Page 13 - 1926-34-35

22—VIII 192« - - - - - - - - - - - C O S f N Z E A N A - - - - - Pag. 34Î

de luptă sfântă. Asupra lui veghează noastră, într’acolo râvneşte dragos­ lemă din cele mai grele. Amintesc
cu suflet împăcat un neam liber, tea noastră* ! puţine din şirul lor. Pe dealul Ror
fericit, care şi-a croit soartea, la Şi noi credeam, că dorinţele murilor ne apare Turnul Aib şi
care i se’nchină echoul glasurilor noastre cătră ei zboară pe arip’oare Turnul Negru ca sentinele din tim­
de admiraţie din toate colţurile de îrg ri păzitori şi prin răvaşe puri apuse şi din toate laturile se
lumei.. transmise de bunul Moş Crăciun ridică alte turnuri impozante, cari
Răpită de frumseţa naturei, pu­ iar dragostea şi dorul nostru tri­ vestesc izvoarele fabuloaselor averi:
ternice emoţii mă stăpânesc şi... mise fraţilor prin lună şi stele şi fabrícele de renume mondial. Din­
ciudate sunt tainele sufletului 1... prin murmur de izvoare ajunge la tre cele cinci porţi ale oraşului in-
Deotată,... alte icoane-mi apar din ei. Ce scumpe iluzii ! ce dulce era cunjurat cu ziduri din timpuri stră­
lumea deportată a amintirilor, din crezul nostru atunci 1 Cum anii tre­ vechi ca măiturie de resistenţă a
vremuri apuse, din credinţe de stră­ ceau, multe ne-a s himbat vremea rămas poarta Cătălinei cu 5 turnu­
buni, din basme legendare, din mur­ în suflet, dar farmecul credinţei leţe. Din piaţa Libertăţii ca o uria-'
mur de izvoare; cârd scumpi şi acesteia misterioase telegrafii ne-a şă fantomă se ridică mohorâtă de
mari apostoli purtau prin falnice purtat gândul, tot mai mult ne-a în­ vreme Biserica Neagră, clădire din
palate şi colibe umile gândiri mân­ tărit speranţa, pânâ când umbrele 1385, cel mai impunător monument
tuitoare, credinţă vie, şi curente, nedumerirei ni se furişase cu şoap­ cap de operă al architecturii gotice
de dragoste din suflet la suflet. tele desnădtjdii: dorurile-ţi sunt cu grandioasa orgă, renumită în toi
O căldură dulce mâ’nvalui şi cine prea îndrăzneţe, prea înflăcărate, nu Ardealul. Apoi biserica Sf. Nicolae
ar fi ştiut să chibzuiască, cari accente vor trece, le vor prinde... cine? cu bogată artă decorativă şi cea
au fost mai puternice, mai pronun­ Imagina aprinsă ne zugrăvise în mai vethe biserică Sf. Bartolomeu
ţate : ale prezentului, sau ale tre­ contururi tot mai sinistre înfricoşa­ din sec. 13-lea. Aproape aceaşi ve­
r
cutului... farmecul frums ţilor pi­ tul bă laur — spiritul duşman — chime o are casa oraşului cu ’inte­
toreşti, sau vraja amintirilor sfinte. care ni le opreşte. Insă bunul das­ resante anticităţi şi o prea pre­
A fost demult... Şi de ce-mi a- căl ne dete ca răspuns scumpe ţioasă archivă. Cu nemărginit
par acum acele icoane, de ce-mi Imagini de consolare. Da, acolo, la devotament privim falnicul palat
stăpâneşte gândul ce a fost, când margine de ţară la graniţă... ele al liceului „Andrei Şaguna“ despre
ceea ce este, e mai sublim, mai se opresc,... dar ni se prind înt- ai cărui fundatori scrie I. Barac:
măreţ... şi atât de divin... că gân­ r’un focular... şi când sunt multe, „Ei sunt stâlpii cei mai tari ai fe­
dul nu are forme să-l cuprindă, multe... e mai mare put rea lor... riciri poporului nostru, sunt bine­
graiul nu are putere să-l exprime. se avântă şi trec culmile... la inimi cuvântaţi de Sf. Biserică, de Patrie,
Dorul de foc, voinţa de flăcări, vi­ de fraţi... să-i cheme mu t şi fer- de Neamul nostru şi de Omenire.
sul de veacuri iată-1 trecut în rea­ birtte să-i pornească pe cale, unde-i Ei vor fi pomeniţi cu laudă şi mă­
litate şi tu te’ntorci la lumea care aşteaptă braţe dornice, inimi calde. rire sute de ani de cătră N amul
a fost, când speranţa cu lacrimi, Acea imagină scumpă, acel acu­ nostru“, cu acelaş interes privim la
visele cu suspine, dorul cu dureri mulator de daruri sfinte, acel focu­ clădirea lui Honterus cu prima ti­
se îmbinau. Braşovul, acest colţişor lar, de unde se ridicau şi treceau pografie, cu muzeu şi bibliotecă,
de raiu, azi este liber, este al ţârii gran'ţa scântei din focul veşnic viu, cele mai grăitoare mărturii de ma­
cu toate frumseţile şi podoabele era Braşovul, oraşul viselor şi al rele rol din isteria şi din viaţa po­
lui, — ce cauţi între flori spinii nădfjdilor, al bucuriilor şi al sufe­ litică, culturală şi soc’ală a acestui
striviţi demult?! rinţelor,... şi acum ne răsare ca stră­ oraş. Dar eu, de data aceasta Ia
A fost... şi acum ap*r... şi tu lucită icoană a biruinţei. toate trebue să renunţ — fiindu-mi
le strângi la suflet să nu le scapi, Senzaţiile scumpe îşi iau zborul timpul măsurat; îmi grăbesc pasul
— cu durerea lor cu tot îţi sunt evlaviei şi gândul se îndreaptă spre în direcţia, unde mă duce atracţia
atât de scumpe acele icoane. cer cu dorinţe calde : Cuib vechiu, sufletului — spre locaşurile, unde
A fost... şi nu-i poveste. simbol drag al viselor noastre sfinte, pulzează viaţă, sp’rit naţional, în
In satul resfirat la poalele mun­ cerul să ţi reverse din belşugul da­ cari se desfăşură o muncă crea­
ţilor Maramureşului duhovnicul ne rurilor tot mai abundent, să devii toare de valori morale: şcolile de
propovăduia: „Omul toată privirea, tot mai înfloritor în frumseţe artis­ fete.
tot cugetul, toată dorirţi trebuie să tice şi ccmori culturale, avutul să-ţl Aceste instituţiuni şi-au luat fiinţă
şi le îndrepte spre cer“. sporească, să se ridice din sânul în vremuri depărtate, în vremuri vi-
E mult de atunci. Eram nişte plaiurilor încântătoare caractere tot trige, din dragoste de neam şi limbă,
surceluşe mici. mai oţelite, piepturi tot mai tari, din jertfe imense şi din inimile în­
Iar dascălul — iubitor părinte — inimi tot mai calde. Icoana fu ră­ călzite de sfinte idealuri ale femei*
îl văd pururea... cum în ochii lui masă nouă din vremuri străbune să lor române. Ce sfântă misiune a-
albaştri ca seninul cerului se aprin­ devină tot mai strălucită, tot mai veau: a forma a scuti, a apăra, a
deau tainice schintei, cum îi radia slăvită. îmbogăţi acele comori complexul
faţa şi i se neţezau brazdele de pe cărora alcătuesc puterea hotărâtoare
fruntea-i trudită de greul zbucium, Stăpânită de vraja amintirilor, a sorţii neamului nostru: cultura
când cu zimbet de infinită bunătate purtată de aceste gândiri, îmi în­ naţională. Nu este colţişor în Ar­
îşi mângâia barba albă şi ne tot drept paşii spre serpentina ce co­ dealul nostru mult încercat, unde
spunea şi azi şi mâine: „îndreaptă ţi boară spre oraş, cumpănind, ca din să nu se mărturisească de rezulta­
privirea, gândul şi sufletul tău şi acel admirabil caleidoscop, care-mi tele de mare importanţă, ale aces­
toată căldura inimei tale în zarea desfătase privirea unde să-mi fie tor instituţiuni susţinute şi conduse
depărtată peste culmile Carpaţilor: punctul de oprire. Pe toate nu le cu inimă şi înţelepciune, cu gând
acolo sunt fraţii noştri, nădejdea puteam lua, trebuia să aleg. O prob­ luminos de premenire naţională, cu