Page 4 - 1926-33

Pag. 320 ..... .................... .......... - - - - - C O S I N Z E A N Â - - - - - - - - - - - - 15—VIII. 1926

râu. Curge fără întrerupere. Sufe­ te poate întina, precum te întină Tigrul îmblânzit e laş, iar nu bun.
rinţele mele trebuiau să reînceapă. omul. Mulţimea e asemenea tigrului.“
Unul dintre sclavi, iubea pe cea, Animalele cresc în aceiaşi mo­ Am crezut în tine om. Cât de as­
care mi-a fost mântuitoarea. Temân- cirlă cu noi şi contactul lor nu te cunsă în umbra amintirii mi se pare
du-se să nu prindă dragoste de mine, dejoseşte. De ce atingerea omului această credinţă. Azi te urăsc. Azi
veni la ea şi mă ceru. Eram scos e atât de dejositoare?! mă urăsc şi pe mine, pentru că îţi
de sub lege; iar pentru cel ce îmi Un cetăţean m’a chemat în sfatul sunt semen.
lua apărarea se scria aceiaş pe­ poporului. Vor să-mi ridice ruşinea,
deapsă. purtată atâta vreme. Vor să mă a- Sunt în Pădurea Zeilor. Bătrânul
Mântuitoarea mea ezită. Când ve­ copere cu alte frunze de aur, fie filosof se pare că-i mort de abia o
niră apoi şi ceilalţi sclavi, îşi înă­ acestea şi false. La ce-mi foloseşte zi. Culoarea feţii e încă vie. Am
buşi plânsul şi mă dădu lor. această târzie scăpare. M’am văzut venit prea târziu părinte. O dacă
Sufletele de sclavi! Cea mai hi­ atât de gol, îacât voi vedea şi prin ţi-aşi mai fi putut auzi odată sfa­
doasă grimasă a omului. Cu sem­ aur, tina. Voi primi ertarea lor turile pline de înţelepciune. Celor
nul ce vi l’a ars pe braţ va înegrit într’un singur scop. Să pot muri ce mor le e sete de mângăere. Voi
şi sufietul. (Jn nume, a fost dea- demn. Mă voi crede pentru un mo­ răsfoi cu mâini tremurânde aceste
juns să vă facă din buni răi, din ment iaraşi liber şi curat şi în acea papirusuri, gândurile tale:
demni nemernici. Voi nu vă mai clipă mă voi străpunge. — O mamă având doi gemeni,
sfiiţi să pătaţi numele de om. Răc­ chema Ia sine pe toţi acei cari cu­
netul ce-i sloboziţi pe gâtlej, numai Homoi Om! Un nume pe care îl nosc taina lucrurilor: auspicl, au-
încercaţi să-l acoperiţi cu ruşinea voi urî chiar dincolo, în împărăţia guri şi haruspex , pentru a cunoaşte
1
omului. V’a făcut animale, daţi frâu umbrelor. Nu ştiu cine stăpâneşte soartea fiilor ei. Şi toţi aceştia pro­
liber firii voastre sălbatice. Eu cealaltă lume. Nu ştiu durerile ce-i rociră unuia o viaţă plină de chi­
sunt şi mai prejos decât voi. Eu stăpânesc De cei morţi, dar bine­ nuri şi nenorociri, iar ăluilat des­
numai am zei, carora aş putea să cuvântată fie moartea, căci îmi va fătare şi fericire.
le semen şi astfel dejosindu-i să le închide poarta acestei lumi.
atrag mânia. Eu pot să urlu şi să Homo. învăţasem să te cinstesc, Când gemenii aveau doisprezece
blestem. Mă pot linguşi şi eh ar iţi admiram statura mândră, braţul ani şi începeau să priceapă înţele­
săruta praful urmelor voastre. Sunt sul vieţii, mama îi chemă la sine
doar un ce, care vrea să trăiască, şi culcând îa braţe capul celui că­
fără să-şi ştie rostul. Lăsaţi* mă să ruia i se prorocise nenorocire, în­
plec sau striviţi-mă dintr'odată, dar cepu să-i arate viaţa ce-1 aşteaptă,
nu mai prelungiţi îndoiala chinului, dar nu cea prorocită, ci una plină
Şi sclavii hohoteau. Un nebun de fericire şi minune. Trei zile îi
dac’ar vorbi pietrelor şi ele ar ho­ descrise o viaţă, cum numai visurile
hoti. unei mame iubitoare ştie s’o dore­
Două zile m‘au ţinut spânzurat ască. Trei zile îi desfâtă sufletul
de o creangă şi‘n toată această copilului cu cele mai alese întâm­
vreme m‘au chinuit mai mult cu plări, a căror erou era el şi a căror
batjocurile lor decât prin lovituri. învirgâtor el era întotdeauna. Ii
Aceşti sclavi mi-au stins ultima înşiră toate poveştile fermecate au­
licărire a sufletului. Dispreţuit prin­ zite vre-odată, toată comoara fru­
tre oameni, păstram încă în mine neşovăitor, ochiul neclintit şi neîn­ moaselor mituri cu Zeii, a căror
ruşinea, care te face se îţi ascunzi spăimântat Te vedeam cinstit, mă­ stăpun era el şi învingător întot­
nemernicia. Această ruşine te în­ rinimos, bucurându te cu cei ce se deauna el. A treia zi apoi îi dădu
vaţă că eşti încă om şi ai suflet. bucurau şi întristându-te cu cei ce să bea dintr’o otravă, ce-1 ucise
Hulele lor necontenite m‘au silit plângeau. Te-am văzut încovoiat dintr’odată.
apoi să mă dejosesc şi să-mi port fără ură sub biciul ce te lovea şi Iar cel căruia i se promise o viaţă
cu nepăsare noroiul pe faţă. mi-a fost milă. Am încercat s’abat plină în desfătări crescu mare şi
Acum aceşti sclavi au întinat prin loviturile. Am fost aspru pedepsit. soarta i-se împlinise. Deveni puter­
batjocurile lor şi ultima lunină albă La început am râs auzind înţe­ nic şi bogat, cinstit de cei aleşi şi
din mine. Simt că sunt numai tină. lesul sentinţei: „Te dau pradă celui temut de cei stăpâniţi.
Nimic din mine nu mai e curat. mai fioros animal: omului“, îmi zise Mama sa veni la dânsul şi-l în­
Nimic nu mai pot iubi din mine. tiranul, l-am răspuns liniştit: „0- trebă dacă-i fericit; iar el îi răs­
Mi-au pângărit trupul şi m‘au a - mul e bun şi demn. Dacă marea e punse: „Nu sunt de loc fericit ci
lungit şi ei. Mi-e silă de mine. tulburată la suprafaţă în adâncuri aş fi vrut să fiu eu în locul fratelui
Mi-e silă să-mi împreun mâinile, e bună şi liniştită. Vânturile nu pot meu. Lui i-ai creat o viaţă uşoară ca
spre a nu le murdări şi doar tină scormoni afunzimile. Brutalitatea un vis şi plină de fericire. El avuse
sunt amândouă. Şi faţa îmi e tină celui ce loveşte nu poate copleşi într’o clipă tot cea-ce viaţa îi poate
şi corpul îmi e tină. firea bună din om. Pedeapsa ta nu da omului, fără ca în schimb să-i
Am fost om şi am devenit ase­ mă înspăimântă, căci nimeni nu va fi cerut ceva. Pe mine orice plăcere
menea unei mocirle. Omul n’are bun ridica braţ asupra mea.“ mă costă mare de dureri. Preţul
în el derât poleiala. Omul e o statue Tiranul hohoti sălbatic: „Mulţ’mea fericirii întrece întotdeauna fericirea.
din tină, acoperită cu foi de aur. e cea mai blestemată dintre fiare. Viaţa ne îmbie daruri, dar preţul
Desfaci foite şi atingi tina. Nu-i luaţi Ea nu poate fi stăpânită decât cu ni-1 ascunde şi numai după ce le-am
demnitatea, căci numai pe aceasta lovituri de biciu. Mulţ mea iţi pare primit, ne vedem jefuiţi ca de un
o are. Încolo e numai nevoi. Şi cine bună, căci e îmblânzită de stăpân. cămătar. Toate ne par frumoase şi