Page 6 - 1926-25
P. 6

Pag. 242 ---------------------------------- ------- C  O  S  I N  Z  E  A  N  A    - - - - - - - -  ---------------------------  20—VI. 1923

             „Odată,  când  mă  pregăteam  să            PASTEL                    ocaua  mică.  Mama  s’a  speriat  când
           mă  privească  iarăşi  cu  oglinda  ei                                  mi-a  văzut  faţa.  Eram  roşu,  înfier­
           de  pe  balcon,  am  văzut  că  se          E noapte albă,              bântat, cu ochii ’n pământ.
           opreşte  hamalul  „Caselor  roşii'  îna­    Stelele-s salbă,              —  „Ce ai? Eşti bolnav?“
           intea  caselor  lor  şi  că  duce  ceva     Picuri de rouă                —  „Nu. Lasă-mă.“
                                                       Ca lacrimi plouă
           la gară.                                                                  Nu  pricepea  nimic.  De  ce  îndă­
                                                       Pe flori de nalbă!
             „Pleacă!', mi-a fulgerat prin inima.          4                       rătnicia asta inexplicabilă la .mine?
             Am  stat  pe  loc,  fiindcă  mi  s’a      Cântă zefirii,                —  „O să trimit după medic.“
           făcut  negru  înaintea  ochilor.  Apoi      Plâng trandafirii,            —  „Lasă-mă. N’am nimic!“
           am  mers  spre  gară,  cu  capul  în        Inima ’mi scaldă              M’am smuls din îmbrăţişarea el,
           pământ.                                     Ca raza caldă               —  am  dat  la  o  paite  mâna  ei,
             „Erau  acolo,  ea,  mama  ei,  sora       Vraja iubirii!              care-mi pipăia pulspl.
           ei  mai  mică  —  tinerii  curtezani.       Luna-şi răsfrânge             „Deodată  a  stat  pe  loc.  Ochii
           M’am  ascuns  în  mulţimea  oameni­         Faţa de sânge               i-s’au oprit asupra vagonului. Acum
           lor.  Ea  râdea  sgomotos.  Avea  o         Şi ‘n fund de ape           pricepea  situaţia:  v^dea  pe  Rose  în
           haină  de  călătorie,  care-ţi  dădea       Cercând să sape             pervasul ferestriii şi — instinctiv —
           îndată  de  gol  pe  franţuzoaica.  Flori   Bujorii-şi frânge!          simţia  că  întreg  sbuciumul  meu
           din  belşug  —  nu  mai  avea  unde         Cad nouă stele              sufletesc  este  din  cauza  plecării  ei.
           să  le  pună.  Şi  un  surâs  triumfător    Albe mărgele,               Nu-mi  spusese  nimic  mama  până
           în  colţul  gurii  —  surâsul,  care  m’a   Şi ’mi lasă chinul,         atunci,  dar  înţelegeam  eu  prea  bine
           subjugat şi pe mine de atâtea ori.          Ducând seninul              că  ochii  ei  de  mamă  mă  descusu-
                                                       In drum cu ele!...
             „Am  avut  noroc  cu  lumea  cea                                      seră de mult.
           multă, căci altfel m’aş fi dat de gol.      E noapte albă,                „Nu  şi-a  putut  reţinea  un  surâs
           Inima  îmi  bătea  să-mi  spargă  co­       Stelele-s salbă,            în  colţul  gurii.  Eu  i-am  prins  su­
           şul  pieptului.  Mă  călcau  călătorii      Picuri de rouă              râsul  şi  am  stat  ca  împietrit.  Cine
           pe  picioare,  mă  împingeau  încolo-       Ca lacrimi plouă            îmi  adusese  în  cale  pe  mama  toc­
                                                       Pe flori de nalbă!
           încoace  —  eu  lăsam  să  se  întâmple                                 mai în clipele astea scumpe, scumpe
           toate, dându-mă în voia întâmplării.                        D. Psatta   ca  spaţiu?  Fiecare  clipă  plătea  doar
             „Escursia  până  la  gară  era  pen­                                  câte o comoară întreagă!
           tru  oaspeţii  Tuşnadului  pe  vremea                                     „Rose  aruncase  ochii,  într’aceea,
           sosirii  trenului  de  seară  o  petre­  respir,  cum  am  să  mai  mănânc,  şi  m’a  zărit.  Sglobie,  ca  totdeauna,
           cere  ademenitoare  şi  mai  cu  seamă   cum  am  să mă  mai plimb  prin par­  mi-a  arătat  florile  pe  sub  ascuns,
           acum,  la  sfârşitul  sezonului,  alergau   curi?!  Şi  voiu  mai  putea  ceti  despre  aşa,  cum  ştie  să  le  arate  o  fată,
           toţi,  cu  mic  cu  mare,  să-şi  ia  ră­  eroine  de  romane  ca  să  mi  le  pot  când  şi-a  pus  ceva  nepermis  în
           mas  bun  numărând  pe  ceice  ple­  închipui mai apoi aievea?          cap.  S’a  uitat  mai  apoi  la  oglin-
           cau şi pe ceice rămâneau încă.        „O,  râdea  Rose,  râdea,  şi  îşi  fă­  gioara  ei  —  oglinda,  cu  care  mă
             „Se  împuţina  lumea  pe  zi  ce   cea  de  lucru  cu  plasa  din  aparta­  urmărea  ea  de  atâtea  ori.  Cu  ra­
           merge  —  eu  crezusem  că  Rose  va   mentul  ei,  în  care  adunase  o  gră­  cheta  de  tennis,  pe  care  o  avea
           rămânea  vecinie  în  Tuşnad.  Să  mă   dină  întreagă  de  flori.  Capul  mamei  împachetată  în  tocul  ei,  dar  pe
           despart  de  dânsa?  Dar  era  un  lu­  ei  apărea,  din  când  în  când,  mai   care  o  scosese  făiă  să  se  sinchi­
           cru  peste  putinţele  omeneşti!  Aşa  în  fund,  cu  expresia  fericită  înti­  sească  de  lume,  trimise  câteva  rose
           ceva nu-mi puteam închipui!         părită  pe  faţă:  „bravo!  fata  mea!  domnilor  de  jos,  par’că  ar  fi  arun­
             „Cum  stăm  amărât,  cu  sufletul   Ştiu  că  ţi-ai  petrecut  bine  sezonul!  cat  câteva  mingi,  cu  acel  iresisti-
           la  gură,  aruncând  ochii  spre  socie­  Halal  de  tinereţe!  Aşa  înţeleg  şi   bil „Plait“!
           tatea  din  jurul  ei  şi  mai  cu  seamă   eu viaţa!“                    Dar  n’am  mai  avut  vreme  să-i
           spre  ea,  care  se  urcase  uşurel,  ri­  „Dar  n’aveam  eu  ochi  pentru   admir  mult  jongleriile  —  fiindcă
           dicată  de  subsioară  de  doi  cava-  mama  Rosei,  îmi  luam  toate  pute­  trenul  fluieră  lung  şi  se  puse  în
           leri   în  vagonul  de  clasa  a  doua  şi   rile  să  nu  ţip  de  durere,  luându-mi   mişcare.  La  început  încet  de  tot.
              /
           povestea  vesel  din  fereastra  vago­  rămas  bun  de  departe  dela  ea  —  Călătorii  şi  ceice-i  petreceau  deteră
           nului  —  am  simţit  cum  îmi  dogo­  când  deodată,  fără  de  veste,  mă   un  ţipet  —  ţipetul  celor,  cari  se
           reşte faţa, ca şi cum ar fi fost lângă   prinde cineva de mână.         duceau  spuneau:  s’a  sfârşit!  al
           focul  celor  12  luni,  la  care  rătăcise   — „Tu aici?!“             celor ce petreceau: la revederel
           păstorul din poveste.                 „Era  mama,  mama  mea.  Venise     „Rose  râdea,  râdea  şi  începu  să
             „Vasăzică  mi  se  năruiau  iluziile!  cu  câteva  prietine  la  gară,  să-şi  fluture  cu  batista,  o  batistă  mică,
           Rose,întruparea visurile mele, pleca!  mai treacă de urât.              albă,  numai  dantelă  şi  —  stau  să
           Dar bine, atunci, cum am să mai       „Am  tresărit,  ca  un  hoţ  prins  cu  jur — numai miros de parfum de
   1   2   3   4   5   6   7   8   9   10   11