Page 3 - 1926-01
P. 3

I—i. 192(5      •■I .ii r-        r   r   i   r - r r i m  C  O  S  I N  Z  E  A  N  A             Pag. â

                                                                                 nimic  nu  înseamnă.  Norocu’,  ala
           U    N        O     M         S    I  N     C    E     R              face tot
                                                                                   —  Cum,  domnule  Binder,  dum­
                                                                                 neata  nu  dai  nimic  pe  credinţă?
                                  de I. AGÂRBICEANU                              Nu  ştii  că  din  convingere  răsar  fap­
                                                                                 tele  mari  ?  întreabă  Vasile  Muntean,
           —  După  război  mulţi  voinici  s’a-   conştient.  Dar  băgaţi  de  seamă:   bucuros  că  birtaşul  s’a  amestecat
         rată,  zise  batjocoritor  Vasile  Mun­  Aţi  auzit  vr’odată,  dela  unire,  ca   în  vorbă.  Cei  patru  prieteni  îşi  ri­
         tean,  tăind  scurt  laudele  celui  de-al   oamenii  din  popor  să  se  laude  că   dicară  capetele  din  piept  şi  priveau,
         patrulea  prieten  care,  în  seara  aceea   au  ştiut  dinainte  ce  se  va  întâmpla?   uşuraţi  parcă  de-o  povară,  la  dom­
         târzie  de  toamnă,  la  un  pahar  de   Ori  aţi  auzit  mereu  astfel  de  vorbe   nul Binder.
         vin  în  crâşma  lui  Binaer,  ţinea  să   din  gura  acelora  despre  cari  ştim   —  Noi  toţi  crezut  şi  ce  folos
         dovedească  siguranţa  ce  a  avut-o   cu  toţii  că  au  crezut  în  minune?   domnule  judecător?  zise  birtaşul
         în  biruinţa  aliaţilor,  în  înfăptuirea   Dacă  veţi  băga  de  seamă,  vă  veţi   clipind  din  genele  roşii  spre  Vasile
         României-Mari.                      convinge  ca  şi  mine  de  adevărul   Muntean.  „Credinţa  poate  că  uneori
           —    Ce  vreai  să  spui?  întrebă,   că  cei  ce  se  opresc  mai  adeseori   o  nebunie  este.  Toţi  nemţii  crezut!
         palid cel care vorbise mai pe urmă.  asupra  credinţei  ce  au  avut-o  în   Da’  cum?“  El  făcu  din  braţul  mare
           —  Că  vecinie  va  rămânea  ade­  biruinţă,  sunt  tocmai  acei  ce  n’au   şi  greu  un  gest  spre  adâncimile
         vărată  vorba  din  bătrâni:  „După   crezut,  ori  au  fost  cu  sufletul  în­  pământului.  „Şi  ce  folos,  domnule
         războiu  mulţi  voinici  s’aratâ“,  zise   doit,  ca  şi  când  ar  simţi  nevoia  să   judecător?  Norocu,  ăla  face  tot“.
         c’un  fel  de  silă  Vasile  Munteanu.   se  convingă  încă  pe  sine  înşişi  că-s   El  tăcu  şi  lăsă  să-i  cadă  pleoapele
         Nu  te  supăra,  te  rog!  Nu  sunteţi   vrednici  să  trăiască  în  România-   grele  peste  ochii  albaştri,  spălăciţi.
         numai  voi  patru  în  categoria  asta.   Mare, fiindcă au crezut în ea.  Râmase  nemişcat,  părea  că  în  clipa
         Toţi  suntem  oameni,  şi  adevărul   Vasile  Muntean  ridică  păhărelul   aceea a şi adormit.
         rămas  din  zile  vechi  arată  că  oa­  cu  vin  auriu  şi-l  dădu  peste  cap.   —  Dumneata  poţi  fi  disgustat  de
         menii  nu  se  schimbă.  Aceleaşi  slă­  Ceilalţi  patru  rămaseră  tăcuţi,  cu   credinţă,  domnule  Binder,  fiindcă
         biciuni  cari  i-au  robit  pe  strămoşi,   ochii  în  pământ.  Simţeau  că  prie­  ea  v’a  înşelat.  Visurile  dumneavoa­
         ne  birue  şi  pe  noi.  Ne  place  să  ne   tenul  lor  avea  dreptate,  şi  mai  ştiau   stră  au  fost  spulberate.  Dar  pe  cât
         lăudăm,  să  ne  creştem  preţul.  Do­  că  Vasile  fusese  dintr’aceia  cari,  în   o  urgisiţi  cei  ce  v’aţi  înşelat,  pe
         rinţa  aceasta  e  atât  dt.  sinceră,  atât   vremea  războiului  ori  unde  avea   atât  o  doresc  aceia  cari  n’au  avut’o
         de  puternică,  încât  adeseori  ajun­  prilejul  să  vorbească  ca  un  român,   şi  ale  căror  visuri  s’au  împlinit,  zise
         gem  să  ne  înşelăm  pe  noi  înşine.   era  gata  să  ia  venin  că  România   George  Pleşa,  unul  din  cei  patru,
         Priviţi  în  jurul  vostru  !  Cine  cutează   va birui.                şi  care  vorbise  mai  întâi  cercând
         azi  să  spună  că  n’a  crezut  în  bi­  Se  simţeau  umiliţi  în  faţa  lui  şi   să  dovedească  prietenilor  în  seara
         ruinţa  idealului  naţional?  Şi  voi   simţimântul  acesta  e  cel  mai  po­  asta  că  el  prevăzuse  biruinţa.  „De
         ştiţi  bine  ca  şi  mine,  că  sunt  destui   trivit  pentru  a  sparge  mesele  cele   ne  supărăm  ori  ba,  Vasile  are  drep­
         cari  n’au  crezut,  că  au  fost  o  su­  mai  vesele,  şi  a  strica  prietenii  de   tate.  Şi  ar  fi  o  prostie  să  ne  supă-*
         medenie  cari  s’au  îndoit.  Azi  toţi   ani  îndelungaţi.  Vasile  Muntean  îşi   răm.  Parcă  noi  nu  ştim  tot  aşa  de
         se  bat  în  piept  că  ei  au  simţit,  că   dădea  seama  că  i-a  supărat,  şi  cum   bine  ca  şi  el  că  după  războiu  mulţi
         au  prevăzut  totul  şi  se  mândresc   îi  ştia  pe  cei  patru  mai  mult  flecari   voinici  s’arată?  In  sfârşit  poate  să
         cu  adânca  lor  simţire  naţională.  Mai   decât  lăuduroşi  din  fire,  cercă  să-i   ne  înşelăm  I  Poate  că  argumentele
         mult:  cunosc  oameni  cari  au  lucrat   însenineze.  Ar  fi  păcat  să-i  vadă   noastre  de  azi  nu  le  vedeam  destul
         împotriva  idealului  naţional  în  vre­  ridicându-se  dela  masă:  nu  s’au   de  puternice,  destul  de  clare,  în
         mea  războiului  şi  acum,  tot  îmbul-   întâlnit  de  mult,  iar  vinul  lui  Bin­  vremea  războiului,  şi  nouă  ne  pare
         zindu-se  în  primele  rânduri,  au   der era de viţă vestită.          acum  că  le-am  văzut  de  atuncea
         ajuns  români  fruntaşi,  cari  nici  nu   Dar  ceilalţi  abea  zâmbeau  la  glu­  aşa.  Şi,  se  mai  poate,  cum  a  spus
         vor  să-şi  mai  aducă  aminte  de   mele  pe  care  le  încerca  Vasile  Mun­  prietenul  Vasile,  ca  dorinţa  noastră
         apostasia  lor  de-odată.  Şi,  spre  ru­  tean.  Jupânul  Binder  îşi  plimba  za­  de  a  fi  crezut  deplin,  de  a  fi  în
         şinea  noastră,  nu  se  află  alţii  cari   darnic  pântecele  înfoiat  ca  un  balon   rând  cu  toată  lumea  ce  ne  încon­
         să  le  aducă  aminte  şi  să-i  pună  la   pe  dinaintea  mesei,  părând  că  se   joară,  să  fie  aşa  de  mare  în  cât  să
         locul lor.                          uită  cu  el  la  sticlă,  la  păhărelele   ne  înşelăm  cu  bună  credinţă.  Un
           —  Vreai  să  spui  că  puţini  au   pline,  la  oaspeţi.  Se  purtă  un  res-   lucru  rămâne  adevărat:  Sunt  rari
         crezut  în  izbândă?  întrebă  unul  din   timp  greoiu  pe  picioarele-i  crăcă­  oamenii  cari  îşi  recunosc  slăbiciu­
         prieteni.                           nate,  apoi  lăsându-se  într’un  colţ   nile în faţa altora“.
           —  Nu.  Poporul  a  crezut.  Poporul   pe scaunul care pârâia, zise:     George  Pleşea  ridică  paharul,
         a  presimţit  minunea.  Sufletul  po­  —   Slobod  să  spunem  şi  io  o   ciocni cu toţii şi zise:
         pular,  în  adâncurile  lui  misterioase,   vorbă?                        —  In  sănătatea  prietenului  Vasile
         ştia  ce  se  pregăteşte  şi  se  frământa   —  Cum  nu,  jupâne  Binder,  răs­  care  a  crezut  totdeauna,  şi  în  să­
         între  moarte  şi  viaţă.  Cine  va  pu­  punse vesel Vasile Muntean.   nătatea  jupânului  Binder  care  ase­
         tea  pătrunde  şi  va  putea  arăta  a-   —  Ala  nu  înseamnă  nimic:  cre­  menea  a  crezut,  dar  a  crezut  în
         ceste  frământări,  va  aduce  o  con­  zut  ori  nu  crezut.  Io  ascult  la  dum­  deşert!
         tribuţie  preţioasă  istoriei.  Şi  au  mai   neavoastră,  continuă  jupânul,  uân  u-   Inimile  se  desgheţară  şi  veselia
         crezut  toţi  aceia  în  care  trăia  con­  şi  pe  spate  capul  mare,  s  himt  1-   începu  din  nou.  Birtaşul  aduse  în
         ştient  sufletul  naţional,  —  spun  de   du-şi  bărbia  rumenă  într  o  pur'ă   grabă  încă  o  preche,  vin  din  cel
         intelectuali,  —  după  cum  în  popor   enormă,  desumflată  şi  încreţită.  Io   de bună şi vestită viţă.
         viziunile  arzătoare  —  dorinţele  a-   ascultat  la  dumneavoastră  şi  spun:   La  al  treilea  rând  George  Pleşa
         cestul  suflet,  trăiau  mai  mult  in­  vorbe-vorbe.  Crezut  ori  nu  crezut,  închină:
   1   2   3   4   5   6   7   8