Page 7 - 1926-01

l.-l. 1926 .................................. C O S I N Z E A N A Pag. 7

prietenă. Ne gândeam însă la ace­
LA CAPĂTUL DRUMULUI leaşi lucruri. Mica Mariana, cu ochii
aprinşi, cu părui negru, cu talia
înaltă, eră aceiaşi Mariană pe care
de OCT AVI AN VOROBCHIEVICI o cunoscusem acum treizeci şi cinci
de ani. Când ne-a văzut cum o
Ajunsesem la anii când sfârşitul Ea mă priveâ pierdută cu ochii priveam a venit repede spre noi.
nu mă mai înfricoşâ. Oboseala vieţii umezi de plâns. Trăsura plecă şi ea Era vis? Aceiaşi voce, acelaşi zâmbet,
îmi aşternuse pe faţă zâmbetul în­ rămase pe trotuar fluturând spre mine aceleaşi gesturi. Mi-a întins de de­
ţelegerii şi iertării. îmi zidisem casa o batistă mică albă. Silueta ei sub­ parte mâna şi degetele mele uscate
pe un deal, deasupra târgului. In ţire şi înaltă cu acea fluturare a avură o clipă între ele degetele
jurul ei aveam un rai de grădină batistei, cu ochii plânşi, m’a urmărit Marianei de atunci...
cu pomi, flori şi stupi de albine. totdeauna din adâncul anilor. *
Moş Ion pândarul şi cu baba lui In noul meu oraş am avut o nouă Am trecut prin odăi. Recunoaşteam
mama Anica, erau singurile suflete gazdă, iar cântecul şi-a înşirat ace­ mobile: — Scrinul ăsta eră în ca­
cari trăiau în preajma mea. leaşi note pe portative schimbate... mera mamei matale — spuneam eu.
Intr’o zi de toamnă mama Anica Anii, da anii aceia sunt de vină. Sau: — Canapeaua... sărmana! —
îmi dete o scrisoare ce tocmai o In orăşelul de munte n’am mai fost. Mariana clătină d n cap fără să mă
adusese poştarul. Nu mai primisem Treizeci şi cinci de ani îşi scutura­ privească. Decâteori nu ne sărutasem
de mult scrisori. N’am pe nimeni. seră bucuriile şi necazuriile peste strânşi în braţe pe canapeaua care
Nici o rudă, nici un prieten. Totuşi ziua despărţirii. Şi după atâta vreme se destrămâ! — Masa de lucru...
scrisul acela mărunt şi regulat mi trenul mă ducea iar într’acolo. O Câte gânduri nu mi-am vânturat la
s’a părut cunoscut. Rupsei cu băgare scrisoare a ei mă chemă: — Bunul masa asta!.. Şi ce s’a ales din ele!.
de t :amă plicul. meu prieten de altădată, azi numai *
O! cât am stat de târziu în dupe- e nici o primejdie să revii. Povestea
amiaza aceia pe prispa casei... Şi de odinioară s’a împrăştiat în ceata Când am plecat către ziuă, Ma­
cât m’au chinuit lacrămile. vremii ca un nouraş pe pânza cerului. riana mama şi Mariana fica m’au
* Nici nu trebue să mai vorbim de ea. însoţit până în poartă acolo unde
Când în gară am cerut bilet pentru Eu şi ca soţul meu te poftim să vii acum atâţia ani fluturase batista în
orăşulul de munte, mi s’a părut că la nunta ficei noastre Mariana. Vino urma aceluia care s’a întors aşa de
eram iarăşi cel de acum treizeci şi să te bucuri şi dumneata de bu­ târziu...
cinci de ani. Eram pe atunci suplinitor curia duioasă a doi părinţi bătrâni Singur pe strada pustie, îmi as­
la liceu şi steteam la un modest cari se despart de ceiace au mai cultam plângând sunetul paşilor pe
funcţionar care avea o fată, Mariana. scump pe lume. asfalt. Plângeam lacrămi de bătrân.
O brunetă înaltă, cu ochii arzători. Am ajuns în noaptea nunţii. Cu Cine n’a plâns la vârsta mea nu
Şi povestea eternă a început dela inima grea am străbătut oraşul dela poate înţelege. Sunt s’gur că şi ea
capăt. Ne-am cunoscut. Am schimbat gară Ia hotel. Se zidiseră case nouă, a plâns în noaptea aceia. A plâns
cărţi de cetit. Ne-am plimbat prin se tăiaseră strade largi. Pe sub acolo în grădină pe banca unde...
grădină. Am fost învitat la masă. luminile becurilor electrice, un fur­ De atunci în fiecare varăîn sihăstria
Am eşit împreună afară din oraş în nicar de oameni din cari nu recu­ mea de deasupra orăşelului vine
lungul râului care alunecă pe sub noşteam pe nimeni. să petreacă o lună două Mariana
punţi înguste şi peste roţile morilor Nehotărât am urcat scara de piatră cea tânără şi cu soţul ei. După
din drumul lui. Singuri, am privit a casei Marianei. Aceiaşi scară cu primul an au avut un băeţel. Acum
asfinţituri măreţe, am cules flori prin treptele tocite, aceleaşi ziduri gălbui. e un ştrengar şi jumătate. Când îl
livezi şi ne-am făcut timizi planuri Ferestrele erau luminate. înăuntru joc pe genunchi mi-se umple sufletul
pentru viitor. Şi apoi primul sărut. se zărea lume multă. Am desch’s de bucurie. I-am lăsat iui căsuţa,
Mi-aduc minte, eram pe o bancă temător uşa. Cum mi-au rămas de grădina şi micile mele economii.
în grădina casei părinteşti. Mariana bine în minte toate amănuntele! Câtodată vine cu ei şi Mariana
se rezemă pe braţul meu întins pe Venisem împins de o pornire ce mă cealaltă. Ne plimbăm amândoi printre
speteaza băncii. O priveam în ochii chemase din anii tinereţii. Şi acum pomii mei dragi şi râzând ca să
ei negri. Pleoapele cu gene lungi in ultima clipă regretam. 'Dar eră nu părem trişti, ne aducem aminte
îi tremurau iute, iute. I-am luat o prea târziu. In faţa mea steteâ o de vremurile ce au trecut pentru
mână în mână mea şi cu cealalta doamnă înaltă, cu părul alb, cu totdeauna. Şi tinerii când ne văd
am apropiat-o strâns şi am sărutat-o ochii încă negri, mari... Mi-am îşi dau coate.
lung pe buze. Ea s’a lipit moale înclinat fruntea. Ea ml-a întins amân­ Pentru cât de puţin lucru se sbate
de mine şi mi-a şoptit din altă lume: două mâinile şi cu o voce în care un om o viaţă întreagă...
— E adevărat? Mă iubeşti? tremură încă limpezimea glasului de
Dragostea noastră a durat tăinuită altădată, mi*a zis: — Bine ai venit
câteva luni. In acest timp mi-am domnule profesor! Eram sigură...!
luat definitivatul şi mi-am căpătat Respiraţia mi se tăiase. Mariana,
catedră în alt oraş. Cu sufletul bălrâna Mariana mi-a luat braţul
zdrobit a trebuit s-o părăsesc, ju- şi m’a condus în faţa unui domn
rându-i c-o să mă întorc. Jurămin­ scurt gras, care râdeâ vesel încon­
tele mele erau drepte. Şi acum după jurat de prieteni: soţul ei. Apoi
atâţia ani o văd aşa cum am văzut-o mireasa. Eră la braţul mirelui. Ne-am
ultima oară. Mă urcasem în trăsura oprit s-o privim de departe. Nu
care trebu’ă să mă ducă la gară. ziceam nimic, nici eu nici fosta mea