Page 7 - 1926-34-35
P. 7

22—VIII. 1926--------------------------------  C  O  S  I N  Z  E  A  N  A    - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -  Pag. 335

         poi, nemernicul, să poarte el grijă                   HEINRICH HEINE
         de mine.
           —  Doamne fereşte, cum vorbeşti                       D I N    „ C Â N  T E C E "
         dumneata de bărbat! zise şoricica.
         Bărbatul meu e mult mai mare şi
         mai puternic decât mine.                           îmbrăcând tot alte feţe.
           —  Nu-1 cunosc, răspunse păiaji-                 Sunt mereu de tine-aproape,
         niţa, nepăsătoare. In neamul meu,                  Veşnic cu durerea ’n suflet
         bărbaţii sunt cam de patru ori mai
         mici decât noi femeile. Sunt nişte                 Şi cu lacrimi subt pleoape.
         fiinţi păcătoase, care nu-s vrednice
         să  le  dăruieşti  o  muscă.  Mi-ar  fi            Printre brazde înflorite,
         ruşine  să  împart  casa  cu  un  ase­             Petrecând, în zi de vară,
         menea domnişor... Dar, acum clă­                   Când striveşti pe un biet suflet,
         desc.
           —  Ar fi mai bine să aştepţi până                N’auzi o jelire uşoară?
         se face ziuă, o sfătui pătrunjelul
           —  Mie îmi place mai bine în­                    Când, a lene, rupi o roză
         tunericul, răspunse păiajiniţa.                    Şi o scuturi de petale,
           Apoi se urcă pe vârful piciorului                La-un copil ce se alintă,
         caprei şi aruncă o ochire împrejur.                Nu m’auzi cum plâng de jale?
           —  Trebuie  să  ai  ochi  buni,  ca
         să vezi ceva, acum seara, zise şo­
         ricica. Nici ai mei nu sunt de le­                 Când l’asemenea ispravă
         pădat,  totuşi  nu  m’aşi  apuca  să               Indrăzneşte-odată, spinul
         construesc noaptea.                                La un deget să te ’nţepe,
           —  In  ce  priveşte  ochii,  eu  am              Nu-mi auzi atunci suspinul?
         opt,  zise  păiaj’niţa,  şi  ochii  mei
         văd ce trebuie să vadă. Şi picioare                Chiar în glasul tău, când sună,
         am  opt,  ţl-o  spun  de  acum,  ca  să
         nu te mai miri şi de asta. Mai ales,               N’auzi plânsul meu de jale?
         sunt  o  femeie  care  ştie  să  se  în­           Noaptea, sufăr şi mă tângui
         vârtească oriunde. Nu cunosc nici                  Din adâncul fiinţii tale.
         moleşeală nici mofturi.
           Apoi se prinse cu partea dinapoi                            Trad de I. CONST. DELABAIA
         a  trupului  de  piciorul  caprei  şi-şi
         dădu drumul în gol cu capul în jos.
           —  îşi frânge gâtul! strigă şori­
        cica speriată.                      drumul în văzduh, sărind de pe o       — Totuşi, păsările cântă.
           Dar  păiajeniţa  răspunse  de  jos:  ramură pe alta. Nu greşea niciodată   —  Cântă fiindcă sunt amorezate,
         „N’am gât! şi ch'ar dacă aşi avea,  săritura şi nu i-se întâmpla nimic.  zise păiajiniţa, dar eu nu sunt amo­
         nu mi l’aşi rupe. Tu, dute acasă la  Încolo şi încoace, în sus şi în jos,  rezată.
         bărbăţelul tău iubit şi drăgosteşte-te aşa petrecu toată noaptea.         —  Aşteaptă  până  ţi-o  veni  cel
        cu  dânsul.  Când  vii  mâine,  ai  să   — Tot e pasăre 1 izbucni pătrun­ sortit, zise pătrunjelul.
        vezi ce ispravă poate să facă o fe­  jelul, vesel.                        —  Care  o  fi  să  vie,  să  ia  bine
         meie  vrednică,  dacă  nu-şi  pierde   —  Desigur, răspunse piciorul ca­ seama, zise păiajiniţa. Apoi îşi dădu
        vremea cu dragostea şi cu alte ase­ prei, alta ce ar putea să fie?      drumul în văzduh şi aceasta se re­
        menea simţiminte de prisos“.           Dar ramurile de pe trunchiurile  petă multă vreme.
           —  Şoricica plecă, întâi, fiindcă  copacilor,  se  întindeau  una  către   Dar, către răsăritul soarelui, pi­
        avea  treabă,  apoi  fiindcă  vorbele  alta  şi-şi  făceau  semn,  batjocori-  ciorul caprei şi pătrunjelul, erau să
        păiajiniţei o jicniseră. Dar piciorul  ritoare.                         cadă jos de uimire: păiajiniţa stă­
        caprei şi pătrunjelul sălbatec, tre­  —  Nici vorbă să fie pasăre, zi­  tea  suspendală  în  aier,  între  cele
        buiau să rămână acolo unde se gă­   seră ale. Poate să cânte? Auzit-o-aţi  două plante; îşi trăsese picioarele
        seau, iar nuelele lungi de pe trun­  măcar ciripind?                    sub dânsa, făcându-se ghem şi dor-
        chiurile copacilor de asemenea. Şi     Când  păifjiniţa  se  opri  o  clipă  mia ca piatra.
        aşa  de  minunat  lucra  păiajeniţa,  din  lucru,  ca  să-şi  mai  tragă  su­  —  Se  raz'mă  pe  tine?  întrebă
        încât nici unul dintrânşii nu închise  fletul, pătrunjelul îndrăzni s’o în­  piciorul caprei.
        ochii toată noaptea, uitându-se cum  trebe :                              — Nu, răspunse pătrunjelul.- Nu
        lucrează gângania mititică.            —  Ştii să cânţ ?                stă pe tine?
           De  fapt,  nu  făcea  alta  decât  se   —  Dec! răspunse păiajiniţa,crezi
                                                                                  — Ferească Sfântul, zise piciorul
        dedea mereu de-a tumba, îşi dădea  că eu îmi pierd vremea cu aseme­     caprei.
        drumul  cu  capul  în  jos,  ba  de  pe   nea  fleacuri?  La  ce  e  bun  cânte­
        o  ramură,  ba  de  pe  a’ta,  se  urca  cul? Viaţa e numai trudă şi muncă   —  Nici pe noi nu şade, interve-
        apoi şi-şi dădea din nou drumul în  şi rând o femeie singură duce gri­  niră ramurile de plopi.
        jos.  Şi  deşi  n’avea  aripi,  ceeace  jile traiului, trebuie să-şi mişte b'a-   —  Atunci, tot e pasăre ! strgară
        putea  să  vadă  oricine,  îşi  dădea  ţele şi să pţjie mâna zdravăn,   încântate, cele două plarte,
   2   3   4   5   6   7   8   9   10   11   12