Page 10 - 1925-19
P. 10

Pag 266                                 C  O  S  I N  Z  E  A  N  A                           15—X. 1925

                                                                                       liniştiţi  repetarea  aceluiaşi  sgomot.
                                                                        Iată una din în­  Intr’adevăr,  reîncepem  mai  întărit,
                                                                        chisorile  Ame-   şi  par’că  apropiindu-se,  —  apoi
                                                                        ricei,  pline  în   pentru  a  treia  oară  foarte,  foarte
                                                                        ultimul  timp  de   puternic,  —  în  sfârşit  şi  a  patra
                                                                        enrgranţi  euro­  oară,  dar  cu  o  tărie  fără  ’ndoială
                                                                        peni car iau vrut   în descreştere.
                                                                        să  se  strecoare   După  această  aparentă  potolire  a
                                                                        în Statele-Unite.   furtunei,  toată  adunarea  îşi  recăpătă
                                                                        Pentru  călcarea   imediat  lijiştea,  iar  însufleţirea  şi
                                                                        legii  care  inter­  snoavele  reîncepură  cu  mai  mult
                                                                        zice  imigrarea   haz  îndrăznii  să  întreb  atunci  care
                                                                        dincolo de o li­  era caiza acestei turburări.
                                                                        mită   hotărâtă,   —  Un  fleac,  răspunse  domnul
                                                                        au  fost  prinşi  şi   Maillard.  In  privinţa  asta  suntem
                                                                        pedepsiţi.   Iată   desgustaţi  şi  ne  neliniştim  foarte
                                                                        „raiul“ Americei,  puţin,  in  răslimpuri  regulate,  ca
                                                                        care  în  această   într’o  ’nţelegere,  nebunii  încep  să
                                                                        privinţă  nu  e   urle  iţâţându  se  unul  pe  altul,  aşa
                                                                        atât  de  ospita­  cum câte-odată noaptea, se ’ntâmplă
                                                                               ;
                                                                        lieră  caş   mult   cu  o  haită  de  câini.  Câteodată  vine
                                                                        hulita   noastră   vremea  că  acest  concert  de  urlete
                                                                        tară,în  care  fără   să  fie  urmat  în  acelaş  timp  şi  de-o
                                                                        frica  nici  unei   sforţare  a  tuturor  pentru  a  scăpa
                                                                        pedepse  inundă   de  îmhisoare,  şi  ’n  cazul  ăsta  e
                                                                        mereu  o m  i d a    firesc  să  dea  loc  unor  oarecare
                                                                        netrebnică. Când   temeri.
                                                                        vom  face  şi  noi   —  Şi câţi deţinuţi aveţi acum?
                                                                        ca Americanii ?   —  Pentru  moment,  n’avem  cu
                                                                                        toţii mai mult de zece.
                                                                                          —  Femei mâi ales, îmi închipui.
                  După  cum  ştiţi,  doamna  Joyeuse  decată  în  părerea  Eugeniei  Salsa-   —  O,  nu.  Toţi  bărbaţi  şi  încă
                era  o  persoană  mai  cu  judecată  fette,  o  damă  tânără  foarte  fru­  nişte  zdrahoni  îndrăzneţi,  pot  să  te
                Avea  şi  ea  la  rându-i  o  toană,  dar  moasă,  cu  un  aer  tare  mâhnit  şi  încredinţez.
                o  toană  însufleţită  de  bunul  simţ,  simplu,  care  socotea  că  felul  obiş­  -  —  Ce-i  drept,.  auream  sjuiuân*
                şi  care  făcea  plăcere  tuturor  ace­  nuit  de  a  se  îmbrăca  oamenii  era  du-se  adese,  că  majoritatea  nebu­
                lora ce-aveau cinstea să o cunoască.  indecent,  şi  care  totdeauna  voia  să   nilor făceau parte din sexul slab.
                Aflase,  după  o  thibzuită  gândire,  se  ’mbrace  în  afara  hainelor  în  loc   —  In  general,  da;  dar  nu  tot­
                că  întâmplător  fusese  schimbată  în-   de a se vârî înăuntru.        deauna.  Aveam  aici,  pe  timpuri,
                tr'un  cocoşel;  insă  în  calitate  de   La  urma  urmelor  asta  e-un  lucru  cam  vr’o  douăzeci  şi  şapte  de  bol­
                cocoş,  se  purta  normal.  Bătea  din  foarte  uşor  de  făcut.  N’aveţi  decât  navi, şi din numărul acesta, nu erau
                aripi*  aşa,  aşa,  cu  o  putere  uriaşă,  să  faceţi  astfel  .  .  şi-apoi  aşa  .  .   mai  puţin  de  optsprezece  femei.  De
                şi  cât  despre  cântecul  său,  era  fer­  şi în sfârşit . . .         câtva  timp  însă,  după  cum  vezi,
                mecător  ! Cu . .  . u  .  .  . u  . .  .  —  Doamne  !  Domnişoară  Salsa-   lucrurile s’au schimbat mult.
                curi . .   . gu  .  . .  ga   .  .  . gu !  fettel  ţipară  deodată  o  duzină  de   —  Da  .  .  s’au  schimbat  mult,
                Cu . .   . u .  .  . u  .  .  .  u  . .  .  voci,  —  ce  faci  ?  Opreşte!  —  e   după  cum  vezi,  —  întrerupse  dom­
                curi . .   . gu . .  . gu   .  .  . u .  .  destul.  Vedem  bine  cum  se  face  nul ce isbise fluerul piciorului dom­
                u . . . u . . .1                    asta 1 — Destul 1 destul!           nişoarei Laplace.
                  —  Doamnă  Joyeuse,  te  rog  să    Şi  câţiva  inşi  se  şi  sculară  de   —  Da  .  .  mult  s’au  schimbat,
                încetezi,  —  o  întrerupse  mânios  pe  scaunele  lor  pentru  a  împiedeca  după  cum  vezi,  —  Iărmui  în  cor
                gazda.  Dacă  nu  vrei  să  te  porţi  cu­  pe  domnişoara  Salsafette  de-a  se  toată adunarea.
                viincios  după  cum  o  damă  trebuie  pune  pe  picior  de  egalitate  cu  Ve­  —  Ţineţi-vă  limbile,  auziţi  I  —
                să  se  poarte,  poţi  părăsi  imediat  nera  lui  Medicis,  când  rezultatul   ţipă gazda scos din sărite. Toată adu­
                masa.  După  plac!  Doamna  (despre  dcrit  fu  pe  neaşteptate  şi  cu  folos  narea păstră după aceasta aproape un
                care  fusei  foarte  mirat  auzind  că  adus  din  pricina  unor  ţipete  asur­  minut,  tăcere  de  moarte.  Se  găsi  o
                se  numeşte  doamna  Joyeuse,  după   zitoare  sau  urlete,  provenind  dintr'o  damă  care  s’asculte  întocmai  pe
                descrierea  doamnei  Joyeuse  pe  care   oarecare  parte  din  corpul  principal   domnul  Maillard,  adică,  scoţândn-şi
                însăşi  o  făcu)  se  ’nroşi  până  ’n   al  castelului.  Nervii  îmi  fură,  pentru   limba,  o  limbă  peste  măsură  de
                vârful urechilor, şi păru adânc umi­  a  mărturisi,  foarte  atinşi  de  aceste  luugă,  o  apucă  cu  amândouă  mâi-
                lită  de  dojană  Plecă  capul  şi  nu   urlete,  cât  despre  ceilalţi  oaspeţi   nele,  şi  o  ţinu  cu  multă  resemnare
                răspunse  nici  un  cuvânt.  Dar  o  altă  îmi  făcură  milă.  Niciodată  în  viaţa  astfel, până la sfârşitul ospăţului.
                doamnă  mai  tânără  reluă  subiectul   mea  n'am  văzut  o  adunare  de  oa­  —  Şi-acea doamnă, —şoptii aple-
                convorbirei  în  toi.  Era  tânăra  din   meni  în  toate  minţile  aşa  de  cu  cându mă către domnul Maillard,
                vorbitor.                           totul  înspăimântaţi.  Păliră  cu  toţii  —   acea  nepreţuită  doamnă  care
                  —  Ah,  strigă  ea.  Doamna  Jo­  ca  tot  atâtea  cadavre.  Se  sgârciră  vorbea  odineauri  şi  care  ne-a  făcut
                yeuse  era  o  caraghioasă.  Fusese  în  scaune  tremurând  şi  bladogorind   cunoscut  cucurigul  ei,  este  cred,
                însă, într’un cuvânt, mai multă ju-  de  groază,  părând  că  aşteaptă  ne­  paşnică, cu totul paşnică, hai?
   5   6   7   8   9   10   11   12   13   14   15