Page 4 - 1924-22
P. 4

f>âg. 280                                c  o  s  i n  z  e  a  N  a                          30—Xl. 1924

                                                                               R -—— O poveste adevărată..;
                                      SECERĂTORII                                       Petreci Dascălul

                                                                                           Trăia  odată,  într’un  sat  ferit  de
                                          TEOFIL BUGNARIU
                                                                                        ochii  lumii,  un  om  mai  bun  de  cât
                                                                                         pâinea  cea  caldă,  a  cărei  miros  îţi
                Prin miriştele de pe , Coasta morii“   Din purpuriul zărilor mister
                împrăştiaţi pe ’ntinsele răzoare    In inimă-le pacea se coboară. —      gâdile  nasul  şi  îndeamnă  şi  pe
                                                                                         sătul să ia o coaje în gură.
                 Cu albele cărări şerpuitoare
                                                                                           Aşa  era  şi  omul  acesta.  Numai
                 Coboară chiuind secerătorii.        Cu un mănunchiu de busuioc iscat    trecându-i  pe  dinainte,  simţeai  un
                                                     Şi cu aghiasmă, bine să-i cuvinte   imbold,  care  nu  te  slăbea  până  nu
                 Şi-s numai clăi de grâu în urma lor   Pe drumul alb, cu pas tărăgănat   te  împrieteneai  cu  el  şi  împrietenit
                 Şi numai cruci din snopii de jăratic...   Părintele le iese înainte,    odată  nu  mai  ştiai  cum  să  te  des­
                 Şi bicele cu pleasna de fuior       Ş acolo lângă cruce, ca un sfânt,   faci  din  legăturile  de  prietenie,
                 Pocnind în urma carelor cu grâu     Cu dreapta înspre ceruri ridicata   odată cu capjI.         . . ;
                 Răsună lung, din deal în deal, zănatic. Stropindu-le cununa ’nbelşugată   Şi  pe  lângă  bunătatea  aceasta  de
                                                     Din gura lui înalţă-se cuvânt:      suflet,  omul  nostru  mai  avea  şi
                 — Cu feţele de bronz, cu ochi de jar                                    o  judecată  sănătoasă,  cumpănită  şi
                 Şi plini de primitivă sănătate,     — Dă Doamne rod în spicul sfânt     în pornirile lui ţinea cumpăna drep­
                 Cu coasele pe umerele late                                    [de grâu  tăţii,  mai  cu  sfinţenie  decât  cel  mai
                 Coboară cadenţat, cu pasul rar      Şi soare cald în vara viitoare,     drept  judecător.  Mai  bine  trecea
                 Flăcăi voinici, şi ’n urma lor şirete,   Şi varsă ploaia, plină ca un râu   din  al  său,  decât  ¿ă  păgubească
                 Cu secerile lucii prinse 'n brâu    Peste belşugul negrelor ogoare...   sau neîndreptăţească pe cineva.
                 Un stol sglobiu şi'nbvjorat de fete.                                      îi  mersese  veste  şi  hărniciei  cu
                                                                     *                   care  îşi  vedea  de  treburi  şi  cu  care
                                                                    * *                  sărea  în  ajutorul  semenilor  ,  săi,
                 Şi în amurgul roşu ce se lasă                                           c,ând îi cercau năcazurile.
                 Din depărtarea zariştelor sure,     ..Şi 'n soţul alb din fiecare casă    Gospodăria  lui  era  rânduită,  deşi
                 Purtând de-asupra ochilor de mure   Cu cotele şi olurile pline,         nu  încărcată  din  belşug,  căci  nu
                 Cunună grea din spice de mătasă     Copii, femei, bărbaţi şi orişicine,   era  din  ce  să  stoarcă  îngrămădeală
                 Un moş mărunt păşind din răsputeri   Şuvoiuri reci de apă vie varsă     de  bunătăţi,  dar  erau  din  darul  lui
                 Zoreşte-aprins în fruntea tuturora..   Peste cununa grea de grâu bobat...  D zeu de toate la casa omului.
                                                     • #
                               I                                                           Satul  îl  ţinea  într’o  cinste  foarte
                 Şi clocote văzduhul de cântări...   Şi e atâta bucurie ’n sat!          mare  şi  vorbă  de  ocară  nu  arunca
                                                                                         nime  împotriva  lui,  căci  cu  lumi­
                 Ajunşi aşa în margine de sat        Din cote curge apa pe cunună        narea  să  fi  încercat  a-i  căuta  pri­
                 Lângă troiţa ’n haină de lumină,    Stropind belşugul galbenelor spice,   cină,  şi  nu  ai  fi  putut,  Doamne
                 In glas tăcut, cu sufletul curat    Şi satu ’ntreg e numai voie bună    fereşte !
                 îngenunchind cucernic, se închină   Câid zările din deal în deal răsună    De  această  cinste  el  se  bucura
                 Secerătorii lanului bogat.          De cântece şi pocnete de bice...     nu  numai  din  partea  sătenilor,  ci
                 Şi când din colbul drumului de ţară                                     şi  a  oamenilor  cu  carte:  a  preo­
                 Ridică-şi ochii dornici cătră cer,    Iulie 1924.                        tului, a învăţătorilor şi a notarului.
                                                                                            —  „Dac’aş  avea  credincioşi  tot
                                                                                          ca  pe  Smântână  —  aşa-l  poreclise
                                                                                          pe  omul  nostru  satul,  —  aş  garanta
                                                                                          că  n'aş  avea  cui  da  canoane  în  sf.
                                                                                          Faresimi,  spunea  părintele,  de  câte
                                                                                          ori  venea  vorba  de  starea  morală
                                                                                          a credincioşilor.
                                                                                            Învăţătorii  îl  aduceau  ca  pildă
                                                                                          oamenilor cu cop:i de şcoală:
                                                                                            —  „Smântână,  de  ce  şi-i  poate
                                                                                          trimite  regulat?  El  n’ar  avea  lipsă
                                                                                          sâ-1  trimeată  pe  unul  cu  oile,  pe
                                                                                          altul  la  lemne,  Ca  voi?  Pentruce
                                                                                          cu  copiii  lui  poţi  începe  prelegerile
                                                                                          la  vreme  şi  se  pot  continua  fără
                                                                                          întrerupere până la examen?“
                                                                                            —  „De-ar  avea  toţi  judecata  şi
                                                                                          ascultarea  Iui  Smântână,  ai  notărăşl
                                                                                          de-a  dragul!  Ai  putea  ţinea  fân-
                                                                                          duială  cu  slujbele  satului,  ai  vărsa
                                                                                          impozitele  la  vreme,  ai  fi  cruţat  de
                                                                                          atâtea observări neplăcute din partea
                                                                                          superiorilor.  Şi  acestea  numai  şi
                                                                                          numai  din  pricina  nedisciplinaţilor,
                       Dl  Traian  Grozăvescu  în  mijlocul  amicilor  săi,  care  l’au  primit  cu  mult
                       drag cu prilejul sosirii sale la Cluj, pentru a cânta Ia Opera maghiară.  cărora una le zici şl ei alta..fac“,
                                                                                                                        v.
   1   2   3   4   5   6   7   8   9