi  parfumul  îmbă­  din  Pera  şi  mai  în  stânga  vechiul
               punsului.  Până  ce  vine  facem  pla­  tător  al  „lânei  de  aur,“  cum  bote­  Stambul  încremenit  în  gloria-i  de
               nuri.  Aranjăm  casa  noastră  —  aşa   zasem odată părul Lydiei.       altădată.
               în  teorie,  şi  ne  împărţim  postul.  La   Ce drac întârzie avocatul acela?  Turci  molcomi  îşi  purtau  agale
               câte  ore  scularea,  cine  vede  de                                    paşii  peste  aleele  acestea  adormite
               economie;  am  uitat  să  spui,  că  a-         XLIII.                  parecă  cdată  cu  morţii  din  cuprin­
               vem să purtăm economie. Lydia do­     Avem  şi  biletele  pentru  vapor.   sul  lor.  Cadâne  incolore  treceau
               reşte  acest  lucru,  fn  fine  are  să  fie   Lucrurile  sunt  deja  toate  pachetate   parecă  plutind  pe  alături  săgetând
               un  fel  de  „Petit  Trianon“  â  la  Ver-  în  lăzi  şi  aşteaptă  numai  să  fie   cu  priviri  lacome  frumus  ţea  des­
               sailles.  Cadrul  îl  îngrijeşte  fantazia  transportate.  Şedem  acum  mai  mult   coperită a Lydiei.
               mea: munţii de pe Valea Jiului, Re­  acasă.  Ne  perdem  vremea  prin  gră­  Mergem  alături  fără  vorbă.  Mă­
               tezatul  şi  prăpăstiosul  pas  al  Vul­  dină  şi  pe  ţermul  mării.  Deşi  n’o   reţia  acestui  lăcaş  al  morţilor,  care
               canului.  Serile minunate de pe Bos-   mărturisim,  ne  pare  totuşi  rău  că   nu  se  poate  turna  în  cuvinte  ba­
               "for  trec  astfel  repede.  Pe  toţi  ne-a   plecăm.  Ce  ştim  noi  ce  ne  aşteaptă   nale  ne  amuţia.  Era  atâta  linişte,  o
               cuprins  o  bucurie  de  copii,  până  acasă? Aici a fost raiul iubirii noas­  linişte  vagă,  imaterială,  uşoară  în
               şi  Maria  a  căzut  jertfă,  cu  toate  că   tre.  Lydia  e  din  cale  afară  zglobie.   acest  locaş  încât  te  simţiai  ispitit
               sermana  nu  mai  ştie  unde-i  stă  ca­  Mă  poartă  pe  Ia  toate  tufele,  pe  Ia   să  dormi  Ia  fel,  sub  coloane  de
               pul. Lydia o învârteşte de dimineaţa  butucii  de  trandafir,  la  platanul   piatră  sură,  fără  însemnări,  fără
               până  seara  de  parecă  ar  fi  un  fus,   uriaş  de  lângă  poartă  şi  pe  la  chi­  leat,  în  cuprinsul  acestei  păci  ne­
               nu altceva.                         paroşii  întunecaţi.  Dela  toţi  şi  toate   mărginite.
                 Prietenul  meu  Ibrahim  se  întris­  ţine  să-şi  ia  remas  bun.  Tuturora
               tează  în  schimb  treptat  după  cum   le  spune  o  vorbî  de  iubire,  de  în­     XLIV.
               treptat  ne  creşte  bucuria.  Măcar  că   curajare  mângăindu-i  cu  gândul  re­
               nu  ar  avea  motiv  şi  nu  pot  să  nu-1   vederii.  E  atât  de  dulce  în  clipele   In  fine,  solia  aşteptată  sosi.  Avo­
               bănuesc.  De  data  aceasta  Ibrahim  acestea  şi  respiră  atâta  bunătate   catul  a  aranjat  afacerea  perfect.  A.
               pare  farizeu.  Lydia  i-a  cumpărat  un   încât  mă  înduioşază  cu  desăvârşire.   găsit o societate engleză care a cum­
               caic  nou,  elegant,  cum  sunt  cele  Văzându-o,  nu  pot  sufoca  regretul   părat  imensul  domeniu.  Preţul  de
               -din  Stambul,  folosite  de  lumea  mai   care  mă  stăpâneşte.  De  ce  nu  mi-a  cumpărare,  o  sumă  fabuloasă,  s’a
               subţire.  Caicul  acesta  a  însemnat  eşit  în  cale  îngerul  acesta  înainte  depus  la  banca  Angliei  în  Londra,
                           :
               pentru  Ibrah m  atât  ca  şi  când  cu  douăzeci  de  ani?  Aş  avea  a-   remânând  ca  un  cec  tras  asupra
               Profetul  i-ar  fi  pus  mâna  în  cap.  Şi   cum  la  spate  două  decenii  de  feri­  numitei  bănci  pentru  o  sumă  carea
               am  convingerea  că  Ibrahim  când  cire.  Aşa,  în  fericirea  mea  fără  însăşi  însemna  o  avere,  să-l  ridic
               ne  arată  nouă  faţa  cea  mai  întris­  nume  se  amestecă  mereu  stropul  eu dela filiala de aici.
               tată,  în  sinea  lui,  el  calcula  piaştrii   de  pelin  al  conştiinţei  că  anii  cari   La  început  n’am  înţeles.  Pe  urmă
               pe  care  o  să-i  câştige  şi  a  căror  au  să  urmeze  nu  mai  sunt  meniţi   Lydia  îmi  lămuri  că  întreaga  ei  a-
               sunet  metalic  rămâne  cea  mai  fru­  pentru  dragoste.  Simţesc  deja  des­  vere  a  trecuţ-o  asupra  mea.  Am  ră­
               moasă  muzică  pentru  un  dreptcre-   luşit  adierea  toamnei  care  se  apro­  mas  trăsnit.  Protestul  meu  n’a  făcut
               dincios.                            pie.  Firele  de  argint  se  înteţesc  nici  o  impresie.  Aşa  a  voit  şi  aşa  a
                 Nici  de  bătrânul  barcagiu  din   în  jurul  frunţii  şi  trupul  care  a  fost  făcut.  Şi  dânsa  e  de  credinţa  că
               vecini  n’a  uitat  Lydia.  Bătrân  cum   lăcaşul  atâtor  frământări,  e  dornic  e  bine  aşa.  Ce  mai  era  să  zic.  Fără
               era, o ducea greu. Lumea căuta bar­  după odihnă.                       să  pierd  vreme?  am  luat  o  barcă  şi
   5   6   7   8   9   10   11   12   13   14   15