Page 5 - 1924-18-19
P. 5

10—X. 1924                         - - - - - - - - - - -   C  O  S  I N  Z  E  A  N  A    - - - -  Pag 229

     sovietice,  care  n’a  renunţat  să  bol-  încrezătoare,  unitatea  lui  naţională.    II.
    şevizeze  lumea  cu  forţa,  şi  care  în­  Atât  însă  nu  e  de  ajuns.  Dacă  n'a-   Cocoşul  se  poate  lăuda  că  şi-a
    făţişează o acţiune anarhică agresivă,  vem  de  gând  să  atacăm,  putem  fi   biruit  toţi  protivnicii  de  pe  pământ;
    nu  îngăduie  nimănui  să  se  lase  fără  într’o  zi  atacaţi.  Ne  trebuie,  prin   —  dar  celălalt  e  duşmanul  de  ne­
    apărare.                            urmare,  garanţiile  despre  care  vor­  învins, în afară de bătaia ciocului.
       In  ceeace  ne  priveşte,  România  bea  dl  Herriot.  Şi,  până  la  dezar­
     rămâne  una  din  ţările  pentru  cari  marea generală, care rămâne un de­             III.
     pacea  e  o  cond'ţie  esenţială  a  nor­  ziderat,  şi  până  Ia  instituirea  Curţii
     malei  ei  desvoltâri,  şi  nicâeri  nu  se   de  arbitraj,  pentru  ale  cărei  hotă­  Cocoşul  scoate  un  strigăt  după
    doreşte  mai  puţin  turburarea  ordi-  râri  rămâne  să  se  găsească  o  sanc­  altul:  îl  chiamă,  îl  provoacă,  îl
     nei  actuale  europene,  decât  în  mij-  ţiune,  formula  apărărei  noastre  îm­  ameninţă; — dar celălalt nu răspunde
     locut  poporului  care  şi-a  îndeplinit  potriva  „mâinilor  crude  ale  nedrep­  decât  când  vrea,  şi  la  început  nici
     în sfârşit, după veacuri de aşteptare  tăţii“ rămâne aceea a forţei armate.  nu răspunde.
                                                                                            IV.
                                                                               Cocoşul  se  împăunează,  se  umflă
                                                                            în  pene,  şi  penele  lui  nu  sunt  urâte,
                                                                            unele  albastre,  altele  argintii;  —
                                                                            dar  celălalt,  subt  cerul  limpede,
                                                                            străluceşte ca aurul.

                                                                                            V.
                                                                               Cocoşul îşi adună găinile şi merge
                                                                            în  fruntea  lor.  Uitaţi-vă:  toate  sunt
                                                                            ale  lui,  toate-1  iubesc  şi  toate  se
                                                                            tem  de  el;  —  dar  pe  celălalt  îl
                                                                            sărută rândunelele.

                                                                                            VI.
                                                                               Cocoşul,  gelos,  se  ridică  în  vâr­
                                                                            ful  ghiarelor,  ca  pentru  o  luptă  pe
                                                                            viată  şi  pe  moarte;  coada-i  seamănă
                                                                             cu  pulpana  unei  mantale,  ridicată
                                                                             în  sus  de  vârful  spadei.  Sfidează,
            Domnii Herriot şi Mac Donald sosind la Paris dela Geneva, in acelaş vagon   cu  creasta  roşie  ca  o  flacără,  toţi
                    al „Companiei internaţionale de vagoane cu paturi“.      cocoşii  din  cer;  —  dar  celălalt,
                                                                             căruia  nu-i  e  frică  să  ţină  piept
                                                                             tuturor  furtunelor,  se  joacă  acum
             Câteva schiţe de Jules Renard                                   cu  o  adiere  de  vânt,  şi-i  întoarce
                                                                             spatele.
                                                                                            VII.
       Poveste unui ac cu gămălie          Se  întoarse  acasă  şi  primul  lui   Şi  cocosul  îşi  iese  din  fire  până
                                         drum  a  fost  la  ea.  Cum  mergea  pe
       Când  logodnicul  său  plecă  la                                      Ia  sfârşitul  zilei.  Găinile  se  reîntorc
     bătălie,  Bianşa  îi  dădu  ca  dar  un   şosea,  mândru  că  trăieşte,  înaintând   acasă,  una  câte  una.  El  rămâne
     ac  cu  gămălie,  pe  care  Petru  jură   cu pas grăbit, băgă de seamă mâne­  singur,  răguşit,  ostenit,  în  curtea
     că îl va păstra cu sfinţenie.      ca sa deşartă.                       cuprinsă  de  umbre;  —  pe  când
       —  Mi  1  dai,  zise  el,  ca  să  mă   Spânzura,  greoaie,  fără  viaţă   celălalt  străluceşte  încă  la  cele  din
     gândesc mereu la tine, nu-i aşa?   clâtinându-se  în  dreapta  şi’n  stânga,   urmă  focuri  ale  soarelui,  şi  cântă,
       —  Nu,  răspunse  ea;  ştiu  bine  că   fără  măsură,  sau  sărind  în  sus,  ca   cu  glasul  limpede,  paşnica  vecernie
     nu mă vei uita niciodată.          o râmă tăiată în două.               de seară...
       —  Mi-1 dai, poate, ca să-mi po­    —  Ţinuta  aceasta  dezordonată
     arte noroc?                        mă  face  cam  caraghios,  îşi  zise     Elefantul din grădina zoologică
       —  Nu, nu cred în farmece.       Petru.                                 E  ora  când  micul  Daniel  face
       —  Nu caut să ghicesc, zise Petru,   Apoi  cu  mâna  care-i  rămăsese,   vizita sa elefantului.
     sunt  mulţumit  că  darul  acesta  vine   ridică  în  sus  mâneca,  o  îndoi  în   Publicul  său  obişnuit  e  de  faţă:
     delà tine, şi că mă iubeşti.        două,  şi  o  prinse  frumos  de  umăr,   muncitorul,  soldatul,  fata,  cerşetorul
       —  Te  iubesc,  răspunse  Bianşa,   cu acul de gămălie.              şi călătorul străin.
     dar  acul  meu  de  gămălie  îţi  va  fi                                  —  Fă  frumos!  îi  spune  Daniel,
     de folos.                             Cocoşul din curte şi cocoşul de   ridicând degetul.
       Şi  se  întâmplă  că  în  focul  luptei      pe biserică                Elefantul  nu  isbuteşte  dintr’odată.
     Petru  fu  lovit  de  un  glonţ  în  bra­                               Abia  se  ridică,  greoi,  şi  cade  din
     ţul  stâng  şi  doctorul  se  văzu  nevoit         I.                   nou, mormăind.
     să i-1 taie.                          In  fiecare  dimineaţă,  ieşind  din   —  încă  odată  1  strigă  Daniel,
       —  O  cunosc  pe  Bianşa,  zise  el;  coteţ,  cocoşul  se  uită  să  vadă  dacă  răstit.
     bună  la  suflet  cum  e,  o  să  grăbe­  celălalt  e  tot  acolo;  —  şi  celălalt  e   Se ridică atunci, mai sus decât
     ască nunta noastră.                 mereu acolo.                           cuşca, şi, grozav, enorm, ca o ară-
   1   2   3   4   5   6   7   8   9   10