Page 5 - 1925-19
P. 5

15—X. 1925                                  C  O  S  I N  Z  E  A  N  A  ■       —-              Pag. 261
                                                                                 11
      toţi.  Se  pierd  privindu-se  unul  pe  NOAPTEA                          Atunci  stareţul  îi  vorbi  plin  de
      altul,  se  mângăe  şi  se  înbărbă-   CIPRIAN DOJCESCU                 mânie:  „Dar  ’nemernico,  înţelege
      tează, când îi părăsesc puterile.                                       odată  că  Dumnezeu  nu  e  un  samsar
        Din  dragostea  lor  s’au  născut  doi   Roşie ca para unui foc       de  la  care  poţi  cumpăra  iertarea
      gemeni.  Naşterea  copiilor  li  se  pare  Luna e acum ca niciodată...  păcatelor,  cu  lacrimi.  Dumnezeul
      binecuvântarea   cerului,   sfârşitul   Sufle tu-mi e-o creangă de cireş   înfricoşetor  nu  cunoaşte  slăbiciunile
      ispăşirii.  „Cerul  s’a  îndu  plecat   Care 'nmugureşte *ntâia dată!   inimii  tale.  El  cere  să-ţi  blciueşti
      văzând  cât  ne  iubim  îi  grăi  fericit                               sângele  atunci  când  n’ai  păcătuit
      Zenovie.  Dumnezeul  meu  blând,  nu  împrejurul lunii s'a lăsat        încă,  ce  va  cere  dela  tine  când  îi
      ştie  să  urască,  el  e  puternic  şi  cei   Văl întins — ca vălul pe-o jecioară...   arăţi  fructul  păcatului  fără  să-l  jert­
      puternici  nu  lovesc.  Părăşeşte  pe  Dragostea mea tristă am aflat-o   feşti? Ucide-i femee, căci voi chema
      Dumnezeul  tău  răsbunător  şi  vino  In haina noapte ce coboară...     blestemul asupra ta, care te va strivi
      să  ridicăm  rugăciuni  de  laudă  bu­                                  ca pe-o omidă nefolositoare \ u
      nului meu Stăpân!“                  Stelele, lumini tot mai aprinse       —  Nu,  nu-i  voi  ucide  nici  când.
        Ingenunchiaţi  unul  lârgă  altul,  Par în noaptea plină de mistere...   Mă  voi  lupta  cu  Dumnezeu,  mă
      până  în  adâncul  nopţii  Dudă  bună­  Şi tăcerea se coboară adânc     lapăd  de  El  şi  îl  blestem  dacă  îmi
      tatea Stăpânului...                 Când alături, dragostea-mi te cere...  cere astfel de jertfe.
        Acum  nu  se  mai  simt  părăsiţi.  In                                  Stareţul cuprins de o mânie sfântă,
      căldura  soarelui  văd  binecuvântarea  Noaptea, noaptea — fata cea plă-  blestemă:  „Să-ţi  fie  viaţa  mai  gro­
      care  hrăneşte,  în  şopotul  isvoarelor                    [pândă —    zavă  decât  chinurile  iadului.  Să  te
      povestea iubirii lor sfinte.        Ar voi in sânu-i să ne'ascundă!..   urască, acei pe care-i iubeşti, pierind
        Intr’o  zi,  pe  când  priveau  jocul                                 nemernic de mâinile lor !“
      copiilor,  văzură  ivindu-se  privirea                                    Şi  o  femee  îndrăsni  sâ  înfrunte
      înspăimântătoarei stareţului.       reţului.  S’atrag  eu  mânia  înfricoşa­  cerul.  Cu  braţele-i  slabe  încerca  să
  !
        — Dumnezeu mi-a îndreptat paşii   tului  Stăpân,  care  mă  va  strivi  ca  pună  stavilă  uraganului  mâniei  ce­
      către  lăcaşul  vostru  păcătos.  Vese-  pe  un  vierme  nemernic?...  Să-1   reşti.  Căuta  să-i  adăpostească  în
      liţi-vă,  mă  trimite  să  vă  scot  din   las  pe  Zenovie,  pe  care-1  iubesc  văgăunile  arborilor  vechi  ca  timpul
      tină. Tu femee, care ai târât la păcat  cum  îmi  iubesc  viaţa.  Să  nu  mai   şi tremura îngrozită la mişcarea fie­
      pe  acest  bărbat,  Eva,  părăseşte-),  aud  vocea  lui  dulce  şi  blândă?  Să   cărei  frunze...  Un  vierme,  încun-
      lasă-1  din  ghiarele  tale  nevrednice  însătoşez  veşnic  după  îmbrâţişerile  jurat  de  măreţia  duşmănoasă  a
      şi  ascunzându-te  în  pădure,  ocolind  şi sărutările lui calde.       Universului,  credea  că-şi  poate
      ori-ce  faţă  omenească,  biciueşte-ţi   Vai mie, nenorocire mie 1 Blestemat  scăpa puii.
       corpul,  până  ce  ultima  picătură  din   fie ceasul în care m’am născut...
       sângele tău va înroşi pământul...    Zenovie  îi  vorbi:  „Nu  Ştefania                * * *
       deodată zărind copiii urlă_____  Ah  nu  ne  vom  despărţi.  Dumnezeu  nu
       blestemaţilor,  astfel  v’aţi  bătut  joc  poate  cere  dela  noi  o  jertfă  atât  de   Blestemul  stareţului  se  împlini.
       de  Dumnezeu...  striviţi  îndată  fruc­  mare...  Dumnezeu  nu  Fa  lăsat  nici   Copiii  deveniră  voinici,  o  părăsiră
       tul păcatului, căci altcum voi chema  pe  Avram  să-l  jertfească  pe  Isac“...   brutal pe oloaga lor mamă, lovind’o
       de-asupra  capului  vostru  urgia  ce­  in  aceea  clipă  un  fulger  se  coborî   cu  piciorul  în  neputinţa  ei.  Au  de­
       rului  neînduplecat...  Rupe-i  dela  pe  pământ,  ucigând  pe  Zenovie...  venit hoţi temuţi, jefuind şi ucigând,
       sânu-ţi  femee,  striveşte-i  şi  poate  Ştefania rămase singură strângând în­  înspăimântând ’munţii cu numele lor.
       Dumnezeu  se  va  milostivi...  Până  spăimântată !a sânu-i de mamă copiii.  Intr’o  zi  o  căută  stareţul  şi  îi
       la  apusul  soarelui  vărsaţi-le  sân­  Cu  apusul  soarelui  veni  şi  sta­  vorbi:  „Astăzi  vezi  roadele  păca­
       gele...  Eu  plec  să  mă  rog  pentru   reţul.  Zărind  pe  zenovie  mort,  ex­  tului  tău.  Inima  ta  trebue  să  fie
       mântuirea  voastră  şi  vai  de  n’o  să  clamă : „Acum cunoaşte femee mânia  scârbită  de  ticăloşia  cărnii  tale.  Ca
       vă  găsesc  înjunghiaţi  copiii...  Voi   lui  Dumnezeu,  Aruncă  de  lângă  să ţi-se şteargă o picătură din marea
       chema blestemul nemilostivului Iah-  sânu-ţi  viperele  născute  din  ispită.  păcatelor  în  care  te  bălăceşti,  ia
       veh,  care  vă  va  isbi  cu  fulgerul   Ucide-i  şi  întoarce-te  în  sânui  iui   această  otravă  şi  căutându-ţi  copiii,
       mâniei sale.                       Dumnezeu.  Ştefania  căzând  în  ge-t  izbăveşte-ne de ei.
         Abia  pleca  stareţul  şi  o  furtună   nunchi  se  văită  astfel:  „O  nu  pă­  Şi  mama  a  plecat  să-şi  ucidă  co­
       prevestitoare  de  nenorociri  s’abătu  rinte,  nu-i  pot  jertfi.  Cere-mi  ori-ce   piii.  Când  să  între  în  vizuina  lor,
       din  cer.  Ştefania  strângea  înebunită,  şi  iţi  voi  da.  Cere-mi  viaţa  şi  o   o  mână  brutală  o  trânti  la  pământ
       la  sânul  ei  gemenii,  căci  vai,  cel  jertfesc  fără  murmur.  Dar  lasă-mi   şi  s’auzi  un  râs  batjocoritor  :  „a,  tu
  I    care  îi  răpea  era  puternic,  neîndu­  copiii.  Lcsâ-i  să  trăiască  şi  eu  voi   eşti  babo?  Ţi-e  foame  de  ne  cauţi?
       plecat.  Nici  o  scăpare,  nici  o  vi­  lăuda pe  Dumnezeul tău  o viaţă în­  Aici  am  un  bruş  uscat  de  pâine.
       zuină, unde sa-i poată ascunde. De­  treagă  ..  Mă  voi  biciui  vărsându-mi   O  să-ţi  fie  bun“  Mama  care  murea
       sişul  celei  mai  întinse  păduri  nu-i   sângele  picătură  cu  picătură,  voi   de  lovitura  brutală  le  vorbi  copii­
       poate  da  adăpost,  căci  El  e  pretu­  uda  praful  drumurilor  cu  sângele   lor  cu  glasul  ocrotitor  ca  atunci
       tindeni,  El  te  zăreşte  în  înălţimea  meu,  voi  face  să  înverzească  spinii   când  erau  mici  :  Fugiţi  o  poteră  de
       norilor,  în  afunzimea  mărilor...  Ah   uscaţi,  cu  prinosul  lacrimilor  mele...   soldaţi  vă  înconjoară!.,  apoi  ridi-
       Doamne,  ia  viaţa  mea  dar  las’o  pe   Chiar  fiarele  flămânde  le  voi  hrăni   cându-se luă un cuţit căzut sub ma­
       a  lor.  Cadă  blestemul  asupra  ca­  cu  carnea  mea...  Mă  voi  târî  în   să  şi  aşezându-se  înaintea  vizuinii
       pului  meu,  dar  păzeşte  viaţa  lor...  genunchi,  voi  ocoli  în  coate  şi  ge­  ţipă  către  potera  care  s’apropia,
       Să-i  dau?  Să-i  ucid  eu  care  le-am   nunchi  pământul,  voi  merge  până   „Voi  ucide  pe  primul  venit,  înapoi,
       dat  viaţa,  sânge  din  sângele  meu?  acolo  unde  se  sfârşeşte,  ridicându-i   sunt  copiii  mei.,  şi  muri  astfel  în
       Să  mă  împotrivesc  eu  cerescului  în  tot  timpul  cântece  de  mărire...  timp  a  cei  doi  hoţi  îşi  deschideau
 I     Tată, Dumnezeului îngrozitor al sta-  dar lasă-mi copiii*,             drum ascuns prin păretele vizuinii.
   1   2   3   4   5   6   7   8   9   10