Page 9 - 1924-18-19
P. 9

10—X. 1924                                  C  O  S  1  N  Z  E  A  N  A                         Pag. 233

    har  1924,  cari  au  în  adevăr  multă                                                   Rustice
     nevoie de ea.
       Această  călugăririle  luptătoare  şi     • LA NOI, ÎN CIMITIR...
     hrănitoare,  când  nu  se  îndeletnicea       Teofil Bugnariu
     cu înălţarea de rugăciuni spre cerul,
     tot albastru, al veacurilor vechi, şi-a
     meritat  scaunul  de  cinste  în  care        A fost atâta floare la noi în cimitir
     omenirea a aşezat-o.                          Şi-atâta câni de pasări, de săptămâni în şir
                     *                             In primăvara asta, toţi oamenii din sat
                    * *                            Cu pălăria 'n mână şi sufletul curat
       O  vorbitoare  urmă  a  hărniciei, pe
     ogorul  culturei  a  călugărimei  locu­       S’apropiau cucernici de crucile de lemn
     rilor  acestora,  este  mănăstirea  fran­     Chemaţi de 'nfiorarea aprinsului îndemn:
     ciscanilor,  azi  prefăcută  în  „Museu       S’asculte Primăvara cum râde prin mălini.
     al  Oraşului.“  Coridoare  luminoase
     şi  largi,  săli  încăpătoare;  în  mijlo­    Şi eu — drumeţul palid — întjrs de prin streini
     cul  claustrului  o  frumoasă  grădină
     artistic  plănuită  şi  întreţinută  cu       Spre cimitiru 'n floare năvalnic am pornit
     sfinţenie,  cu  acel  belşug  de  flori  ce   Cu inima aprinsă, cu gându ’ntinerit,
     te  isbeşte  de  altfel  în  toate  ţările    Să-mi regăsesc acolo din sufletul de ieri
     germanice.                                    Comori de tinereţă şi sfinte schinteieri
       Un  loc  ideal  pentru  frunţile  ple­      De amintiri iubite, — şi tot ce am lăsat
     cate  pe  evlavioase  bucoavne  gotice,
     iubitoare  de  liniştea  fără  de  care       In cimitirul nostru când am pornit din sat...
     gândul  nu-şi  ia  zborul  spre  înălţi­
     mile gândului religios şi cultural.           Pe cărăruia albă urcând subt bolţi de flori
       Azi  frumosul  „Franziskanerklos­           Am ascultat cu sete cântând oriveghetori.
     ter“,  simplu  şi  de  o  severă  eleganţă    Şi când pe nesimţite la poartă am .sosit
     cumpătată,  e’  unul  din  cele  mai
     alese  musee  de  pe  meleagurile  de         Păşind tăcut groparul 'nainte mi-a ieşit. —
     miazănoapte;   admirabil   rânduit,
     păstrat  şi  îmbogăţ  t  cu  dragostea        Am întâlnit în soare, desculţe pe cărări
     pe care o merită.                             Femei cu flori în mână, cu ochi pierduţi în zări,
                     *
                    * *                            Şi-alăturea de ele copii cu ochi senini...
       In  Danzig,  precum  în  alte  multe        —  Şi-am regăsit şi banca din umbra de mălini....
     oraşe,  ce  nu  s’au  ivit  din  pripa        Şi-acolo ’n banca noastră din vremuri, încrustat
     superficială  a  vieţii  moderne,  pre-
     sentul  întinde  o  mână  înţelegătoare       In scândura bătrână, un nume am aflat
     trecutului  din  care  s’a  născut  prin-     Când sufletu-mi deodată aprins a tresărit.
     tr’o firească şi bine coaptă evoluţie.        Un râu de lacrimi calde din ochi mi s'a pornit
     Casele  de  eri,  severe,  cu  pitorescul     Să-mi curgă lin pe faţă, şapoi fără să ştiu
     făţadelor lor terminate în acea Gie­          M'am deşteptat la crucea unui mormânt pustiu
     bel,  de  care  aminteşte  cântecul  lui
     Heine  şi  unele,  împodobite  cu  acel       Ingenunchiat cucernic pe iarba de smarald...
     loc  de  odihnă,  Beischlagul,  unde  se
     odihneau după muncă oamenii ce-au             Intr'un târziu, când vântul de primăvară cald
     trăit  cândva,  —  celor  de  azi  nu  li     M’a deşteptat din rugă, cu trupul istovit,
     se  mai  îngădue,  de  multele  nevoi,        —  Când stelele albastre în zare s'au ivit, —
     răgaz  de  ojihnă  —  supravieţuesc,
     alături  de  clădirile  ridicate  de  bra­    Pe banca învechită un nume — am sărutat,
     ţele şi maşinele zilelor noastre.             S'apoi de-odaf cu sara am coborît în sat
       Printre  ele  se  scurge,  întâi  în        Purtând în mine proaspăt mirosul de pământ
     Vistula  şi  apoi  spre  Baltică,  die        Şi ascultând şoptirea aripelor de vânt...
     Mottlan,  ’ale  cărei  ape  au  făcut  ca
     Danzigul  să  fie  chemat:  „Veneţia                                 * *  *
     de Miazănoapte!“
                     */                            ...Şi ’n primăvara asta, când oamenii din sat
                     * - *
       Oraşul  este  străjuit  de  Marien­          Cu pălăria n mână şi sufletul curat
     kirche, marea biserică cu temelii din         Se închinau cucernici la crucile de lemn,
     veacul al XIV-lea dela 1343.                   Cuprins de ’nfiorarea aceluiaş îndemn
        Despre  ea  am  scris  cu  mult  drag       Şi eu, — drumeţul palid, — întors de prin streini
     în  revista  „Solidaritatea“  subtitlul:      Am plâns peste morminte, şi-am stat între mălini
      „O  rugăciune  prin  strune,  organe  şi
     voce în Marienkirche.“                         In fiecare sară, lungi săptămâni în şir...
                                                    Şi a fost atâta floare la noi, în cimitir...
       Danzig, August 1924.
               I. Olimpiu SUfanovlci-Svensk              Iulie 1924.
   4   5   6   7   8   9   10   11   12   13   14