Page 5 - 1926-01

/

1—I. 1926 .... ........... - - - - - - - - - - - - C O S I N Z E A N A - - - - - - - ............................... - Pag. 5

Ştiam că aici, de trei săptămâni, — „Da, mărturisesc, am fost gre­ — Un om de cinste şi de curaj!
jandarmii au fost fugăriţi de gărzile şit“, reuşi să vorbească bătrânul. adause Pleşa.
româneşti, înfiripate în pripă. Dar „Dar voi iertaţi-mă fraţilor I N'a — Un suflet de erou zise unul
mai întâlnisem, în alergările mele fost din inimă rea ori străină ! Şi dintre prieteni, dar nu aşteptaţi ca
prin Ardeal, unităţi româneşti, aşa bucuria mea acum e nemărginită. toţi să-l putem urma. Drumul cel
că cu tot amurgitul ploios, am Cu ea voiu merge în mormânt ! Dar greu e bătut numai de firile alese.
recunoscut numai decât uniforma voi mă puteţi ierta? Privi în jur Noi, ce! Cred că nu păcătuim
românească. cu ochi rătăciţi ca un somnambul. când cercăm a ne încredinţa că am
Era o însufleţire cum n’amvăzut-o Dintr'odată zeci de braţe se în­ crezut în biruinţa idealului, cum
într’alte părţi. Piaţa plină nu numai tinseră spre el. Ochii lăcrămau. spune fratele Vasile. Nu facem ni­
de orăşeni ci şi de satele din jur. Bătrânul fu strâns la zeci de piep­ mănui nici un rău. Nu cercăm să
Toate casele iluminate, tarafe de turi, îl sărutară, îi dădură o cupă ajungem jn frunte sau să asuprim
lăutari cântau în mijloc lângă buţile cu vin pe care o goli dintr’o răsu­ pe alţii, călare pe această prerogativă.
cu vin. O horă uriaşă, fără sfârş t, flare, apoi trecu în horă şi nu se — Adevărat, zise Vasile Muntean.
T
se rotea. Chiote, cântece naţionale, lăsă până nu ajunse lângă un sol­ Voi nu supăraţi pe nime. Dar sunt
vivaturi, descărcări de armă în toată dat român. destui cari, departe de a crede, au
clipa. Oamenii se îmbrăţişau, se Din seara aceea ca şi când l-ar lucrat împotriva idealului, iar acum
sărutau, olângeau. Vorbeau toţi fi înghiţit pământul. După învălmă­ sunt unii dintre marii slujbaşi ai
de-odată. Părea că nime nu ascultă: şeala de-atunci lumea l-a uitat. statului. Cine ar putea face pe unul
din fiecare, ca dintr’un izvor ţâşnit Unui prieten bun, care-I supăra dintre aceştia să urmeze pilda lui
în clipa aceea, pornea o însufleţire cu îndemnul să iasă în lume, îi Ion Mărgineanu?
delirantă, ca un fluid arzător. spuse într'o zi: „Zadarnic stărueşti. Prietenii zâmbiră şi văzându-i
Numai într’un colţ întunecos, ră- Eu m'am îndoit până în clipa din veseli zâmbi şi jupanul Binde-care
zimat de zidul vechiu al judecătoriei, urmă. Alungaserăţi jandarmii, aveaţi se apropia de masă cu garafa m-
stătea răzimat un bătrân şi privea gărzi naţionale, sé ţinuse adunarea plută din nou, legănându-şi' pete­
mulţimea : privirile îi erau fixe, gura delà Alba-Iulia, şi eu tot nu credeam cele umflat ca un balon. Crezând
căscată, iar din ochi îi curgeau fără în minune. Acum, mie aşa mi se că raspeţii sunt tot la vorba lor
încetare lacrimile. Mă uitai mai bine cade să-mi petrec zilele ce le mai dintâi, sasul zise:
la el: era Ion Mărginean. Mărturi­ am de trăit. Şi, să nu crezi că-s — Ala nu însamnă nimic: crezut
sesc că n’am gândit nimic văzându-1, nefericit, că mă simt stingherit. Nu ! ori nu crezut! Norocu*, ala face tot“.
am pătruns prin mulţime, şi m’am Ruşine mi-a fost, grea ruşine, dar
apropiat de gruoul de ofiţeri, în­ peste ea am trecut cu ajutorul Iui
conjuraţi de toţi fruntaşii intelectuali Dumnezeu în seara aceea. Durerea I N V I T A R E
din orăşel. Nu plângea numai bă­ de-a nu fi crezut cu neamul întreg, LA ABONAMENT
trânul profesor, plângeau destui şi o voiu duce în mormânt, dar şi
dintre cei tineri. nemărginita bucurie că am văzut Odată cu acest număr revista
Muzicele cântau, corurile impro­ minunea. Eu sunt, dacă vrei să ştii „Cosinzeana“, — intrând în anul al
vizate nu mai conteneau. Trebuia chiar mai fericit ca voi cari v’aţi zecelea, revine cu desăvârşire la
să strigi celui din faţă pentru a fi amestecat în nouile lupte. Eu tră’esc ogaşa ei normală dinainte de răz-
auzit. De altfel nimeni nu se silea în amintirea serii celei de atunci, boiuşi începe să apară săptămânal.
să audă ce spune altul. Toţi vor­ cu dulceaţa ei, cu divinitatea ei. Această simţitoare îmbunătăţire, pe
beau, şi apoi erau clipe când numai Voi înverşunaţi în lupte, uitaţi ade­ care o facem revistei, — îngreunând
ochii luminau în lacrimi. seori minunea. In mine trăeşte me­ simţitor budgetul nostru, suntem
Către miezul nopţii eram încă reu. Şi ştiu că impresia cu care nevoiţi să modificăm uşor şi noi
acolo cu toţii: piaţa plină. Ofiţerii trăiesc eu e cea adevărată. Minunea abonamentul şi să-l ridicăm la 300
mâncară şi băură stând. Soldaţii în care n’am crezut, mi se cade s‘o de lei anual. Aducând aceasta la
nici nu ştiau când au mâncat şi au adâncesc câte zile voiu mai avea“. cunoştinţa abonaţilor noştri, îi rugăm
băut: erau mereu în horă. Oamenii Şi, se’nţelege, continuă George să binevoiască a rămânea şi pe
se băteau care să ajungă lângă un Pleşa, a fost uitat din nou. viitor printre statornicii noştri spri­
dorobanţ. Deodată ne trezim lângă Valurile vieţii au tot trecut peste jinitori şi a ne trimite abonamentul
noi cu Ion Mărginean. La lumina el până când la vestea morţii Iui pe anul 1926 cu cea mai mare
torţelor părea o arătare. Auzii mai oamenii abia şi-au mai adus aminte grabă posibilă, prin mandatul anexat
târziu că în vremea din urmă fusese că pe vremuri a fost un nume res­ acestui număr, împreună cu even­
bolnav, zăcuse în pat. pectat. Dar eu cred că mai vrednic tualele restanţe ce le mai au din
Veni, cu pas împleticit, drept spre de respectat a fost în aceşti ultimi anul trecut.
noi, se opri, cu pălăria în mână, ani ai vieţii lui. Pe cetitorii noi, cărora le-am
înaintea grupului, ne privi pe toţi trimis acest număr de probă şi
pe rând, pe ofiţerii necunoscuţi, îşi Şi acum, prieteni, un pahar de au de gând să se aboneze la revista
duse o mână la inimă, îşi plecă vin pentruca sufletul lui să se aşeze noastră, îi rugăm deasemenea să ne
capul în piept, şi zise: cu drepţii. trimită abonamentul cu cea mai
— Iertaţi-mă, fraţilor 1 Apoi un George Pleşa tăcu, ridică paharul mare grabă, spre a putea fixa tirajul
plâns cumplit îl năpădi. se sculară cu toţii de pe scaune şi numărului proxim, care se va trimite
Se făcu în jur linişte. Of terii băură vinul auriu. Şi într’un glas numai celor ce vor trimite banii.
întrebară: „Cine-i? Ce vrea?“ Pro­ spuseră: Pentru a da destul răgaz şi abo­
fesorul plângea mereu. Oamenii din — Dumnezeu să-l ierte. naţilor noi, ca să-şi facă abonamen­
jur Ie spuseră ofiţerilor povestea lui — A fost un om sinceri zise tele, proximul număr va apărea
Ion Mărginean; Vasile Muntean. numai în ziua de 12 Ianuarie.